Neîndeplinirea condiţiilor necesare pentru a se dispune predarea persoanei solicitate. Contestație respinsă ca nefondată (NCPP, L. nr. 302/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 630/2019

L. nr. 302/2004: art. 84 alin. (1), art. 96 alin. (2), art. 98, art. 99 alin. (2) lit. i) pct. i); NCPP: art. 275 alin. (3), art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b)

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeași lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului 2002/584/JAI din 13 iunie 2002.

Conform dispozițiilor legale incidente, art. 98 din Legea nr. 302/2004 (Motive de refuz al executării), autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

a) când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autoritățile române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea infracțiune;

c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română.

În afara motivelor obligatorii de refuz, art. 98 alin. (2) reglementează motivele opționale de refuz, când autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare:

a) în situația prevăzută la art. 96 alin. (2) din prezenta lege; în mod excepțional, în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislația română nu impune același tip de taxe sau de impozite ori nu conține același tip de reglementări în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar ca legislația statului membru emitent;

b) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeași faptă care a motivat mandatul european de arestare;

c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent;

d) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte într-un alt stat terț care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiția ca, în caz de condamnare, sancțiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost grațiată potrivit legii statului de condamnare;

e) când mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României;

f) când mandatul european cuprinde infracțiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent și legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român;

g) când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române;

h) când o autoritate judiciară română a decis fie renunțarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunțat, față de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleași fapte, care împiedică viitoare proceduri;

i) când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislația statului emitent: (i) persoana a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la faptul că poate fi pronunțată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces; sau; (ii) persoana, având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare, l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în fața instanței de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare și i s-a adus la cunoștință că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac și că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desființată, persoana condamnată fie a renunțat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac; sau (iv) persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre și i se va aduce la cunoștință că hotărârea de condamnare este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată.

Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat faptul că în cauză nu sunt întrunite condițiile reglementate de art. 99 alin. (2) lit. i) pct. i) din Legea nr. 302/2004, republicată, în aplicarea art. 4a alin. (1) lit. a) din Decizia-cadru 2002/584/JAI.

Astfel, instanța de fond a reținut că persoana solicitată a fost citată prin afișare la adresa locuinței sale, Rodos, cu toate că datele de la dosar indicau o altă adresă legală în Patra, și mai mult, la termenul de judecată nu a fost prezent nici un avocat din oficiu sau angajat care să îi apere interesele și să îi asigure o apărare efectivă acesteia. În mod corect, Curtea de Apel Iași a apreciat că persoana solicitată nu s-a prezentat în instanță la 11 ianuarie 2013 și nici nu a numit un apărător ales deoarece nu a cunoscut de existența procedurii în fața instanței elene. Mai mult decât atât, statul elen nu a asigurat nici măcar un avocat din oficiu a cărui prezentă să fie una efectivă.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că la dosarul cauzei nu există nicio dovadă a unei comunicări legale către persoana solicitată A. a unei ordonanțe sau a oricărui act din care să rezulte obligația de a nu părăsi Grecia.

Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că soluția de condamnare ar fi fost comunicată personal inculpatei, iar potrivit precizărilor înaintate la dosarul cauzei de către autoritatea emitentă, Sentința nr. 8/2013 a rămas irevocabilă, conform legislației elene nu este atacată prin căi de atac; din cauza forței majore însă, poate exercita cu întârziere căi de atac, pe care le apreciază instanța abilitată .

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că nu sunt întrunite nici condițiile reglementate de art. 99 alin. (2) lit. i) pct. (iii) și (iv) din Legea nr. 302/2004, republicată, în aplicarea articolul 4a alin. (1) lit. c) și d) din Decizia-cadru 2002/584/JAI.

În Decizia pronunțată la 10 august 2017 în cauza C-270/17 PPU, Tadas Tupikas, se reamintește că, „întrucât articolul 4a din Decizia-cadru 2002/584 prevede un motiv facultativ de neexecutare a mandatului european de arestare și întrucât ipotezele prevăzute la literele (a) – (d) ale alin. (1) al acestui articol au fost concepute ca excepții de la acest motiv facultativ de nerecunoaștere, Curtea a statuat deja că autoritatea judiciară de executare poate, chiar după ce a constatat că aceste ipoteze nu acoperă situația persoanei care face obiectul mandatului european de arestare, să ia în considerare alte împrejurări care îi permit să se asigure că predarea persoanei în cauză nu implică o încălcare a dreptului său la apărare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 mai 2016, Dworzecki, C-108/16 PPU, EU:C:2016:346, punctele 50 și 51)”.

Totodată, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că, în raport de cele anterior menționate, nu sunt întrunite condițiile necesare pentru a se dispune predarea persoanei solicitată A.

În consecință, Înalta Curte apreciază că Sentința penală nr. 80/FCJI din data de 31 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019, privind persoana solicitată A., este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019, privind persoana solicitată A.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoană solicitată rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.