[IN MEMORIAM] Mihail Neagoe (1946-2020) – „Loialitate”, interviu acordat revistei LEGAL POINT nr. 1/2016

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Loialitatea nu se cumpără și nu se vinde. Loialitatea nu cunoaște trocul. Loialitatea e sentimentul acela de iubire discretă, nespusă, e adevărul tăcut, oprit la jumătatea rostirii. Loialitatea nu e o haltă, în care cobori când și când, aleatoriu. Loialitatea este un exercițiu al încrederii, pe care îl repeți cu încântare, obsesiv, zi de zi. Fără să simți oboseala. Loialitatea e un raft cu sticluțe cu leacuri pentru toate durerile celor dragi, închis într-un dulăpior cu cheia afecțiunii necondiționate. În timp, pe raft rămân doar urmele sticluțelor de altădată. Când raftul rămâne gol, știi că ai fost loial până la capăt. Loialitatea e un fluviu ce străbate câmpul însetat al vieții avocatului Neagoe. Loialitate față de părinți, casă, familie, copil, profesia de avocat, bibliotecă, principii. Ar fi putut să fie mai sus, să urce deodată, câte trei trepte profesionale, să se agațe de funcții și sinecuri, să intre în liftul politicului și să fie decidentul imberb al vieții celorlalți. Cu modestie, a preferat să urce doar în ochii copilului său. Știe că doar așa mâna ce azi îi aduce mângâiere va umple mâine raftul cu sticluțe, panaceu pentru durerile celorlalți, perpetuând o rară floare a umanității – loialitatea.

Ne-am întâlnit la Barou. Mergem în bibliotecă. Cărți rare. Liniște. Tihnă. Mirosul de cafea. Amintirile curg. Ziua repartiției. Știți, oamenii sunt tributari cifrelor. Devin borne ale vieții lor. Le urcă pe piedestal. Fac din ele monumente. 13 august e o astfel de zi în viața avocatului Neagoe. 45 ani de carieră de acolo curg. Rememorează. 13 august, în fața unei Comisii la Cluj cu profesorul Vladimir Hanga, decanul facultății. „Domnule jurist, unde mergeți?” Răspunsul: „La Craiova.” „Păi de ce acolo?” „Pentru că sunt oltean! Mă duc la mama acasă!” Simplu ca „Bună ziua!”. Așa începe povestea. Ziua repartiției era o zi specială în viața absolvenților. Erau despărțiri dureroase pentru unii. Colegi, colege aveau să se revadă peste 10 sau 20 de ani la întâlnirile organizate de facultate. Majoritatea celor care aveau medii bune cereau repartiție acasă. Era un laitmotiv al repartițiilor de stat. Doar cei care eșuaseră la stat plecau cine știe unde. Cei care erau căsătoriți cereau repartiție împreună sau cât mai aproape unii de alții, ceilalți cereau acasă. Acea zi rămânea în memoria tuturor. Mihail Neagoe a venit acasă. Un tânăr avocat într-un regim ostil profesiei, dar și oamenilor simpli. Comunismul se rezuma la producție. Producția însemna valută. Cu valuta se plăteau datoriile țării. Cei care nu făceau producție erau oarecum stigmatizați, erau TESA, erau conțopiști, erau oamenii care scârța-scârța pe hârtie. Populația suporta greu exporturile masive în primul rând de produse alimentare. Cozi imense de la primele ore ale zilei, galantare goale, cartelele la toate alimentele de bază sunt lucruri azi de neînțeles. Într-o lume absurdă, oamenii luptau pentru supraviețuire. Pentru unii, o mână de lucernă sau o sfeclă furajeră din avutul obștesc putea însemna o bucată de carne mâine în farfurie pentru copiii lor. Riscau. Furau. Rolul avocatului într-o astfel de lume era ingrat. Sunt realități dureroase. Îmi povestește: „Mi-amintesc că am apărat un cetățean de la țară, care a luat 3 ani de închisoare cu suspendare – pedeapsa cu suspendare se dădea foarte rar la vremea aceea – pentru o sfeclă furajeră, mă rog… despăgubirea, contravaloarea era de 3 lei și 50 de bani. A fost o întâmplare nefericită în viața acestui om, el s-a certat cu paznicul CAP-ului, acela l-a urmărit până acasă, acesta s-a împotrivit să restituie sfecla și a apărut tâlhăria. Și i s-a dat 3 ani – minimul de pedeapsă. Deci instanța de la Craiova a dat 3 ani de închisoare pentru o sfeclă furajeră de 3 lei și 50 de bani. A mers pe calea apelului și a recursului și abia la Curtea Supremă de Justiție, după un an și patru luni, i-a dat exact pedeapsa pe care o meritase, pentru că nu putea să dea mai puțin, deoarece apăreau probleme. Și mă gândesc acum că s-ar putea reveni la ce însemna atunci… sau, dacă adunai și spicele din urma combinei, riscai să faci închisoare. Mi-amintesc că în nu știu ce comună, pentru o mână de lucernă, cred că erau vreo 6-7 kg de lucernă, a luat 5 luni închisoare”.

„De la prietenie la însingurare nu a fost decât un pas. Lumea concurențială, lumea capitalistă, în faza inițială, un fel de junglă. Fiecare, în goana lui după mulți bani, nu mai are timp să-și vadă prietenii, nu mai are timp să se gândească la felul în care relaționează. Are ocazia de a pune mâna pe ceva. Îl ia. A dispărut ceea ce lega societatea”.

Și Miliția avea o atitudine represivă. Încerca să intimideze chiar și pe avocatul apărării. Era un joc fără scrupule: „…nu trebuie uitat niciodată, erau acele procese la fața locului, în care nu aveam voie, ca avocați, să punem concluzii de achitare, erai obligat aproape să acuzi… aproape… nu era chiar așa de absurdă chestiunea, dar mergeai numai pe circumstanțe atenuante, ca să tratezi însăși fapta ca atare, era foarte greu. Și în acest interval de timp a trebuit să fim foarte atenți la modul în care ne prezentam în instanța de judecată, pentru că era foarte simplu să fim sancționați. Pentru orice nimic aproape”.

Comunismul cu bune și rele. Oamenii erau însă mai deschiși, mai puțin grăbiți, mai apropiați. Amintirile se deapănă ușor, acele ceasornicului din bibliotecă par să fi adormit. „Vedeți dumneavoastră, înainte de ’89, posibilitățile de a te plimba și a te distra erau limitate. Prieteniile erau mai deschise și mai largi. Eram vreo 6 familii și ne întâlneam la diverse onomastici, la aniversări… ne bucuram unii de alții… și ne era bine. Atunci toți eram o apă și un pământ. Poate erai inginer-șef sau director la o fabrică binecunoscută în România și erai în cercul meu de prieteni. Nu mai conta. Eram împreună în anumite momente. Ne vedeam, discutam, împărtășeam valorile fiecăruia către celălalt și ne înțelegeam foarte bine. Mai și dansam… Era o adevărată prietenie”. De la prietenie la însingurare nu a fost decât un pas. Revoluția.

„Lumea concurențială, lumea capitalistă, în faza inițială, un fel de junglă. Fiecare, în goana lui după mulți bani, nu mai are timp să-și vadă prietenii, nu mai are timp să se gândească la felul în care relaționează. Are ocazia de a pune mâna pe ceva. Îl ia. A dispărut ceea ce lega societatea. Mi-e greu să găsesc denumirea exactă pentru acea trăire sinceră, alături de alți vecini sau prieteni de familie, care te dezvolta sufletește. Mi-e teamă de mai puțin. Și așa, eram ingineri, eram juriști, eram economiști ș.a.m.d., aduceam fiecare acolo, în discuțiile pe care le purtam, profesionalism. Erau foarte lungi discuțiile, pentru că era presa aceea, după ’89, care arunca în societate tot felul de probleme, era ca și un început, dezbăteam chestiuni de care habar nu aveam înainte, nu ne interesau, nu apăreau, nu erau pe tapet, nu erau evidențiate de nimic. Înainte era totul închis. Erai membru de partid, era ok. Nu puteai să fii șef dacă nu erai în partid. Și eu am fost membru de partid. În ’68, la facultate. La o sesiune din vara lui ’68, președintele de atunci mi-a spus: «Domnule, de ce nu vii în partid? Că ești bine pregătit profesional, ai note foarte bune…» Și zic: «Păi eu știu…», și m-am trezit înscris”.

În ’89, anul Revoluției, avocatul Neagoe era președinte al Colegiului de Avocați din Dolj. Povestește: „În luna decembrie, eram la Ministerul de Justiție la bilanț. Atunci orice luare de cuvânt public, orice raport pe care îl scriai sau bilanț făcut trebuia să înceapă cu citare a lui Nicolae Ceaușescu, osanale, întâi lui și apoi ei, soției sale Elena Ceaușescu, altfel nu aveai nicio valoare la vremea respectivă, daca nu aduceai un omagiu, și încă totul era făcut la directiva partidului, și partidul era tot el. Astea au fost vremurile, a trebuit să trăim și așa. Și am fost foarte mirat când, pe 16 decembrie, când eram acolo, lumea nu mai era atât de sigură pe sine, și tovarășa ministru nu a mai venit să ne țină discursul ca de obicei, pe care îl susținea, au lipsit cei doi reprezentanți de la Timișoara, președintele Colegiului și directorul blocului juridic, și, după aceea, am auzit situația înainte de Revoluție. Țara începuse să se miște. A fost mesajul pe care ulterior l-am înțeles”.

După Revoluție, legile au venit ca un tăvălug. „A apărut Legea nr. 18/1991, Legea restituirii, începând cu Legea nr. 112, care au creat milioane de procese la nivel de țară. Lipseau juriștii, lipseau avocații, s-au înființat universități și facultăți de drept particulare. Din păcate, s-a crezut că particularul face treabă mai bună decât cel de la stat, dar foarte puține din aceste numeroase facultăți au dat generații de juriști bine pregătiți. Situația s-a văzut la examenul de admitere în avocatură” – își amintește avocatul Neagoe. Pe atunci, domnia sa și președintele Curții de Apel Craiova, judecătorul Viorel Furtună, erau concurenți, căutau cei mai buni studenți de la Drept ca să-i aducă în avocatură, respectiv în magistratură. Lipseau cadrele… avocatura a evoluat rapid în anii care au urmat Revoluției: „A apărut atunci biroul individual de avocatură, societatea civilă de avocați, asocierea profesională ș.a.m.d. Și s-au dovedit că sunt bune, ca și efecte în apărarea drepturilor omului. Aveam o legislație nouă, bine documentată, corectă, să zicem așa, adaptată la specificul relațiilor sociale pe care le reglementa. Noi am simțit că suntem mai ascultați în instanțele de judecată. Prezența noastră la urmărirea penală a început să fie tot mai eficientă și cred că cetățenii au început să se bucure de mai multă apărare în timpul proceselor, în penal, în acțiunile civile în faza succesorală, în dreptul comun…”.

Atunci începeau să se scrie primele povești de succes ale caselor de avocatură. În acei ani, decanul Neagoe a mutat Baroul în casă nouă, cu ajutorul fostului judecător de la Curtea Constituțională, avocatul Ion Predescu. Primii bani pentru noul sediu au fost niște contribuții returnate avocaților după Revoluție de Guvernul Român. Apoi s-a realizat biblioteca din donațiile avocaților de odinioară, a doua bibliotecă din țară după cea a Baroului București. O bibliotecă salvată în anul Revoluției și informatizată mai târziu de entuziastul Adi Gavrilă. Avocatul Neagoe îmi povestește cu bucurie că decanii Turculeanu și Săuleanu au continuat munca sa. E mândru de Baroul Dolj, de activitatea sa, de tinerii avocați din Dolj. Ar fi putut fi orice în viață. Ar fi putut fi în Parlament, în magistratură. Și-a iubit însă profesia. A fost decan, vicepreședinte al UNBR.

A dorit să contribuie la ceea ce este astăzi UNBR – un corp profesional de elită. Avocatul Neagoe are o modestie ce lipsește multora. A refuzat numeroase sinecuri: „Nu vreau să semene a laudă, dar am fost invitat să mă duc în mai multe profesii, în mai multe locuri. Prima dată de către domnul procuror general Palade, de la Procuratura Județeană Dolj, cum era la vremea aceea, prin ’72-’73, după aceea mi s-a cerut să devin judecător la judecătorie, asta înainte de ’89. După ’89, Cosmâncă, fostul meu coleg de facultate, m-a chemat să fiu deputat, i-am spus că nu pot să vin pentru că îmi place ce fac aici… încă… Și domnul Ministru al Justiției, când era cu Piața Universității, m-a chemat să devin judecător la Curtea Supremă. Și i-am spus: «Domnule ministru, vă mulțumesc pentru invitație, dar eu nu pot să vin judecător la Curtea Supremă de Justiție fără să fi făcut măcar 1-2 ani de judecător la fond, la judecătorie sau la tribunal. Mi-ar fi întâi greu și apoi rușine». Vă dați seama, aveau nevoie de un judecător de carieră, și eu veneam din avocatură și semnam o minută sau o sentință judecătorească. «Dacă veți mai fi ministru peste 2 ani, garantat merg la judecătorie și avansez mai rapid decât în mod normal, dar, oricum, trec prin fazele acestea. Poate…». Pentru că așa de mult iubesc profesia încât m-am confundat cu ea. Este viața mea. Și într-un fel mă bucur că pot să închei încă sănătos și să mă bucur de câțiva ani de pensie”. O astfel de pledoarie pentru măsură în toate mă face să încerc să dau timpul înapoi. Mă văd încă student la Drept, când plecam la drum în aventura construcției editurii juridice de azi – Universul Juridic. Cu entuziasm, cu planurile de atunci, cu nopțile nedormite, cu prieteniile frumoase legate lângă mașina de tipar, cu bucuria primului tiraj epuizat, cu… Poate dacă aș fi ales să fiu stagiar al avocatului Neagoe… M-ar fi primit oare? M-ar fi acceptat? Ce calități m-ar fi adus printre elevii săi? Îl descos cu privire la stagiari.

Concluzionează: „Dorința sinceră de a fi avocat… pentru că vrea să ajute oamenii, nu pentru că vrea să câștige. Să înțeleagă profesia”. Sunt sigur că m-ar fi primit printre stagiarii săi, deși au fost doar 30. Că doar și eu sunt oltean și vreau la mama acasă. Îl simt pe omul acesta aproape. E un om frumos, cu adevărat îndrăgostit de profesie. Sunt încurcat. Eu sunt azi prizonierul cărților mele, al termenelor, al mirosului de tipar, al depozitului cu mii de cărți, al zecilor de oameni ce gravitează în jurul acestui Univers. Mi-aș fi dorit un maestru ca avocatul Neagoe. Aș fi fost mândru să fiu avocat. Timpul nu ne așteaptă. Recunosc, oarecum fâstâcit, că viața se joacă în mod fericit cu noi. Interviul ăsta m-a luat pe nepregătite. Mi l-a sugerat un prieten. Inițial m-a speriat timpul scurt pentru documentare. Apoi nu mai suportam așteptarea. Îi povestesc interlocutorului meu. Râde. Trăise sentimente asemănătoare: „…recunosc că am vrut să nu vin. La un moment dat am vrut să vă refuz invitația și să îi spun domnului decan Săuleanu că nu mă simt bine, ceea ce, din păcate, se întâmplă. Ați văzut că am avut, așa, niște căderi în intensitatea vocii. Anii… se adună și lucrurile bune, și relele, și la un moment dat iese ceva care, la o anumită vârstă, îți face rău. Din păcate. Vreau să vă spun că și eu m-am simțit foarte bine în prezența dumneavoastră. Aveam emoții”. Ne despărțim promițând fiecare că nu vom rata nicio revedere.

Orologiul pornește brusc din loc, aruncându-ne în cotidianul plin de lucruri care nu suportă amânare. Am întârziat, dar sufletul mi-a rămas o clipă acolo, agățat de limba ceasului din bibliotecă, refuzând să se despartă de poveste.

Cronica unei cariere – 45 de ani de avocatură

Avocatul Mihail Neagoe s-a născut la Craiova, pe 7 februarie 1946. Este căsătorit și are o fiică, care a moștenit dragostea pentru profesia juridică, fiind azi notar public, după 5 ani de avocatură. Pentru Mihail Neagoe, cea mai mare bogăție a omului în lumea asta este familia. Clasele primare le-a urmat la școala din cartierul Lascăr Catargiu, clasele gimnaziale 5-7 la Școala nr. 13 și apoi, între anii 1959-1962, cursurile Școlii Profesionale „Electroputere”. În 1962 s-a înscris la cursurile liceale serale din cadrul Liceului „Frații Buzești”, pe care le-a terminat șef de promoție. În anul 1966 a intrat la Facultatea de Drept din București, pe care a absolvit-o în anul 1971. Pe 13 august 1971 s-a înscris ca avocat stagiar în Colegiul Avocaților Dolj, ca urmare a repartiției guvernamentale, avându-i ca mentori profesionali pe maestrul Mihai Dan Călinescu și pe avocatul Ion Predescu, profesioniști desăvârșiți, intelectuali greu de egalat. Din februarie 1989 până în iunie 2003 a ocupat funcția de decan al Baroului Dolj. Din iunie 1999 până în iunie 2003 a fost vicepreședinte al Uniunii Naționale a Barourilor din România. În perioada 2003-2010 a fost membru în Consiliul UNBR și în Comisia Permanentă a UNBR. În calitate de decan al Baroului Dolj, s-a preocupat ca în profesie să fie admiși tineri bine pregătiți profesional. La preluarea funcției de decan, în județul Dolj practicau profesia 63 de avocați, iar la sfârșitul mandatului său erau în Barou 245 de avocați. În perioada decanatului său a mutat sediul Baroului Dolj din strada Mihai Viteazu în locația actuală și, la inițiativa lui Adi Gavrilă (care ocupa funcția de bibliotecar), a informatizat biblioteca Baroului, care este astăzi cea mai mare bibliotecă juridică din țară, după biblioteca Baroului București. A readus în patrimoniul Baroului Dolj vila „Themis” de la Călimănești. Avocatul Mihail Neagoe a avut 25 de stagiari, pe care i-a format ca buni profesioniști. În calitate de membru în Comisia Permanentă a UNBR, a avut ca principale responsabilități: răspunderea disciplinară și respectarea normelor deontologice. A realizat legătura cu Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor. A participat la elaborarea Statutului Profesiei de Avocat și la elaborarea Statutului Casei de Asigurări a Avocaților. A apărat profesia de avocat prin negocieri purtate cu conducerea instanțelor, solicitând și colegilor avocați un comportament civilizat, adecvat mediului profesional în care își desfășoară activitatea. Începând cu anul 2001, Baroul Dolj a participat, alături de alte barouri din țară, la acțiuni de înfrățire cu barourile franceze, fapt ce a influențat și modul de exercitare a profesiei în România. Baroul Dolj s-a înfrățit cu Baroul din Amiens. Baroul Dolj a fost primul barou din țară care a aniversat 135 de ani de la înființarea barourilor moderne în țară. Alături de conducerea Curții de Apel Craiova, după anul 1993, când s-au înființat curțile de apel, împreună cu judecătorul Furtună Constantin, președintele Curții de la acea vreme, a organizat întâlniri cu studenții Facultății de Drept „Nicolae Titulescu” din Craiova, pentru a-i atrage spre profesiile de avocat și magistrat. În perioada 1994-1996 a fost cadru didactic la Facultatea de Drept din cadrul Universității „Spiru Haret”, unde a predat Teoria generală a dreptului și Drept comercial. În paralel cu activitatea de avocat, s-a ocupat, începând cu anul 2003, de implementarea medierii și a profesiei de mediator în România, în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite ale Americii, fiind ales membru în primul Consiliu de Mediere din România. Profesia de mediator și formator în mediere o practică și astăzi. A fost practician în insolvență și președinte al UNPIR, Filiala Dolj, în perioada 2004-2008. A exercitat și profesia de arbitru, fiind și președinte al Tribunalului Arbitral Dolj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Dolj. A fost consilier municipal două mandate, în perioada 2000-2008 a fost membru în Comisia de Disciplină și Validare a Consilierilor Aleși, iar în perioada 2002-2006, membru în Autoritatea Teritorială pentru Ordine Publică Dolj.