Legea nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate (Republicată)

În M. Of. nr. 227 din 25 martie 2019, s-a republicat Legea nr. 156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate.

Astfel, respectivul act normativ a fost republicat în temeiul dispozițiilor art. V din Legea nr. 232/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate (M. Of. nr. 961 din 5 decembrie 2017), iar textelor li s-a dat o nouă numerotare.

De asemenea, Legea nr. 156/2000 a mai fost republicată în M. Of. nr. 291 din 5 mai 2009.

Vă prezentăm, în continuare, cele mai importante dispoziții ale Legii nr. 156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate.

Structură

– Cap. I („Dispoziții generale”);

– Cap. II („Activitatea agenților de plasare a forței de muncă în străinătate”);

– Cap. III („Contravenții”);

– Cap. IV („Dispoziții finale”).

Prezentare generală

Potrivit art. 2 alin. (2), serviciile specializate de plasare a forței de muncă realizate pe teritoriul României de către un agent de plasare a forței de muncă în străinătate constau în informarea, consilierea și medierea cetățenilor români în vederea angajării acestora în străinătate. Totodată, aceste servicii sunt furnizate de către agenții de plasare a forței de muncă înființați pe teritoriul României sau de către alți furnizori de servicii de plasare a forței de muncă stabiliți pe teritoriul unui stat membru al UE, altul decât România, sau al SEE, înregistrați în condițiile prevăzute de lege sau supuși procedurii de notificare.

Agentul de plasare a forței de muncă este definit ca persoana juridică constituită în temeiul Legii societăților nr. 31/1990, inclusiv filialele societăților comerciale străine, înființate în România potrivit art. 42 și art. 44 din Legea nr. 31/1990, care are ca activitate principală „Activități ale agențiilor de plasare a forței de muncă” cod CAEN – 7810.

Totodată, prin sintagma „plasare a forței de muncă” se înțelege activitatea prin care se realizează următoarele:

– identificarea locurilor de muncă oferite de angajatori, persoane juridice sau persoane fizice din străinătate;

– constituirea unei bănci de date privind solicitanții de locuri de muncă și ofertele de locuri de muncă în străinătate;

– publicarea locurilor de muncă și a condițiilor de ocupare a acestora;

– preselecția sau, după caz, selecția candidaților, corespunzător cerințelor locurilor de muncă oferite și în concordanță cu pregătirea, aptitudinile și interesele acestora, testarea aptitudinilor, întocmirea și gestionarea dosarului de personal și a documentației necesare;

– întreprinderea demersurilor pentru angajarea persoanelor selectate pe locurile de muncă oferite;

– punerea în legătură cu angajatori străini a persoanelor care au domiciliul în România și care se află în căutarea unui loc de muncă, în vederea stabilirii unui raport de muncă;

Conform art. 6, agenții de plasare desfășoară activități de mediere a cetățenilor români, cu domiciliul în România, care solicită să lucreze pe baza ofertelor ferme de locuri de muncă transmise din străinătate de către persoane juridice sau fizice, în calitate de angajatori, iar interpunerea altor categorii de intermediari între agentul de plasare, persoana mediată și angajatorul străin este interzisă.

Pentru a putea desfășura pe teritoriul României activitatea de mediere, agenții de plasare trebuie să îndeplinească în mod cumulativ, următoarele condiții:

– s-au înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială își au sediul, în condițiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a legii;

– au încheiat cu persoane juridice sau fizice, stabilite într-un alt stat decât România, care au calitate de angajator conform legislației statului respectiv, contracte care conțin oferte ferme de locuri de muncă;

– dispun de spațiul și dotările necesare pentru buna desfășurare a activității;

– au încadrat în muncă personal calificat în domeniul resurselor umane care face dovada experienței în recrutare de personal;

– nu au fost condamnați definitiv pentru o infracțiune săvârșită cu intenție, prevăzută de Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, incompatibilă cu activitatea pe care urmează să o desfășoare;

– nu se află în faliment;

– nu se află în dizolvare.

în ceea ce privește ofertele ferme, acestea vor cuprinde minim următoarele elemente:

– datele de identificare ale angajatorului străin;

– durata ofertei ferme;

– numărul locurilor de muncă din străinătate conținute de ofertele ferme;

– funcția, meseria sau ocupația;

– durata angajării, condițiile de angajare, de încetare a angajării sau de reangajare;

– durata timpului de muncă și de repaus;

– tariful orar și/sau salariul lunar, moneda în care se efectuează plata, modalitățile de plată și datele de plată a salariului;

– sporuri, ore suplimentare și alte drepturi salariale;

– cazurile în care pot fi urmărite drepturile salariale;

– durata, modul de acordare și drepturile bănești aferente concediului de odihnă;

– condițiile de muncă și de climă, măsurile de sănătate și securitate în muncă;

– asigurarea medicală și de viață a angajaților români, în aceleași condiții cu cetățenii din țara de destinație;

– acordarea de despăgubiri în caz de boli profesionale, accidente de muncă sau deces;

– condițiile de cazare sau, după caz, de închiriere a unei locuințe și de asigurare a hranei;

– condițiile de transport și de repatriere a salariaților români, inclusiv în caz de boli profesionale, accidente de muncă sau deces;

– obiceiurile locului și orice alte aspecte specifice de natură a pune în pericol viața, libertatea sau siguranța salariaților români;

– taxele, impozitele și contribuțiile care grevează asupra veniturilor angajaților cetățeni români, asigurându-se, după caz, evitarea dublei impuneri sau a dublei perceperi de contribuții de asigurări sociale;

– datele de contact ale ambasadelor/misiunilor diplomatice ale României în statul de destinație.

Conform art. 20, în aplicarea dispozițiilor legii, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Afacerilor Externe vor elabora norme metodologice, care vor fi supuse aprobării prin hotărâre a Guvernului, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii.