Noţiunea „domiciliu comun”. Ultima locuinţă în care soţii au convieţuit în mod efectiv (NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 1549/2020

NCPC: art. 321, art. 915 alin. (1)

Conform art. 915 alin. (1) C. proc. civ., „Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul”.

Competența prevăzută de art. 915 alin. (1) C. proc. civ. are caracter absolut, reclamantul neavând drept de opțiune între instanțele enumerate în cuprinsul acestui articol; în aplicarea acestei norme juridice este de reținut că cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soților, dacă unul dintre aceștia locuiește în raza sa teritorială.

Noțiunea „domiciliu comun” semnifică ultima locuință în care soții au conviețuit în mod efectiv, unde s-a desfășurat viața lor de familie, relevanță având, la stabilirea competenței teritoriale, locuința în fapt, iar nu cea menționată în cărțile de identitate.

Prin art. 321 C. civ. se definește termenul „locuința familiei” ca fiind acea locuință comună soților sau, în lipsă, locuința soțului la care se află copiii. Aceste prevederi legale privesc locuința familiei, atât din perspectiva imobilului de locuit, cât și din cea a vieții de familie.

În cauză, din susținerile părților și din probatoriul administrat de Judecătoria Iași a rezultat că ultima locuință comună a acestora a fost în Sighetu Marmației, localitate aflată în raza teritorială a Judecătoriei Sighetu Marmației.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a susținut că, după încheierea căsătoriei, părțile au locuit timp de un an în municipiul Iași, până în luna octombrie a anului 2010, când și-au stabilit domiciliul comun în Sighetu Marmației, la părinții reclamantei, de unde pârâtul a plecat în luna martie a anului 2011.

Aceste aspecte au fost confirmate de pârât, prin întâmpinarea formulată în cauză.

Din raportul de anchetă psihosocială întocmit de Direcția de Asistență Socială Sighetu Marmației la 19 septembrie 2019, rezultă că reclamanta locuiește în prezent, împreună cu minora C., la domiciliul părinților săi din Sighetu Marmației, minora urmând cursurile Școlii Gimnaziale Dr. Ioan Mihály de Apșa din această localitate.

Aceleași aspecte au fost consemnate în cuprinsul referatului de anchetă socială efectuat de Serviciul de Autoritate Tutelară – Protecția Minorilor și Familiei Iași, la 14 octombrie 2019, părțile fiind separate în fapt, pârâtul locuind în fapt și cu forme legale în municipiul Iași, str. x, tr. 2, apt. 7, jud. Iași, iar reclamanta împreună cu minora în orașul Sighetu Marmației.

În ceea ce privește ultimul domiciliu comun al părților, acestea au arătat, cu ocazia dezbaterilor asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sighetu Marmației, invocate de pârât, că acesta a fost fie în municipiul Iași (pârâtul), fie în municipiul Sighetu Marmației (reclamanta).

În vederea lămuririi acestei chestiuni, Judecătoria Iași, învestită prin declinare de Judecătoria Sighetu Marmației, a administrat probele cu martori și înscrisuri.

Din depozițiile martorilor F. și D. a rezultat că părțile au locuit, de la încheierea căsătoriei, în anul 2009, până în luna octombrie a anului 2010, în municipiul Iași, după nașterea minorei mutându-se în municipiul Sighetu Marmației, în locuința părinților reclamantei, de unde pârâtul a înțeles să plece în cursul anului 2011.

Înalta Curte constată că, potrivit adeverinței nr. x din 9 iunie 2020, reclamanta este încadrată, pe perioadă nedeterminată, ca profesor titular la Liceul Tehnologic „Marmația” de la 1 septembrie 2008, în perioada 1 septembrie 2009 – 31 august 2010 fiind detașată la cerere, la Colegiul „Mihai Eminescu” din Iași.

Coroborând aspectele de fapt deduse judecății cu împrejurările relevate de probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte conchide că ultima locuință comună a părților, în sensul art. 915 alin. (1) teza I C. proc. civ., a fost în orașul Sighetu Marmației, localitate în care părțile au conviețuit efectiv în ultima perioadă a căsătoriei, unde minora frecventează cursurile școlare și unde reclamanta activează ca profesor la Liceul Tehnologic „Marmația”.

Pentru argumentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 915 alin. (1) teza I C. proc. civ., în baza art. 135 alin. (4) din acest act normativ, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sighetu Marmației.

Sursa informației: www.scj.ro.