Măsuri pentru ocuparea posturilor aferente funcţiilor publice vacante şi temporar vacante care au atribuţii în implementarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă al României (O.U.G. nr. 78/2022)

10 iun. 2022
Vizualizari: 302

Actul publicat în Monitorul Oficial

Sumar
 

Ordonanța de urgență a Guvernului (O.U.G.) nr. 78/2022 privind unele măsuri pentru ocuparea posturilor aferente funcțiilor publice vacante și temporar vacante care au atribuții în implementarea Planului național de redresare și reziliență al României

 

(M. Of. nr. 566 din 9 iunie 2022)

 

Prin derogare de la prevederile art. 618 alin. (2) din Codul administrativ, pe durata de implementare a Planului național de redresare și reziliență al României, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2026, pentru ocuparea funcțiilor publice vacante și temporar vacante din cadrul autorităților, instituțiilor publice și organismelor cu atribuții în coordonarea, gestionarea și controlul fondurilor acordate în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, precum și din cadrul structurilor beneficiare cu atribuții în implementarea angajamentelor asumate conform acestui mecanism, se pot organiza și desfășura concursuri.

 

În M. Of. nr. 566 din 9 iunie 2022 s-a publicat Ordonanța de urgență a Guvernului (O.U.G.) nr. 78/2022 privind unele măsuri pentru ocuparea posturilor aferente funcțiilor publice vacante și temporar vacante care au atribuții în implementarea Planului național de redresare și reziliență al României.

Redăm, în cele ce urmează, prevederile O.U.G.

Art. 1

„(1) Prin derogare de la prevederile art. 618 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, pe durata de implementare a Planului național de redresare și reziliență al României, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2026, pentru ocuparea funcțiilor publice vacante și temporar vacante din cadrul autorităților, instituțiilor publice și organismelor cu atribuții în coordonarea, gestionarea și controlul fondurilor acordate în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, precum și din cadrul structurilor beneficiare cu atribuții în implementarea angajamentelor asumate conform acestui mecanism, se pot organiza și desfășura concursuri, în condițiile legii, cu obligația de a înștiința Agenția Națională a Funcționarilor Publici cu privire la organizarea acestora cu cel puțin 13 zile înainte de data desfășurării probei scrise a concursului.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 618 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, și de la art. 39 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile publice prevăzute la alin. (1) anunțul privind concursul se publică pe pagina de internet a instituției organizatoare și pe site-ul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, cu cel puțin 10 zile înainte de data desfășurării probei scrise a concursului.”

Art. 2

„Procedura de organizare și desfășurare a concursurilor pentru funcțiile publice prevăzute la art. 1 este cea stabilită prin Hotărârea Guvernului nr. 611/2008, cu modificările și completările ulterioare, cu următoarele excepții:

a) autoritatea sau instituția publică organizatoare a concursului are obligația de a constitui comisia de concurs și comisia de soluționare a contestațiilor cu cel puțin 10 zile înainte de data desfășurării probei scrise a concursului;

b) candidații depun dosarul de concurs la secretarul comisiei de concurs, în termen de 8 zile de la data publicării anunțului pe pagina de internet a autorității sau instituției publice organizatoare, care conține în mod obligatoriu documentele prevăzute la art. 49 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008, cu modificările și completările ulterioare;

c) comisia de concurs are obligația de a selecta dosarele de concurs, pe baza îndeplinirii condițiilor de participare la concurs, în termen de 24 de ore de la data expirării termenului prevăzut la lit. b).”

Art. 3

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

„Prevederile art. 599 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.”

Măsuri pentru ocuparea posturilor aferente funcțiilor publice vacante și temporar vacante care au atribuții în implementarea Planului național de redresare și reziliență al României (O.U.G. nr. 78/2022) was last modified: iunie 10th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.