Neconstituționalitate (comunicat CCR): Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite

Prin Decizia pronunțată în ședința din 26 octombrie 2016, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 și art. 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constituționale numai în măsura în care instanța judecătorească verifică condițiile referitoare la existența impreviziunii.

Așadar, instanțele judecătorești în fața cărora au fost introduse acțiuni în baza Legii nr. 77/2016 vor fi obligate să verifice condițiile referitoare la existența impreviziunii și să o aplice. Având în vedere că acele contracte de credit din dosarele analizate de Curtea Constituțională au fost încheiate sub regimul Codului civil din 1864 (vechiul Cod civil), iar Curtea a constatat că acele contracte în curs de derulare menționate de art. 11 din Legea nr. 77/2016 se referă și la contractele încheiate înainte de intrarea în vigoare, în 2011, a Legii nr. 287/2009 (noul Cod civil), instanțele judecătorești vor face aplicarea impreviziunii astfel cum aceasta a fost configurată sub regimul Codului civil din 1864 și cu precizările aduse de Curtea Constituțională în considerentele deciziei ce va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

În esență, impreviziunea intervine când în executarea contractului a intervenit un eveniment excepțional ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de părți la data încheierii contractului, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligației debitorului. Verificarea acestor condiții revine, în fiecare caz, instanței judecătorești care, în condițiile legii, este independentă în aprecierea sa, ea pronunțând fie adaptarea contractului, fie încetarea sa în forma pe care o decide și care poate merge până la preluarea de către creditor a imobilului adus garanție cu stingerea tuturor accesoriilor.

În examinarea constituționalității prevederilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 și art. 8 din Legea nr. 77/2016, Curtea a avut în vedere necesitatea respectării prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) în componenta sa privind claritatea legii, precum și cele ale art. 21 privind accesul liber la justiție. Accesul părților din contractele respective la o instanță judecătorească este absolut necesar având în vedere că judecătorul trebuie să verifice ca instituția dării în plată să nu fie un instrument discreționar pus la dispoziția doar a unei părți.

De asemenea, Curtea mai precizează că declararea ca neconstituțională a sintagmei „precum și din devalorizarea bunurilor imobile” din Legea nr. 77/2016 a avut în vedere, în esență, faptul că obiectul contractelor de credit îl reprezintă sume de bani, și nu bunuri imobile.

Soluția adoptată de Curtea Constituțională este circumscrisă obiectului sesizărilor care privesc contracte de credit încheiate înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (2011), respectiv în perioada 2007-2009.

De aceea, instanța de contencios constituțional a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la dispozițiile art. 3 teza întâi, precum și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. Art. 3 teza întâi se referă la prevederile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil care nu putea fi aplicabilă, de la bun început, acestor contracte, iar cea de-a doua ipoteză se referă la contracte încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016 (ipoteză în care nu ne regăsim). Cu alte cuvinte, aceste ipoteze nu au legătură cu soluționarea cauzelor, condiție impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.