Legea nr. 262/2019 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe – prezentare generală

3 ian. 2020
Vizualizari: 644

În M. Of. nr. 1053 din data de 30 decembrie 2019 a fost publicată Legea nr. 262/2019 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe. În continuarea, știrea actuală se va axa pe prezentarea generală a dispozițiilor relevante din cadrul acestui act normativ.

Astfel, potrivit părții introductive, este precizat faptul că Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu înainte de încheierea celei de-a doua sesiuni ordinare a anului 2019, și până la reluarea lucrărilor Parlamentului în prima sesiune ordinară a anului 2020, emită ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.

Domeniile de referință vor fi enumerate în rândurile ce urmează:

I. Finanțe publice:

– modificarea și completarea regimului insolvenței pentru instituțiile de credit și firmele de investiții;

– reglementarea unor măsuri privind cadrul general aplicabil băncilor naționale de dezvoltare din România;

– modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare;

– modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare;

– modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;

– abrogarea Ordonanței Guvernului nr. 23/2017 privind plata defalcată a TVA, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 275/2017;

– reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare;

– modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte, aprobată prin Legea nr. 126/1994, cu modificările și completările ulterioare, precum și aprobarea aderării și plății unor cotizații la organisme internaționale;

– modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare;

– modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 22/2007 privind organizarea și funcționarea Comisiei Naționale de Prognoză, republicată.

 

II. Economie, energie și mediu de afaceri:

– modificarea art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 7/2003 privind promovarea, dezvoltarea și monitorizarea activităților nucleare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

– reglementări privind conversia în acțiuni a obligațiilor fiscale ale unor operatori economici din industria de apărare care funcționează sub autoritatea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri;

– măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare ale unor operatori economici din industria națională de apărare;

– modificarea și completarea Legii nr. 121/2014 privind eficiența energetică, cu modificările și completările ulterioare;

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

– consolidarea poziției de acționar a statului și modificarea unor acte normative;

– modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 11/2003 privind gospodărirea în siguranță a deșeurilor radioactive și a combustibilului nuclear uzat, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

 

III. Lucrări publice, dezvoltare și administrație:

– modificarea și completarea Legii nr. 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor, republicată;

– modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 29/2015 privind gestionarea și utilizarea fondurilor externe nerambursabile și a cofinanțării publice naționale, pentru obiectivul „Cooperare teritorială europeană”, în perioada 2014-2020, aprobată cu modificări prin Legea nr. 12/2016, cu modificările și completările ulterioare;

– modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituțional și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, aprobată prin Legea nr. 163/2012, cu modificările și completările ulterioare;

– modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții „C.N.I.” – S.A., aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2002, cu modificările și completările ulterioare;

– modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2018 privind parteneriatul public-privat, cu modificările și completările ulterioare;

– organizarea și desfășurarea Recensământului Populației și Locuințelor din România în anul 2021;

– efectuarea recensământului general agricol din România runda 2020;

– modificarea și completarea Legii nr. 351/2018 privind finanțarea activității Administrației Naționale a Penitenciarelor și a unităților subordonate.

 

IV. Afaceri interne:

– modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidența persoanelor și actele de identitate ale cetățenilor români;

– modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 83/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple și serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 362/2002, cu modificările și completările ulterioare;

– modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

 

V. Transporturi, infrastructură și comunicații:

– modificarea și completarea anexelor nr. 1 și 2 la Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare;

– modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

– modificarea și completarea unor acte normative în domeniul transportului naval.

 

VI. Sănătate:

– modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

– modificarea și completarea unor acte normative în domeniul sănătății, respectiv modificarea anumitor reglementări necesare funcționării Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România.

 

VII. Cultură:

– modificarea și completarea unor acte normative în vederea protejării și punerii în valoare a patrimoniului cultural mobil, arheologic și a monumentelor istorice;

– modificarea unor acte normative în scopul asigurării bunei funcționări a instituțiilor publice de cultură și a instituțiilor de cultură de utilitate publică;

– modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 42/2019 privind stabilirea unor măsuri financiare pentru susținerea desfășurării Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2021”, aprobată cu completări prin Legea nr. 198/2019.

 

VIII. Fonduri europene:

– instituirea unor măsuri în domeniul fondurilor europene și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

 

IX. Prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege.

Legea nr. 262/2019 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe – prezentare generală was last modified: ianuarie 3rd, 2020 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.