Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice – modificări (O.U.G. nr. 26/2022)

22 mart. 2022
Vizualizari: 1447
Actul modificatActul modificator

Sumar

Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice

(M. Of. nr. 390 din 23 martie 2016; cu modif. și compl. ult.)

O.U.G. nr. 26/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul investițiilor publice

(M. Of. nr. 272 din 21 martie 2022)

 

– modifică: art. 104 alin. (4), art. 196 alin. (2), art. 221 alin. (9);

– introduce: art. 104 alin. (4^1), art. 218 alin. (7);

– abrogă: art. 196 alin. (2^1).

 

În M. Of. nr. 272 din 21 martie 2022 s-a publicat O.U.G. nr. 26/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul investițiilor publice, care modifică, printre alte acte normative, și Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice.

Redăm, în continuare, modificările și completările aduse respectivului act normativ.

 

Art. 104 alin. (4)

Vechea reglementare

„(4) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), autoritatea contractantă nu are dreptul de a stabili durata contractului pe o perioadă mai mare decât cea necesară pentru a face față situației de urgență care a determinat aplicarea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare.”

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 104 alin. (4) se modifică și va avea următorul conținut:

(4) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), autoritatea contractantă nu are dreptul de a stabili în documentele achiziției durata contractului pe o perioadă mai mare decât cea necesară pentru a face față situației neprevăzute care a determinat aplicarea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

 

 

Art. 196 alin. (2)

Vechea reglementare

„(2) Înainte de atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru, cu excepția situației contractelor subsecvente atribuite în executarea unui acord-cadru, autoritatea contractantă solicită ofertantului clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire să prezinte documente justificative actualizate prin care să demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare și selecție, în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE, cu excepția procedurilor desfășurate în mai multe etape când documentele justificative sunt solicitate înainte de transmiterea invitațiilor pentru etapa a doua către candidații selectați.”

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 196 alin. (2) se modifică și va avea următorul conținut:

(2) Înainte de atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru, cu excepția situației contractelor subsecvente atribuite în executarea unui acord-cadru, autoritatea contractantă, în termen de o zi lucrătoare de la momentul stabilirii ofertantului clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, respectiv in termen de o zi lucrătoare de la emiterea avizului conform, în situația în care documentația este supusă controlului ex-ante conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 98/2017 privind funcția de control ex-ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziție publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 186/2018, cu modificările și completările ulterioare, solicită acestuia să prezinte documente justificative actualizate prin care să demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare și selecție, în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE, cu excepția procedurilor desfășurate în mai multe etape, când documentele justificative sunt solicitate înainte de transmiterea invitațiilor pentru etapa a doua către candidații selectați, acordând ofertantului/candidatului un termen de până la 7 zile lucrătoare pentru a răspunde la solicitarea de clarificare, sub sancțiunea respingerii ofertei ca inacceptabilă. Acest termen poate fi prelungit la solicitarea justificată a ofertantului/candidatului, cu cel mult 3 zile lucrătoare.

 

 

Art. 221 alin. (9)

Vechea reglementare

„(9) În situația prevăzută la alin. (1) lit. f), în cazul în care se efectuează mai multe modificări succesive, valoarea modificărilor se va determina pe baza valorii nete cumulate a modificărilor succesive.”

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 221 alin. (9) se modifică și va avea următorul conținut:

(9) În situația prevăzută la alin. (1) lit. f), în cazul în care se efectuează mai multe modificări succesive, valoarea modificărilor se va determina pe baza valorii nete cumulate a modificărilor succesive realizate numai în baza lit. f), fără a se lua în calcul și modificările care nu conduc la majorarea prețului contractului și fără a se aduce atingere caracterului general al contractului/acordului-cadru.

 

 

Art. 104 alin. (4^1)

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 104, după alin. (4) se introduce un nou alineat, alin. (4^1), cu următorul cuprins:

(4^1) Prin excepție de la prevederile alin. (4), pentru proiectele de infrastructură de transport prevăzute la art. 235 alin. (1), autoritatea contractantă are dreptul de a stabili, în documentele achiziției, în mod justificat, durata contractului pe o perioadă mai mare decât cea necesară pentru a face față situației neprevăzute.

 

 

Art. 218 alin. (7

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 218, după alin. (6) se introduce un nou alineat, alin. (7), cu următorul cuprins:

(7) Dispozițiile alin. (1) se pot aplica, în mod corespunzător, și pentru furnizori și/sau subcontractanții subcontractanților și/sau orice alți operatori economici, cu condiția ca această posibilitate să fi fost prevăzută în documentele achiziției.

Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice – modificări (O.U.G. nr. 26/2022) was last modified: martie 22nd, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.