Obligaţia verificării din oficiu, de către organul judiciar pe rolul căruia se află cauza, a subzistenţei temeiurilor ce au stat la baza luării sau menţinerii măsurilor asigurătorii

• Legea nr. 6/2021: art. 19
• NCPP: art. 13
• NCPP: art. 225
• NCPP: art. 235
• NCPP: art. 241
• NCPP: art. 250
• NCPP: art. 250^1
• NCPP: art. 250^2
• NCPP: art. 268 alin. (2)
• NCPP: art. 271
• NCPP: art. 275 alin. (2)

Prin încheierea din data de 15 martie 2022, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondată, cererea de constatare a încetării de drept a măsurilor asigurătorii dispuse împotriva inculpatului A., în baza ordonanței procurorului nr. x/2015 din data de 28.02.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Curtea de Apel București a reținut că, prin cererea formulată și înregistrată pe rolul instanței, la data de 15.03.2022, inculpatul A., prin apărător ales, a solicitat să se constate încetarea de drept a măsurilor asigurătorii dispuse împotriva sa în baza ordonanței procurorului nr. x/2015 din data de 28.02.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost instituit sechestrul asigurator asupra următoarelor bunuri: asupra cotei de 50% din clădirea (imobil de locuit) situată în Timișoara, str. x, nr. cadastral (topo) x și număr Carte Funciară x; asupra cotei din clădirea (imobil de locuit) situată în Timișoara, str. x, nr. cadastral (topo) x și număr Carte Funciară x, ca urmare a omisiunii verificării măsurilor în termenul prevăzut de art. 250^2 din C. proc. pen.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 209 din 30 martie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Prin art. 19 din Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a dispozițiilor cuprinse în Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO), publicată în M. Of. nr. 167 din 18 februarie 2021, intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021, Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. (publicată în M. Of. nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările și completările ulterioare) a fost modificată și completată, printre altele, fiind introdus art. 2502 în materia măsurilor asigurătorii.

Potrivit noului text de lege, „în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 250^1 aplicându-se în mod corespunzător”.

Obligația verificării din oficiu de către organul judiciar pe rolul căruia se află cauza a subzistenței temeiurilor ce au stat la baza luării/menținerii măsurilor asigurătorii s-a născut începând cu data de 28 februarie 2021, iar, în lipsa unor norme tranzitorii care să prevadă momentul de la care încep să curgă termenele de 6 luni și, respectiv, de 1 an prevăzute de art. 250^2 din C. proc. pen., acestea trebuie calculate de la data intrării în vigoare a Legii nr. 6/2021, o atare interpretare fiind singura ce corespunde exigențelor aplicării în timp a normelor procesual penale (art. 13 din C. proc. pen.).

Legiuitorul nu a prevăzut o sancțiune procesuală în cazul rămânerii în pasivitate a organului judiciar ori depășirii termenului. Explicația rezidă din aceea că este un termen de procedural, de recomandare, ce poate fi valorificat de subiecții procesuali și organele judiciare potrivit interesului legitim individual sau general ori al procesului penal, sancțiunile posibile fiind însă extraprocesuale.

Spre deosebire de reglementarea din materia măsurilor preventive, evocată în sprijinul soluției încetării de drept, în cazul cărora art. 241 din C. proc. pen. stabilește, în mod expres, situațiile de încetare de drept, o asemenea reglementare nu se regăsește în privința măsurilor asigurătorii. Soluția juridică a aplicării prin analogie a acestui textului în ipoteza măsurilor asigurătorii, avansată de apărare, nu poate fi acceptată, din moment ce termenele legale au naturi juridice distincte (termene procedurale în ipoteza măsurilor asigurătorii și substanțiale în cazul măsurilor preventive). În plus, măsurile distincte (preventive și asigurătorii) au efecte, condiții de luare, menținere și scopuri diferite, fără ca reglementările să se suprapună ori să includă norme de trimitere.

Textul evocat de apărare pentru susținerea soluției încetării de drept a măsurii asigurătorii, art. 241 din C. proc. pen., nu conține o regulă de principiu, o normă cu caracter general ce ar putea deveni aplicabilă ipotezei analizate, ci reprezintă o normă specială, a cărei sferă de incidență este definită cu claritate în chiar cuprinsul său (în materia măsurilor preventive), fiind, astfel, de strictă interpretare și aplicare – specialia generalibus derogant.

Interpretarea prin analogie presupune extinderea soluției în materii similare ce nu beneficiază de reglementare expresă, unde legea tace, iar nu în ipoteze pentru care legiuitorul însuși a evaluat soluțiile, în cadrul unor reglementări distincte. În cazul măsurilor asigurătorii, textul de lege prevede expres soluțiile, art. 250^2 din C. proc. pen., enumerând menținerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea măsurii.

Nu este posibilă (legală) interpretarea prin analogie în cazul măsurilor preventive și asigurătorii, întrucât, chiar dacă ambele reprezintă ingerințe în exercițiul libertăților ori drepturilor recunoscute de lege, beneficiază de reglementări specifice (Titlul IV – măsuri preventive și alte măsuri procesuale, Cap. I. Măsurile preventive/Cap. III. Măsurile asigurătorii), au naturi juridice distincte și scopuri diferite [asigurarea bunului mers al procesului penal – art. 202 alin. (1)/evitarea sustragerii de la urmărirea bunurilor – art. 249 alin. (1)], legiuitorul stabilind procedura de urmat și soluțiile pentru fiecare măsură preventivă distinct și, separat, pentru măsura asigurătorie (art. 225 și urm., art. 235 și urm, ș.a./art. 250^2).

Termenul pentru care se dispun măsurile preventive este un termen substanțial (clasificare asumată doctrinar și jurisprudențial), termenul în care intervine verificarea măsurilor asigurătorii este un termen procedural (dispozițiile art. 250^2 din C. proc. pen., instituie o obligație legală în sarcina organului organului judiciar, aceea de a verifica periodic măsura ce se poate menține pe întreaga fază procesuală, însă nu mai mult de 6 luni în cursul urmăririi penale și un an în cursul judecății).

Ca urmare, nu vor fi incidente ori aplicabile nici dispozițiile art. 268 alin. (2) din C. proc. pen., care reglementează consecința nerespectării termenului pentru valorificarea dreptului procesual (nu obligației legale), dar nici cele distincte și speciale ce se referă exclusiv la măsurile preventive, art. 241 și art. 271 din C. proc. pen. (Interpretarea sistematică a condus la aceeași concluzie, textele făcând parte din capitole distincte.)

Ca urmare, termenul prevăzut de art. 250^2 din C. proc. pen., de 6 luni sau de 1 an este un termen procedural, de recomandare, sancțiunea nerespectării sale nefiind procesuală (similar – termenul de redactare a hotărârii sau cel reglementat în privința duratei judecății în cameră preliminară, care nerespectate, nu duc la nulități ale actelor emise sau fazelor procesuale).

Înalta Curte amintește că jurisprudența instanței supreme este în același sens, apreciindu-se că termenul impus de dispozițiile art. 250^2 din C. proc. pen. este unul de recomandare, iar încălcarea sa nu are drept consecință încetarea de drept a măsurii asiguratorii (e.g. încheierea din 21 martie 2022, ÎCCJ, Completul de 5 Judecători, Dosar nr. x/2019).

Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul inculpat A. împotriva încheierii din data de 15 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.