Obligaţia instanței de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege (NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 221/2021

NCPC: art. 452, art. 453 alin. (1), art. 486 alin. (1) lit. d), art. 488, art. 489 alin. (2)

Analizând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție reține inexistența motivelor de nelegalitate și, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula cererea de recurs, pentru următoarele argumente:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanța are obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

În speță, se constată că recurentul nu a indicat vreunul din motivele de casare, iar argumentele invocate în cererea de recurs vizează nemulțumirea sa față de aspectele factuale reținute de instanța de apel cu privire la prescripția dreptului la acțiune, critici ce vizează aspecte de netemeinicie și care nu pot fi examinate prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Din analiza motivelor expuse de recurentul-reclamant nu se pot desprinde greșelile identificate și imputate instanței de apel și nici încadrarea acestora în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În speță, nu se poate considera că afirmațiile recurentului din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentații juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanța de apel în legătură cu dispozițiile legale menționate, instanța de recurs neputându-se substitui părții, în sensul de a completa deductiv argumentația căii de atac.

Criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condițiile art. 489 alin. (2), (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Reținând că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, recursul nu este motivat în raport cu cerințele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurentul-reclamant nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 184/2020 din 10 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

În ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă S.C. B. S.A., Înalta Curte reține că, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”, iar conform art. 452 din același cod „partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”.

Intimata-pârâtă a solicitat suma de 4950 RON reprezentând onorariu avocațial conform dovezii existente la dosarul de fond, arătând faptul că potrivit contractului încheiat cu asiguratorul s-a stabilit un singur onorariu în dosar pentru toate fazele procesuale.

Analizând actele dosarului, cheltuielile de judecată au fost solicitate în faza judecății în primă instanță, constatându-se că prin sentința nr. 266/2019 din 11 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă s-a admis în parte cererea formulată de pârâta S.C. B. S.A. de completare a dispozitivului sentinței nr. 181/2019 din 16 septembrie 2019 a aceleiași instanțe, în sensul că a fost obligat reclamantul A. la plata sumei de 1000 RON către pârâtă.

În ceea ce privește cuantumul acestor cheltuieli, tribunalul a reținut că pârâta a plătit avocatului ales suma de 5950 RON, cu OP, însă a apreciat că această sumă este disproporționată față de complexitatea cauzei, munca desfășurată de avocat, ținând cont că acțiunea s-a soluționat la primul termen de judecată, pe excepție și nu pe fondul cauzei, motiv pentru care a redus aceste cheltuieli la suma de 1000 RON.

În consecință, Înalta Curte învestită cu capătul accesoriu de cerere privind cheltuielile de judecată nu va avea în vedere documentul depus în dosarul de fond, care deja a fost analizat de tribunal, pentru a se pronunța asupra cheltuielilor de judecată.

Sursa informației: www.scj.ro.