Legea nr. 49/2018 privind precursorii de explozivi, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative

12 mart. 2018
Vizualizari: 7584
Cap. V („Substanțe aflate sub control național”) din Legea nr. 49/2018

 

Art. 25 dispune că substanțele aflate sub control național se stabilesc în condițiile prevăzute de acest capitol.

Art. 26 stabilește faptul că din motive de ordine și siguranță publică, în aplicarea prevederilor art. 13 alin. (1)-(3) din Regulamentul (UE) nr. 98/2013 se pot stabili ca substanțe aflate sub control național:

a) substanțele prevăzute în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 98/2013 într-o concentrație mai mică, stabilită prin lege, decât valoarea-limită prevăzută pentru acestea în anexa I;

b) substanțele prevăzute în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 98/2013 care depășesc o concentrație maximă stabilită prin lege;

c) alte substanțe decât cele prevăzute în anexele I și II la Regulamentul (UE) nr. 98/2013;

d) un amestec sau o substanță ce conține una dintre substanțele prevăzute la lit. a)-c).

Stabilirea substanțelor aflate sub control național în condițiile prevăzute mai sus se realizează prin modificarea/completarea respectivei legi, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne.

Art. 27 prevede că tranzacțiile suspecte, furturile și disparițiile semnificative de substanțe aflate sub control național se raportează în condițiile respectivei legi și ale Regulamentului (UE) nr. 98/2013.

Dispozițiile respectivei legi referitoare la precursori de explozivi restricționați se aplică în mod corespunzător în situația substanțelor aflate sub control național.

 

Cap. VI („Dispoziții privind modificarea și completarea unor acte normative”) din Legea nr. 49/2018

 

👍Vezi conținutul art. 28-29 referitoare la modificarea Codului penal și Codului de procedură penală (prin Legea nr. 49/2018)

 

👍Vezi conținutul art. 30-34 referitoare la modificarea Codului vamal și a altor acte normative (prin Legea nr. 49/2018)

 

Cap. VII („Dispoziții tranzitorii și finale”) din Legea nr. 49/2018

 

Art. 35 prevede faptul că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a respectivei legi, operatorii economici care desfășoară activități cu precursori de explozivi comunică Inspectoratului General al Poliției Române decizia de numire a persoanei responsabile de activitatea cu precursorii de explozivi restricționați și a înlocuitorului acesteia, precum și lista prevăzută la art. 8 primul paragraf, cu respectarea prevederilor art. 11 al doilea și al treilea paragraf.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Art. 36 stabilește faptul că pentru o perioadă de 30 de zile de la data intrării în vigoare a respectivei legi, structurile arme, explozivi și substanțe periculoase din cadrul Poliției Române desfășoară activități de informare a operatorilor economici și a persoanelor din rândul publicului larg cu privire la dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 98/2013, precum și cu privire la interdicțiile și obligațiile ce le revin potrivit acestuia și prevederilor respectivei legi.

Informarea prevăzută mai sus se realizează prin intermediul mai multor instrumente și/sau acțiuni specifice, cum ar fi, fără a se limita la acestea, comunicate de presă și informare prin mass-media, postarea informațiilor pe pagina de internet a Poliției Române, organizarea unor acțiuni specifice prin polițiști specializați.

În scopul realizării activității prevăzute la primul paragraf al acestui articol, structurile arme, explozivi și substanțe periculoase din cadrul Poliției Române colaborează cu persoane juridice, organisme și organizații neguvernamentale interesate și cooperează cu alte instituții și autorități ale administrației publice de la nivel central și local, în condițiile legii.

Art. 37 dispune că ordinul ministrului afacerilor interne prevăzut la art. 20 primul paragraf se emite în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a respectivei legi.

Art. 38 dispune că prevederile art. 21, 22 și 28-32 intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării respectivei legi în Monitorul Oficial al României.

Legea nr. 49/2018 privind precursorii de explozivi, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative was last modified: martie 12th, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.