MF. Guvernul a aprobat normele metodologice pentru noua amânare a plății ratelor

27 ian. 2021
Vizualizari: 318

Potrivit site-ului oficial (www.mfinante.gov.ro), Ministerul Finanțelor (MF) a informat că Guvernul a aprobat propunerea MF de a continua și după 1 ianuarie 2021 măsurile de sprijin acordate celor aflați în dificultate din cauza pandemiei COVID-19.

Astfel, debitorii pot formula, până la data de 15 martie 2021, solicitarea de suspendare a obligațiilor de plată, iar creditorul trebuie să comunice debitorului decizia în termen de maximum 15 zile calendaristice, până la data de 31 martie 2021. Modificarea clauzelor contractuale, ca efect al aprobării solicitării debitorului, se realizează fără încheierea de acte adiționale la contractul de credit, ci prin notificarea debitorului în termen de 30 zile calendaristice de la primirea solicitării complete.

De asemenea, persoanele pot beneficia de suspendarea plății obligațiilor rezultate din creditele accesate pe o perioadă de maximum nouă luni, în această perioadă fiind incluse atât moratoriul legislativ implementat anterior, cât și moratoriile non-legislative.

Pentru a solicita suspendarea plății obligațiilor este necesară îndeplinirea următoarelor condiții: creditele au fost acordate până la data de 30 martie 2020 inclusiv, creditul nu a ajuns la scadență până la data solicitării formulate de debitor, nu a fost declarată scadența anticipată a creditelor până la data de 31 decembrie 2020 inclusiv și debitorul nu înregistrează restanțe la data solicitării suspendării obligației de plată.

Totodată, poate beneficia de acordarea facilității de suspendare a obligației de plată a ratelor, dobânzilor și comisioanelor aferente creditului, debitorul ale cărui venituri au fost afectate direct sau indirect de situația gravă generată de pandemia COVID-19.

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

🔔Vezi și MF. Proiect: H.G. nr. 270/2020 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori – modificări

MF. Guvernul a aprobat normele metodologice pentru noua amânare a plății ratelor was last modified: ianuarie 27th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: