Neconstituționalitate (comunicat CCR): Art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

14 iun. 2017
Vizualizari: 1936
Decizia CCRActul normativSumar
D.C.C. pronunțată în ședința din 13 iunie 2017Art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 165/2013 Prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care restituirea terenurilor forestiere aparținând domeniului public al statului se realizează numai după trecerea prealabilă a acestor terenuri în domeniul privat al statului, în condițiile legii.

Potrivit comunicatului de presă publicat pe site-ul Curții Constituționale (www.ccr.ro), în ședința din 13 iunie 2017, Curtea Constituțională s-a reunit pentru a soluționa obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Obiectul excepției de neconstituționalitate

 

Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

„Art. 13

(1) În situația în care restituirea terenurilor forestiere pe vechile amplasamente nu este posibilă, reconstituirea dreptului de proprietate se face pe alte amplasamente de pe raza unității administrativ-teritoriale, chiar dacă acestea s-au aflat în proprietatea statului român înainte de anul 1948, au intrat ulterior în proprietatea statului sau au fost incluse în amenajamente silvice după această dată.

(…)

(3 ) Noțiunea de teren forestier în sensul prezentei legi este definită în normele de aplicare a acesteia”.

 

D.C.C. pronunțată în ședința din 13 iunie 2017

 

Prin Decizia pronunțată în ședința din 13 iunie 2017, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a decis:

1. Admite excepția de neconstituționalitate și constată că prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care restituirea terenurilor forestiere aparținând domeniului public al statului se realizează numai după trecerea prealabilă a acestor terenuri în domeniul privat al statului, în condițiile legii.

2. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 165/2013.

În argumentarea soluției de admitere pronunțate în privința dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Curtea a reținut, în esență, referitor la susținerile autorilor excepției privind modalitatea de restituire a terenurilor forestiere atunci când nu este posibilă restituirea pe vechiul amplasament, că statul pune la dispoziția persoanelor îndreptățite inclusiv terenurile forestiere care se regăsesc, la momentul cererii de restituire, în domeniul public, însă, prin derogare de la prevederile legii generale în materie, respectiv art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, nu mai instituie, așa cum a prevăzut pentru situația restituirii terenurilor agricole, condiția trecerii acestora din domeniul public al statului în domeniul privat. Este de principiu că o lege specială poate institui o derogare de la legea generală, însă prin derogarea instituită nu pot fi lipsite de eficiență dispoziții din Legea fundamentală, în speță dispozițiile art. 136 alin. (4) din Constituție, care statuează că bunurile proprietate publică sunt inalienabile.

Curtea a constatat că terenurile forestiere aflate în domeniul public al statului pot fi destinate reconstituirii dreptului de proprietate privată, în condițiile legii speciale, însă numai după trecerea lor în domeniul privat al statului, în condițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998. În acest mod se realizează și cerința păstrării unui just echilibru între protecția drepturilor foștilor proprietari și realizarea interesului general al societății în apărarea și garantarea dreptului de proprietate publică al statului, în acord cu principiile enunțate în art. 2 din Legea nr. 165/2013.

Pentru a vedea respectivul comunicat, vizitați site-ul CCR (www.ccr.ro).

Neconstituționalitate (comunicat CCR): Art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România was last modified: iunie 14th, 2017 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.