Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
1.286 views
Loialitatea nu se cumpără şi nu se vinde. Loialitatea nu cunoaşte trocul. Loialitatea e sentimentul acela de iubire discretă, nespusă, e adevărul tăcut, oprit la jumătatea rostirii. Loialitatea nu e o haltă, în care cobori când şi când, aleatoriu. Loialitatea este un exerciţiu al încrederii, pe care îl repeţi cu încântare, obsesiv, zi de zi. Fără să simţi oboseala. Loialitatea e un raft cu sticluţe cu leacuri pentru toate durerile celor dragi, închis într-un dulăpior cu cheia afecţiunii necondiţionate. În timp, pe raft rămân doar urmele sticluţelor de altădată. Când raftul rămâne gol, ştii că ai fost loial până la capăt. Loialitatea e un fluviu ce străbate câmpul însetat al vieţii avocatului Neagoe. Loialitate faţă de părinţi, casă, familie, copil, profesia de avocat, bibliotecă, principii. Ar fi putut să fie mai sus, să urce deodată, câte trei trepte profesionale, să se agaţe de funcţii şi sinecuri, să intre în liftul politicului şi să fie decidentul imberb al vieţii celorlalţi. Cu modestie, a preferat să urce doar în ochii copilului său. Ştie că doar aşa mâna ce azi îi aduce mângâiere va umple mâine raftul cu sticluţe, panaceu pentru durerile celorlalţi, perpetuând o rară floare a umanităţii – loialitatea.
Ne-am întâlnit la Barou. Mergem în bibliotecă. Cărţi rare. Linişte. Tihnă. Mirosul de cafea. Amintirile curg. Ziua repartiţiei. Ştiţi, oamenii sunt tributari cifrelor. Devin borne ale vieţii lor. Le urcă pe piedestal. Fac din ele monumente. 13 august e o astfel de zi în viaţa avocatului Neagoe. 45 ani de carieră de acolo curg. Rememorează. 13 august, în faţa unei Comisii la Cluj cu profesorul Vladimir Hanga, decanul facultăţii. „Domnule jurist, unde mergeţi?” Răspunsul: „La Craiova.” „Păi de ce acolo?” „Pentru că sunt oltean! Mă duc la mama acasă!” Simplu ca „Bună ziua!”. Aşa începe povestea. Ziua repartiţiei era o zi specială în viaţa absolvenţilor. Erau despărţiri dureroase pentru unii. Colegi, colege aveau să se revadă peste 10 sau 20 de ani la întâlnirile organizate de facultate. Majoritatea celor care aveau medii bune cereau repartiţie acasă. Era un laitmotiv al repartiţiilor de stat. Doar cei care eşuaseră la stat plecau cine ştie unde. Cei care erau căsătoriţi cereau repartiţie împreună sau cât mai aproape unii de alţii, ceilalţi cereau acasă. Acea zi rămânea în memoria tuturor. Mihail Neagoe a venit acasă. Un tânăr avocat într-un regim ostil profesiei, dar şi oamenilor simpli. Comunismul se rezuma la producţie. Producţia însemna valută. Cu valuta se plăteau datoriile ţării. Cei care nu făceau producţie erau oarecum stigmatizaţi, erau TESA, erau conţopişti, erau oamenii care scârţa-scârţa pe hârtie. Populaţia suporta greu exporturile masive în primul rând de produse alimentare. Cozi imense de la primele ore ale zilei, galantare goale, cartelele la toate alimentele de bază sunt lucruri azi de neînţeles. Într-o lume absurdă, oamenii luptau pentru supravieţuire. Pentru unii, o mână de lucernă sau o sfeclă furajeră din avutul obştesc putea însemna o bucată de carne mâine în farfurie pentru copiii lor. Riscau. Furau. Rolul avocatului într-o astfel de lume era ingrat. Sunt realităţi dureroase. Îmi povesteşte: „Mi-amintesc că am apărat un cetăţean de la ţară, care a luat 3 ani de închisoare cu suspendare – pedeapsa cu suspendare se dădea foarte rar la vremea aceea – pentru o sfeclă furajeră, mă rog… despăgubirea, contravaloarea era de 3 lei şi 50 de bani. A fost o întâmplare nefericită în viaţa acestui om, el s-a certat cu paznicul CAP-ului, acela l-a urmărit până acasă, acesta s-a împotrivit să restituie sfecla şi a apărut tâlhăria. Şi i s-a dat 3 ani – minimul de pedeapsă. Deci instanţa de la Craiova a dat 3 ani de închisoare pentru o sfeclă furajeră de 3 lei şi 50 de bani. A mers pe calea apelului şi a recursului şi abia la Curtea Supremă de Justiţie, după un an şi patru luni, i-a dat exact pedeapsa pe care o meritase, pentru că nu putea să dea mai puţin, deoarece apăreau probleme. Şi mă gândesc acum că s-ar putea reveni la ce însemna atunci… sau, dacă adunai şi spicele din urma combinei, riscai să faci închisoare. Mi-amintesc că în nu ştiu ce comună, pentru o mână de lucernă, cred că erau vreo 6-7 kg de lucernă, a luat 5 luni închisoare”.
„De la prietenie la însingurare nu a fost decât un pas. Lumea concurenţială, lumea capitalistă, în faza iniţială, un fel de junglă. Fiecare, în goana lui după mulţi bani, nu mai are timp să-şi vadă prietenii, nu mai are timp să se gândească la felul în care relaţionează. Are ocazia de a pune mâna pe ceva. Îl ia. A dispărut ceea ce lega societatea”.
Şi Miliţia avea o atitudine represivă. Încerca să intimideze chiar şi pe avocatul apărării. Era un joc fără scrupule: „…nu trebuie uitat niciodată, erau acele procese la faţa locului, în care nu aveam voie, ca avocaţi, să punem concluzii de achitare, erai obligat aproape să acuzi… aproape… nu era chiar aşa de absurdă chestiunea, dar mergeai numai pe circumstanţe atenuante, ca să tratezi însăşi fapta ca atare, era foarte greu. Şi în acest interval de timp a trebuit să fim foarte atenţi la modul în care ne prezentam în instanţa de judecată, pentru că era foarte simplu să fim sancţionaţi. Pentru orice nimic aproape”.
Comunismul cu bune şi rele. Oamenii erau însă mai deschişi, mai puţin grăbiţi, mai apropiaţi. Amintirile se deapănă uşor, acele ceasornicului din bibliotecă par să fi adormit. „Vedeţi dumneavoastră, înainte de ’89, posibilităţile de a te plimba şi a te distra erau limitate. Prieteniile erau mai deschise şi mai largi. Eram vreo 6 familii şi ne întâlneam la diverse onomastici, la aniversări… ne bucuram unii de alţii… şi ne era bine. Atunci toţi eram o apă şi un pământ. Poate erai inginer-şef sau director la o fabrică binecunoscută în România şi erai în cercul meu de prieteni. Nu mai conta. Eram împreună în anumite momente. Ne vedeam, discutam, împărtăşeam valorile fiecăruia către celălalt şi ne înţelegeam foarte bine. Mai şi dansam… Era o adevărată prietenie”. De la prietenie la însingurare nu a fost decât un pas. Revoluţia.
„Lumea concurenţială, lumea capitalistă, în faza iniţială, un fel de junglă. Fiecare, în goana lui după mulţi bani, nu mai are timp să-şi vadă prietenii, nu mai are timp să se gândească la felul în care relaţionează. Are ocazia de a pune mâna pe ceva. Îl ia. A dispărut ceea ce lega societatea. Mi-e greu să găsesc denumirea exactă pentru acea trăire sinceră, alături de alţi vecini sau prieteni de familie, care te dezvolta sufleteşte. Mi-e teamă de mai puţin. Şi aşa, eram ingineri, eram jurişti, eram economişti ş.a.m.d., aduceam fiecare acolo, în discuţiile pe care le purtam, profesionalism. Erau foarte lungi discuţiile, pentru că era presa aceea, după ’89, care arunca în societate tot felul de probleme, era ca şi un început, dezbăteam chestiuni de care habar nu aveam înainte, nu ne interesau, nu apăreau, nu erau pe tapet, nu erau evidenţiate de nimic. Înainte era totul închis. Erai membru de partid, era ok. Nu puteai să fii şef dacă nu erai în partid. Şi eu am fost membru de partid. În ’68, la facultate. La o sesiune din vara lui ’68, preşedintele de atunci mi-a spus: «Domnule, de ce nu vii în partid? Că eşti bine pregătit profesional, ai note foarte bune…» Şi zic: «Păi eu ştiu…», şi m-am trezit înscris”.
În ’89, anul Revoluţiei, avocatul Neagoe era preşedinte al Colegiului de Avocaţi din Dolj. Povesteşte: „În luna decembrie, eram la Ministerul de Justiţie la bilanţ. Atunci orice luare de cuvânt public, orice raport pe care îl scriai sau bilanţ făcut trebuia să înceapă cu citare a lui Nicolae Ceauşescu, osanale, întâi lui şi apoi ei, soţiei sale Elena Ceauşescu, altfel nu aveai nicio valoare la vremea respectivă, daca nu aduceai un omagiu, şi încă totul era făcut la directiva partidului, şi partidul era tot el. Astea au fost vremurile, a trebuit să trăim şi aşa. Şi am fost foarte mirat când, pe 16 decembrie, când eram acolo, lumea nu mai era atât de sigură pe sine, şi tovarăşa ministru nu a mai venit să ne ţină discursul ca de obicei, pe care îl susţinea, au lipsit cei doi reprezentanţi de la Timişoara, preşedintele Colegiului şi directorul blocului juridic, şi, după aceea, am auzit situaţia înainte de Revoluţie. Ţara începuse să se mişte. A fost mesajul pe care ulterior l-am înţeles”.
După Revoluţie, legile au venit ca un tăvălug. „A apărut Legea nr. 18/1991, Legea restituirii, începând cu Legea nr. 112, care au creat milioane de procese la nivel de ţară. Lipseau juriştii, lipseau avocaţii, s-au înfiinţat universităţi şi facultăţi de drept particulare. Din păcate, s-a crezut că particularul face treabă mai bună decât cel de la stat, dar foarte puţine din aceste numeroase facultăţi au dat generaţii de jurişti bine pregătiţi. Situaţia s-a văzut la examenul de admitere în avocatură” – îşi aminteşte avocatul Neagoe. Pe atunci, domnia sa şi preşedintele Curţii de Apel Craiova, judecătorul Viorel Furtună, erau concurenţi, căutau cei mai buni studenţi de la Drept ca să-i aducă în avocatură, respectiv în magistratură. Lipseau cadrele… avocatura a evoluat rapid în anii care au urmat Revoluţiei: „A apărut atunci biroul individual de avocatură, societatea civilă de avocaţi, asocierea profesională ş.a.m.d. Şi s-au dovedit că sunt bune, ca şi efecte în apărarea drepturilor omului. Aveam o legislaţie nouă, bine documentată, corectă, să zicem aşa, adaptată la specificul relaţiilor sociale pe care le reglementa. Noi am simţit că suntem mai ascultaţi în instanţele de judecată. Prezenţa noastră la urmărirea penală a început să fie tot mai eficientă şi cred că cetăţenii au început să se bucure de mai multă apărare în timpul proceselor, în penal, în acţiunile civile în faza succesorală, în dreptul comun…”.
Atunci începeau să se scrie primele poveşti de succes ale caselor de avocatură. În acei ani, decanul Neagoe a mutat Baroul în casă nouă, cu ajutorul fostului judecător de la Curtea Constituţională, avocatul Ion Predescu. Primii bani pentru noul sediu au fost nişte contribuţii returnate avocaţilor după Revoluţie de Guvernul Român. Apoi s-a realizat biblioteca din donaţiile avocaţilor de odinioară, a doua bibliotecă din ţară după cea a Baroului Bucureşti. O bibliotecă salvată în anul Revoluţiei şi informatizată mai târziu de entuziastul Adi Gavrilă. Avocatul Neagoe îmi povesteşte cu bucurie că decanii Turculeanu şi Săuleanu au continuat munca sa. E mândru de Baroul Dolj, de activitatea sa, de tinerii avocaţi din Dolj. Ar fi putut fi orice în viaţă. Ar fi putut fi în Parlament, în magistratură. Şi-a iubit însă profesia. A fost decan, vicepreşedinte al UNBR.
A dorit să contribuie la ceea ce este astăzi UNBR – un corp profesional de elită. Avocatul Neagoe are o modestie ce lipseşte multora. A refuzat numeroase sinecuri: „Nu vreau să semene a laudă, dar am fost invitat să mă duc în mai multe profesii, în mai multe locuri. Prima dată de către domnul procuror general Palade, de la Procuratura Judeţeană Dolj, cum era la vremea aceea, prin ’72-’73, după aceea mi s-a cerut să devin judecător la judecătorie, asta înainte de ’89. După ’89, Cosmâncă, fostul meu coleg de facultate, m-a chemat să fiu deputat, i-am spus că nu pot să vin pentru că îmi place ce fac aici… încă… Şi domnul Ministru al Justiţiei, când era cu Piaţa Universităţii, m-a chemat să devin judecător la Curtea Supremă. Şi i-am spus: «Domnule ministru, vă mulţumesc pentru invitaţie, dar eu nu pot să vin judecător la Curtea Supremă de Justiţie fără să fi făcut măcar 1-2 ani de judecător la fond, la judecătorie sau la tribunal. Mi-ar fi întâi greu şi apoi ruşine». Vă daţi seama, aveau nevoie de un judecător de carieră, şi eu veneam din avocatură şi semnam o minută sau o sentinţă judecătorească. «Dacă veţi mai fi ministru peste 2 ani, garantat merg la judecătorie şi avansez mai rapid decât în mod normal, dar, oricum, trec prin fazele acestea. Poate…». Pentru că aşa de mult iubesc profesia încât m-am confundat cu ea. Este viaţa mea. Şi într-un fel mă bucur că pot să închei încă sănătos şi să mă bucur de câţiva ani de pensie”. O astfel de pledoarie pentru măsură în toate mă face să încerc să dau timpul înapoi. Mă văd încă student la Drept, când plecam la drum în aventura construcţiei editurii juridice de azi – Universul Juridic. Cu entuziasm, cu planurile de atunci, cu nopţile nedormite, cu prieteniile frumoase legate lângă maşina de tipar, cu bucuria primului tiraj epuizat, cu… Poate dacă aş fi ales să fiu stagiar al avocatului Neagoe… M-ar fi primit oare? M-ar fi acceptat? Ce calităţi m-ar fi adus printre elevii săi? Îl descos cu privire la stagiari.
Concluzionează: „Dorinţa sinceră de a fi avocat… pentru că vrea să ajute oamenii, nu pentru că vrea să câştige. Să înţeleagă profesia”. Sunt sigur că m-ar fi primit printre stagiarii săi, deşi au fost doar 30. Că doar şi eu sunt oltean şi vreau la mama acasă. Îl simt pe omul acesta aproape. E un om frumos, cu adevărat îndrăgostit de profesie. Sunt încurcat. Eu sunt azi prizonierul cărţilor mele, al termenelor, al mirosului de tipar, al depozitului cu mii de cărţi, al zecilor de oameni ce gravitează în jurul acestui Univers. Mi-aş fi dorit un maestru ca avocatul Neagoe. Aş fi fost mândru să fiu avocat. Timpul nu ne aşteaptă. Recunosc, oarecum fâstâcit, că viaţa se joacă în mod fericit cu noi. Interviul ăsta m-a luat pe nepregătite. Mi l-a sugerat un prieten. Iniţial m-a speriat timpul scurt pentru documentare. Apoi nu mai suportam aşteptarea. Îi povestesc interlocutorului meu. Râde. Trăise sentimente asemănătoare: „…recunosc că am vrut să nu vin. La un moment dat am vrut să vă refuz invitaţia şi să îi spun domnului decan Săuleanu că nu mă simt bine, ceea ce, din păcate, se întâmplă. Aţi văzut că am avut, aşa, nişte căderi în intensitatea vocii. Anii… se adună şi lucrurile bune, şi relele, şi la un moment dat iese ceva care, la o anumită vârstă, îţi face rău. Din păcate. Vreau să vă spun că şi eu m-am simţit foarte bine în prezenţa dumneavoastră. Aveam emoţii”. Ne despărţim promiţând fiecare că nu vom rata nicio revedere.
Orologiul porneşte brusc din loc, aruncându-ne în cotidianul plin de lucruri care nu suportă amânare. Am întârziat, dar sufletul mi-a rămas o clipă acolo, agăţat de limba ceasului din bibliotecă, refuzând să se despartă de poveste.
Cronica unei cariere – 45 de ani de avocatură
Avocatul Mihail Neagoe s-a născut la Craiova, pe 7 februarie 1946. Este căsătorit şi are o fiică, care a moştenit dragostea pentru profesia juridică, fiind azi notar public, după 5 ani de avocatură. Pentru Mihail Neagoe, cea mai mare bogăţie a omului în lumea asta este familia. Clasele primare le-a urmat la şcoala din cartierul Lascăr Catargiu, clasele gimnaziale 5-7 la Şcoala nr. 13 şi apoi, între anii 1959-1962, cursurile Şcolii Profesionale „Electroputere”. În 1962 s-a înscris la cursurile liceale serale din cadrul Liceului „Fraţii Buzeşti”, pe care le-a terminat şef de promoţie. În anul 1966 a intrat la Facultatea de Drept din Bucureşti, pe care a absolvit-o în anul 1971. Pe 13 august 1971 s-a înscris ca avocat stagiar în Colegiul Avocaţilor Dolj, ca urmare a repartiţiei guvernamentale, avându-i ca mentori profesionali pe maestrul Mihai Dan Călinescu şi pe avocatul Ion Predescu, profesionişti desăvârşiţi, intelectuali greu de egalat. Din februarie 1989 până în iunie 2003 a ocupat funcţia de decan al Baroului Dolj. Din iunie 1999 până în iunie 2003 a fost vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Barourilor din România. În perioada 2003-2010 a fost membru în Consiliul UNBR şi în Comisia Permanentă a UNBR. În calitate de decan al Baroului Dolj, s-a preocupat ca în profesie să fie admişi tineri bine pregătiţi profesional. La preluarea funcţiei de decan, în judeţul Dolj practicau profesia 63 de avocaţi, iar la sfârşitul mandatului său erau în Barou 245 de avocaţi. În perioada decanatului său a mutat sediul Baroului Dolj din strada Mihai Viteazu în locaţia actuală şi, la iniţiativa lui Adi Gavrilă (care ocupa funcţia de bibliotecar), a informatizat biblioteca Baroului, care este astăzi cea mai mare bibliotecă juridică din ţară, după biblioteca Baroului Bucureşti. A readus în patrimoniul Baroului Dolj vila „Themis” de la Călimăneşti. Avocatul Mihail Neagoe a avut 25 de stagiari, pe care i-a format ca buni profesionişti. În calitate de membru în Comisia Permanentă a UNBR, a avut ca principale responsabilităţi: răspunderea disciplinară şi respectarea normelor deontologice. A realizat legătura cu Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor. A participat la elaborarea Statutului Profesiei de Avocat şi la elaborarea Statutului Casei de Asigurări a Avocaţilor. A apărat profesia de avocat prin negocieri purtate cu conducerea instanţelor, solicitând şi colegilor avocaţi un comportament civilizat, adecvat mediului profesional în care îşi desfăşoară activitatea. Începând cu anul 2001, Baroul Dolj a participat, alături de alte barouri din ţară, la acţiuni de înfrăţire cu barourile franceze, fapt ce a influenţat şi modul de exercitare a profesiei în România. Baroul Dolj s-a înfrăţit cu Baroul din Amiens. Baroul Dolj a fost primul barou din ţară care a aniversat 135 de ani de la înfiinţarea barourilor moderne în ţară. Alături de conducerea Curţii de Apel Craiova, după anul 1993, când s-au înfiinţat curţile de apel, împreună cu judecătorul Furtună Constantin, preşedintele Curţii de la acea vreme, a organizat întâlniri cu studenţii Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu” din Craiova, pentru a-i atrage spre profesiile de avocat şi magistrat. În perioada 1994-1996 a fost cadru didactic la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Spiru Haret”, unde a predat Teoria generală a dreptului şi Drept comercial. În paralel cu activitatea de avocat, s-a ocupat, începând cu anul 2003, de implementarea medierii şi a profesiei de mediator în România, în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite ale Americii, fiind ales membru în primul Consiliu de Mediere din România. Profesia de mediator şi formator în mediere o practică şi astăzi. A fost practician în insolvenţă şi preşedinte al UNPIR, Filiala Dolj, în perioada 2004-2008. A exercitat şi profesia de arbitru, fiind şi preşedinte al Tribunalului Arbitral Dolj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Dolj. A fost consilier municipal două mandate, în perioada 2000-2008 a fost membru în Comisia de Disciplină şi Validare a Consilierilor Aleşi, iar în perioada 2002-2006, membru în Autoritatea Teritorială pentru Ordine Publică Dolj.
Stimate domnule decan al Baroului Dolj,
Stimaţi confraţi,
Retragerea definitivă din profesie a domnului avocat Mihail Neagoe îmi dă prilejul să evoc cu plăcere personalitatea fostului Decan al Baroului Dolj, a colegului meu de demnitate profesională – vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România – a avocatului, dar şi a omului care a ilustrat prin fapte personalitatea complexă a unui avocat dedicat profesiei, Baroului, Corpului profesional din care face parte.
Într-o perioadă în care profesia de avocat a trebuit să iniţieze dezbateri, să solicite opinii, să investigheze, să realizeze funcţional un mecanism care are ca scop apărarea statului de drept şi prin avocaţi, dar şi prin lichidatori şi mediatori, domnul avocat Mihail Neagoe a organizat la Craiova atât activitatea Baroului, dar şi Congresul de înfiinţare a Uniunii Naţionale a lichidatorilor, cât şi activitatea de pregătire, chiar înainte de intrarea în vigoare a unei legi de organizare a profesiei de mediator, a unui veritabil Corp de mediatori-avocaţi, care a inclus majoritatea decanilor aflaţi în funcţie, în epocă, pe baza unui Proiect finanţat din fonduri atrase din exterior!
Domnul avocat Mihail Neagoe a contribuit decisiv la organizarea şi modificarea orizontului profesional al confraţilor avocaţi şi nu numai!
În epoca în care domnul vicepreşedinte al UNBR a acţionat în organele de conducere a profesiei la nivel naţional, s-a remarcat ca un bun organizator, implicat permanent în dezbateri profesionale normale, creative, în care s-a distins prin competenţă, curaj şi responsabilitate. Aceasta într-o perioadă în care profesia de avocat s-a aflat în plin proces de reforme de amploare în ceea ce priveşte legislaţia referitoare la profesia de avocat. Concomitent, a contribuit la fundamentarea profesiei de lichidator şi a profesiei de mediator.
Domnul vicepreşedinte Mihail Neagoe a reuşit să se impună ca model de conducător care a militat pentru a se întrona normalitatea în profesia de avocat, care nu este scutită de disfuncţii, dar care trebuie să identifice resurse pentru a se apăra. Cea mai importantă dintre acestea este interesul pentru profesia din care faci parte!
Domnul avocat Mihail Neagoe a dovedit cu prisosinţă că a meritat şi merită preţuirea semenilor săi, deoarece nu a precupeţit niciun efort pentru binele comun!
Pentru orice avocat de bună-credinţă, când se aduce în discuţie, în cunoştinţă de cauză, persoana avocatului Mihail Neagoe, se evocă, în realitate, totdeauna elitismul riguros şi demn, bazat pe prestigiul construit pe temeiul unui crez profesional solid, care s-a dovedit profitabil înzecit în timp!
În perioada în care a fost decan al unuia dintre cele mai mari barouri din România, Mihail Neagoe a demonstrat, împreună cu colaboratorii săi, că baroul rămâne totdeauna responsabil de tot ce reprezintă viaţa practică a avocaţilor, pentru că el se conduce de către toţi avocaţii, în deplină cunoştinţă de cauză, iar conducătorii temporari ai profesiei trebuie să fie executanţii deciziilor luate în comun, prin vot, indiferent de natura problemelor discutate.
Consecvent acestui postulat, în conducerea colectivă a Corpului profesional al avocaţilor români din care avocatul Mihail Neagoe a făcut parte ca membru al Comisiei Permanente a Uniunii Naţionale a Barourilor din România, s-a manifestat totdeauna ca fidel tradiţiilor profesiei, dar şi ca un conducător care a înţeles că incertitudinea existenţei profesionale reale a avocaţilor s-a datorat scăderii gradului de ocupare profesională în vremuri în care agresarea profesiei de alte profesii şi scăderea puterii economice a justiţiabililor s-a combinat cu veritabile campanii de îndepărtare a oamenilor de avocaţi, cu un mediu fiscal împovărător, de raporturi instituţionale distorsionate şi bulversate ori de degradarea relaţiilor umane.
Au fost vremuri în care exemplul personal al omului Mihail Neagoe a reprezentat pentru mulţi tineri avocaţi modelul celui care rezistă într-un mediu tot mai violent şi imprevizibil datorită forţei crezului său profesional!
Avocatul Mihail Neagoe a dovedit că diferenţa în profesia de avocat nu se poate face decât prin cultură, curaj, înţelepciune.
Stăruinţa, perseverenţa, consecvenţa, credinţa în valori, mesajul convingător şi acceptabil au inspirat totdeauna mintea şi inima celui cu care a intrat în contact Mihail Neagoe, dovedind că avocatul adevărat este permanent liber, critic şi independent!
S-a dovedit şi prin personalitatea domnului decan Mihail Neagoe că ceea ce a făcut ca profesia să dăinuie cu o forţă tainică, peste vremuri, este avocatul dedicat profesiei şi semenilor săi!
Sunt convins că profesia dăinuieşte şi va dăinui, râvnită, ponegrită, adulată, criticată, atacată din interior sau din exterior, numai prin cei dedicaţi profesional, prin oameni adevăraţi, care, ca şi domnul avocat Mihail Neagoe, definesc instituţiile profesiei, inclusiv Baroul, ca simbol al unei perenităţi reglementate legal, care, indiferent de „vremuri”, se construieşte conservându-se.
La Mulţi Ani! Pentru domnul avocat Mihail Neagoe, pentru Baroul Dolj şi pentru baroul românesc, deopotrivă!
Av. dr. Gheorghe Florea
Preşedinte al UNBR
Preluând în 1999 mandatul de preşedinte al Uniunii Avocaţilor din România, am avut şansa de a colabora cu Mihail Neagoe (Decan al Baroului Dolj la acea vreme), în calitatea sa de vicepreşedinte al UAR şi de consilier al Comisiei permanente a UAR. Animaţi de dorinţa de a lărgi competenţele avocaţilor, de a întări şi extinde garanţiile pe care să se sprijine libertatea profesiei şi autonomia barourilor, precum şi de dorinţa schimbării radicale a sistemului de pensii al avocaţilor, întreaga echipă de conducere a profesiei am iniţiat un larg şi ambiţios proces de reforme. Mihail s-a integrat perfect, fiind permanent disponibil, un subtil şi bun cunoscător al profesiei, un fidel şi fervent susţinător al tinerei generaţii, un coleg generos, modest şi extrem de muncitor. L-am simţit mereu alături, plin de optimism şi cu un remarcabil spirit de echipă, insuflând echilibru şi optimism. După alegerile din 2003, a rămas acelaşi colaborator fidel în calitate de consilier al Comisiei permanente, nemaidepunându-şi candidatura pentru funcţia de vicepreşedinte pentru a-l susţine pe Ionel Haşotti, un coleg mai tânăr şi la fel de valoros. A fost un gest care a fost unanim admirat, o dovadă de altruism şi de incontestabilă valoare morală. Un asemenea exemplu vine să confirme valoroasa tradiţie a profesiei de avocat, profesie ai cărei reprezentanţi de frunte şi-au dovedit devotamentul şi dragostea pentru ordinul profesional şi distinşii lor colegi.
La acest moment de meritoriu bilanţ, dragă Mihail, să ai credinţa că profesia va continua să te preţuiască şi să te aşeze lângă reputaţii avocaţi ai Baroului Dolj şi valoroşii vicepreşedinţi ai Uniunii Avocaţilor din România. Îţi doresc sănătate, viaţă lungă şi în continuare implicarea în structurile profesiei pe care ai slujit-o cu pasiune şi demnitate.
Călin-Andrei Zamfirescu
Senior Partner
Zamfirescu Racoţi & Partners
* Este extras din Revista Legal Point nr. 1/2016
