Mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești. Etapa verificării admisibilității în principiu a contestației în anulare. Principiul constituțional al egalității în fața legii și autorităților (NCPP, Constituția României, CEDO)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 833/2017

NCPP: art. 425^1, art. 431, art. 432 alin. (4); Constituția Românei: art. 21, art. 126, art. 129; CEDO: art. 13

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale speței, Înalta Curte constată că în speță a fost învestită cu soluționarea căii de atac exercitate de contestatoarea A. împotriva Încheierii nr. 38 din 11 mai 2017, prin care, în procedura verificării admisibilității în principiu prevăzută de art. 431 C. proc. pen., Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de aceeași parte împotriva Încheierii nr. 10/CP din 2 februarie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/99/2016 al Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Încheierea contestată este definitivă, nefiind susceptibilă a fi atacată în condițiile art. 425^1 C. proc. pen. sau a art. 432 alin. (4) C. proc. pen., având în vedere următoarele argumente:

Potrivit dispozițiilor art. 425^1 alin. (1) C. proc. pen.: „calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres”.

Dispozițiile art. 431 C. proc. pen., care reglementează etapa distinctă a admiterii în principiu a contestației în anulare, nu prevăd posibilitatea atacării hotărârilor pronunțate în cadrul acestei proceduri, indiferent de tipul lor.

Statuând asupra acestei chestiuni de drept, doctrina (Grigore Gr. Theodoru, „Tratat de Drept procesual penal”, Editura Hamangiu, 2013; Nicolae Volonciu, Andreea Simona Uzlău, Raluca Moroșanu, Victor Văduva, Daniel Atasiei, Cristinel Ghigheci, Corina Voicu, Georgiana Tudor, Teodor-Viorel Gheorghe, Cătălin Mihai Chiriță,” N.C.P.P. comentat”, Editura Hamangiu, 2014) și jurisprudența (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, sentința nr. 599/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, sentința nr. 817/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, sentința nr. 892/2014) au subliniat caracterul definitiv al hotărârii prin care instanța respinge, ca inadmisibilă în principiu, contestația în anulare.

Dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. care prevăd că „sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă” sunt incidente nu în etapa verificării admisibilității în principiu a contestației în anulare, ci în etapa analizării pe fond a cererii, ulterior admiterii în principiu a acesteia.

Aceeași opinie a exprimat și Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia nr. 5/2015 (publicată în M. Of. nr. 248 din 10 aprilie 2015), prin care s-a stabilit că hotărârea pronunțată în procedura examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare, împotriva unei sentințe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului, conform art. 432 alin. (4) C. proc. pen.

În consecință, indiferent de soluția pe care o conțin, hotărârile judecătorești pronunțate în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, reglementată distinct în dispozițiile art. 431 C. proc. pen., sunt definitive, nefiind susceptibile a fi supuse căilor ordinare de atac.

Pentru argumentele prezentate, constatând că în speță contestatoarea A. a formulat contestație împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de reformare prin promovarea unei căi ordinare de atac, Înalta Curte, în baza art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., o va respinge, ca inadmisibilă, dispunând obligarea părții la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

Sursa informației: www.scj.ro.