Limitele controlului judiciar la contestarea deciziilor colegiului disciplinar a executorilor judecătorești

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Ea se depune la contul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești. Neachitarea acestei amenzi în termen de 30 de zile atrage suspendarea de drept a activității executorului judecătoresc în condițiile art. 18. Decizia definitivă a Colegiului disciplinar este un document executoriu.

Având în vedere caracterul sancțiunilor disciplinare care pot ajunge până la retragerea licenței executorului judecătoresc, lege națională oferă un șir de garanții inerente procedurii disciplinare, menite să asigure și să promoveze dreptul la apărare al executorului judecătoresc, în corespundere cu principiile universale de drept, consacrate la nivel internațional.

Potrivit pct. 52 din Regulamentul Colegiului Disciplinar, 52. Examinarea abaterilor disciplinare are la bază următoarele principii: a) prezumția nevinovăției – executorul judecătoresc se prezumă a fi nevinovat; b) garantarea dreptului la apărare – executorul judecătoresc are dreptul de a fi audiat, de a prezenta opinia, dovezi în apărarea sa și de a fi asistat de un avocat sau un reprezentant; c) celeritatea procedurii disciplinare – Colegiul este obligat să examineze fără întârziere sesizarea, cu respectarea drepturilor persoanelor implicate și a regulilor prevăzute de reglementările în vigoare; d) gradualitatea și proporționalitatea sancțiunii aplicate – la examinarea abaterilor disciplinare se asigură un raport echitabil între gravitatea abaterii, circumstanțele săvârșirii acesteia și sancțiunea disciplinară aplicată, coroborată cu aplicarea anterioară a altor sancțiuni disciplinare în privința aceluiași executor judecătoresc; e) unicitatea sancțiunii – pentru o abatere disciplinară nu se poate aplica decât o singură sancțiune disciplinară; f) contradictorialitatea – fiecare parte trebuie să probeze faptele invocate, iar sesizarea se examinează, reieșind din solicitările ce se conțin în ea.

Pornind de la linia jurisprudențială a CtEDO, CCRM a statuat în unul din precedentele sale (Hotărârea CCRM, nr. 24 din 14.09.2016) că, […] 47. garanțiile unui proces echitabil în materie penală, stabilite de către Curtea Europeană, sunt aplicabile în egală măsură și procedurilor disciplinare.^[8]

La caz, CtEDO a stabilit că, cu referire la aplicabilitatea art. 6 § 1 din Convenție în procedurile disciplinare ce vizează funcționarii publici, în principiu, nu poate exista o justificare de a exclude de sub auspiciul garanțiilor art. 6, litigiile ordinare din dreptul muncii, cum ar fi cele care se referă la salarii, indemnizații sau compensații similare, având în vedere natura specifică a relațiilor din funcționarul public și Statul. Astfel, va exista o prezumție că, art. 6 se aplică.^[9]

CtEDO a reținut în mod constant că, procedurile disciplinare în care miza este dreptul de a continua exercitarea profesiei, duc la apariția caracterului contencios al litigiului în sensul drepturilor civile oferite de art. 6 § 1 din Convenție.^[10]

Astfel, în cauza Vanjak c. Croației din 14.01.2010, CtEDO a statuat că, 41. atunci când procedurile penale se termină înainte de înaintarea unei învinuirii, indiferent de temeiul de încetare, în absența condamnării penale a persoanei, prezumția de nevinovăție urmează a fi păstrată și aplicată în oricare altă procedură de altă natură, inclusiv procedurile disciplinare.^[11]

După cum poate fi observat din precedentele prezentate, CtEDO consacră aplicabilitatea garanțiilor la un proces echitabil din materia penală și materia civilă, în cadrul procedurilor disciplinare, în mod cazuistic și nu general. Cu toate acestea, în cazul în care CCRM a decis să lărgească garanțiile la un proces echitabil din materia penală, consfințite în art. 6 § 1 și art. 6 § 2 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, la toate procedurile disciplinare, fără a face o mențiune de distincție în ceia ce privește aplicabilitatea acestora, în dependența de procedura disciplinară implicată, rămâne fi prezumat că acestea se aplică în mod general și absolut în oricare procedură disciplinară.

Astfel, dacă recunoaștem la nivel de principiu aplicabilitatea garanțiilor la un proces echitabil din materie penală, procedurilor disciplinare în care sunt vizați executorii judecătorești, faptul dat are implicații practice foarte importante, având în vedere că spectrul garanțiilor procesului echitabil din materia penală este unul mai larg față de cel din materia civilă.

Trebuie avut în vedere faptul că, dreptul la tăcere, fiind un element al dreptului la apărare, constituie o exigență inerentă a procesului echitabil și se află în conexiune cu prezumția nevinovăției.

Articolul 14, pct. 3, lit. g) din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice garantează dreptul persoanei acuzate la tăcere. Orice persoană acuzată de comiterea unei infracțiuni penale are dreptul să nu fie silită să mărturisească împotriva sa sau să‑și recunoască vinovăția.^[12]

Deși articolul 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului^[13] nu menționează în mod expres dreptul de a păstra tăcerea și una din componentele lui – dreptul de a nu contribui la propria incriminare, CtEDO, în jurisprudența sa, a menționat că dreptul la un proces echitabil include și „dreptul pentru orice acuzat, în sens autonom, de a păstra tăcerea și de a nu încerca să contribuie la propria incriminare.^[14]

Nu în ultimul, instituirea prezumției de nevinovăție în favoarea executorului judecătoresc, face ca, sarcina probațiunii în cadrul învinuirii disciplinare care îi este adusă, să fie probată în mod exclusiv de către subiecții cu drept de sesizare sau organele care au dreptul să incrimineze și să sancționeze astfel de fapt (i.e. Colegiul Disciplinar).

În sensul dat, art. 23, alin. (5) din Legea nr. 113, prevede că, (5) Executorul judecătoresc este obligat să prezinte Colegiului disciplinar copia autentificată de pe materialele din dosarul de executare care este obiect al sesizării și orice alte acte relevante pentru pretențiile invocate în sesizare în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data primirii copiei de pe sesizare.

Potrivit art. 8, lit. k¹) din Legea nr. 113, Executorul judecătoresc este obligat: k¹) să prezinte, la solicitarea scrisă a Ministerului Justiției, Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești sau Colegiului disciplinar, copia de pe dosarul de executare, autentificată de către executorul judecătoresc, și/sau alte informații privitor la activitatea sa profesională, iar în cazul prevăzut la art. 33 alin. (3) – originalele.

Astfel, normele legale precitate prevăd în sarcina executorului judecătoresc care este subiect al procedurii disciplinare, să prezinte către Colegiul Disciplinar, materialele din procedura de executare, pentru asigura investigarea completă, obiectivă și multiaspectuală a circumstanțelor cauzei.

Cu toate acestea, dreptul persoanei acuzate de a nu contribui la propria incriminare, poate duce la faptul că, executorul judecătoresc, prevalându‑se de garanțiile oferite de dreptul un proces echitabil din materia penală, să refuze prezentarea materialelor către Colegiul Disciplinar, fapt ca va duce în mod implicit la derularea procedurii disciplinare în lipsa materialelor existente la procedura de executare.

La acest capitol, pct. 50‑51 din Regulamentul Colegiului Disciplinar, prevede că, 50. În scopul pregătirii raportului, membrul‑raportor este în drept să solicite executorului judecătoresc și autorului sesizării prezentarea opiniei, documentelor și alte probe pertinente pentru elucidarea faptelor invocate în sesizare sau despre care s‑a luat cunoștință în mod direct, a cauzelor și împrejurărilor concrete în care acestea s‑au produs. În procesul examinării pot fi atrase și alte persoane, ale căror declarații pot contribui la soluționarea cazului, cât și întreprinse acțiunile prevăzute de alin. (9) al art. 23 din Lege. 51. Refuzul executorului judecătoresc de a răspunde solicitărilor membrului raportor, nu împiedică examinarea sesizării. În acest caz examinarea se efectuează, reieșind din materialele de care dispune Colegiul.

În practică, unii executori judecătorești care sunt vizați în proceduri disciplinare, refuză să prezinte materialele din procedura de executare, fapt care face mai dificilă îndeplinirea sarcinilor Colegiului Disciplinar.

La caz, o anumită problematică o reprezintă situația când, executorul judecătoresc refuză prezentarea materialelor la etapa procedurii disciplinare, însă prezintă probe din plin, atunci când este contestată decizia Colegiului Disciplinar, la etapa controlului judiciar în ordinea contenciosului administrativ.

La acest moment, legislația moldavă nu sancționează executorii judecătorești cu decăderea din dreptul de a prezenta probe în cadrul procedurii de contestare a deciziilor Colegiului Disciplinar, fapt care reprezintă un gol legislativ. Cu toate acestea, soluția “penalizării” executorilor judecătorești în sensul excluderii posibilității de a prezenta probe atunci când aceștia contestă deciziile de sancționare a Colegiului Disciplinar, rezidă în faptul că, dreptul la tăcere și dreptul de a nu contribui la propria incriminare, nu poartă un caracter absolut în sensul CEDO.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, dreptul de a păstra tăcerea nu este unul absolut.^[15]

Deși el este incompatibil cu imunitatea de a baza o condamnare în exclusivitate sau în mod esențial pe tăcerea acuzatului sau pe refuzul lui de a răspunde la întrebări sau de a depune mărturii, este evident că un asemenea privilegiu nu ar trebui să împiedice de a lua în considerație tăcerea acuzatului, în situații care în mod vădit cer o explicație din partea lui.^[16]

În această ordine de idei, Colegiul Disciplinar urmează să trateze în mod corespunzător tăcerea executorului judecătoresc atunci când îi sunt solicitate anumite materiale, în sensul în care incriminarea sau excluderea incriminării executorului judecătoresc depinde de materialele pe care acesta le deține, astfel încât, neprezentarea materialelor care ar putea duce la dezincriminarea faptei imputate, urmează să echivaleze cu recunoașterea acestei incriminări.

În mod similar, instanțele de judecată urmează să aprecieze în mod critic argumentele invocate de către executorii judecătorești, atunci când aceștia opun dreptul la tăcere, obligației legale de a prezenta materialele din cadrul procedurii disciplinare, or, având în vedere specificul activității executorului judecătoresc și obligația legală a acestuia de a acționa conform legii, ultimul a priori nu poate ascunde nimic de organele profesionale.

Totuși, în lipsa unei reglementări normative exprese, rămâne a fi dificil pentru instanțele judecătorești să excludă din probatoriu prezentat de către executorul judecătoresc, materialele care dezincriminează abaterile disciplinare constatate de către Colegiului Disciplinar, cu toate că faptul dat a fost posibil de realizat la etapa procedurii disciplinare.

Or, faptul că prin anumite interpretări teleologice se întrevede posibilitatea de a respinge demersurile de anexarea la astfel de probe, instanțelor de judecată le va fi practic imposibil să purceadă la acest exercițiu, în lipsa unor reglementări exprese în acest sens.

3. Controlul judiciar a deciziilor Colegiului Disciplinar a executorilor judecătorești

3.1. Particularitățile procedurii contenciosului administrativ și controlul judiciar a deciziilor Colegiului Disciplinar a executorilor judecătorești

Potrivit art. 1 din Legea nr. 793, (1) Contenciosul administrativ ca instituție juridică are drept scop contracararea abuzurilor și exceselor de putere ale autorităților publice, apărarea drepturilor persoanei în spiritul legii, ordonarea activității autorităților publice, asigurarea ordinii de drept. (2) Orice persoană care se consideră vătămată într‑un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr‑un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru a obține anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i‑a fost cauzată.

Conform art. 3 din Legea nr. 793, (1) Obiect al acțiunii în contenciosul administrativ îl constituie actele administrative, cu caracter normativ și individual, prin care este vătămat un drept recunoscut de lege al unei persoane, inclusiv al unui terț, emise de: a) autoritățile publice și autoritățile asimilate acestora în sensul prezentei legi; b) subdiviziunile autorităților publice; c) funcționarii din structurile specificate la lit. a) și b).

La caz, prin act administrativ supus controlului în cadrul contenciosului administrativ, Legea nr. 793 subînțelege ‑ manifestarea juridică unilaterală de voință, cu caracter normativ sau individual, din partea unei autorități publice în vederea organizării executării sau executării în concret a legii. Actului administrativ, în sensul prezentei legi, este asimilat contractul administrativ, precum și nesoluționarea în termenul legal a unei cereri.

Astfel, conform art. 24, alin. (7) din Legea nr. 113, (7) Decizia Colegiului disciplinar poate fi contestată, fără a fi necesară procedura prealabilă, în instanța de judecată în a cărei jurisdicție își are sediul Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, în termen de 30 de zile de la comunicare, în modul prevăzut la art. 23¹ alin. (6). Hotărârea judecătorească se contestă cu apel în condițiile Codului de procedură civilă. Deciziile instanței de apel nu se supun recursului, fiind definitive și irevocabile de la pronunțare.