Finalitatea procedurii de expropriere. Stabilirea unei drepte şi juste despăgubiri

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 18 ianuarie 2011, sub nr. x/2011, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună anularea parţială a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 14 din 07 decembrie 2010, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate, în valoare totală de 1.213.091 RON, pentru suprafaţa expropriată de 325 mp, situată în Bucureşti, strada x nr. 201, având număr cadastral x, pentru proiectul „Supralărgire şoseaua x, Pasaj denivelat; obligarea pârâtei la acordarea unei despăgubiri pentru terenul expropriat, în suprafaţă de 325 mp, stabilită conform criteriilor impuse de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv la plata valorii reale a imobilului expropriat, calculată la momentul efectuării expertizei, precum şi la acoperirea prejudiciului cauzat ca urmare a exproprierii terenului proprietate privată; obligarea pârâtei la acordarea contravalorii costurilor generate de lucrările de relocare a utilităţilor/sau la efectuarea acestor lucrări de relocare utilităţi pe restul de proprietate privată al A. („incinta A.”), lucrări impuse ca urmare a exproprierii celor 325 mp; obligarea pârâtei la acoperirea contravalorii costurilor generate de întocmirea Proiectului de relocare utilităţi în incinta A., contravaloarea documentaţiei în vederea emiterii autorizaţiei de construire necesară relocării utilităţilor, precum şi cu dirigintele de şantier, pentru efectuarea acestor relocări de utilităţi în incinta A., ca urmare a exproprierii celor 325 mp; obligarea pârâtei la plata despăgubirilor enumerate la punctele 1, 2 şi 3 în echivalent euro, stabilit la cursul BNR de la momentul efectuării expertizei judiciare, pentru ca A. să nu fie prejudiciată de efectele inflaţiei; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale pentru cuantumul despăgubirilor enumerate la petitul 4, de la data rămânerii definitive a hotărâri judecătoreşti şi până la data plăţii efective a sumelor de bani astfel datorate; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1393 din 16 iunie 2021)

Criticarea respingerii ca inadmisibilă a cererii în constatarea existenţei dreptului la despăgubiri sau compensaţii. Recurs nefondat

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia I civilă la data de 06.03.2019 sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor-Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003: să se constate existenta dreptului său, în temeiul Legii nr. 290/2003 cu modificările şi completările ulterioare, la despăgubiri sau compensaţii pentru bunurile imobile avute în proprietate până în anul 1940 de către autorii săi B. şi C. (bunicii paterni) refugiaţi din localitatea Storojineţ Bucovina de Nord, respectiv, o casă de cărămidă cu două nivele în suprafaţă de 1920 mp, suprafaţa locuibilă 334 mp, suprafaţa comercială -2″120 mp, 10 camere şi 2 apartamente, acoperită cu material refractor, magazie de lemn şi 10 prăjini de pământ ca urmare a părăsirii forţate din anul 1940, conform cererilor formulate in acest scop si dovezilor prezentate; anularea deciziilor de validare, a hotărârii nr. 185/2006 emisă de Instituţia Prefectului Judeţului Suceava, ordinul nr. 1280/2007 şi nr. 687/02.07.2017 emise de A.N.R.P, prin care au fost respinse cererile nr. x/2003 şi nr. y/2004 formulate în temeiul Legii nr. 290/2003 de către reclamant; obligarea pârâtei la emiterea deciziei de acordare a despăgubirilor pe numele reclamantului pentru proprietăţile arătate la primul capăt al cererii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a soluţiei pronunţate în prezentul dosar.

În drept, a invocat art. 35, art. 194 şi urm. N C. proc. civ., art. 2502 alin. (2) pct. 2 N C. civ., art. 509 alin. (1) pct. 5 N C. proc. civ., Legea nr. 290/2003, art. 2, art. 17 alin. (1) lit. c) şi f) din H.G. nr. 1120/2006, Constituţia României – art. 16 şi art. 46.

Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţia tardivităţii introducerii cererii.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1261 din 9 iunie 2021)

Admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie în interes propriu

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, la data de 08.11.2016, sub nr. x/2016, reclamantul Oraşul Roznov, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, a solicitat anularea adresei nr. x/2016, a actului administrativ nr. x/14.10.2016, constatarea faptului că reclamantul nu trebuie să restituie sumele menţionate în adresa x/19.07.2016, obligarea pârâtei să dea curs şi ultimei cereri de tragere înregistrată sub nr. x, achitarea sumei de 1.360.758 RON în favoarea reclamantului precum, şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 440 din 7 februarie 2018)

Amânarea pronunţării soluţiei asupra apelurilor după soluţionarea cererii de recuzare de către completul imediat următor. Admiterea recursului declarat, casarea încheierii recurate şi dispunerea sesizării Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate

Obiectul dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Curţii de Apel Iaşi l-a constituit cererile de apel formulate de S.C. A. S.R.L. şi B. S.R.L., prin administrator special C. şi administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă „D.” şi de S.C. E. S.R.L., F. şi G. împotriva sentinţei civile nr. 563/CA din 30 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă-contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect obligaţia de a face.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 988 din 11 mai 2021)

Examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Recurs respins ca nefondat

Prin acţiunea civilă formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin la 22.08.2019, reclamanta Consiliul Local al Municipiului Reşita, reprezentat prin Primar, a solicitat rezilierea contractului de concesiune nr. x/09.01.2012, evacuarea necondiţionată a pârâtului de pe terenul ce face obiectul prezentului litigiu şi aducerea terenului la starea iniţială.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 647 din 25 martie 2021)

Plata remuneraţiei datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 28.08.2018, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi – A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa:

– să fie obligată pârâta la plata sumei de 518,40 RON (cu TVA inclus) reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, în perioada 01.01.2016-30.06.2018;

– să fie obligată pârâta la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 422,99 RON calculate până la data de 23.08.2018, şi în continuare până la recuperarea integrală a remuneraţiei datorate cu 0,1%/zi de întârziere;

– să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 510 din 16 martie 2021)

Critici privind motivarea deciziei atacate ca fiind străină de obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată deduse judecăţii. Respingerea recursului ca nefondat

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 08 decembrie 2016, sub nr. x/2016, pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj, pronunţarea unei hotărâri prin care să fie obligată pârâta la plata sumei de 447.790 RON reprezentând contravaloarea prestaţiei de manager de proiect realizată de reclamant pentru proiectele europene derulate de pârâtă, după cum urmează: pentru proiectul B. suma de 9.000 RON, calculată pe perioada 08.12.2013-21.12.2013, pentru proiectul C. suma de 345.000, calculată pe perioada 08.12.2013 – 01.03.2015, pentru proiectul D. suma de 67.230 RON, calculată pe perioada 27.04.2014-08.12.2015; pentru proiectul E. suma de 26.560 RON, calculată pe perioada 01.04.2015-15.11.2015, să fie obligată pârâta AJOFM la plata în favoarea sa a sumei de 1.270.000 euro în echivalent RON din ziua plăţii, reprezentând remuneraţie pentru atragerea fondurilor europene, după cum urmează: pentru proiectul „Funcţionarul Electronic 1.0” (x) o remuneraţie în sumă de 170.000 euro; pentru proiectul Apelaţi Centrul Electronic de Medierea Muncii (x) o remuneraţie în sumă de 185.000 euro; pentru proiectul B. o remuneraţie în sumă de 210.000 euro; pentru proiectul C. o remuneraţie în sumă de 355.000 euro; pentru proiectul D. o remuneraţie în sumă de 250.000 euro; pentru proiectul E. o remuneraţie în sumă de 100.000 euro; să fie obligată pârâta la plata dobânzii legale aferente acestor sume de la data promovării cererii de chemare în judecată şi până la plata efectivă.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 261 din 10 februarie 2021)

Solicitarea obligării pârâtului Statul Român, în temeiul răspunderii civile delictuale, la plata contravalorii bunurilor confiscate şi ulterior distruse. Anularea recursului

Prin cererea înregistrată la data de 31 ianuarie 2019 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia I civilă, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata de despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate şi distruse, ulterior, la arestarea sa, evaluate la suma de 5000 euro, echivalent în RON, sumă actualizată cu rata inflaţiei şi dobânda legală, până la plata efectivă a acestora, şi obligarea la plata sumei de 15.000 euro, echivalent în RON, sumă actualizată cu rata inflaţiei şi dobânda legală până la plata efectivă a acestora, reprezentând daune morale pentru arestarea şi reţinerea sa.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dispoziţiile art. 1349, art. 1373, art. 1381, art. 1385, art. 1386, art. 1391 din C. civ. şi prevederile Constituţiei României privind repararea prejudiciilor produse din erori judiciare.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 191 din 3 februarie 2021)

Dovedirea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile abandonate şi a calităţii de moştenitor. Hotărâre de validare sau de invalidare a cărei emitere este atributul pârâtei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă la data de 19 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantele A., B., C., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Timiş, au formulat contestaţie împotriva deciziei de invalidare nr. 5293/25/09.2018, emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin care s-a validat hotărârea nr. 1250/05.12.2016, emisă în favoarea contestatoarelor, de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Timiş, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate că sunt în termenul legal de a formula contestaţie împotriva deciziei de invalidare nr. 5293/25/09.2018, emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor; să se constate că hotărârea nr. 1250/05.12.2016, emisă în favoarea contestatoarelor, de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Timiş, este validă şi definitivă şi astfel să fie menţinută ca temeinică şi legală; să se dispună anularea deciziei de invalidare nr. 5293/25/09.2018, emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca fiind nelegală şi neîntemeiată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 90 din 27 ianuarie 2021)

Asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule. Stabilirea şi cuantificarea daunei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A. – asigurător de răspundere civilă, şi pe intervenienţii C. şi D., solicitând obligarea pârâtei, în temeiul contractului RCA, la plata următoarelor sume, cu titlu de indemnizaţie (despăgubiri): 36.205,86 euro şi 50.922,29 RON, reprezentând daune materiale; 2.500.000 euro reprezentând daune morale; plata unei indemnizaţii lunare necesare pentru tratament şi însoţitor, până la încetarea stării de nevoie şi plata penalităţilor de 0,2% pe fiecare zi de întârziere, calculate de la 26 august 2015 şi până la achitare, conform art. 38 din Norma 23/2014, urmare a unui accident auto produs în 8 aprilie 2015, a cărui victimă a fost.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2338 din 4 decembrie 2019)

Pretenţii de plată a unor cote legale aferente executării lucrării şi stabilite prin lege în sarcina investitorului sau a proprietarului acesteia. Recurs nefondat

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, sub nr. x/2017, reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii – I.S.C. a chemat în judecată pe pârâtele, Comuna Vidra, prin primar, şi Consiliul Local Vidra, prin primar, solicitând obligarea la plata sumei totale de 242.125.50 RON, reprezentând cote legale şi penalităţi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2305 din 3 decembrie 2019)

Accident soldat cu moartea unei persoane. Utilizarea unui autovehicul fără să fi avut verificarea tehnică periodică efectuată. Obligarea recurentei pârâte de a plăti despăgubiri succesorilor victimei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 1 noiembrie 2017, pe rolul Tribunalului Cluj, sub Dosar nr. x/2017, reclamantele A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., obligarea pârâtei la plata sumelor în cuantum de 400.000 RON cu titlu de daune morale şi 4.869,02 RON cu titlu de daune materiale către reclamanta A., şi a sumei de 200.000 RON cu titlu de daune morale către reclamanta B.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1802 din 16 octombrie 2019)

Proiect de fonduri declarat neeligibil. Solicitare privind anularea actelor administrative contestate şi obligarea intimatelor la declararea proiectului ca fiind eligibil. Apel respins ca inadmisibil

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 03 octombrie 2016 pe rolul Curţii de Apel Craiova, sub nr. x/2016, reclamanta A. a formulat contestaţie împotriva actelor administrative, raport contestaţii prin care proiectul reclamantei care a fost declarat neeligibil, cât şi împotriva Notificărilor nr. x/08.06.2016 şi nr. y/15.07.2016, prin care s-a comunicat neeligibilitatea proiectului depus de reclamantă, solicitând instanţei anularea actelor administrative contestate şi obligarea intimatelor la declararea proiectului „Instalarea tânărului fermier A. ca şef de exploataţie agricolă în Judeţul Gorj” ca fiind eligibil.

(I.C.C.J., SCAF., decizia nr. 832 din 12 februarie 2020)

Refuzul acordării, cu titlu provizoriu, până la o pronunţare asupra fondului pretenţiilor, a unor servicii medicale specializate. Invocarea dreptului la sănătate şi, implicit, la viaţă

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 10.01.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale solicitând instanţei obligarea pârâţilor la asigurarea către aceasta, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), a medicamentelor PEMBROLIZUMABUM (denumire comercială KEYTRUDA) şi ERIBULINUM (denumire comercială HALAVEN), până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a 1X– a contencios administrativ şi fiscal.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 1741 din 2 aprilie 2020)

Soluţionarea cererii în contrafacerea mărcilor naţionale şi comunitare. Conflict între o marcă şi un semn utilizat cu aceeaşi funcţie

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2016, la data de 30.09.2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. SRL, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună interzicerea pârâtei să utilizeze în activităţile comerciale semnul B. în activităţile comerciale, în special pentru servicii de tip alimentaţie publică, fast-food, restaurant, producţie şi comercializare produse alimentare, pe teritoriul României, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii pe care ce se va pronunţa şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 82 din 18 ianuarie 2019)

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului. Recurs formulat şi motivat în termenul legal. Nulitatea recursului

Prin încheierea de şedinţă din data de 14 aprilie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata cererii de revizuire formulate de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 92 din data de 09 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1958 din 5 octombrie 2021)

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului. Critici ce nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege. Sancţiunea nulităţii

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 19 aprilie 2021 şi a fost repartizată aleatoriu, spre soluţionare, completului de filtru nr. 2.

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, s-a reţinut că prezentul recurs este formulat şi motivat în termen legal, că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele impuse de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ., iar partea are deschisă calea de atac a recursului împotriva încheierii recurate.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1954 din 5 octombrie 2021)

Hotărâre dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Respingerea căii de atac promovate

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâţii S.C. B. S.R.L. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) lit. b) raportat la art. 47 alin. (1) lit. b) şi c) şi art. 35 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi al dispoziţiilor art. 29, 30 şi 32 C. proc. civ., solicitând instanţei:

– să i se interzică pârâtei S.C. B. S.R.L. să desfăşoare acte de comerţ având ca obiect produse în denumirea cărora se regăseşte elementul C. ori cuvinte sau expresii derivate din mărcile reclamantei, întrucât se confundă până la identitate cu mărcile înregistrate în portofoliul său;
– să se interzică pârâtei S.C. B. S.R.L.: să mai desfăşoare activităţi cu specific publicitar şi de marketing relativ la produsele sus-menţionate, inclusiv în mediul virtual/internet; să menţioneze C., cuvinte sau expresiile derivate din mărcile reclamantei pe ambalaje, broşuri, pliante şi alte asemenea elemente de promovare şi comercializare a produselor sale;
– obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la radierea şi eliminarea tuturor termenilor, cuvintelor sau expresiilor derivate din mărcile reclamantei, din materialele promoţionale şi de comercializare indicate;
– sa se interzica pârâtei S.C. B. S.R.L. să insereze elementele C., cuvinte, expresii derivate ori reprezentări grafice similare în documentaţia statutară şi în orice alte documente de autorizare sau certificare a activităţii sale comerciale;
– obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 100.000 de RON ca o consecinţă a desfăşurării cu rea-credinţă a activităţii comerciale, cu încălcarea dreptului la marcă al reclamantei, în temeiul dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 dar şi ca efect al diminuării şi afectării gradului de notorietate al mărcii reclamantei prin desfăşurarea activităţilor de comerţ în condiţiile sus – arătate, prin interpunerea şi promovarea produselor purtând însemne specifice mărcii sale (termenii – C. precum şi cuvinte sau expresii derivate din mărcile reclamantei ori reprezentări grafice similare);
– obligarea pârâtelor, în solidar, la suportarea cheltuielilor de judecată angajate de soluţionarea prezentului litigiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 451 şi următoarele C. proc. civ.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2118 din 19 octombrie 2021)