Neconstituționalitate (comunicat CCR): Art. 62 alin. (1) și (3) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 în forma anterioară modificării operate prin Legea nr. 206/2016

9 oct. 2019
Vizualizari: 1149
Decizia CCRActul normativArticolSumar
DCC pronunțată în ședința din 8 octombrie 2019Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 (rep. M. Of. nr. 444 din 18 iunie 2014; cu modif. ult.)Art. 62 alin. (1) și (3) în forma anterioară modificării operate prin Legea nr. 206/2016Neconstituționalitate

 

Potrivit site-ului oficial (www.ccr.ro), la data de 8 octombrie 2019, Curtea Constituțională s-a reunit pentru a dezbate mai multe sesizări de neconstituționalitate, printre care și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 62 alin. (1), (2) și (3) din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 (rep. M. Of. nr. 444 din 18 iunie 2014; cu modif. ult.), în forma anterioară modificării operate prin Legea nr. 206/2016.

 

Obiectul excepției de neconstituționalitate

Art. 62 alin. (1), (2) și (3) din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, în forma anterioară modificării operate prin Legea nr. 206/2016

„(1) În scopul stabilirii și acordării pensiilor private, altele decât cele din sistemul public de pensii, sau, după caz, a ajutoarelor financiare notarilor publici, urmașilor acestora cu drepturi proprii la pensie privată și altor persoane din sistemul notarial care aderă la acest sistem de pensii, se înființează, sub autoritatea Uniunii, Casa de Pensii a Notarilor Publici, denumită în continuare Casa de pensii, instituție autonomă, de interes public, cu personalitate juridică, buget și organe de conducere proprii, în condițiile stabilite prin statutul acesteia, aprobat de Consiliul Uniunii.

(2) Sistemul de pensii prevăzut de prezenta lege este obligatoriu pentru notarii publici membrii ai Uniunii și complementar sistemului public de pensii la care notarii publici sunt obligați să contribuie, în condițiile legii.

(3) Modul de organizare și funcționare, precum și data de la care Casa de pensii își începe activitatea se stabilesc prin statut. Casa de pensii are sediul în municipiul București, ștampilă și siglă proprii, care cuprind cel puțin stema României și denumirea, și se înființează, se organizează și funcționează fără îndeplinirea altor formalități”.

 

DCC pronunțată în ședința din 8 octombrie 2019

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția și a constatat că dispozițiile art. 62 alin. (1) și (3) din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 sunt neconstituționale.

În aceeași ședință, cu majoritate de voturi, a respins excepția și a constatat că dispozițiile art. 62 alin. (2) din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Sursa informației

Neconstituționalitate (comunicat CCR): Art. 62 alin. (1) și (3) din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 în forma anterioară modificării operate prin Legea nr. 206/2016 was last modified: octombrie 9th, 2019 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.