Legea nr. 232/2016 privind industria naţională de apărare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative – modificări (Legea nr. 266/2022)

28 iul. 2022
Vizualizari: 743

Actul modificat

Actul modificatorSumar

Legea nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative

(M. Of. nr. 972 din 5 decembrie 2016; cu modif. și compl. ult.)

 

 

Legea nr. 266/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru completarea unor acte normative

(M. Of. nr. 752 din 27 iulie 2022)

 

– modifică: art. 1, art. 5, art. 7 alin. (2), art. 26;

introduce: art. 7 alin. (2^1) și (6), art. 13 alin. (4^1), art. 38 alin. (3) și (4).

 

În M. Of. nr. 752 din 27 iulie 2022 s-a publicat Legea nr. 266/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru completarea unor acte normative.

Redăm, în cele ce urmează, cele mai importante modificări, dar și completări aduse respectivului act normativ.

 

Art. 1

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 1 se prezenta sub următoarea formă:

„Art. 1

Prezenta lege reglementează organizarea și funcționarea industriei naționale de apărare și activitățile necesare realizării de produse militare, sensibile și strategice, astfel încât aceasta să asigure protecția intereselor naționale de apărare ale României, inclusiv a intereselor esențiale ale siguranței naționale.”

 

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 1 se modifică și va avea următorul conținut:

Art. 1

(1) Industria națională de apărare este industrie strategică de interes național.

(2) Prezenta lege reglementează organizarea și funcționarea industriei naționale de apărare, activitățile necesare realizării de produse militare, sensibile și strategice, precum și celelalte operațiuni conexe, astfel încât aceasta să asigure protecția intereselor naționale de apărare ale României, inclusiv a intereselor esențiale de securitate națională.

(3) Prevederile prezentei legi nu se aplică regimului armelor, munițiilor, explozivilor sau al substanțelor periculoase destinate uzului civil.

 

Art. 5

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 5 se prezenta sub următoarea formă:

„Art. 5

Următoarele capacități și domenii de activitate ale industriei de apărare sunt de importanță strategică la nivel național și reprezintă interese fundamentale de securitate ale țării, după cum urmează:

a) capacitățile de producție și fabricare a pulberilor și explozivilor;

b) capacitățile de producție și realizare a mentenanței pentru tehnica militară;

c) capacitățile de producție și fabricare a munițiilor și armamentului de infanterie;

d) capacitățile de realizare și integrare a sistemelor de comandă-control.”

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 5 se modifică și va avea următorul conținut:

Art. 5

Sunt de interes strategic la nivel național și reprezintă interese fundamentale de securitate ale țării următoarele capacități și domenii de activitate ale industriei naționale de apărare:

a) capacitățile de producție și fabricare a pulberilor și explozivilor;

b) capacitățile de producție pentru fabricarea armelor și munițiilor, precum și componente esențiale ale acestora așa cum sunt definite la art. 2 pct. 4 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv a sistemelor de arme cu energie dirijată, echipamente aferente sau de contraacțiune și modele de testare, precum și componente special concepute pentru acestea;

c) capacitățile de producție pentru fabricarea sistemelor militare de comunicație, comandă, control, informații, supraveghere și recunoaștere, produse IT și de securitate cibernetică pentru uz militar;

d) capacitățile de producție pentru fabricarea tehnicii militare;

e) capacitățile de producție pentru fabricarea echipamentelor și accesoriilor de protecție balistică, chimică, biologică, radiologică și nucleară (CBRN);

f) capacitățile de producție pentru realizarea mentenanței așa cum sunt prevăzute la lit. a)-e).

 

Art. 7 alin. (2)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 7 alin. (2) se prezenta sub următoarea formă:

(2) Criteriile și procedurile de autorizare, înregistrare și radiere din registru a operatorilor economici se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi, prin hotărâre a Guvernului.”

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 7 alin. (2) se modifică și va avea următorul conținut:

(2) Criteriile pe care trebuie să le îndeplinească, în mod cumulativ, un operator economic pentru a fi autorizat să desfășoare în România activitățile necesare realizării de produse militare, sensibile și strategice și/sau să presteze serviciile aferente acestora, precum și pentru a avea dreptul de a se înscrie în registrul unic al operatorilor economici și al capacităților de producție și/sau servicii pentru apărare, prevăzut la art. 3 lit. x), sunt următoarele:

a) să fie înregistrat ca persoană juridică română;

b) actul constitutiv al operatorului economic trebuie să cuprindă cel puțin o activitate referitoare la realizarea de produse militare, sensibile și/sau strategice și/sau prestări de servicii în legătură cu acestea;

c) asociații/acționarii care dețin cel puțin 10% din părțile sociale/acțiuni, precum și administratorii operatorului economic să nu fi fost condamnați definitiv pentru infracțiuni contra persoanei, infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracțiuni de corupție, delapidare, infracțiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracțiuni prevăzute de Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru infracțiuni privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor și al materialelor explozive, încălcarea regimului de control al exporturilor ori includerea pe o listă de sancțiuni internaționale, cu excepția celor reabilitați;

d) să dețină una sau mai multe capacități și să desfășoare una sau mai multe activități așa cum sunt definite la art. 3 lit. c), d) și/sau ș);

e) să obțină, prin ministerul de resort, avizul prealabil din partea instituțiilor cu atribuții din domeniul securității naționale, prevăzut la art. 6 alin. (5) lit. m).

 

Art. 26

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 26 se prezenta sub următoarea formă:

„Art. 26

(1) Ministerul de resort elaborează, în colaborare cu partenerii sociali reprezentativi la nivel național, un program național de reconversie profesională a persoanelor disponibilizate și de creștere a competitivității personalului din industria națională de apărare, denumit în continuare Program.

(2) Programul prevăzut la alin. (1) va acoperi toți operatorii economici din industria națională de apărare care își desfășoară activitatea pe teritoriul României.

(3) Măsurile care vor constitui parte integrantă a Programului, potrivit legislației în vigoare, pot fi:

a) activități de formare profesională de tip calificare, specializare sau perfecționare;

b) stagii de ucenicie la locul de muncă;

c) activități de informare și consiliere profesională;

d) stagii de adaptare profesională, la cerințele postului și ale locului de muncă.

(4) Programul prevăzut la alin. (1) va viza, în principal, reconversia persoanelor disponibilizate și menținerea acestora pe piața muncii.

(5) Programul va fi finanțat din sume alocate de la bugetul de stat și din fonduri naționale și fonduri europene, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului de resort.”

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 26 se modifică și va avea următorul conținut:

Art. 26

(1) Operatorii economici din domeniul industriei naționale de apărare au obligația respectării prevederilor Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la formarea profesională a salariaților, în vederea creșterii și diversificării competențelor profesionale și menținerii competitivității personalului din industria națională de apărare.

(2) Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, elaborează în colaborare cu partenerii sociali, la nivel național și/sau local, programe de reconversie profesională a persoanelor disponibilizate, în concordanță cu cerințele pieței muncii, potrivit legislației în vigoare.

(3) Programele prevăzute la alin. (2) se finanțează din bugetul asigurărilor pentru șomaj sau din fonduri externe nerambursabile, prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în limita sumelor alocate și în conformitate cu prevederile și regulile de eligibilitate.

(4) Programul va fi finanțat din sume alocate de la bugetul de stat și/sau fonduri europene, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.

 

Art. 7 alin. (2^1) și (6)

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 7, după alin. (2) și (5) se introduc două noi alineate, alin. (2^1) și (6), cu următorul cuprins:

(2^1) Procedurile de autorizare prealabilă, autorizare, înregistrare și radiere din registru a operatorilor economici se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi, prin hotărâre a Guvernului.

(…)

(6) Autorizația nu substituie orice alt aviz/autorizare pe care operatorul economic este obligat să le dețină din partea celorlalte autorități ale statului.

 

Art. 13 alin. (4^1)

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 13, după alin. (4) se introduce un nou alineat, alin. (4^1), cu următorul cuprins:

(4^1) Din sumele alocate de la bugetul de stat, operatorii economici cu capital majoritar și/sau integral de stat pot efectua plăți în avans în cuantum de până la 30% din valoarea contractului de achiziție și/sau pot deschide acreditive în bănci comerciale sau unități ale trezoreriei publice în limitele sumelor angajate prin contractul de achiziție. Operatorii economici au obligația de a recupera sumele alocate în avans de la beneficiarii acestora, prin recepționarea de bunuri livrate și/sau servicii prestate într-un termen de maximum 36 de luni de la acordarea avansurilor, astfel cum va fi prevăzut prin contractul de achiziție.

 

Art. 38 alin. (3) și (4)

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 38, după alin. (2) se introduc două noi alineate, alin. (3) și (4), cu următorul cuprins:

(3) Operatorii economici din industria națională de apărare au obligația de a păstra o evidență a produselor militare fabricate, respectiv a stocurilor de producție în registre speciale.

(4) Registrele specificate la alin. (3) vor fi clasificate și eliberate de către ministerul de resort, în funcție de specificul operatorilor economici.

Legea nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative – modificări (Legea nr. 266/2022) was last modified: iulie 28th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.