Cererea de reexaminare a Legii pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor

13 iul. 2015
Vizualizari: 925

Despre

  • 10 iulie 2015
  • Cerere de reexaminare
  • Completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor

Potrivit comunicatului de presă publicat pe site-ul Președinției României (www.presidency.ro), la data de 10 iulie 2015, a fost semnată cererea de reexaminare a Legii pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor (M. Of. nr. 353 din 22 mai 2015).

Respectiva lege instituie o indemnizație pentru limită de vârstă ce se acordă, la momentul împlinirii vârstei standard de pensionare, atât deputaților și senatorilor aflați în exercitarea mandatului, cât și celor care au avut calitatea de parlamentar anterior instituirii acestui drept.

 

Printre motivele care au stat la baza cererii de reexaminare s-au aflat și următoarele:

– caracterul excesiv și arbitrar al noii indemnizații de care ar urma să beneficieze deputații și senatorii;

– faptul că acest drept ar urma să se acorde tuturor parlamentarilor care au săvârșit fapte de corupție potrivit vechiului Cod penal, precum și celor al căror mandat a încetat pentru incompatibilitate;

– faptul că similitudinea între parlamentari și magistrați, invocată de legiuitor, este forțată, întrucât aceștia din urmă constituie un corp de profesioniști, iar drepturile lor speciale decurg din contributivitatea pe parcursul întregii cariere. Această rațiune nu poate subzista în cazul parlamentarilor care, în virtutea mandatului reprezentativ, au o relație cu alegătorii pe care, în mod liber și acceptând rigorile demnității publice, aleg să îi reprezinte;

– faptul că respectiva indemnizație este de natură a crea confuzii cu privire la natura juridică a acestui drept, neavând ca temei vreunul dintre principiile ce stau la baza stabilirii pensiilor, fiind lipsit de orice legătură cu contribuția la sistemul de asigurări sociale.

 

Pentru a vedea cererea integrală de reexaminare vizitați site-ul Președinției României (www. presidency.ro).

Cererea de reexaminare a Legii pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor was last modified: iulie 13th, 2015 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.