Mandat european de arestare. Verificarea condițiilor de formă. Analiza motivelor de refuz al executării (NCP, NCPP, Legea nr. 302/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 425/2017

NCP: art. 48, art. 244, art. 228-229, art. 322 și art. 323; NCPP: art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b); Legea nr. 302/2004: art. 84, art. 85 și urm., art. 86 alin. (1), art. 88, art. 96, art. 98 alin. (1) și (2); Legea C. din anul 2012: art. 373 alin. (1), art. 399 alin. (3) pct. b), art. 342 alin. (1) pct. b), art. 345; Legea nr. 656/2002: art. 29

Potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicitată arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Alin. (2) al acelui text statuează că „mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002”.

Din economia dispozițiilor legale cuprinse în legea specială, art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004 care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz ale predării pe care aceasta le invocă.

Cât privește conținutul și forma mandatului european de arestare, acestea sunt prevăzute în art. 86 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare trebuind să conțină, pe lângă celelalte elemente stipulate în mod expres, și indicarea existenței unei hotărâri judecătorești definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătorești având același efect, care se încadrează în dispozițiile art. 88 și art. 96 din prezenta lege.

Analizând actele și lucrările cauzei, se constată că sunt îndeplinite cerințele legii privind conținutul și forma mandatului european de arestare, dat fiind faptul că autoritățile judiciare maghiare au menționat că solicitarea adresată autorităților judiciare române se bazează pe mandatul european de arestare emis la data de 23 iunie 2016, semnat la data de 29 iunie 2016 de către autoritățile judiciare din Ungaria, respectiv Tribunalul Municipal Debrecen, față de cetățeanul român A..

În acest punct de analiză, contrar susținerilor apărării, se constată că la dosar se află mandatul european de arestare emis de autoritățile din Ungaria, contestatorului persoană solicitată fiindu-i acordat un termen de grefă la data de 12 aprilie 2017 pentru a lua cunoștință de precizările autorității judiciare străine în legătură cu faptele imputate acestuia.

Totodată, se constată că nu a fost identificată vreuna din situațiile prevăzute de art. 98 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004 republicată care să constituie motiv obligatoriu sau opțional de refuz de executare, iar persoana solicitată nu a formulat obiecțiuni cu privire la identitate.

Față de natura infracțiunilor menționate în mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. (infracțiunea determinată în art. 373 alin. (1) al Legii C. din anul 2012 și calificată conform alin. (6) pct. a), anume comiterea cu 1 act infracțional a infracțiunii de înșelăciune cu producerea unor prejudicii deosebit de însemnate (limitele legale ale pedepsei: privațiune de libertate între 5-10 ani); infracțiunea determinată în art. 373 alin. (1) al Legii C. din anul 2012, coroborat cu alin. (2) pct. ba) și bc), și calificate conform alin. (6) pct. b), anume comiterea cu 2 acte infracționale, în cadrul unei alianțe criminale, cu caracter de îndeletnicire, a tentativei la infracțiunea de înșelăciune cu producerea unor prejudicii deosebit de mari (limitele legale ale pedepsei: privațiune de libertate între 5 – 10 ani); infracțiunea determinată în art. 399 alin. (3) pct. b) al Legii C. din anul 2012 și calificată conform alin. (4) pct. b), anume comiterea cu 1 act infracțional a infracțiunii de spălare de bani, comisă asupra unei valori deosebit de mari sau care depășește această valoare (limitele legale ale pedepsei: privațiune de libertate între 2 – 8 ani); infracțiunea determinată în art. 373 alin. (1) al Legii C. din anul 2012, coroborat cu alin. (2) pct. ba) și bc), și calificată conform alin. (5) pct. b), anume comiterea cu 3 acte infracționale, în cadrul unei alianțe criminale, cu caracter de îndeletnicire, a infracțiunii de înșelăciune cu producerea unui prejudiciu însemnat (limitele legale ale pedepsei: privațiune de libertate între 2 – 8 ani); infracțiunea determinată în art. 342 alin. (1) pct. b) al Legii C. din anul 2012, anume comiterea cu 18 acte infracționale a infracțiunii de fals în înscrisuri oficiale (limitele legale ale pedepsei: privațiune de libertate de până la 3 ani); infracțiunea determinată în art. 345 al Legii C. din anul 2012, anume comiterea cu 7 acte infracționale a infracțiunii de uz de înscrisuri sub semnătură privată false (limitele legale ale pedepsei: privațiune de libertate de până la 1 an), având în vedere durata maximă a pedepsei sau a măsurii de siguranță privative de libertate care se poate aplica pentru infracțiunile pentru care este cercetată persoana solicitată, precum și numărul mare de fapte săvârșite, Înalta Curte apreciază că măsura instanței de fond de a dispune punerea în executare a mandatului european de arestare cu consecința arestării și predării persoanei solicitate către autoritățile judiciare maghiare, este întemeiată.

Totodată, se constată că faptele reținute în sarcina persoanei solicitate au echivalent în C. pen. român, reprezentând infracțiuni prevăzute de art. 228-229 C. pen., art. 48 C. pen. raportat la art. 244 C. pen., art. 29 din Legea nr. 656/2002 republicată, art. 322 și art. 323 C. pen. român.

Prin urmare, instanța de control judiciar, în acord cu judecătorul primei instanței, constată că mandatul european de arestare conține informațiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, precum și că nu există în cauză niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2014.

Referitor la susținerile persoanei solicitate conform cărora acesta nu știe pentru ce acuzații se poate apăra, Înalta Curte reamintește că obiectul judecății îl reprezintă verificarea condițiilor de formă ale mandatului, soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și motivele de refuz ale predării, susținerile acestuia pe fondul acuzațiilor urmând a fi lămurite de autoritățile judiciare din Ungaria.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A., împotriva Sentinței penale nr. 63/F din 31 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Sursa informației: www.scj.ro.