Motivarea recursului. Arătarea motivelor de recurs prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate (NCPC, L. nr. 85/2014)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 1024/2020

NCPC: art. 42. alin. (1), art. 248, art. 457 alin. (1), art. 488, art. 489 alin. (2); L. nr. 85/2014: art. 8 alin. (4)

Recursul este o cale de atac extraordinară, fiind limitat la motivele de nelegalitate ale deciziei instanței de apel, enumerate de art. 488 C. proc. civ., sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 489 alin. (2) din același cod.

Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate.

Concret, pentru ca susținerile dezvoltate de recurenta-pârâtă să se încadreze în ipoteza avută în vedere de dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., acesta trebuie să invoce una din criticile de nelegalitate prevăzute de textele prevăzute la punctele 1-8 din cadrul alin. (1) al acestui articol.

În recursul declarat, recurenta-pârâtă a criticat soluția instanței de apel exclusiv sub aspectul temeiniciei acesteia, arătând că, în mod nelegal a fost respinsă cererea de recuzare, deoarece, în realitate, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 42. alin. (1) din C. proc. civ.

A precizat că aspectele litigioase pe care instanța de apel era chemată să le dezlege în prezenta cauză derivă din contractul de cesiune de creanță cu titlu de garantie nr. 9137 din 7 aprilie 2014, iar în urma unei acțiuni în justiție anterioare, promovate de administratorul judiciar al debitoarei A. S.R.L., ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015 înregistrat pe rolul Tribunalului București, acest contract a fost anulat, în baza sentinței civile nr. 7115 din data de 14 noiembrie 2016 pronunțată de Tribunalul București în dosarul menționat, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 722 din data de 13 aprilie 2017, pronunțată de completul de judecată din cadrul Curții de Apel București compus din doamnele magistrat G. și H., aceleași ce compun completul chemat să se pronunțe și asupra apelului promovat în prezenta cauză.

Recurenta-pârâtă a subliniat că a formulat, în apel, o primă cerere de recuzare a completului de judecată, respinsă prin încheierea pronunțată la data de 25 iunie 2018, împotriva căreia a formulat recurs, pentru soluționarea căruia Înalta Curte de Casație și Justiție a fixat primul termen de judecată la data de 17 ianuarie 2019.

În considerarea acestui aspect, recurenta-pârâtă a arătat că cererea sa de amânare a judecării apelului a fost respinsă, în acest mod fiind încălcat dreptul recurentei la un proces echitabil, deoarece controlul exercitat de instanța de recurs vizează numai legalitatea deciziei recurate, a cărei soartă nu este înrâurită de o eventuală admitere a recursului formulat de recurentă împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare.

Înalta Curte reține că argumentele invocate în dezvoltarea motivelor de recurs trebuie să se grefeze pe nelegalitatea hotărârii atacate, nu pe chestiuni de netemeinicie, întrucât, în considerarea specificului căii de atac a recursului, examinarea aspectelor de netemeinicie sunt excluse analizei instanței.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, prin memoriul de recurs depus la dosar nu s-au formulat critici concrete de nelegalitate care să se subsumeze dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., cu privire la judecata realizată de instanța de apel prin încheierea pronunțată la data de 30 octombrie 2018.

În realitate, astfel cum a arătat chiar recurenta în memoriul cuprinzând motivele de recurs, criticile formulate constau, exclusiv, în aspecte legate de temeinicia încheierii de respingere a cererii de recuzare și, în plus, vizează maniera de soluționare a fondului litigiului în apel, prin pronunțarea deciziei în această fază a judecății, fără a se aștepta soluționarea recursului declarat de recurentă împotriva încheierii din 25 iunie 2018 (prin care a fost respinsă prima cerere de recuzare formulată în apel).

Astfel, recurenta-pârâtă a susținut că dezlegarea raportului litigios de către instanța de apel nu se putea face decât după soluționarea definitivă a cererii de recuzare, prin judecarea recursului formulat de recurentă împotriva încheierii de respingere a acestei cereri.

Susținerile cuprinse în dezvoltarea motivelor de recurs, anterior sintetizate, nu pot fi considerate critici circumscrise motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., deoarece vizează strict aspecte de netemeinicie și, astfel, excedează controlului instanței de recurs.

În consecință, Înalta Curte consideră că exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanța de recurs nu este posibilă, din cuprinsul susținerilor recurentei-pârâte neputând fi desprinse elemente relevante, care să permită verificarea legalității deciziei recurate.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligației prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere și inexistența în cauză a motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului formulat împotriva încheierii din 30 octombrie 2018 a Curții de Apel București, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la recursul declarat împotriva încheierilor din 18 iulie 2018, din 25 octombrie 2018 și a deciziei nr. 2180 din 1 noiembrie 2018 a Curții de Apel București:

Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului invocată de intimata A. S.R.L. prin administrator judiciar CONSORȚIUL B. SPRL FILIALA BUCURESTI ȘI C. SPRL, în temeiul dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Conform textului art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiectele de drept aflate în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Recursul analizat vizează decizia nr. 2180 din 1 noiembrie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017, prin care Curtea de Apel București, secția a V-a civilă:

A admis excepția inadmisibilității apelului declarat de apelanta – pârâtă D. S.A., în contradictoriu cu intimatele-debitoare A. S.R.L, A. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR consorțiul format din B. SPRL FILIALA BUCURESTI și C. SPRL, A. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR SPECIAL I., cu intimata-pârâtă E. S.A., și intimata-intervenientă F. S.A. împotriva încheierilor de ședință din data de 16 martie 2018, respectiv 13 aprilie 2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a VII-a civilă în dosarul nr. x/2017, prin care au fost respinse excepțiile invocate.

A respins apelul declarat împotriva acestor încheieri ca inadmisibil.

A respins apelul declarat de apelanta-pârâtă D. S.A. împotriva încheierii din data de 13 aprilie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă în dosarul nr. x/2017, cu privire la soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de chemare în judecată a F. S.A., ca nefondat.

Totodată, calea de atac a fost declarată și împotriva încheierilor din 18 iulie 2018 și din 25 octombrie 2018 pronunțate în apel de aceeași instanță, hotărâri cu caracter interlocutoriu.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., „Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului”, iar potrivit ultimei teze a alin. (2) al textului menționat, în forma în vigoare la data introducerii cererii:

„Nu sunt supuse recursului (…) recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”.

În speță, s-a dedus judecății o cerere întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/2014, în raport cu dispozițiile căreia s-a stabilit competența materială a tribunalului, în soluționarea în primă instanță a cauzei.

Potrivit art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, hotărârile președintelui tribunalului sau ale judecătorului-sindic pot fi atacate de părți numai cu apel, în termen de 7 zile, iar dispozițiile art. 9 teza a doua din legea menționată prevăd că hotărârile curții de apel sunt definitive.

Prin urmare, dispozițiile Legii nr. 85/2014 recunosc doar calea de atac a apelului ce poate fi exercitat împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în materia reglementată de această lege.

Cum decizia atacată a fost pronunțată în apel, în considerarea argumentelor expuse mai sus rezultă că aceasta are caracter definitiv, nefiind susceptibilă a fi atacată cu recurs, după cum nici încheierea cu caracter interlocutoriu din 25 octombrie 2018, pronunțată în cursul soluționării apelului, nu poate fi atacată cu recurs, pentru identitate de argumente.

Recunoașterea unei căi extraordinare de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac prevăzut de art. 457 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii, consacrat de art. 16 din Constituția României, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Totodată, instanța de recurs constată că, în ceea ce privește încheierea din data de 18 iulie 2018 a instanței de apel, este aplicabil principiul unicității căii de atac, întrucât, astfel cum rezultă din decizia nr. 1075 pronunțată în dosarul nr. x/2018 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 16 mai 2019, această încheiere a mai fost, anterior, atacată cu recurs de către recurenta-pârâtă, prin decizia menționată fiind respinsă calea de atac formulată, ca inadmisibilă.

În consecință, întrucât recurenta-pârâtă nu este îndreptățită să folosească decât o singură dată calea de atac a recursului, iar acest drept a fost deja exercitat în cadrul dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, rezultă că este inadmisibilă formularea unui al doilea recurs împotriva încheierii din data de 18 iulie 2018 a instanței de apel.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 8 alin. (4) și (9) alin. (2) din Legea nr. 85/2014, coroborate cele ale art. 483 alin. (2) teza ultimă din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.A. împotriva încheierilor din 18 iulie 2018 și 25 octombrie 2018, precum și împotriva deciziei civile nr. 2180 din 01 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Sursa informației: www.scj.ro.