Limitele controlului judiciar la contestarea deciziilor colegiului disciplinar a executorilor judecătorești

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Deși norma precitată nu face trimitere la faptul că decizia Colegiului Disciplinar urmează a fi contestată în ordinea contenciosului administrativ așa cum precizează alte acte normative, circumstanța data reiese din mai multe aspecte, precum (i) excepția de la respectarea procedurii prealabile în calitate de atribut inerent contenciosului administrativ, (ii) termenul de 30 de zile în interiorul căruia se contestă actele administrative, (iii) calitatea de autoritate publică a UNEJ și a organelor profesionale care sunt parte componentă a acesteia.

Nu în ultimul rând, dacă suprapunem definiția oferită de Legea nr. 793, actului administrativ, observăm că, decizia Colegiului Disciplinar, în mod similar reprezintă o manifestarea juridică unilaterală de voință, cu caracter individual, din partea unei autorități publice, în vederea organizării executării sau executării în concret a legii.

Totodată, Legea nr. 113 menționează că, deciziile Colegiului Disciplinar pot fi supuse controlului judiciar doar în cadrul a două grade de jurisdicție, hotărârile judecătorești în cadrul acestor proceduri devenind irevocabile după controlul exercitat de către instanțele de apel.

Per a contrario, hotărârile pronunțate de către instanțele de fond în ordinea contenciosului administrativ se supun controlului judiciar, conform prevederilor generale, în cadrul a trei grade de jurisdicție, în conformitate cu art. 278, Cod de procedură civilă^[17] care prevede că, Acțiunile în contenciosul administrativ se examinează de instanțele judecătorești respective conform normelor generale ale prezentului cod, cu excepțiile și completările stabilite de legislația contenciosului administrativ.

O altă particularitate a procedurii contenciosului administrativ, o reprezintă sarcina probațiunii care incubă părților, or, conform art. 24, alin. (3) din Legea nr. 793, (3) La examinarea în instanța de contencios administrativ a cererii în anulare, sarcina probațiunii este pusă pe seama pârâtului, iar în materie de despăgubire, sarcina probațiunii revine ambelor părți.

Astfel, la contestarea Deciziilor Colegiului Disciplinar, sarcina probațiunii, în sensul demonstrării legalității deciziei emise, îi aparține Colegiului Disciplinar.

După cum a fost menționat anterior, “dreptul la tăcere” al executorului judecătoresc, coroborat cu faptul că sarcina probațiunii incubă Colegiului Disciplinar, poate avea implicații practice atunci când ultimul este chemat să susțină prin probe legalitatea deciziei emise, însă având în vedere lipsa probatoriului necesar, pe motivul neprezentării acestuia de către executorul judecătoresc, Colegiul Disciplinar este în imposibilitatea de a o face, deoarece decizia emisă s‑a bazat în mod exclusiv pe “tăcerea” executorului judecătoresc, care a confirmat tacit cele imputate.

Un aspect al controlului de legalitate efectuat de către instanța de contencios administrativ, la contestarea deciziilor Colegiului Disciplinar, vizează legătura cauzală dintre abaterile disciplinare constatate și sancțiunile aplicate.

Or, în practică, Colegiul Disciplinar poate constata două sau mai multe abateri disciplinare și stabili în mod cumulativ, o singură sancțiune disciplinară, fie că vorbim de amendă într‑un anumit cuantum, fie chiar de retragerea licenței.

În cazul dat, instanța de contencios administrativ, fiind chemată să verifice legalitatea deciziei contestate sub toate aspectele, poate constata că unul sau mai multe din abaterile disciplinare care sunt imputate, nu s‑au adeverit.

La caz, competențele instanței de contencios administrativ se regăsesc în art. 26 din Legea nr. 793, care prevede că, (1) Actul administrativ contestat poate fi anulat, în tot sau în parte, în cazul în care: a) este ilegal în fond ca fiind emis contrar prevederilor legii; b) este ilegal ca fiind emis cu încălcarea competenței; c) este ilegal ca fiind emis cu încălcarea procedurii stabilite.

Drept consecință, instanța de contencios administrativ, nu va putea purcede la anularea parțială a deciziei Colegiului Disciplinar, având în vedere faptul că ultimul nu delimitează în mod explicit, ce sancțiune disciplinară la ce abatere disciplinară se referă, iar în cazul unei sancțiuni unice pentru mai multe abateri disciplinare, unica soluție care se impune pentru instanța de judecată atunci când constată că anumite abateri disciplinare nu sunt întemeiate, este să anuleze în mod integral decizia Colegiului Disciplinar.

Soluția care s‑ar putea impune este stabilirea unor sancțiuni unice pentru fiecare abatere disciplinară în parte și introducerea unei norme legale care ar permite instanței de judecată să aprecieze legalitatea deciziei Colegiului Disciplinar, prin prisma proporționalității sancțiunii, fiind competentă să lase în vigoare sancțiunea aplicată, în măsura când care aceasta este pe deplin întemeiată.

3.2. Procedura de contestare a acțiunilor executorului judecătoresc la etapa procedurii de executare

În contextul constatării abaterilor disciplinare a executorilor judecătorești, prezintă o importanță deosebită, controlul exercitat de către instanțele judecătorești, atunci când participanții la procedura de executare, contestă în mod nemijlocit acțiunile și inacțiunile executorului judecătoresc, deoarece marea majoritatea a deciziilor Colegiului Disciplinar, au la bază sesizările participanților și terților care au fost afectați în cadrul procedurii de executare, prin acțiunile și inacțiunile executorului judecătoresc.

Conform art. 161, alin. (1), Cod de executare^[18], (1) Actele de executare întocmite de executorul judecătoresc sau acțiunile/inacțiunea acestuia pot fi contestate de către părți și de alți participanți la procesul de executare, precum și de terții care consideră că prin actele de executare sau acțiunile/inacțiunea executorului judecătoresc le‑a fost încălcat un drept recunoscut de lege. Actele de executare întocmite de executorul judecătoresc nu pot fi contestate dacă din momentul săvârșirii lor au trecut mai mult de 6 luni.

În lumina ultimelor modificări din Codul de procedură civilă, contestarea actelor, acțiunilor și inacțiunilor executorului judecătoresc în cadrul procedurii de executare, se realizează de regulă, în lipsa părților, or, conform art. 269, alin. (4), Cod de procedură civilă, (4) Încheierile privind procedura de executare se emit unipersonal, fără citarea participanților la proces, cu excepția cazurilor în care judecătorul apreciază că este necesară prezența participanților la ședința de judecată.

În cadrul contestării actelor, acțiunilor și inacțiunilor executorului judecătoresc, instanța de judecată poate anula total sau parțial actele emise de executor sau poate obliga executorul judecătoresc la efectuarea anumitor acte.

Cu referire la concludența instituției de contestare a faptelor executorului judecătoresc în cadrul procedurii de executare, pentru stabilirea abaterii disciplinare, prezintă importanță practică art. 21, alin. (2), lit. i) din Legea nr. 113, care prevede că, (2) Constituie abatere disciplinară: i) constatarea incapacității profesionale, exprimată și prin anularea irevocabilă de către instanța de judecată a unui număr de executări silite reprezentând 10% din dosarele de executare sau a unor acte de executare, întocmite în cel mult 20% din dosarele de executare, instrumentate într‑un an calendaristic.

Pornind de la interpretarea normei precitate, Colegiul Disciplinar, poate constata o abatere disciplinară în acțiunile executorului judecătoresc, doar atunci când instanța de judecată anulează acte de executare, întocmite în cel mult 20 % din dosare, instrumentate într‑un an calendaristic.

După cum poate fi observat, legiuitorul a condiționat sancționarea disciplinară a executorului judecătoresc pentru faptele comise în cadrul unei proceduri de executare concrete, doar atunci când aceste încălcări ating un prag numeric minim, faptul dat fiind corelat cu independența executorului judecătoresc, consacrată în art. 7, alin. (1) din Cod de executare, care prevede că, (1) În executarea documentelor executorii, executorul judecătoresc este independent și se supune numai legii.

Totuși, acest temei de sancționare disciplinară, face parte din categoria celor care vizează relația executorului judecătoresc cu participanții din procedura de executare și terții afectați.

În această ordine de idei, prezintă o valență deosebită, garanțiile la un proces echitabil din materia penală, care consacră faptul că, orice dubiu urmează a fi interpretat în favoarea persoanei căreia îi este incriminată fapta.

Drept urmare, până în punctul în care instanța de judecată nu a anulat acte de executare, întocmite în cel mult 20% din dosarele de executare, instrumentate într‑un an calendaristic, sancționarea disciplinară a executorului judecătoresc, este imposibilă și improbabilă, faptul dat fiind corelat cu competența exclusivă a instanței de judecată de a efectua controlul activității executorului judecătoresc, în cadrul procedurii de executare.

Având în vedere faptul că, participanții procedurii de executare pot contesta (i) actele întocmite, (ii) acțiunile întreprinse, și (iii) inacțiunile, considerăm că norma din art. 23, alin. (1), lit. i) din Legea nr. 113 este de interpretare strictă și se referă doar la actele procesuale întocmite de către executorul judecătoresc.

3.3. Suprapunerea de competențe dintre instanțele judecătorești și Colegiul Disciplinar a executorilor judecătorești

După cum a fost menționat anterior, participanții din cadrul procedurii de executare, pot contesta acțiunile, inacțiunile și actele juridice a executorului judecătoresc din procedura de executare, în conformitate cu prevederile Codului de executare.

În mod practic, orice acțiuni și inacțiuni a executorului judecătoresc, pot fi supuse controlului judiciar la solicitarea participanților din procedura de executare, precum și a terților implicați.

În sensul dat, se impune întrebarea retorică în ce măsură poate interveni Colegiul Disciplinar să constate abaterile disciplinare în faptele executorilor judecătorești, atunci când instanța de judecată deține competențele necesare pentru un atare control.

În contextul suprapunerii de competențe a instanțelor judecătorești cu cele ale Colegiului Disciplinar atunci când sunt vizate drepturile și obligațiilor participanților din cadrul procedurii de executare și a terților implicați, în raport cu executorul judecătoresc, se pot impune următoarele ipoteze:

– Participanții din cadrul procedurii de executare și terții vizați, nu au avut cunoștință de cauză de acțiunile, inacțiunile și actele juridice a executorului judecătoresc și prin urmare au fost în imposibilitatea de a le supune contestării, fiind omise toate termenele de contestare;

– Participanții din cadrul procedurii de executare și terții vizați, având cunoștință de cauză de acțiunile, inacțiunile și actele juridice a executorului judecătoresc, nu le‑au supus contestării în cadrul controlului judiciar;

– Participanții din cadrul procedurii de executare și terții vizați, având cunoștință de cauză de acțiunile, inacțiunile și actele juridice a executorului judecătoresc, le‑au supus contestării în cadrul controlului judiciar iar instanța de judecată a constatat legalitatea acestora;

– Participanții din cadrul procedurii de executare și terții vizați, având cunoștință de cauză de acțiunile, inacțiunile și actele juridice a executorului judecătoresc, le‑au supus contestării în cadrul controlului judiciar iar instanța de judecată a constatat ilegalitatea acestora.

În prima ipoteză, în care părțile au omis termenul de contestare a faptelor executorului judecătoresc pe motiv că ultimii nu au fost înștiințați în mod legal de către acesta, contrar obligațiilor legale stabilite în art. 67, alin. (1), Cod de executare, care prevede că, (1) Actele executorului judecătoresc se trimit destinatarului prin poștă, cu scrisoare recomandată și cu aviz de primire, sau prin orice alt mijloc care să asigure transmiterea textului cuprins în act și confirmarea primirii lui (telegramă, fax, email etc.) ori se înmânează personal destinatarului ori altor persoane indicate la alin. (2) de către executorul judecătoresc din oficiu sau la cererea părții interesate, iar repunerea în termenul de contestare nu mai este posibilă, sesizarea de tragere la răspundere disciplinară a executorilor judecătorești, urmează a fi examinată în mod deplin de către Colegiul Disciplinar.

Ar trebui remarcat că, conform celei de a 2 teze din art. 161, alin. (1), Cod de executare, Actele de executare întocmite de executorul judecătoresc nu pot fi contestate dacă din momentul săvârșirii lor au trecut mai mult de 6 luni.

La caz, termenul de decădere de 6 luni de zile, a fost declarat constituțional prin Decizia de inadmisibilitate nr. 55 din 06.09.2016, CCRM respingând sesizarea de neconstituționalitate, a statuat că, […] cu referire la instituirea anumitor termene pentru exercitarea unui drept, Curtea menționează că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într‑un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, care include și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.^[19]

Cu toate că Decizia CCRM ar fi posibil de supus criticii sub anumite aspecte, rămâne a fi un fapt consumat, imposibilitatea contestării actelor executorului judecătoresc, la expirarea a 6 luni de la momentul săvârșirii acestora.

Înștiințarea debitorului cu privire la actele de executare silită întreprinse în procedura de executare, reprezintă o transpunere a principiului contradictorialității și a dreptului la apărare în cadrul procedurii de executare silită, ca parte componentă a dreptului la un proces echitabil, și reprezintă fundamentul respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale justițiabililor.

În cazul dat, Colegiul Disciplinar urmează să examineze sesizările persoanelor cointeresate, atât sub aspectul neîndeplinirii obligației pozitive de a comunica actele din procedura de executare, cât și al unor acțiuni concrete care nu au fost posibil să fie supuse controlului judiciar la etapa procedurii de executare, pe motiv că participanții nu au avut cunoștință de cauză de ele.