OPANAF nr. 2085/2019 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 109 „Declaraţie privind taxa pe active financiare nete” a fost publicat în Monitorul Oficial

6 aug. 2019
Vizualizari: 564

În M. Of. nr. 642 din 2 august 2019 a fost publicat OPANAF nr. 2085/2019 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului 109 „Declarație privind taxa pe active financiare nete”.

Menționăm faptul că, potrivit art. 5 din Ordinul sus-menționat, „Direcția generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcția generală de reglementare a colectării creanțelor bugetare, Direcția generală de administrare a marilor contribuabili, precum și, după caz, direcțiile de specialitate din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin”.

Totodată, precizăm conținutul formularului 109 care cuprinde indicatori referitori la stabilirea bazei de impunere, reducerea taxei pe active, conform noilor reglementări, precum și indicatori privind regularizarea sumelor datorate la nivelul anului curent cu sumele rezultate la sfârșitul anului, respectiv diferențele în plus sau în minus, rezultate la sfârșitul anului față de sumele stabilite la nivelul anului precedent.

 

OPANAF nr. 2085/2019 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului 109 „Declarație privind taxa pe active financiare nete” a fost publicat în Monitorul Oficial was last modified: august 6th, 2019 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.