Motiv de recurs privind situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii. Critici nefondate

• Legea nr. 8/1996: art. 106
• Legea nr. 8/1996: art. 112
• Legea nr. 8/1996: art. 130 alin. (1) lit. a)
• Legea nr. 8/1996: art. 133 alin. (2)
• Legea nr. 8/1996: art. 162
• Legea nr. 8/1996: art. 168
• NCPC: art. 425 alin. (1) lit. b)
• NCPC: art. 453
• NCPC: art. 488 pct. 8

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la 30 ianuarie 2020, reclamantul Centrul Român pentru Asigurarea Drepturilor Artiștilor Interpreți – CREDIDAM a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L.:

– la plata triplului remunerației sumei de 6.464 RON, reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual începând cu data de 01.02.2017 până la data de 31.08.2019;

– la plata triplului sumei de 4301,90 RON, reprezentând penalități de întârziere aferente sumelor solicitate pe capătul 1, calculate la remunerația fără TVA până la data de 27.01.2020, recuperarea integrală a remunerației datorate, pentru sumele de la punctul 1 at acțiunii;

– să încheie autorizații/licențe neexclusive cu CREDIDAM pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spațiile administrate.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1.166, art. 1.349 și următoarele C. civ., pe Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe cu modificările și completările ulterioare (în vigoare pentru perioada dedusă judecății), precum și Deciziile nr. 10/2016, nr. 120/2016 și nr. 60/2019, emise de ORDA.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 916 din 3 mai 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Prin memoriul de recurs, pârâta a susținut aplicarea greșită a Legii nr. 8/1996, pentru că avea deja încheiat contract cu UPFR, organism de gestiune colectivă, plătind remunerația cuvenită.

Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză.

Potrivit art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, actualmente art. 162:

„Organismele de gestiune colectivă au următoarele drepturi și obligații: a) să acționeze în interesul membrilor pe care îi reprezintă și să nu impună acestora obligații care nu sunt necesare în mod obiectiv pentru protecția drepturilor și a intereselor lor sau pentru gestionarea eficientă a drepturilor acestora”.

Prin Decizia ORDA nr. 399/2006 a fost stabilită Metodologia privind comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora și tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale ale artiștilor interpreți ori executanți și producătorilor de fonograme.

Aplicând aceste dispoziții legale la prezenta cauză, Înalta Curte reține că recurenta pârâtă are calitate de utilizator, respectiv că deține spații în care se comunică public prestații ale artiștilor interpreți, sens în care îi incumbă obligația legală de a achita remunerațiile cuvenite artiștilor interpreți și executanți pentru radiodifuzarea sau comunicarea publică a înregistrărilor sonore conținând fixarea prestațiilor artistice ale acestora.

În raport de acest text de lege, pârâta avea obligația de a semna contractul de licență neexclusivă cu reclamanta CREDIDAM, în calitatea acesteia de organism de gestiune colectivă a drepturilor artiștilor interpreți și executanți, prin raportare la art. 133 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 și să plătească remunerația compensatorie pentru utilizarea prestațiilor acestora, datorată de pârâtă în temeiul art. 106 din același act normativ.

Susținerile pârâtei, privind caracterul unic al remunerației, sunt nefondate și urmează a fi respinse.

Caracterul unic al remunerației este prevăzut de legislația națională, la art. 112 din legea anterior invocată, aceasta însă cu condiția să fie vorba despre același domeniu de creație.

Or, cum just a reținut curtea de apel, nu poate fi primită apărarea în sensul că ar fi suficientă încheierea unei autorizații de licență neexclusivă cu UPFR, întrucât CREDIDAM și UPFR sunt organisme de gestiune colectivă care gestionează pentru domenii de creație diferite.

Astfel, UPFR gestionează drepturile de autor asupra producătorilor de fonograme, în timp ce CREDIDAM drepturile conexe cuvenite artiștilor interpreți sau executanți, fiind vorba, în cauză, de categorii diferite de titulari de drepturi pentru care remunerațiile se datorează în mod distinct.

Recurenta pârâta a mai susținut și că instanța de apel nu s-ar fi pronunțat pe ultimul motiv al cererii de apel, legat de incidența Convenției de la Roma, la care România a aderat in 1988.

Înalta Curte reține că aceste critici pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Verificând decizia criticată, Înalta Curte reține că aceasta corespunde exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. se are în vedere că motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi, întrucât scopul motivării este acela de a explica soluția adoptată de instanță.

Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

De altfel, obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanța ce are obligația legală de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinența.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, precum și la criticile pârâtei, Înalta Curte reține că prin memoriul de apel, pârâta a susținut că art. 12 din Convenția de la Roma prevede că remunerația plătită de cel care folosește fonograma publicată în scop comercial sau reproducere, plătește artiștilor interpreți sau executanți ori producătorilor de fonograme sau ambilor o remunerație unică.

Susținerea pârâtei, în sensul că instanța de apel nu ar fi răspuns acestui motiv de apel, aspect care ar atrage nelegalitatea deciziei recurate, este nefondată.

Verificând decizia pronunțată de instanța de apel, Înalta Curte reține, așa cum s-a arătat anterior, că în considerentele acesteia instanța a explicat detaliat că art. 168 din Legea nr. 8/1996 prevede că remunerația este unică în ceea ce privește același domeniu de creație, dar Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți – CREDIDAM și UPFR sunt organisme de gestiune din domenii de creație diferite; primul fiind în drept să gestioneze drepturile artiștilor interpreți, iar cel de-al doilea gestionează drepturile producătorilor de fonograme.

Ca urmare, Înalta Curte constată că și aceste critici, care au fost circumscrise pct. 6 al art. 488 C. proc. civ. sunt nefondate, în condițiile în care au fost analizate toate aspectele învederate prin memoriul de apel.

Văzând prevederile art. 453 C. proc. civ. și dovada cheltuielilor de judecată depuse de intimata reclamantă reprezentând onorariu de avocat aflată la dosar recurs, va obliga pe recurenta pârâtă la plata sumei de 900 RON cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.

Sursa informației: www.scj.ro.