Limitele controlului judiciar la contestarea deciziilor colegiului disciplinar a executorilor judecătorești

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

1. Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești în calitate de autoritate publică

Reprezintă un fapt bine cunoscut că executorii judecătorești își dezvoltă activitatea sub auspiciul „caracterului privat”, însă aceștia în mod indubitabil exercită și o partea din prerogativele puterii publice.

Caracterul public al activității executorului judecătoresc, rezidă în natura serviciilor care sunt prestate de către acesta, or, executarea hotărârilor judecătorești în calitate de activitate primară a executorului judecătoresc, reprezintă un element inerent puterii publice, având în vedere ordinea publică și legalitatea pe care acestea sunt menite să le conserve și promoveze.

Astfel, conform art. 2, alin. (1) din Legea privind executorii judecătorești nr. 113 din 17.06.2010 (în continuare – „Legea nr. 113”, (1) Executorul judecătoresc este persoană fizică învestită de stat cu competența de a îndeplini activități de interes public prevăzute de prezenta lege și de alte legi. În exercitarea atribuțiilor de serviciu, executorul judecătoresc este exponentul puterii de stat. Doar executorul judecătoresc licențiat și învestit în condițiile prezentei legi poate efectua executarea silită.^[1]

Potrivit art. 3, alin. (1) din Legea nr. 113, (1) Actul întocmit de executorul judecătoresc, în limitele competențelor sale legale, este act procesual de autoritate publică, are forță probantă, se prezumă a fi legal, iar în cazul când este întocmit în cadrul procedurii de executare, poate fi contestat în modul stabilit de Codul de executare.

În conformitate cu art. 40, alin. (1) din Legea nr. 113, (1) Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești este o asociație profesională necomercială din care fac parte toți executorii judecătorești. Uniunea își are sediul în municipiul Chișinău. Executorii judecătorești devin membri ai Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești în momentul învestirii în funcție.

După cum poate fi observat din definiția oferită Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești (în continuare – “UNEJ”) de către legiuitor, ultimul nu a străduit pentru a impregna caracterul de autoritate publică a UNEJ, in concreto prin definiția oferită, trăsăturile de autoritate publică urmând a fi regăsite în specificul activității desfășurate de către executorii judecătorești.

La caz, art. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10.02.2000 (în continuare – “Legea nr. 793”), care reprezintă actul normativ ce reglementează procedura de contestare a deciziilor autorităților publice, stabilește că, prin autoritatea publică, urmează a fi subînțeleasă ‑ orice structură organizatorică sau organ, instituite prin lege sau printr‑un act administrativ normativ, care acționează în regim de putere publică în scopul realizării unui interes public. Sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele de drept privat care exercită atribuții de putere publică sau utilizează domeniul public, fiind împuternicite prin lege să presteze un serviciu de interes public, inclusiv persoanele care prestează servicii notariale.^[2]

Drept consecință, luând considerare trăsăturile autorității publice precum (i) instituirea acesteia prin Lege (i.e. Legea nr. 113) și (ii) acționarea în regim de autoritate publică în scopul realizării unui interes public (i.e. procedura de executare silită), se reține în mod indubitabil titlu de autoritate publică a UNEJ.

Nu în ultimul rând, ar trebui menționat că, posibilitatea delegării unor atribuții din sfera publică către anumite entități care de facto nu fac parte componentă din autoritățile administrației publice centrale precum Guvernul, Parlamentul, etc., a fost recunoscută și de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova (în continuare – “CCRM”).

Astfel, prin Hotărârea nr. 13 din 15.05.2015, CCRM a statuat că, […] 46. prin lege pot fi instituite organizații profesionale, învestite cu competențe ale statului, care nu pot fi echivalate cu asociații obștești. […] 52. În contextul celor menționate, Curtea reține că ordinele profesionale sunt organizații care includ în mod obligatoriu membrii anumitor profesii, care, datorită puterilor conferite de lege, intervin în reglementarea și controlul accesului în profesie și în exercitarea ei îmbinând activitățile publice și private în organizarea profesiilor. Natura juridică a ordinelor profesionale este aceea de serviciu public, ordinul profesional având în sarcina sa satisfacerea unui interes legitim public al organizării profesiei și de disciplină profesională. Ordinele profesionale sunt organisme profesionale care au prerogative de putere publică, fără a fi însă stabilimente publice.^[3]

Cu referire la caracterul obligatoriu al Hotărârilor Curții Constituționale, însăși CCRM a precizat în unele din precedentele sale (Hotărârea CCRM nr. 33 din 10.10.2013) că, 47. interpretarea dată dispozițiilor constituționale comportă caracter oficial și obligatoriu pentru toți subiecții raporturilor juridice. Hotărârea prin care se interpretează un text constituțional are putere de lege și este obligatorie, prin considerentele pe care se sprijină, pentru toate organele constituționale ale Republicii Moldova. Aceasta se aplică direct, fără nici o altă condiție de formă. […] 56. Hotărârea Curții urmează a se aplica tuturor raporturilor juridice care nu s‑au stins încă la data pronunțării hotărârii, respectiv, tuturor situațiilor cărora li se aplică în continuare dispozițiile legale declarate neconstituționale, precum și pe calea revizuirii.^[4]

La caz, sintagma “organele constituționale”, ar trebui interpretată lato sensu, astfel încât aceasta implică nu doar organele prevăzute de Constituția Republicii Moldova, dar orice subiect care acționează sub imperiul Constituției, drept urmare orice entitate fizică sau juridică, publică sau privată, căreia îi sunt incidentale prevederile din Constituția Republicii Moldova și precedentele CCRM. O interpretare diferită, în sensul în care ar exclude de sub “aria” de influență a Constituției anumiți subiecți, ar fi contradicție directă cu însăși esența mecanismului constituțional.

În mod similar, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare – “CtEDO”) a reținut că, Ordinul belgian al Medicilor este o instituție de drept public. Nu este înființat de persoane, ci de legislativ; este integrat structurilor statului […]. Acesta urmărește un scop din sfera interesului public, respectiv protecția sănătății, prin exercitarea, pe baze legale, a unei forme de control public asupra practicării medicinei. În contextul ultimei funcții, Ordinului i se cere, în primul rând, să păstreze o evidență a doctorilor practicieni. Pentru realizarea sarcinilor atribuite de statul belgian, Ordinul este învestit legal atât cu prerogative administrative, cât și cu prerogative legislative și disciplinare situate dincolo de domeniul legislației ordinare și, în această capacitate, folosește procedurile unei autorități publice.^[5]

Într‑o altă cauză, CtEDO a statuat că, organele profesionale sunt în esență de drept public, fiind învestite cu misiuni de interes general, și nu sunt instituții în aspectul dreptului de asociații.^[6]

Pe cale de consecință, organele care fac parte din UNEJ, la caz, Colegiul Disciplinar al Executorilor Judecătorești, reprezintă în sine exponente ale autorității publice, fiind aplicabile mutatis mutandis, prevederile din actele normative care reglementează activitatea autorităților publice,

2. Procedura de tragere la răspundere disciplinară a executorilor judecătorești

Actele normative care reglementează tragerea la răspundere disciplinară a executorilor judecătorești sunt Legea nr. 113 și Regulamentul de activitate al Colegiului Disciplinar, aprobat prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 96 din 20.02.2017 (în continuare – “Regulamentul Colegiului Disciplinar”).^[7]

La caz, unicul organ competent care poate constata și sancționa abaterilor disciplinare ale executorilor judecătorești, este Colegiul Disciplinar, în corespundere cu art. 22, alin. (1) din Legea nr. 113 care prevede că, (1) Colegiul disciplinar se constituie pe lângă Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești și are drept scop examinarea cazurilor privind tragerea la răspundere disciplinară a executorului judecătoresc.

Totodată, potrivit art. 22², alin. (1) din Legea nr. 113, sunt abilitați cu drept de sesizare a Colegiului Disciplinar, ministrul justiției, Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și persoanele care invocă lezarea drepturilor sau intereselor lor legitime în procedura de executare, în formă scrisă, indicându‑se motivele care au stat la baza sesizării.

2.1. Temeiurile tragerii la răspundere disciplinară a executorilor judecătorești

Conform art. 21, alin. (1)‑(2) din Legea nr. 113, (1) Executorul judecătoresc răspunde disciplinar pentru săvârșirea unei abateri disciplinare. (2) Constituie abatere disciplinară: a) nerespectarea secretului profesional; b¹) încălcare gravă sau sistematică a obligațiilor profesionale stabilite de lege; b²) încălcarea modului și a termenelor de comunicare a actelor întocmite de executorul judecătoresc părților în procedura de executare și/sau reprezentanților acestora, neacordarea posibilității de a lua cunoștință sau de a efectua copii de pe materialele di n dosarul de executare; c) săvârșirea unor fapte care aduc atingere onoarei, probității profesionale ori bunelor moravuri; d) tergiversarea sistematică sau neglijența gravă în efectuarea lucrărilor legate de procedura de executare; e) încălcarea, din motive imputabile executorului judecătoresc, a termenului de îndeplinire a acțiunilor procedurale sau refuzul nemotivat de a efectua acte de executare; e¹) încălcarea modului de evidență, pregătire și păstrare a arhivei; f) încălcarea gravă a Codului deontologic; g) nerespectarea hotărârilor organelor profesionale ale executorilor judecătorești; h) absența nejustificată de la birou mai mult de două zile lucrătoare consecutive; i) constatarea incapacității profesionale, exprimată și prin anularea irevocabilă de către instanța de judecată a unui număr de executări silite reprezentând 10% din dosarele de executare sau a unor acte de executare, întocmite în cel mult 20% din dosarele de executare, instrumentate într‑un an calendaristic; j) neprezentarea materialelor solicitate de către Ministerul Justiției, Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești sau Colegiul disciplinar în vederea exercitării de către acestea a atribuțiilor lor legale/statutare; k) obstrucționarea în orice mod a exercitării atribuțiilor controlorilor de supraveghere a activității executorului judecătoresc; l) exercitarea calității de executor judecătoresc pe durata suspendării activității sau exercitarea activității de executor judecătoresc contrar prevederilor legale privind competența teritorială.

Reieșind din norma prezentată, putem deduce că temeiurile care vizează sancționarea disciplinară a executorilor judecătorești, pot fi grupate în trei categorii de bază:

– Abateri disciplinare corelate cu drepturile și obligațiile părților din procedura de executare (e.g. necomunicarea actelor din procedura de executare către participanții corespunzători);

– Abateri disciplinare corelate cu drepturile și obligațiile executorului judecătoresc în raport cu UNEJ și celelalte organe profesionale (e.g. neprezentarea materialelor solicitate de către Colegiul disciplinar);

– Abaterile disciplinare corelate cu ordinea publică și buna desfășurare a activității executorului judecătoresc în calitate de exponent al serviciului public (e.g. absența nejustificată de la birou mai mult de două zile lucrătoare consecutive).

Cu toate că legea nu face o distincție între aceste temeiuri de sancționare disciplinară, faptul dat implică și o importanță practică, deoarece uneori, executorii judecătorești, în cadrul procedurii disciplinare, încearcă a se prevala de faptul că acțiunile acestora ar fi fost supuse controlului judecătoresc în procedura de executare, iar dacă nu, părțile din procedura de executare au avut dreptul de contesta acestea acțiuni în fața instanței judecătorești, omisiunea celor din urmă echivalând cu acceptarea tacită a faptelor comise de către executorul judecătoresc. Cu toate acestea, nu toate faptele comise de executorii judecătorești, prezintă o corelație cu drepturile și obligațiile părților din procedura de executare, considerent din care, uneori, confirmarea legalității unor acțiuni și inacțiuni de către instanța de judecată, nu exclude o eventuală sancționare disciplinară a executorului judecătoresc.

Competențele Colegiului Disciplinar a Executorilor Judecătorești, se află într‑o strânsă legătură cu temeiurile de sancționare disciplinară a executorilor judecătorești, având în vedere faptul că, cele din urmă stabilesc limitele de control pe care le poate exercita Colegiul Disciplinar și care fapte anume, comise de către executorii judecătorești, sunt pasibile de sancționare disciplinară.

2.2. Garanțiile din cadrul procedurii disciplinare

Conform art. 24, alin. (1)‑(2) din Legea nr. 113, (1) Sancțiunile disciplinare se aplică în raport cu gravitatea faptei și constau în: a) avertisment, cu obligația de a se instrui, pe cheltuială proprie, pe o durată de la 4 până la 8 ore academice; b) mustrare, cu obligația de a se instrui, pe cheltuială proprie, pe o durată de la 8 până la 24 de ore academice; c) amendă; d) suspendarea activității executorului judecătoresc pe un termen de la o lună până la 6 luni; e) retragere a licenței. (1¹) Sancțiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) se execută în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei Colegiului disciplinar. În cazul neexecutării acestora în termenul indicat, se vor aplica prevederile art. 18 alin. (1) lit. e¹). (2) Mărimea amenzii prevăzută la alin. (1) lit. c) este de la 30 la 600 de unități convenționale.