Legea nr. 95/2018 privind adoptarea unor măsuri în domeniul finanţării învăţământului

26 apr. 2018
Vizualizari: 1310

 

Actul normativ publicat în Monitorul Oficial

Sumar

Legea nr. 95/2018 privind adoptarea unor măsuri în domeniul finanțării învățământului 
(M. Of. nr. 354 din 24 aprilie 2018)

Începând cu anul 2018, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației Naționale, se asigură fondurile necesare pentru executarea hotărârilor judecătorești devenite executorii până la 31 decembrie 2017, având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii prin care s-au acordat drepturi salariale personalului din învățământ.

 

În M. Of. nr. 354 din 24 aprilie 2018, a fost publicată Legea nr. 95/2018 privind adoptarea unor măsuri în domeniul finanțării învățământului  .

În continuare, vom prezenta dispozițiile respectivei legi.

 

Art. 1 din Legea nr. 95/2018

 

Art. 1 alin. (1) prevede că, începând cu anul 2018, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației Naționale, se asigură fondurile necesare pentru executarea hotărârilor judecătorești devenite executorii până la 31 decembrie 2017, având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii prin care s-au acordat drepturi salariale personalului din învățământ.

Potrivit alin. (2), plata sumelor rămase restante, prevăzute prin hotărârile judecătorești prevăzute la alin. (1), se va realiza astfel:

a) în anul 2018 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;

b) în anul 2019 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;

c) în anul 2020 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

d) în anul 2021 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

e) în anul 2022 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.

Alin. (3) stabilește faptul că, în vederea calculării și plății sumelor reprezentând daunele-interese moratorii prevăzute la alin. (1), Ministerul Educației Naționale aprobă metodologia de calcul al acestora, prin ordin al ministrului, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu consultarea federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Conform alin. (4), fondurile aprobate pentru plata daunelor-interese moratorii se repartizează de către Ministerul Educației Naționale inspectoratelor școlare, în vederea repartizării pe unități de învățământ.

Alin. (5) dispune în sensul că sumele reprezentând daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale, acordate prin hotărâri judecătorești devenite executorii după data de 1 ianuarie 2018, se achită de la bugetul de stat, eșalonat în 5 ani de la data titlului executoriu. Prevederile alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător.

 

Art. 2 din Legea nr. 95/2018

 

Art. 2 stabilește faptul că pentru instituțiile de învățământ SUPerior de stat, plata diferențelor salariale câștigate prin hotărâri judecătorești, plata daunelor-interese moratorii și a sumelor prevăzute de Legea nr. 85/2016 privind plata diferențelor salariale cuvenite personalului didactic din învățământul de stat pentru perioada octombrie 2008-13 mai 2011 se SUPortă de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației Naționale.

 

Art. 3 din Legea nr. 95/2018

 

Conform art. 3, costurile salariale directe din contractele de cercetare științifică, inclusiv cele derulate prin Academia Română, din contractele finanțate din fonduri europene sunt aceleași cu cele din contractele de finanțare încheiate din fonduri bugetare. Plafoanele în baza cărora se calculează costurile salariale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

 

Art. 4 din Legea nr. 95/2018

 

Potrivit art. 4 alin. (1), prin excepție de la prevederile art. 205 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență – licență, master, doctorat – în instituțiile de învățământ SUPerior acreditate, indiferent de vârstă, beneficiază de gratuitate la transportul feroviar intern. 

Alin. (2) prevede că instituțiile de învățământ superior acreditate poartă responsabilitatea legală asupra distribuirii legitimațiilor de student pentru gratuitate la transport, precum și asupra eliberării adeverințelor care să ateste calitatea de student.

 

Art. 5 din Legea nr. 95/2018

 

Art. 5 stabilește faptul că participarea la conferințe științifice, workshopuri, congrese și expoziții a cadrelor didactice și cercetătorilor științifici este exceptată de la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare și de modificare și completare a unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 16/2013, cu modificările ulterioare.

Legea nr. 95/2018 privind adoptarea unor măsuri în domeniul finanțării învățământului was last modified: aprilie 25th, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.