Normele privind organizarea, desfăşurarea şi condiţiile specifice de participare la concursul sau examenul organizat pentru ocuparea posturilor corespunzătoare funcţiilor contractuale din sistemul administraţiei penitenciare – aprobare (OMJ nr. 4455/C/2020)

13 nov. 2020
Vizualizari: 377

Actul normativ

Sumar
Ordinul ministrului justiției (OMJ) nr. 4455/C/2020 pentru aprobarea Normelor privind organizarea, desfășurarea și condițiile specifice de participare la concursul sau examenul organizat pentru ocuparea posturilor corespunzătoare funcțiilor contractuale din sistemul administrației penitenciare

(M. Of. nr. 1072 din 12 noiembrie 2020)

Se aprobă Normele privind organizarea, desfășurarea și condițiile specifice de participare la concursul sau examenul organizat pentru ocuparea posturilor corespunzătoare funcțiilor contractuale din sistemul administrației penitenciare. 

 

În M. Of. nr. 1072 din 12 noiembrie 2020 s-a publicat OMJ nr. 4455/C/2020 pentru aprobarea Normelor privind organizarea, desfășurarea și condițiile specifice de participare la concursul sau examenul organizat pentru ocuparea posturilor corespunzătoare funcțiilor contractuale din sistemul administrației penitenciare.

Astfel, prin respectivul act normativ se aprobă Normele privind organizarea, desfășurarea și condițiile specifice de participare la concursul sau examenul organizat pentru ocuparea posturilor corespunzătoare funcțiilor contractuale din sistemul administrației penitenciare.

Vă prezentăm, în continuare, structura și cele mai importante dispoziții ale respectivelor norme.

 

Prezentare generală

 

Potrivit art. 1, ocuparea unui post vacant sau temporar vacant de personal civil contractual din sistemul administrației penitenciare se face prin concurs ori examen, cu aplicarea prevederilor titlului I din Regulamentul-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, aprobat prin H.G. nr. 286/2011.

Astfel, în vederea ocupării unor posturi vacante sau temporare vacante de personal contractual, trebuie îndeplinite condițiile specifice de selecție, elaborate pe baza cerințelor cuprinse în fișa postului de către structurile în al căror stat de organizare se află funcția vacantă, aprobate de conducătorul unității, pot fi, după caz, astfel:

– absolvirea unor studii de specialitate;

– absolvirea unor cursuri sau programe de perfecționare sau specializare, după caz;

– vechime în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, după caz;

– cunoștințe de operare și/sau programare pe calculator;

– cunoașterea unei limbi străine, conform nivelului stabilit;

– accesul la informații clasificate, conform nivelului stabilit;

– abilitățile, calitățile și aptitudinile corespunzătoare specificului postului;

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

– capacitate managerială, pentru posturile de conducere;

– alte condiții stabilite prin fișa postului.

Conform art. 5, nivelul studiilor prevăzut pentru posturile vacante sau temporar vacante de personal contractual, potrivit legii, în funcție de tipul și cerințele postului, poate fi:

– studii universitare de licență, studii universitare de masterat, după caz, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, respectiv diplomă de masterat;

– studii postliceale, absolvite cu diplomă de absolvire/certificat de competențe profesionale;

– studii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat;

– studii gimnaziale.

Pe de altă parte, condițiile minime de vechime în muncă sau în specialitatea studiilor, după caz, necesare pentru ocuparea posturilor de conducere vacante sau temporar vacante sunt următoarele:

– 5 ani, pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante de contabil-șef, director adjunct, director, director general adjunct, director general sau similare, gradul I;

– 8 ani, pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante de contabil-șef, director adjunct, director, director general adjunct, director general sau similare, gradul II;

– 2 ani, pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante de șef birou, șef secție, șef serviciu, șef formație muncitori, șef atelier sau similare, gradul I;

– 5 ani, pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante de șef birou, șef secție, șef serviciu, șef formație muncitori, șef atelier sau similare, gradul II.

Concursul sau examenul pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante se organizează de către unitățile care au structură de resurse umane, iar bibliografia și, după caz, tematica la concursul/examenul de încadrare a unui post vacant sau temporar vacant se stabilesc în conformitate cu prevederile Regulamentului-cadru. Totodată, concursul sau examenul pentru ocuparea unui post vacant sau temporar vacant se derulează în 3 etape succesive, după cum urmează:

– selecția dosarelor de înscriere;

– proba scrisă și/sau proba practică;

– interviul.

Normele privind organizarea, desfășurarea și condițiile specifice de participare la concursul sau examenul organizat pentru ocuparea posturilor corespunzătoare funcțiilor contractuale din sistemul administrației penitenciare – aprobare (OMJ nr. 4455/C/2020) was last modified: noiembrie 13th, 2020 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.