MIPE. Solicitarea ștampilei de către funcționarii Ministerului va fi sancționată ca abatere disciplinară

29 ian. 2021
Vizualizari: 368

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (mfe.gov.ro) a anunțat că ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a semnat un Ordin prin care li se interzice funcționarilor din subordine să mai solicite ștampilă pe documentele pe care le primesc în relația cu beneficiarii.

Astfel, persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, entitățile fără personalitate juridică nu vor mai fi obligate să aplice ștampila pe declarații, cereri, contracte sau orice alte documente sau înscrisuri depuse la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Totodată, fapta de a solicita aplicarea ștampilei săvârșită de către funcționarii publici sau personalul contractual din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene va constitui abatere disciplinară și va fi sancționată conform prevederilor legale.

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

🔔Vezi și MIPE. Plan de acțiuni și decizii privind Planul Național de Redresare și Reziliență

MIPE. Solicitarea ștampilei de către funcționarii Ministerului va fi sancționată ca abatere disciplinară was last modified: ianuarie 29th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Universul Juridic

Universul Juridic

UniversulJuridic.ro reprezintă doar o mică parte din proiectul final ale cărui conținut și funcționalități vor fi într-o continuă dezvoltare, în funcție de necesitățile și dorințele dumneavoastră.