Neîndeplinirea actelor de procedură. Recurs perimat (NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 3727/2018

NCPC: art. 129 alin. (1), art. 149 alin. (4), art. 155^1, art. 248, art. 252, art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (1)

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., teza a II-a invocată de recurentă, vizează aplicarea greșită a legii. Din această perspectivă s-a pus în discuție aplicarea greșită a art. 252 și art. 248 C. proc. civ.

În sprijinul acestei critici, recurenta a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea excepției perimării cererii de recurs.

Înalta Curte constată că, prin încheierea din 20 septembrie 2016, Curtea de Apel Iași a suspendat judecata cauzei în temeiul art. 155^1 C. proc. civ., motivat de faptul că recurenta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului București (fostă AVAS) nu a depus la dosarul cauzei patru exemplare de pe cererea de recurs în vederea comunicării.

De la data suspendării judecății, timp de mai mult de 1 an pricina a rămas în nelucrare, recurenta neîndeplinind nici un act de procedură.

Demersurile întreprinse de recurenta în vederea comunicării către instanță, a patru exemplare ale cererii de recurs, care din eroare au fost transmise către alt dosarul aflat pe rolul Curții de Apel Iași, nu pot fi calificate drept acte de procedură îndeplinite în dosarul de recurs. Mai mult, eroarea recurentei în vederea îndeplinirii obligațiilor impuse de către instanță nu poate fi calificată drept cauză care a împiedicat, fără vina părții, mai presus de voința sa, stăruința în judecarea pricinii.

Trimiterea făcută de recurentă la dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ. nu subzistă, întrucât obligațiile care nu au fost aduse la îndeplinire, erau în sarcina reclamantei și se referă la modalitatea de investire a instanței.

În esență, însă, asemenea apărări ar fi putut fi formulate cu prilejul formulării unui recurs împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății, cale de atac nedeclarată în cauză.

De asemenea, dispozițiile art. 149 alin. (4) din Noul C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, pricina fiind supusă dispozițiilor C. proc. civ. de la 1865, în raport de data introducerii acțiunii.

Astfel fiind, în mod corect instanța a făcut aplicarea art. 252 C. proc. civ. și ale art. 248 C. proc. civ. constatând recursul perimat.

Astfel fiind se constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins, cu aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Sursa informației: www.scj.ro.