Nerespectarea principiilor liberei concurenţe, transparenţei şi tratamentului egal. Situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege. Recurs respins ca nefondat

• Legea nr. 211/2011: art. 19
• Legea nr. 211/2011: art. 8
• NCPP: art. 275 alin. (2) și (6)
• NCPP: art. 433
• NCPP: art. 434
• NCPP: art. 438 alin. (1)
• O.U.G. nr. 119/1999: art. 5 alin. (1)
• O.U.G. nr. 195/2005: art. 24
• O.U.G. nr. 195/2005: art. 28

Referitor la inculpatul A. s-a reținut că, în calitate de director general al S.C. F. S.A., în perioada iulie 2013 – iulie 2014, încălcându-și atribuțiile de serviciu, acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale, a încheiat mai multe contracte de prestări servicii cu societatea deținută de către inculpatul B., S.C. H. S.R.L. (contractul nr. x/17.07.2013, contractul nr. x/17.07.2013, contractul nr. x/14.11.2013, contractul nr. x/14.11.2013, contractul nr. x/26.03.2014, contractul nr. x/10.07.2014) având ca obiect igienizarea/curățarea/ecologizarea a unor spații, hale de producție, din incinta societății parte civilă S.C. F. S.A., contaminate cu substanțe toxice, metale grele și cianuri, rezultate din procesul tehnologic de producție, cu încălcarea normelor procedurale interne referitoare la achizițiile, a dispozițiilor legale referitoare la protecția mediului (art. 24, 28 din O.U.G. nr. 195/2005), regimul deșeurilor (art. 8, art. 19 din Legea nr. 211/2011) administrarea patrimoniului public (art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999). Aceste contracte fie nu au fost executate, fie au fost executate necorespunzător, cu consecința prejudicierii S.C. F. S.A. cu suma totală de 733 773,95 RON, ce reprezintă totodată folos necuvenit pentru S.C. H. S.R.L.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 401/RC din 14 noiembrie 2018)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând recursurile în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 159/AP din 20 martie 2017 a Curții de Apel Brașov, secția Penală, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casație este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Definind scopul recursului în casație, art. 433 C. proc. pen. abilitează instanța competentă -Înalta Curte de Casație și Justiție – să examineze deciziile atacate sub toate aspectele de legalitate și să sancționeze, prin casare, orice nelegalitate a acestora, desigur cu observarea cazului de casare strict și limitativ enumerate la art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înțelesul expresiei „în condițiile legii” este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casație și ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casație.

Recursurile în casație formulate de inculpații A. și B. vizează dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.:

„inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază că sintagma „nu este prevăzută de legea penală” privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

Înalta Curte constată că motivul invocat de inculpați, cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se circumscrie doar formal cazului de recurs în casație indicat.

Inculpatul A. a susținut că, în cauză, nu există legătură de cauzalitate între încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/1999, art. 24, 28 din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, respectiv art. 8, 19 din Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor și prejudiciul reținut prin decizia recurată, motiv pentru care fapta reținută în sarcina sa nu întrunește elementele de tipicitate ce caracterizează infracțiunea de abuz în serviciu pentru care a fost condamnat.

Inculpatul B. a susținut că „nerespectarea principiilor liberei concurențe, transparenței și tratamentului egal”, este sancționată contravențional de O.U.G. nr. 34/2006 și nu penal.

Prin considerentele deciziei nr. 405 din 15.06.2016 a Curții Constituționale a României publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 517 din 08.07.2016, s-a precizat că scopul urmărit de legiuitor prin legislația penală este acela de a apăra ordinea de drept, iar, în sens restrâns, de a apăra valori sociale identificate de legiuitor în partea specială a C. pen., acest scop fiind, în principiu, legitim. Măsurile adoptate de legiuitor pentru atingerea scopului urmărit trebuie să fie adecvate, necesare și să respecte un just echilibru între interesul public și cel individual.

Totodată, a mai reținut instanța de contencios constituțional referitor la îndatoririle legate de o anumită funcție sau de un anumit loc de muncă, că există un complex de norme, unele cuprinse în acte normative cu caracter general, privind îndatoririle angajaților în genere, altele, în acte normative cu caracter special iar îndeplinirea unei atribuții de serviciu implică manifestarea de voință din partea persoanei în cauză, care se concretizează în acțiunile efective ale acesteia și care are ca scop realizarea obligației prescrise. Realizarea acestui demers se raportează atât la un standard subiectiv/intern al persoanei care exercită atribuția de serviciu, cât și la un standard obiectiv. Standardul subiectiv ține de forul intern al persoanei respective, iar măsura în care acesta este atins ține de autoevaluarea acțiunilor întreprinse. Standardul obiectiv are ca element de referință principal normativul actului care reglementează atribuția de serviciu respectivă.

Întrucât standardul obiectiv este determinat și circumscris prescripției normative, reglementarea atribuțiilor de serviciu și a modalității de exercitare a acestora determină sfera de cuprindere a acestui standard, care nu poate să aibă o întindere mai largă decât prescripția normativă în domeniu, din perspectiva respectării principiului principiul previzibilității. Prin urmare, unei persoane nu i se poate imputa încălcarea standardului obiectiv prin constatarea neîndeplinirii de către aceasta a unor prescripții implicite, nedeterminabile la nivel normativ, chiar dacă anumite acțiuni, ce însoțesc exercitarea unei atribuții de serviciu, se pot baza pe o anumită uzanță/cutumă.

În ceea ce privește sfera actelor normative la care organele judiciare se pot raporta în aprecierea atribuțiilor de serviciu s-a reținut că ea se limitează la legi și ordonanțe ale Guvernului, și nu la acte de nivel inferior acestora. Referitor la ordonanțele Guvernului (inclusiv ordonanțele de urgență), a reținut că, nu reprezintă o lege în sens formal, ci un act administrativ de domeniul legii, asimilat acesteia prin efectele pe care le produce, respectând sub acest aspect criteriul material, conțin norme de reglementare primară, având o forță juridică asimilată cu a legii, fiind supuse aprobării Parlamentului.

Înalta Curte constată că inculpații B. și A. pe calea recursului în casație au reiterat apărări susținute și în fața instanței de apel care au fost analizate și asupra cărora instanța de apel s-a pronunțat prin decizia recurată.

În realitate, inculpații solicită pe calea recursului în casație de față să se procedeze la o reapreciere a probatoriului, lucru care nu este posibil, întrucât Înalta Curte examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. și verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Starea de fapt reținută în cauză nu poate fi modificată pe calea recursului în casație, astfel că o eventuală reevaluare a conținutului mijloacelor de probă nu ar putea fi valorificată în contextul niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute în art. 438 din C. proc. pen. în condițiile în care recursul în casație nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, ci doar sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații B. și A. împotriva deciziei penale nr. 159/Ap din 20 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Penală.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurenții inculpați B. și A. vor fi obligați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpații B. și A., în sumă de câte 90 RON și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat E. în sumă de 360 RON vor rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.