Limitele controlului judiciar la contestarea deciziilor colegiului disciplinar a executorilor judecătorești

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

În cea de a doua ipoteză, când participanții din cadrul procedurii de executare și terții vizați, având cunoștință de cauză de acțiunile, inacțiunile și actele juridice a executorului judecătoresc, nu le‑au supus contestării în cadrul controlului judiciar, Colegiul Disciplinar urmează să respingă sesizările persoanelor cointeresate, pe marginea acestor capete, având în vedere faptul că aceștia nu au făcut uz de dreptul său de a contesta faptele și actele executorului judecătoresc din cadrul procedurii de executare, contrar jurisprudenței CtEDO, care accentuează că, litiganții sunt obligați să depună diligența necesară pentru a se conforma cerințelor procesuale a cauzelor în care sunt vizați.^[20]

Drept consecință, atâta timp cât persoanele implicate în cadrul unei proceduri de executare nu au depus diligența necesară și nu au supus contestării faptele comise și actele întocmite de către executorul judecătoresc, ultimii ar fi trebuit sancționați prin respingerea sesizărilor adresate către Colegiului Disciplinar, având în vedere faptul că ultimii au consimțit tacit asupra acestor faptelor și actelor executorului judecătoresc.

Conform pct. 43, lit. f) din Regulamentul Colegiului Disciplinar, Sesizarea se declară inadmisibilă în următoarele cazuri: f) examinarea motivelor invocate în sesizare ține de competența instanței de judecată sau de competența altor autorități publice ori instituții.

Drept urmare, cadrul normativ existent care se referă la temeiul de inadmisibilitate a sesizării pe motiv că controlul acțiunilor executorului judecătoresc ține de competența instanței de judecată, vine să confirme teza că, părțile din procedura de executare și terții cointeresați, au obligația pozitivă de a contesta în instanța de judecată actele executorului judecătoresc cu care nu sunt de acord.

Pornind de la prevederile art. 161, alin. (1), Cod de executare, care prevăd că părțile și terții cointeresați pot contesta oricare din actele, acțiunile și inacțiunile executorului judecătoresc, s‑ar crea impresia că cei dintâi au obligația să conteste orice acțiuni și inacțiuni a executorului judecătoresc, în prealabil depunerii sesizării către Colegiul Disciplinar, însă teza dată este valabilă doar în contextul raporturilor ce vizează executorul judecătoresc și alți participanți din procedura de executare și terți implicați, atunci când se aduce atingere drepturilor și obligațiilor celor din urmă.

A contrario, părțile din procedura de executare și terții cointeresați, nu au obligația de a contesta în instanța de judecată acțiunile executorului judecătoresc care se referă la raporturile din acesta și organele profesionale sau cu ordinea publică, or, Colegiul Disciplinar nu poate declara ca fiind inadmisibilă sesizarea petiționarului care se referă la faptul absenței nejustificate de la birou a executorului judecătoresc mai mult de două zile lucrătoare consecutive, având în vedere faptul că, petiționarul a priori nu poate contesta această inacțiune în instanța de judecată.

În cea de a treia ipoteză, când participanții din cadrul procedurii de executare și terții vizați, având cunoștință de cauză de acțiunile, inacțiunile și actele juridice a executorului judecătoresc, le‑au supus contestării în cadrul controlului judiciar iar instanța de judecată a constatat legalitatea acestora, Colegiul Disciplinar, la eventuala examinare a unor sesizări din partea persoanelor cointeresate, a priori nu poate ajunge la o concluzie contrară celei expuse de către instanța de judecată în cadrul controlului judiciar, atât timp cât acțiunile contestate se bazează pe aceleași temeiuri de fapt și de drept, faptul dat fiind corelat cu principiul securității juridice.

Astfel, actele de dispoziție a instanțelor judecătorești, prin care a fost oferită o apreciere a acțiunilor executorului judecătoresc judiciar în cadrul procedurii de executare și care au confirmat legalitatea celor contestate, se bucură de puterea lucrului judecat.

În contextul dat prezintă importanță linia de jurisprudență a CtEDO, care se referă la prejudicialitatea constatărilor hotărârilor judecătorești, pertinentă fiind cauza Lucky Dev c. Suediei^[21], unde CtEDO a dat câștig de cauză petiționarului, statuând că, deși decizia penală prin care petiționarul a fost achitat de la infracțiune privind încălcarea legislației fiscale a devenit irevocabilă la 08.01.2009, bucurându‑se de res judicata, în paralel, instanțele administrative au continuat examinarea acelorași chestiuni de fapt în procedură administrativă încă până la 20.10.2009, fără să înceteze imediat procedura. Astfel, CtEDO a statuat că continuarea discutării unei circumstanțe de fapt care a fost tranșată în mod definitiv printr‑o hotărâre judecătorească irevocabilă, a rezultat în dubla urmărire a petiționarului pentru una și aceeași faptă.

După cum poate fi observat, CtEDO a constatat încălcarea art. 4, Protocol nr. 7 al CEDO, prin prisma principiului non bis in idem, care interzice dubla incriminare, prin simplu fapt că, autoritățile statale nu au încetat imediat procedura administrativă ca urmare a încetării procedurii penale, ci au continuat‑o pe o perioadă de 9 luni, fiind într‑un final încetată.

În mod similar, constatarea abaterii disciplinare în acțiunile executorului judecătoresc de către Colegiul Disciplinar, atunci când instanța de judecată a confirmat legalitatea acestora, ar echivala cu încălcarea principiului non ibis idem și o eventuală încălcarea art. 4, Protocol nr. 7 al CEDO.

Cadrul normativ actual, este în corespundere cu principiile statuate de CtEDO, astfel pct. 43 din Regulamentul Colegiului Disciplinar, prevede că, 43. Completul se expune asupra admisibilității sau inadmisibilității sesizării în termen de cel mult 7 zile lucrătoare, de la data recepționării acesteia. Sesizarea se declară inadmisibilă în următoarele cazuri: e) se referă la dezacordul cu un act procesual al executorului judecătoresc, motivele dezacordului fiind examinate de instanța de judecată, care a confirmat legalitatea actului sau legalitatea acestuia rezultă direct din prevederile legale.

În cea dea patra ipoteză, când participanții din cadrul procedurii de executare și terții vizați, având cunoștință de cauză de acțiunile, inacțiunile și actele juridice a executorului judecătoresc, le‑au supus contestării în cadrul controlului judiciar, iar instanța de judecată a constatat ilegalitatea acestora, Colegiul Disciplinar se află în prezența temeiurilor necesare pentru a decide asupra sancționării disciplinare a executorului judecătoresc.

La caz, sunt pertinente raționamentele expuse de către CCRM în Hotărârea nr. 24 din 14.09.2016 în ceia ce privește atragerea la răspunderea disciplinară, în cumul cu răspundere penală, unde s‑a statuat că, 81. Cumulul răspunderii disciplinare cu răspunderea penală este posibil numai dacă fapta săvârșită cu vinovăție de către salariat constituie atât abatere disciplinară, cât și infracțiune. Totodată, această formă de cumul este posibilă fără a se încălca prin aceasta principiul non bis in idem, dat fiind faptul că fiecare dintre normele juridice avute în vedere ocrotesc relații sociale diferite, iar principiul interzice numai aplicarea pentru aceeași faptă ilicită a două sau mai multe sancțiuni de aceeași natură.

CtEDO și‑a expus poziția asupra domeniului de aplicare a articolului 4 din Protocolul 7 la Convenția Europeană. Astfel, dispozițiile art. 4 din Protocolul 7 nu se aplică în situația concursului ideal de infracțiuni, adică atunci când una și aceeași faptă constituie două infracțiuni distincte^[22], după cum textul nu împiedică faptul ca aceeași persoană să facă obiectul, pentru același act, atât al urmăririi penale, cât și al unei alte acțiuni cu caracter diferit, spre exemplu, al unei proceduri disciplinare. Această opinie a fost reținută și în Raportul explicativ la Protocolul nr.7.

Totodată, sancționarea disciplinară a executorului judecătoresc, pentru actele care au fost anulate de către instanța de judecată, este posibilă doar în coraport cu art. 21, alin. (2), lit. i) din Legea nr. 113, care prevede că, (2) Constituie abatere disciplinară: i) constatarea incapacității profesionale, exprimată și prin anularea irevocabilă de către instanța de judecată a unui număr de executări silite reprezentând 10% din dosarele de executare sau a unor acte de executare, întocmite în cel mult 20% din dosarele de executare, instrumentate într‑un an calendaristic.

Probabilitatea de sancționare disciplinară a executorilor judecătorești având la bază ilegalitatea constatată de către instanțele judecătorești, fiind posibilă mai mult în privința inacțiunilor și acțiunilor executorului judecătoresc, având în vedere lipsa unui “prag numeric minim”.

În concluzie, sancționarea disciplinară a executorilor judecătorești nu ar trebui privită doar în mod unilateral, fără a lua în calcul cumulul de circumstanțe care se referă la drepturile și obligațiile părților din procedura de executare, dar și rolul de exponent al puterii publice pe care îl deține executorul judecătoresc și care adesea se află la intersecția intereselor persoanelor litigante.

Bibliografie:

Tratate internaționale

– Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Publicat: 30.12.1998 în Tratate Internaționale Nr. 1, Data intrării în vigoare pentru Republica Moldova: 26.04.1993;

– Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Publicat: 30.12.1998 în Tratate Internaționale Nr. 1, Data intrării în vigoare: 01.02.1998.

Acte normative naționale

– Legea privind executorii judecătorești nr. 113 din 17.06.2010, Publicat: 06.01.2017 în Monitorul Oficial, nr. 2‑8;

– Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10.02.2000, Publicat: 03.10.2006 în Monitorul Oficial, nr. Ed. Specială;

– Regulamentul de activitate al Colegiului disciplinar al executorilor judecătorești, aprobat prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 96 din 20.02.2017, Publicat: 24.02.2017 în Monitorul Oficial nr. 60‑66;

– Cod de procedură civilă a Republicii Moldova, nr. 225 din 30.05.2003, Publicat: 21.06.2013 în Monitorul Oficial nr. 130‑134;

– Cod de executare a Republicii Moldova nr. 443 din 24.12.2004, Publicat: 05.11.2010 în Monitorul Oficial nr. 214‑220.

Hotărâri și decizii – Curtea Constituțională a Republicii Moldova

– Hotărârea Curții Constituționale nr. 13 din 15.05.2015 pentru controlul constituționalității Legii nr. 261 din 1 noiembrie 2013 cu privire la Colegiul Medicilor din Republica Moldova, Publicat: 28.08.2015 în Monitorul Oficial nr. 241‑246, Data intrării în vigoare: 15.05.2015;

– Hotărârea Curții Constituționale nr. 33 din 10.10.2013, privind interpretarea articolului 140 din Constituție, Publicat: 20.12.2013 în Monitorul Oficial nr. 297‑303, Data intrării în vigoare: 10.10.2013;

– Hotărârea Curții Constituționale nr. 24 din 14.09.2016 privind excepția de neconstituționalitate a articolului 55 alin. (2) și alin. (8) din Legea nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului și pct. 59 subpct. 2) și 5) și pct. 65 din Statutul disciplinar al polițistului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 502 din 9 iulie 2013, Publicat: 28.10.2016 în Monitorul Oficial nr. 369‑378, Data intrării în vigoare: 14.09.2016;

– Decizia Curții Constituționale a Republicii Moldova de inadmisibilitate a sesizării nr. 91g/2016 privind excepția de neconstituționalitate a articolelor 161 și 162 din Codul de executare.

Hotărâri – Curtea Europeană a Drepturilor Omului

– Cauza Le Compte, Van Leuven și De Meyere c. Belgiei, Hotărârea din 23 iunie 1981, § 64;

– Cauza Asociația avocaților spanioli vs. Spania Hotărârea din 2 iulie 1990;

– Cauza Vilho Eskelinen și Alții c. Finlandei [Marea Cameră], nr. 63235/00, § 62, 2007;

– Cauzele Philis c. Greciei (nr. 2), 27 Iunie 1997, § 45, Gautrin și Alții c. Franței, 20 Mai 1998, § 35,; W.R. c. Austriei, nr. 26602/95, § 25 – 31, 21 Decembrie 1999;

– Cauza Vanjak vs. Croația, 14 ianuarie 2010;

– Cauza Funke vs. Franța, 25 februarie 1993;

– Cauza Weh vs. Austria, 8 iulie 2004;

– Cauza John Murray vs. Regatul Unit, 8 februarie 1996;

– Cauzele Bakowska c. Poloniei, nr. 33539/02, § 54, 12 Ianuarie 2010 și Uniуn Alimentaria Sanders S.A. c. Spaniei, 7 July 1989, § 35;

– Cauza Lucky Dev c. Suediei din 27.11.2014;

– Cauzele Oliveira vs. Elveția, hotărârea din 30 iulie 1998, §27; Goktan vs. Franța, hotărârea din 2 iulie 2002, § 50