Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată. Recurs respins ca nefondat (NCC, NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 857/2020

NCPC: art. 157, art. 174, art. 425, art. 488 pct. 6, art. 496 alin. 1, art. 568, art. 592, art. 608 alin. 1 lit. d); NCC: art. 1268 alin. 3 

Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Din perspectiva motivului invocat, recurenta a susținut că motivarea hotărârii instanței este nu doar străină de natura pricinii și de criticile formulate de societate sau, după caz, motivele uzitate sunt contradictorii, dar ele și lipsesc din analiza instanței de fond.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ., este de reținut că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În raport de cele reținute, Înalta Curte apreciază această critică a fi nefondată, întrucât, contrar susținerilor recurentei, hotărârea este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. 1 lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, apreciind că motivele contradictorii invocate de recurentă, potrivit cărora motivele uzitate ar fi contradictorii, nu pot fi reținute având în vedere că între considerente și dispozitiv nu există contradicții.

Din această perspectivă, se reține că nu există niciun fel de contradicție între considerentele instanței și soluția pronunțată, cum nu există contradicție nici între considerentele soluției pronunțate, instanța luând în considerare toate probele de la dosar.

În ceea ce privește critica recurentei potrivit căreia hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei, se constată că instanța a avut în vedere situația de fapt și a motivat sentința pronunțată prin raportare la dispozițiile Codului de procedură civilă – Cartea a IV-a, astfel că nu pot fi reținute susținerile recurentei cu privire la faptul că unele motive consemnate de instanță ar fi străine de natura pricinii.

În acest context, se reține că instanța a apreciat că respectiva clauză compromisorie nu este lovită de nulitate și, în raport cu dispozițiile art. 1268 alin. 3 C. civ., precum și în considerarea faptului că recurenta nu a înțeles să invoce ineficacitatea clauzei compromisorii și nici necompetența tribunalului arbitral constituit la Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Brăila, la primul termen de judecată, conform art. 568 C. proc. civ., astfel că, în mod corect, s-a constatat că instanța sesizată era competentă să soluționeze cauza.

Cu referire la critica recurentei potrivit căreia, în speță, este vorba de o necompetență de ordine publică, ce face litigiul nesusceptibil de a fi arbitrat, se constată că aceasta este nefondată, deoarece excepția de arbitraj are un caracter relativ, putând fi invocată doar în fața instanței arbitrale, odată cu formularea apărărilor de fond cel mai târziu la primul termen, conform art. 592 C. proc. civ., care reglementează judecata în fața tribunalului arbitral.

Având în vedere dispozițiile evocate, se constată că neregularitățile intervenite în legătură cu existența și validitatea convenției arbitrale, constituirea tribunalului arbitral, limitele însărcinărilor arbitrilor, desfășurarea procedurii sau propunerea unor probe invocate în calea de atac nu pot determina ulterior anularea hotărârii.

În ceea ce privește susținerea recurentei potrivit căreia hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, aspect ce vizează procedura de citare, se constată că instanța a reținut în mod corect faptul că recurentei i s-a adus la cunoștință, prin citație, de existența pe rolul său a litigiului și implicit procedura de citare emisă în aceste circumstanțe, potrivit dispozițiilor instituite de art. 157.

Cu privire la incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că i-au fost încălcate sau aplicate în mod greșit de către instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anularea sentinței arbitrale dispozițiile art. 608 alin. (2) C. proc. civ. prin raportare la art. 592 din același Cod, însă instituția decăderii intervine atât cu privire la invocarea excepțiilor privind existența și validitatea convenției arbitrale, cât și cu privire la constituirea tribunalului arbitral, limitele însărcinărilor arbitrilor și desfășurarea procedurii.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs, se susține greșita aplicare a legii de către instanța de fond ce vizează și dezlegarea motivului de anulare reglementat de art. 608 alin. 1 lit. d) C. proc. civ. care privește nelegala citare a recurentei în cadrul procedurii arbitrale.

Această susținere este nefondată, întrucât recurenta invocă doar motive de netemeinicie a modului de soluționare a acțiunii în anulare ce are ca temei dispozițiile art. 608 lit. d) C. proc. civ., raportat la sentința arbitrală, în cauză nefiind vorba de o încălcare sau o aplicare greșită a unor norme de drept material.

De asemenea, critica recurentei potrivit căreia sentința arbitrală a fost dată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii privind principiul pacta sunt servanda întrucât aceasta este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor contractuale nu poate fi primită, având în vedere că instanța a analizat și a dezvoltat în considerente faptul că limitele controlului efectuat pe calea acțiunii în anulare nu dau posibilitatea reiterării fondului cauzei, iar dispozițiile art. 608 C. proc. civ. nu prevăd controlul legalității și temeiniciei hotărârii arbitrale sub aspectul soluționării fondului litigiului arbitral.

Totodată, se reține că argumentele recurentei în susținerea motivelor de nelegalitate subsumate art. 488 C. proc. civ. constituie critici aduse hotărârii arbitrale, fiind reiterate, în esență, susținerile din acțiunea în anulare.

Criticile recurentei referitoare la susținerile de nelegalitate ale sentinței civile raportate la modul de interpretare a unei clauze contractuale, respectiv a clauzei compromisorii sunt nefondate, având în vedere că orice excepție privind existența și validitatea convenției arbitrale trebuia invocată, sub sancțiunea decăderii, în termenele acordate de Curtea de Arbitraj în vederea formulării unei întâmpinări sau, în lipsa unor astfel de termene, cel târziu la primul termen fixat de către instanță și pentru care s-a îndeplinit procedura de citare, în conformitate cu dispozițiile art. 157 C. proc. civ.

În acest context, se reține că instanța de fond a reținut, în mod legal, că prin criticile formulate de reclamantă s-a invocat interpretarea eronată a clauzelor contractuale, aspect ce excede ipotezelor avute în vedere de legiuitor în art. 608 lit. h) C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularități de ordin procedural ce sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziții ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură și care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta critică încheierea de amânare a pronunțării din 9 ianuarie 2019 și arată că instanța a acordat cheltuielile de judecată, deși dovada cheltuielilor efectuate a fost depusă la dosarul cauzei după încheierea dezbaterilor, respectiv după ce instanța a rămas în pronunțare.

Din perspectiva cerințelor impuse de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurenta nu a invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea actului, având în vedere că din considerentele cuprinse în încheierea de ședință de amânare a pronunțării din 9 ianuarie 2019 nu reiese că dezbaterile ar fi fost închise, iar din întâmpinarea formulată și depusă la dosarul cauzei se constată că s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

Așadar, având în vedere prevederile art. 608 alin. (2) C. proc. civ. raportat la decăderea instituită de dispozițiile art. 592 alin. (1) și (3) din același cod, se apreciază că instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare în mod temeinic a dispus respingerea acesteia ca inadmisibilă.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. 1 C. proc. civ., Înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă B. SA împotriva sentinței civile nr. 14/F din 14 ianuarie 2019 și încheierii din 9 ianuarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Galați, Secția civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC A. SRL.

Sursa informației: www.scj.ro.