Nelămuriri asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu. Respingerea cererii formulată de petentă privind completarea/lămurirea dispozitivului

14 dec. 2023
358 views
  • NCPC: art. 443 alin. (1)
  • NCPC: art. 444 alin. (1)

Prin decizia nr. 2197 din 5 noiembrie 2020 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 185/2020 din 13 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

La data de 7 ianuarie 2021, A. a formulat cerere de completare și lămurire a dispozitivului deciziei nr. 2197/2020 din data de 5 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2019.

În susținerea cererii, petenta a arătat, în esență, că dispozitivul deciziei cuprinde dispoziții contradictorii cu privire la conținutul cererii de recurs în sensul că nu s-a precizat modul de rezolvare a cererilor formulate de recurentă.

Petenta, consideră că decizia nr. 2197 din 5 noiembrie 2020 este nulă absolut deoarece cauza este o condiție de fond, iar recalificarea apelului în recurs fără o justă cauză și fără citarea părților în condițiile contradictorialității, atrage anularea deciziei.

Petenta consideră că obiectul cauzei care a format apelul declarat la Î.C.C.J. – capătul nr. 2 al cererii de chemare în judecată – contractul de mandat comercial, nu se încadrează cu cel stabilit de instanță și anume litigii de muncă.

Petenta susține că obiectul cererii de chemare în judecată, nefiind calificat corect instanța nu a analizat motivele invocate care lămureau modul abuziv de revocare a contractului de mandat acordat Directorului Local de Vânzări, pe o perioadă de 10 ani.

După o prezentare detaliată a situației de fapt, a parcursului judiciar al cauzei, a unor opinii privind contractul de mandat, efectele contractului de mandat, a reținerilor din decizia a cărei completare/lămurire se solicită, petenta consideră că, dacă instanța superioară a constatat că este motivat să clarifice calificarea greșită a cererii de chemare în judecată, avea obligația legală să pună în discuția părților, prin comunicarea și citarea acestora cu precizarea decăderii din dreptul de a mai formula cereri.

Petenta consideră că excepția inadmisibilității trebuia respinsă, deoarece instanța a omis să analizeze obiectul acțiunii, motivele, probele depuse la dosar cu privire la faptul că această acțiune viza doar capătul 2 al acțiunii înregistrată la Tribunalul Olt.

Petenta susține că referitor la completarea dispozitivului deciziei cu privire la motivul de respingere a solicitării ce viza hotărârile emise de Tribunalul Olt și Curtea de Apel Craiova, motivat de faptul că aceste instanțe s-au pronunțat neținând cont de faptul că operau două instituții de drept diferite și anume Codul muncii – contractul de muncă și C. civ. – contractul de mandat comercial, instanța avea obligația din oficiu să stabilească competența asupra capătului 2 de cerere.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 855 din 1 aprilie 2021)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Înalta Curte analizând cererea de completare/lămurire a dispozitivului, în temeiul art. 444 alin. (1) și art. 443 alin. (1) C. proc. civ. a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 2197 din 5 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 185/2020 din 13 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 444 alin. (1) C. proc. civ. „Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri…”.

Din perspectiva menționatelor dispoziții, petenta a susținut că instanța a omis să se pronunțe, din oficiu, asupra competenței materiale a capătului 2 al cererii de chemare în judecată.

Este real că dispozițiile art. 444 alin. (1) C. proc. civ. reglementează instituția completării dispozitivului unei hotărâri în situația în care instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, însă pentru a fi incidente aceste dispoziții este necesar ca o condiție „sine qua non”, să existe omisiunea instanței în ce privește nepronunțarea asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.

Ca atare, dispozițiile legale sus evocate nu pot fi incidente în ipoteza în care părțile nu au invocat sau formulat cereri asupra cărora instanța trebuia să se pronunțe.

Or, față de această situație, rezultă fără posibilitate de echivoc că nu suntem în prezența unei omisiuni legate de nepronunțarea instanței asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe, în condițiile în care instanța nu a fost investită.

Nemulțumirea petentei legată de neinvocarea de către instanță, din oficiu, a competenței materiale a capătului 2 din cererea de chemare în judecată, nu poate forma obiectul unei cereri în completarea dispozitivului hotărârii.

Conform art. 443 alin. (1) C. proc. civ., „în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții contradictorii, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice”.

Din analiza acestui text de lege rezultă că ori de câte ori dispozitivul unei hotărâri judecătorești este neclar sub aspectul înțelesului, întinderii sau aplicării sale ori cuprinde dispoziții potrivnice, partea interesată poate sesiza instanța care a pronunțat hotărârea cu o cerere de lămurire a dispozitivului.

Astfel, partea care apelează la procedura reglementată de art. 443 alin. (1) C. proc. civ. nu poate obține lămurirea considerentelor sau modificarea dispozitivului hotărârii, ci doar clarificarea măsurilor dispuse de instanță sau înlăturarea măsurilor potrivnice din cuprinsul dispozitivului.

Pornind de la aceste considerații, Înalta Curte constată că, deși petenta s-a prevalat de mijlocul procedural reglementat de art. 443 alin. (1) C. proc. civ. pentru lămurirea deciziei nr. 2197 din 5 noiembrie 2020, din examinarea cererii rezultă că lămurirea nu vizează dispozitivul hotărârii, ci considerentele acesteia.

Respectând limitele învestirii stabilite prin cererea de lămurire, instanța supremă constată că petenta folosește calea legală a lămuririi dispozitivului pentru a obține, în realitate, o explicitare a considerentelor, deturnând în mod nepermis mijlocul procedural ales de la scopul pentru care a fost edictat.

Or, în procedura reglementată de art. 443 alin. (1) C. proc. civ. sunt permise doar lămurirea înțelesului dispozitivului și înlăturarea dispozițiilor potrivnice, nu și lămurirea considerentelor deciziei sau modificarea soluției pronunțate de instanța de recurs.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Așadar, motivele expuse în cuprinsul cererii de lămurire nu se încadrează în ipotezele reglementate de textul de lege anterior evocat, întrucât nu tind la lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării dispozitivului deciziei nr. 2197 din 5 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, ori la înlăturarea unor dispoziții potrivnice.

Pentru aceste motive, Înalta Curte, cu observarea și a dispozițiilor art. 444 alin. (2) C. proc. civ., va respinge cererea formulată de petenta A. privind completarea/lămurirea dispozitivului deciziei nr. 2197 din 5 noiembrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Sursa informației: www.scj.ro.

Nelămuriri asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu. Respingerea cererii formulată de petentă privind completarea/lămurirea dispozitivului was last modified: decembrie 13th, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.