Obiectul contestației în anulare speciale. Garanțiile specifice de care instanțele judecătorești se bucură în temeiul Constituției. Judecata echitabilă (NCPC, Constituția României)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

DCC nr. 675/2017

NCPC: art. 488, art. 503 alin. (3); Legea nr. 187/2012: art. 10; Legea nr. 47/1992: art. 1-3, art. 10, art. 11 alin. (1) lit. A.d), art. 29; Constituția României: art. 1 alin. (1), (3) și (5), art. 6, art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21, art. 124 alin. (3), art. 129, art. 146 lit. d), art. 147 alin. (4)

În M. Of. nr. 144 din 15 februarie 2018, a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 675/2017 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din actele de sesizare, îl reprezintă dispozițiile art. 503 din Codul de procedură civilă, art. 503 alin. (2) pct. 3 din Codul de procedură civilă, respectiv art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Având în vedere motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea va reține ca obiect al acesteia dispozițiile art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „(3) Dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs”.

Art. 503 alin. (2), la care textul criticat face trimitere, are următorul cuprins:

„(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză”.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (1), (3) și (5) privind statul român, valorile supreme ale statului de drept și obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție, astfel cum se interpretează potrivit dispozițiilor art. 20 și prin prisma dispozițiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 124 alin. (3) privind unicitatea, egalitatea și imparțialitatea justiției, precum și ale art. 129 privind folosirea căilor de atac.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că textul de lege criticat a mai format obiectul controlului de constituționalitate în raport cu critici de neconstituționalitate similare [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 483 din 23 iunie 2015 (M. Of. nr. 633 din 20 august 2015), Decizia nr. 7 din 14 ianuarie 2016 (M. Of. nr. 139 din 23 februarie 2016), Decizia nr. 159 din 24 martie 2016 (M. Of. nr. 431 din 8 iunie 2016), Decizia nr. 608 din 22 septembrie 2016 (M. Of. nr. 1048 din 27 decembrie 2016), sau Decizia nr. 212 din 4 aprilie 2017 (M. Of. nr. 614 din 28 iulie 2017)].

Astfel, spre exemplu, prin Decizia nr. 483 din 23 iunie 2015, parag. 13-17 și parag. 20, Curtea, referitor la contestația în anulare specială, a reținut că aceasta este o cale extraordinară de atac, de retractare și nesuspensivă de executare, prin care se cere înseși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să își anuleze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată. Contestația în anulare specială este reglementată la art. 503 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, care prevede că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare pentru următoarele motive expres și limitativ reglementate, și anume atunci când: hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen și instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Curtea a reținut că textul de lege criticat, respectiv art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă, extinde obiectul contestației în anulare speciale și prevede, astfel, că dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 din acest articol se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs. Exceptarea de la aplicarea alin. (2) pct. 3 în ipoteza hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs a avut în vedere faptul că motivul contestației în anulare specială – omisiunea cercetării unui motiv de casare – privește exclusiv hotărârile instanțelor de recurs, cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai pentru motivele de casare expres și limitativ prevăzute la art. 488 din Cod. Or, apelul este o cale de atac ordinară și devolutivă – prin care se rejudecă în fond cauza – spre deosebire de recurs, care are caracter nedevolutiv în configurația actualului Cod de procedură civilă. Totodată, apelul poate fi formulat pentru orice motiv de fapt și de drept. Fiind o cale de atac ordinară, legea nu stabilește în mod expres motivele pentru exercitarea apelului și, prin urmare, acesta poate fi formulat pentru orice motiv de netemeinicie sau de nelegalitate a hotărârii atacate, precum și pentru oricare din motivele pe care legea le prevede pentru exercitarea căilor extraordinare de atac. În concluzie, Curtea a reținut că lipsa posibilității de a exercita contestația în anulare pentru omisiunea instanței de apel de a cerceta „un motiv de casare” este o consecință firească a caracterului ordinar și devolutiv al apelului, fără a aduce atingere principiului egalității în fața legii și accesului liber la justiție.

De asemenea, Curtea a constatat că o eventuală admitere a excepției de neconstituționalitate ar transforma calea extraordinară de atac a contestației în anulare speciale într-o cale de atac ordinară, din moment ce instanța care va soluționa contestația în anulare ar trebui să reanalizeze motivele de apel, acestea nefiind structurate de lege ca atare, ci putând fi orice critici formulate de apelant cu privire la hotărârea instanței care a judecat fondul.

Curtea, prin Decizia nr. 608 din 22 septembrie 2016, parag. 19, a reținut că normele legale criticate nu afectează garanțiile specifice de care instanțele judecătorești se bucură în temeiul textului constituțional al art. 124, care reglementează cu privire la caracterul unic, imparțial și egal al justiției și reprezintă obligația judecătorilor de a asigura un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare. Curtea nu a reținut nici încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, întrucât prevederile art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă se aplică tuturor celor aflați în ipoteza normei legale criticate, discriminarea semnificând reglementarea unui regim juridic diferit pentru persoane aflate în situații similare.

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, soluția și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Curtea mai constată că art. 126 alin. (2) din Constituție potrivit căruia „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, precum și art. 129, care prevede că „Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”, atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenței și procedurii de judecată, inclusiv a condițiilor de exercitare a căilor de atac.

Prin urmare, departe de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă constituie o garanție a aplicării dreptului la un proces echitabil prevăzut deart. 21 alin. (3) din Constituție, astfel cum acesta se interpretează potrivit art. 20 și prin prisma dispozițiilor art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituțională respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților – Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, respectiv Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor în dosarele nr. 2.256/2/2016 și nr. 4.656/2/2016 ale Curții de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de Compania de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” – S.A. din București în Dosarul nr. 424/64/2016 al Curții de Apel Brașov – Secția civilă, de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, respectiv Ion Staiu în dosarele nr. 792/54/2016 și nr. 1.608/54/2016 ale Curții de Apel Craiova – Secția I civilă, de Floare Socodoran în Dosarul nr. 915/86/2016 al Tribunalului Suceava – Secția I civilă, precum și de Societatea Bancpost – S.A. din București în Dosarul nr. 1.721/90/2016 al Tribunalului Vâlcea – Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.