Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale – modificări (O.U.G. nr. 41/2015)

7 oct. 2015
Vizualizari: 4980

Despre

  • M. Of. nr. 733 din 30 septembrie 2015
  • O.U.G. nr. 41/2015
  • Modificarea Legii nr. 273/2006
Actul modificatActul modificatorSumar
Legea nr. 273/2006
(M. Of. nr. 618 din 18 iulie 2006; cu modif. ult.)
O.U.G. nr. 41/2015
(M. Of. nr. 733 din 30 septembrie 2015)
introduce: art. 82 alin. (2)
O.U.G. nr. 63/2010
(M. Of. nr. 450 din 2 iulie 2010; cu modif. ult.)
abrogă: art. III alin. (4)
modifică: art. III alin. (5) și (8)-(11)
introduce: pct. 6 la anexă


 

În M. Of. nr. 733 din 30 septembrie 2015, s-a publicat O.U.G. nr. 41/2015 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru reglementarea unor măsuri bugetare.

O.U.G. nr. 41/2015 modifică următoarele acte normative:

Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (M. Of. nr. 688 din 10 septembrie 2015): unde se introduce art. 495 lit. g);

Legea educației naționale nr. 1/2011 (M. Of. nr. 18 din 10 ianuarie 2011; cu modif. și compl. ult.): unde se introduc art. 286 alin. (11) și art. 362 alin. (8);

Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice (M. Of. nr. 597 din 13 august 2002; cu modif. ult.): unde se modifică art. 19 lit. b2) și b3);

Legea nr. 270/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice (M. Of. nr. 642 din 18 octombrie 2013): unde se prorogă termenul prevăzut la art. III și V;

Legea administrației publice locale nr. 215/2001 (rep. M. Of. nr. 123 din 20 februarie 2007; cu modif. ult.): unde se introduc art. 551 și 991;

Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale (M. Of. nr. 618 din 18 iulie 2006; cu modif. ult.), unde se introduce art. 82 alin. (2);

O.U.G. nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare (M. Of. nr. 450 din 2 iulie 2010; cu modif. ult.) aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 13/2011: unde se abrogă art. III alin. (4), se modifică art. III alin. (5) și (8) și (11), se introduce în anexă pct. 6;

Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții (M. Of. nr. 933 din 13 octombrie 2004; cu modif. ult): unde se introduce art. 4 alin. (1) lit. a1);

O.U.G. nr. 126/2005 privind reprezentarea României sau a instituțiilor publice în fața Curții de Arbitraj Internaționale a Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții (M. Of. nr. 842 din 19 septembrie 2005; cu modif. ult.), aprobată prin Legea nr. 168/2006: unde se modifică art. 1 și 2.

 

Vom prezenta, în continuare, completarea adusă Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale:

Art. 82 alin. (1) Legea nr. 273/2006 (completată prin O.U.G. nr. 41/2015)

Noua reglementare

După alin. (1) al art. 82 se introduce un nou alineat, alin. (2).

Potrivit noii reglementări, art. 82 alin. (2) prevede: „Prin excepție de la prevederile alin. (1) [Cu sumele aprobate prin hotărâre a Guvernului, din fondurile de rezervă bugetară și de intervenție la dispoziția Guvernului, precum și cu alte sume alocate de la bugetul de stat sau retrase prin acte normative se majorează, respectiv se diminuează bugetele locale prin dispoziție a autorității executive, potrivit legii, urmând ca la prima ședință a autorității deliberative să se valideze modificările respective], cu sumele aprobate prin hotărâre a Guvernului, din fondurile de rezervă bugetară și de intervenție la dispoziția Guvernului, precum și cu alte sume alocate de la bugetul de stat sau retrase prin acte normative, se majorează, respectiv se diminuează bugetele locale prin decizie emisă de persoana care îndeplinește calitatea de ordonator principal de credite în condițiile art. 117 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu avizul administrației județene a finanțelor publice”.

 

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Vom prezenta, în continuare, modificările aduse O.U.G. nr. 63/2010:

Art. III alin. (4) O.U.G. nr. 63/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 41/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. III alin. (4) prevedea faptul că în baza plafonului aprobat anual potrivit Legii responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010 se stabilește nivelul maxim al cheltuielilor de personal aferent bugetului general centralizat al unităților administrativ-teritoriale, care se repartizează pe județe și municipiul București prin ordin comun al ministrului administrației și internelor și al ministrului finanțelor publice. Repartizarea pe unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale a nivelului maxim al cheltuielilor de personal aferent bugetului general centralizat al unităților administrativ-teritoriale, inclusiv redistribuirea între acestea, în cursul anului, se face de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, după caz, cu informarea Ministerului Finanțelor Publice și a Ministerului Administrației și Internelor.

Noua reglementare

Art. III alin. (4) – abrogat

 

Art. III alin. (5) și (8)-(11) O.U.G. nr. 63/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 41/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. III alin. (5) dispunea faptul că pentru reducerea cheltuielilor de personal și încadrarea în numărul maxim de posturi prevăzut la alin. (1) și (2), respectiv în nivelul maxim al cheltuielilor de personal stabilit potrivit alin. (4), ordonatorii de credite ai bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, pot reduce numărul de posturi finanțate și, respectiv, pot disponibiliza, în condițiile legii, personalul aferent.

Art. III alin. (8) stabilea faptul că în termen de 20 de zile de la publicarea ordinului comun al ministrului administrației și internelor și al ministrului finanțelor publice, prevăzut la alin. (11), în Monitorul Oficial al României, Partea I, prefectul comunică numărul maxim de posturi prevăzut la alin. (1) și (2), pe fiecare unitate/subdiviziune administrativ-teritorială. Comunicările se transmit, în format electronic, și Ministerului Administrației și Internelor, Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, precum și direcțiilor generale județene ale finanțelor publice, respectiv Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, după caz.

Art. III alin. (9) prevedea faptul că în situația nerespectării încadrării în numărul maxim de posturi, determinat potrivit alin. (1) și (2), respectiv neîncadrării în cheltuielile de personal potrivit alin. (4), direcțiile generale ale finanțelor publice suspendă alimentarea cu cote defalcate din impozitul pe venit și sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, repartizate potrivit art. 33 din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, până la data la care autoritățile administrației publice locale fac dovada încadrării în prevederile respectivei ordonanțe de urgență.

Potrivit art. III alin. (10), instituțiile prefectului și direcțiile generale ale finanțelor publice monitorizează încadrarea în numărul de posturi și în nivelul cheltuielilor de personal prevăzute la alin. (1)-(7) și raportează trimestrial Ministerului Finanțelor Publice situații referitoare la modul de respectare a prevederilor legii de către instituțiile publice locale. În termen de 3 zile de la primirea situațiilor, Ministerul Finanțelor Publice le comunică, în format electronic, Ministerului Administrației și Internelor.

În sfârșit, art. III alin. (11) dispunea faptul că, anual, prin ordin comun al ministrului administrației și internelor și al ministrului finanțelor publice, se revizuiește media numărului de locuitori prevăzută în tabelul 2 din anexă.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. III alin. (5) și (8)-(11) prevăd: „Pentru reducerea cheltuielilor de personal și încadrarea în numărul maxim de posturi prevăzut la alin. (1) și (2), ordonatorii de credite ai bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, pot reduce numărul de posturi finanțate și, respectiv, pot disponibiliza, în condițiile legii, personalul aferent.

(…)

(8) În termen de 20 de zile de la publicarea ordinului ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, prevăzut la alin. (11), în Monitorul Oficial al României, Partea I, prefectul comunică numărul maxim de posturi prevăzut la alin. (1) și (2), pe fiecare unitate/subdiviziune administrativ-teritorială. Comunicările se transmit, în format electronic, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

(9) În situația nerespectării încadrării în numărul maxim de posturi, determinat potrivit alin. (1) și (2), direcțiile generale regionale ale finanțelor publice/administrațiile județene ale finanțelor publice suspendă alimentarea cu cote defalcate din impozitul pe venit și sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, repartizate potrivit art. 33 din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, până la data la care autoritățile administrației publice locale fac dovada încadrării în prevederile prezentei ordonanțe de urgență.

(10) Instituțiile prefectului și direcțiile generale regionale ale finanțelor publice/administrațiile județene ale finanțelor publice monitorizează încadrarea în numărul de posturi și raportează trimestrial Ministerului Finanțelor Publice situații referitoare la modul de respectare a prevederilor legii de către instituțiile publice locale. În termen de 3 zile de la primirea situațiilor, Ministerul Finanțelor Publice le comunică, în format electronic, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

(11) Anual, prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, se revizuiește media numărului de locuitori prevăzută în tabelul 2 din anexă”.

 
Pct. 6 din anexa la O.U.G. nr. 63/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 41/2015)

Noua reglementare

În anexă, după pct. 5 se introduce un nou punct, pct. 6.

Potrivit noii reglementări, pct. 6 stabilește: „În cazul în care unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială a implementat proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile, care prevăd ca indicator de rezultat sau indicator de sustenabilitate postimplementare înființarea unor posturi, atunci numărul maxim al posturilor rezultat în urma aplicării prevederilor pct. 1-5, după caz, se suplimentează cu numărul de posturi prevăzut în proiecte”.

 

ISTORIC
Acte modificateActe modificatoare
Legea nr. 273/2006
(M. Of. nr. 618 din 18 iulie 2006; cu modif. și compl. ult.)
Rectificare (M. Of. nr. 627 din 20 iulie 2006)
O.U.G. nr. 46/2007 (M. Of. nr. 374 din 1 iunie 2007)
O.U.G. nr. 64/2007 (M. Of. nr. 439 din 28 iunie 2007)
O.U.G. nr. 28/2008 (M. Of. nr. 217 din 21 martie 2008)
O.U.G. nr. 91/2009 (M. Of. nr. 457 din 1 iulie 2009)
O.U.G. nr. 111/2009 (M. Of. nr. 685 din 12 octombrie 2009)
Legea nr. 329/2009 (M. Of. nr. 761 din 9 noiembrie 2009)
O.U.G. nr. 57/2010 (M. Of. nr. 436 din 29 iunie 2010)
O.U.G. nr. 63/2010 (M. Of. nr. 450 din 2 iulie 2010)
Legea nr. 13/2011 (M. Of. nr. 179 din 14 martie 2011)
O.U.G. nr. 37/2011 (M. Of. nr. 285 din 22 aprilie 2011)
O.U.G. nr. 102/2011 (M. Of. nr. 854 din 2 decembrie 2011)
O.U.G. nr. 47/2011 (M. Of. nr. 635 din 6 septembrie 2012)
Legea nr. 156/2012 (M. Of. nr. 680 din 1 octombrie 2012)
Legea nr. 187/2012 (M. Of. nr. 757 din 12 noiembrie 2012)
Legea nr. 98/2013 (M. Of. nr. 213 din 15 aprilie 2013)
O.U.G. nr. 46/2013 (M. Of. nr. 299 din 24 mai 2013)
O.U.G. nr. 103/2013 (M. Of. nr. 703 din 15 noiembrie. 2013)
O.U.G. nr. 18/2014 (M. Of. nr. 305 din 24 aprilie 2014)
O.U.G. nr. 14/2015 (M. Of. nr. 374 din 28 mai 2015)
O.U.G. nr. 41/2015 (M. Of. nr. 733 din 30 septembrie 2015)
O.U.G. nr. 63/2010
(M. Of. nr. 450 din 2 iulie 2010; cu modif. ult.)
Legea nr. 13/2011 (M. Of. nr. 179 din 14 martie 2011)
OMAI/OMFP nr. 234/2698/2011 (M. Of. nr. 777 din 3 noiembrie 2011)
O.U.G. nr. 8/2012 (M. Of. nr. 226 din 4 aprilie 2012)
OMAI/OMFP nr. 277/1709/2012 (M. Of. nr. 852 din 17 decembrie 2012)
O.U.G. nr. 41/2013 (M. Of. nr. 274 din 15 mai 2013)
OMDRAP/OMFP nr. 63/206/2014 (M. Of. nr. 112 din 14 februarie 2014)
O.U.G. nr. 8/2014 (M. Of. nr. 151 din 28 februarie 2014)
O.U.G. nr. 58/2014 (M. Of. nr. 711 din 29 septembrie 2014)
OMFP nr. 246/2015 (M. Of. nr. 166 din 10 martie 2015)
O.U.G. nr. 41/2015 (M. Of. nr. 733 din 30 septembrie 2015)
Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale – modificări (O.U.G. nr. 41/2015) was last modified: octombrie 6th, 2015 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.