Recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor şi organizaţiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole şi silvice (O.G. nr. 32/2015)

1 sept. 2015
Vizualizari: 3662

Despre

  • M. Of. nr. 651 din 27 august 2015
  • O.G. nr. 32/2015
  • O.G. nr. 37/2005 privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor şi organizaţiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole şi silvice

Art. 10 O.G. nr. 37/2005 (modificată prin O.G. nr. 32/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 10 prevedea faptul că modelul avizului de recunoaștere/recunoaștere preliminară și cel al deciziei de retragere a recunoașterii/recunoașterii preliminare se stabilesc prin normele de aplicare a respectivei ordonanțe.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 10 prevede: „Modelul avizului de recunoaștere și cel al deciziei de retragere a recunoașterii se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe”.

 

Art. 11 O.G. nr. 37/2005 (modificată prin O.G. nr. 32/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 11 stabilea faptul că avizul de recunoaștere/recunoaștere preliminară poate fi retras de către autoritatea emitentă printr-o decizie de retragere a recunoașterii/recunoașterii preliminare, în cazul în care:

a) nu mai sunt îndeplinite criteriile de recunoaștere/recunoaștere preliminară;

b) avizul de recunoaștere/recunoaștere preliminară a fost obținut prin prezentarea de date neconforme realității;

c) nu sunt respectate obligațiile cuprinse în actul constitutiv, față de membrii grupurilor de producători recunoscute sau recunoscute preliminar, precum și față de cei ai organizațiilor de producători.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 11 stabilește: „Autoritatea emitentă poate retrage recunoașterea printr-o decizie de retragere a recunoașterii, în cazul în care constată că:

a) nu mai sunt îndeplinite criteriile de recunoaștere;

b) avizul de recunoaștere a fost obținut prin prezentarea de date neconforme realității;

c) membrii grupului sau ai organizației de producători nu respectă obligațiile ce le revin, potrivit prezentei ordonanțe și prevăzute în actul constitutiv”.

 

Art. 12 O.G. nr. 37/2005 (modificată prin O.G. nr. 32/2015)

Vechea reglementare

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

În vechea reglementare, art. 12 dispunea faptul că grupurile de producători recunoscute sau recunoscute preliminar, precum și organizațiile de producători funcționează pe baza statutului propriu aprobat de adunarea generală.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 12 dispune: „Pentru a fi recunoscute, grupurile și organizațiile de producători funcționează pe baza actului constitutiv/statutului, după caz, aprobat de adunarea generală, întocmit în condițiile prezentei ordonanțe”.

 

Art. 13 O.G. nr. 37/2005 (modificată prin O.G. nr. 32/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 13 stabilea faptul că scopul activității grupurilor și organizațiilor de producători, precum și a grupurilor de producători recunoscute preliminar este comercializarea în comun a produselor agricole și silvice ale membrilor, urmărind realizarea următoarelor obiective:

a) eficientizarea activității membrilor grupurilor și organizațiilor de producători;

b) planificarea și modificarea producției conform cererii pieței, în special conform condițiilor de calitate și cantitate;

c) promovarea concentrării ofertei și plasarea pe piață a produselor obținute de membrii lor;

d) reducerea costurilor de producție și stabilizarea prețurilor la producător, precum și alinierea acestora la piața europeană;

e) promovarea utilizării practicilor de cultivare, a tehnicilor de producție și gestiune a deșeurilor care să nu dăuneze mediului înconjurător, în special pentru protecția calității apelor, a solului și a peisajului natural, precum și menținerea și/sau promovarea biodiversității;

f) valorificarea disponibilității de servicii sau facilitarea de servicii de care nu dispun o parte din membri;

g) accesarea programelor de investiții cu fonduri europene;

h) pot comercializa produse care sunt cuprinse în avizul de recunoaștere preliminar, obținute de către alți fermieri care nu sunt membri ai grupului, dar sunt recunoscuți ca producători de către aceștia; valoarea produselor comercializate de alți fermieri nu trebuie să depășească valoarea producției comercializate de către membrii grupului.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 13 stabilește: „Pentru a fi recunoscute, grupurile și organizațiile de producători au ca scop principal comercializarea în comun a produselor agricole și silvice ale membrilor, urmărind realizarea următoarelor obiective:

a) eficientizarea activității membrilor grupurilor și organizațiilor de producători;

b) planificarea și modificarea producției conform cererii pieței, în special conform condițiilor de calitate și cantitate;

c) promovarea concentrării ofertei și plasarea pe piață a produselor obținute de membrii lor;

d) reducerea costurilor de producție și stabilizarea prețurilor la producător;

e) promovarea utilizării practicilor de cultivare, a tehnicilor de producție și gestiune a deșeurilor care să nu dăuneze mediului înconjurător, în special pentru protecția calității apelor, a solului și a peisajului natural, precum și menținerea și/sau promovarea biodiversității;

f) valorificarea disponibilității de servicii sau facilitarea de servicii de care nu dispun o parte din membri”.

 

Art. 14 alin. (1) O.G. nr. 37/2005 (modificată prin O.G. nr. 32/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 14 alin. (1) prevedea faptul că poate fi dobândită calitatea de membru al unui grup de producători recunoscut sau recunoscut preliminar ori al unei organizații de producători de către orice producător agricol și silvic care deține legal o bază de producție, își declară în scris intenția de a comercializa producția agricolă ori silvică proprie în cadrul grupului sau al organizației de producători și plătește cotizația, în conformitate cu statutul.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 14 alin. (1) prevede: „Calitatea de membru al unui grup de producători recunoscut sau al unei organizații de producători recunoscute poate fi dobândită de către orice producător agricol și/sau silvic care deține legal o bază de producție și declară în scris intenția de a comercializa producția agricolă și/sau silvică proprie prin intermediul grupului sau al organizației de producători”.

 

Art. 16 O.G. nr. 37/2005 (modificată prin O.G. nr. 32/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 16 dispunea faptul că grupurile de producători recunoscute sau recunoscute preliminar, precum și organizațiile de producători pot fuziona în cadrul aceleiași grupe de produse ori se pot diviza, păstrându-și recunoașterea/recunoașterea preliminară, cu respectarea dimensiunilor și criteriilor stabilite pentru produsul sau grupa respectivă de produse.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 16 dispune: „Grupurile și organizațiile de producători recunoscute pot fuziona, în condițiile prevăzute în actul constitutiv și/sau statut, în cadrul aceleiași grupe de produse, păstrându-și recunoașterea, cu respectarea criteriilor stabilite pentru produsul sau grupa respectivă de produse”.

 

Art. 17 și 18 O.G. nr. 37/2005 (modificată prin O.G. nr. 32/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 17 la primul alineat prevedea faptul că grupurile de producători recunoscute sau recunoscute preliminar, precum și organizațiile de producători recunoscute pot beneficia de sprijin financiar de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, și pot solicita acordarea acestuia în numele membrilor lor, cu acordul adunării generale.

De asemenea, la alineatul următor dispunea faptul că destinația, modul și condițiile de acordare a sprijinului financiar se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

În continuare, stabilea faptul că grupurile de producători recunoscute sau recunoscute preliminar, precum și organizațiile de producători recunoscute pot beneficia de credite de investiții acordate de la bugetul de stat în cadrul unor programe de finanțare, inclusiv pentru accesarea programului SAPARD, cu respectarea condițiilor de accesare impuse de aceste programe.

Potrivit alineatului următor, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, producătorii agricoli și silvici organizați în grupuri și organizații de producători pot beneficia de sprijin financiar oferit prin măsuri de dezvoltare rurală.

În continuare, stabilea faptul că după aderarea României la Uniunea Europeană, grupurile de producători recunoscute sau recunoscute preliminar, precum și organizațiile de producători recunoscute vor putea beneficia de avantaje financiare oferite numai în cadrul organizării comune a pieței fructelor și legumelor.

La alineatul următor dispunea faptul că la accesarea programelor de finanțare pentru investiții, grupurile de producători recunoscute sau recunoscute preliminar, precum și organizațiile de producători recunoscute pot beneficia de cumularea plafoanelor maxime aferente fiecărui membru, astfel:

a) integral, dacă are până la 10 membri;

b) 70% din fondul aferent numărului total de membri, dacă are între 10 și 20 de membri;

c) 50% din fondul aferent numărului total de membri, dacă are între 20 și 50 de membri;

d) 25% din fondul aferent numărului total de membri, dacă are peste 50 de membri.

În sfârșit, la ultimul alineat prevedea faptul că grupurile și organizațiile de producători care au beneficiat de sprijin financiar de la bugetul de stat și au utilizat acest sprijin în alt scop decât cel pentru care le-a fost acordat sunt obligate să restituie integral acest sprijin, inclusiv dobânzile aferente.

În vechea reglementare, art. 18 prevedea faptul că grupurile de producători recunoscute sau recunoscute preliminar, precum și organizațiile de producători recunoscute nu pot beneficia de dublă finanțare publică pentru aceeași activitate.

Noua reglementare

Art. 17 și 18 – Abrogate.

 

Art. 19 O.G. nr. 37/2005 (modificată prin O.G. nr. 32/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 19 prevedea faptul că normele de aplicare a respectivei ordonanțe se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 19 prevede: „Normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și al ministrului mediului, apelor și pădurilor”.

 

Art. 191 O.G. nr. 37/2005 (modificată prin O.G. nr. 32/2015)

Noua reglementare

După art. 19 se introduce un nou articol, art. 191.

Potrivit noii reglementări, art. 191 stabilea faptul că deciziile autorităților competente de recunoaștere sau de respingere a recunoașterii pot fi contestate potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

 

Alte prevederi ale O.G. nr. 32/2015

Art. II prevede următoarele:

„(1) Avizele de recunoaștere pentru grupurile/organizațiile de producători din domeniul agricol, emise până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, își păstrează valabilitatea pe durata cât titularii îndeplinesc criteriile pentru care aceștia au primit recunoașterea.

(2) Unui membru al unui grup de producători recunoscut preliminar sau al unei organizații de producători recunoscute din sectorul fructelor și legumelor, în condițiile art. 122 și 125e din Regulamentul (CE) nr. 1.234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole (Regulamentul unic OCP) și ale Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 694/2008 privind condițiile de recunoaștere a organizațiilor de producători și a grupurilor de producători recunoscute preliminar în sectorul fructe și legume, precum și modul de accesare a sprijinului financiar de către acestea, cu modificările și completările ulterioare, i se permite aderarea la un grup de producători constituit în condițiile prezentei ordonanțe, pentru produse care nu aparțin sectoarelor „fructe și legume” și „produse din fructe și legume procesate”, conform art. 1 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1.037/2001 și (CE) nr. 1.234/2007 ale Consiliului.

(3) În aplicarea art. 60 din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2.799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1.290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, după renunțarea la calitatea de membru al grupului de producători recunoscut preliminar sau al organizației de producători din sectorul fructelor și legumelor, fostul membru poate adera la un grup de producători constituit în condițiile O.G. nr. 37/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 338/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta ordonanță, în ceea ce privește produsele pentru care grupul de producători recunoscut preliminar sau organizația de producători a fost recunoscut/ă, numai după împlinirea unui termen de 24 de luni de la data renunțării, stabilit potrivit prevederilor art. 36 alin. (2) lit. c) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 al Comisiei din 7 iunie 2011 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.234/2007 al Consiliului în ceea ce privește sectorul fructelor și legumelor și sectorul fructelor și legumelor prelucrate. Orice adeziune formulată înainte de termenul prevăzut în teza precedentă se consideră nescrisă până la data la care se împlinește termenul.

(4) Dispozițiile art. 14, art. 2 lit. b), c), f) și g), art. 31-6, art. 8 alin. (1) și (2), art. 9-13, art. 14 alin. (1), art. 16, art. 19 și art. 191 din Ordonanța Guvernului nr. 37/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 338/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta ordonanță, se aplică cererilor de recunoaștere înregistrate după intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe.

(5) Procedura de examinare a cererilor de solicitare a recunoașterii ca grup de producători/organizație de producători, aflate în curs de soluționare și pentru care nu s-au emis avize de recunoaștere/decizii de respingere până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, se desfășoară cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data depunerii acestora”.

ISTORIC
Act modificatActe modificatoare
O.G. nr. 37/2005
(M. Of. nr. 652 din 22 iulie 2005; cu modif. ult.)
Legea nr. 338/2005 (M. Of. nr. 1098 din 6 decembrie 2005)
Legea nr. 178/2014 (M. Of. nr. 929 din 19 decembrie 2014)
O.G. nr. 32/2015 (M. Of. nr. 651 din 27 august 2015)
Recunoașterea și funcționarea grupurilor și organizațiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole și silvice (O.G. nr. 32/2015) was last modified: septembrie 1st, 2015 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.