Ministerul Justiției. Concurs pentru ocuparea, din sursă internă, a două posturi de execuție vacante de ofițer principal I – polițist de penitenciare

9 aug. 2021
Vizualizari: 260

Conform site-ului oficial (www.just.ro), Ministerul Justiției organizează un concurs pentru ocuparea, din sursă internă (trecerea agenților în corpul ofițerilor), a două posturi vacante de execuție de ofițer principal I – polițist de penitenciare, din aparatul propriu al Ministerului Justiției.

Astfel, posturile scoase la concurs sunt:

− 1 post în cadrul Direcției resurse umane – Serviciul resurse umane;

− 1 post în cadrul Serviciului informații clasificate.

Potrivit anunțului, la acest concurs pot participa agenții de poliție penitenciară în activitate, iar candidații se pot înscrie doar pentru un singur post din anunț.

Termenul de depunere a dosarelor de înscriere este 26 august 2021, inclusiv, la sediul Ministerului Justiției, Direcția Resurse Umane, din București. Dosarele trebuie să conțină documentele specificate în anunțul de concurs.

Concursul va fi susținut la sediul Ministerului Justiției, în București, și va consta în:

Proba interviului – aceasta se va desfășura după cel puțin 45 de zile calendaristice de la data publicării anunțului de concurs (6 august 2021), respectiv nu mai devreme de data de 20 septembrie 2021.

Proba scrisă pentru examinarea cunoștințelor teoretice.

Redăm, în continuare, anexele publicate pe pagina oficială a MJ:

Norme și bareme specifice privind organizarea, desfășurarea și evaluarea probei interviului;

Descrierea posturilor, condițiile de studii și alte condiții specifice, bibliografia și tematica;

Cerere de înscriere la concurs;

Norme metodologice privind efectuarea examinării medicale a candidaților;

Adeverință medicală – medic de unitate;

Adeverință medicală – medic de familie;

Opis documente.

Pentru mai multe detalii, vă invităm să accesați sursa informației.

Sursa informației

Vezi și Ministerul Justiției invită ONG-urile să se înscrie la consultarea publică demarată de minister pentru modificarea O.G. nr. 26/2000

Ministerul Justiției. Concurs pentru ocuparea, din sursă internă, a două posturi de execuție vacante de ofițer principal I – polițist de penitenciare was last modified: august 9th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: