Măsura arestării provizorii. Asigurarea predării persoanei solicitate autorităţilor judiciare străine. Respingerea contestației

28 nov. 2023
Vizualizari: 213
  • Legea nr. 302/2004: art. 102 alin. (5)
  • NCPP: art. 275 alin. (2)
  • NCPP: art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b)

Prin încheierea din data de 15 septembrie 2022 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2022, în baza art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A. pentru o durată de 15 zile, începând cu data de 15 septembrie 2022 și până la data de 29 septembrie 2022, inclusiv.

În baza art. 102 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus comunicarea încheierii Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și Ministerului Justiției – Direcția Drept Internațional.

În baza art. 102 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, a fost amânată soluționarea cauzei pentru executarea mandatului european de arestare emis la data de 22 noiembrie 2021 de Procura della Repubblica Presso il Tribunale di Genova, în vederea executării pedepsei de 5 ani și 8 luni închisoare, la care a fost condamnat prin hotărârea nr. 840/2018 din 16 ianuarie 2018 a Tribunalului din Genova și fixează termen pentru data de 29 septembrie 2022, orele 14:00, pentru prezentarea de procuror a mandatului european de arestare, însoțit de traducerea în limba română.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 574 din 27 septembrie 2022)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., Înalta Curte constată că este nefondată pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:

Conform dispozițiilor art. 102 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, în cadrul procedurii de executare a mandatului european de arestare, judecătorul sesizat potrivit alin. (4):

a) admite, prin încheiere motivată, propunerea procurorului și dispune arestarea provizorie în vederea predării, pe o durată de cel mult 15 zile; sau

b) respinge, prin încheiere motivată, propunerea procurorului și, dacă este cazul, dispune punerea în libertate a persoanei reținute. În scopul asigurării bunei desfășurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare sau al împiedicării sustragerii persoanei solicitate de la procedura de executare a mandatului european de arestare, instanța dispune, prin încheiere motivată, aplicarea, pe o durată de cel mult 30 de zile, a uneia din măsurile preventive neprivative de libertate prevăzute de C. proc. pen.

În cauză, se constată că persoana solicitată A. a fost prezentată Curții de apel cu propunerea de arestare în vederea predării autorităților judiciare din Italia, fiind emis mandatul de arestare la data de 22 noiembrie 2021 de Procura della Repubblica Presso il Tribunale di Genova, în vederea executării pedepsei de 5 ani și 8 luni închisoare, la care a fost condamnat prin hotărârea nr. 840/2018 din 16 ianuarie 2018 a Tribunalului din Genova, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și furt în formă agravată, fapte prevăzute și pedepsite de art. 1 10, 624 bis, 625 din C. pen. italian. Situația de fapt, descrisă în semnalarea Biroului Național Sirene din Italia, a fost expusă în încheierea atacată.

Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de Apel a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A., față de care a fost emis un mandat european de arestare de către o autoritate judiciară competentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene, care a transpus în legislația internă Decizia-Cadru nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, soluția dispusă respectând exigențele de legalitate și temeinicie.

Înalta Curte apreciază că la evaluarea măsurii preventive optime și utile s-au avut în vedere atât aspecte ce țin de infracțiunea pentru care a fost condamnată persoana solicitată în statul străin (respective infracțiunile de furt și furt în formă agravată), de antecedența penală a acesteia, cât și de scopul procedurii speciale reglementată de Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internațională în materie penală. Astfel, în condițiile existenței unei semnalări cu privire la persoana solicitată A. și în raport de natura și gravitatea acuzațiilor, precum și de pedeapsa maximă prevăzută de legislația din Italia în cazul infracțiunii pentru care a fost condamnată, instanța de control judiciar constată că arestarea provizorie este oportună și necesară.

Așadar, Înalta Curte constată că măsura arestării provizorii a fost dispusă în vederea asigurării predării persoanei solicitate autorităților judiciare din Italia și corespunde tuturor exigențelor impuse de dispozițiile legale (respectiv, există o semnalare a Biroului Național Sirene din Italia cu privire la aceasta, faptele sunt descrise în semnalare, fiind indicate data și locul comiterii infracțiunii, autoritățile judiciare străine au condamnat la o pedeapsă privativă de libertate persoana solicitată pentru fapta prevăzută și de legea română și nu există neclarități cu privire la identitatea acesteia). Drept urmare, reținând că persoana solicitată A. se află în procedura de executarea mandatului de arestare emis de autoritățile din Italia, judecătorul fondului, în mod judicios a dispus arestarea pe o perioadă de 15 de zile, procedându-se conform dispozițiilor legale incidente în materie, anterior menționate.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că măsura arestării provizorii în vederea predării este justificată și de celeritatea acestei proceduri prealabile a punerii în executare a mandatului de arestare și, pentru asigurarea bunei desfășurări a acesteia, prin împiedicarea sustragerii persoanei solicitate, iar o altă măsură preventivă (arest la domiciliu sau control judiciar) nu este suficientă pentru atingerea scopului menționat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte în temeiul art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva încheierii din 15 septembrie 2022 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.

Măsura arestării provizorii. Asigurarea predării persoanei solicitate autorităților judiciare străine. Respingerea contestației was last modified: noiembrie 27th, 2023 by Redacția ProLege
Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.