Accident soldat cu moartea unei persoane. Utilizarea unui autovehicul fără să fi avut verificarea tehnică periodică efectuată. Obligarea recurentei pârâte de a plăti despăgubiri succesorilor victimei

• Legea nr. 319/2006: art. 13 lit. e)
• Legea nr. 319/2006: art. 39 alin. (4) şi (5)
• NCC: art. 1373 alin. (1)
• NCPC: art. 488 alin. (1)
• NCPC: art. 496

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 1 noiembrie 2017, pe rolul Tribunalului Cluj, sub Dosar nr. x/2017, reclamantele A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., obligarea pârâtei la plata sumelor în cuantum de 400.000 RON cu titlu de daune morale și 4.869,02 RON cu titlu de daune materiale către reclamanta A., și a sumei de 200.000 RON cu titlu de daune morale către reclamanta B.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1802 din 16 octombrie 2019)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând recursul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de exigențele impuse prin art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Din considerentele deciziei recurate reiese că obligația recurentei pârâte de a plăti despăgubiri succesorilor victimei accidentului ce s-a soldat cu moartea unei persoane a fost stabilită în considerarea existenței raportului juridic angajator-salariat dintre recurentă și numitul E. (care este persoana vinovată de producerea, în timpul serviciului și în exercitarea unor atribuții aflate în legătură cu serviciul, a accidentului, persoană care a și fost ulterior condamnată penal pentru această faptă). În antecedența aceluiași accident, a fost reținută și conduita pârâtei recurente în legătură cu modul de administrare a autovehiculului implicat în accident, respectiv faptul că societatea pârâtă a fost sancționată contravențional pentru că a permis utilizarea acelui autovehicul fără ca el să fi avut verificarea tehnică periodică efectuată. Totodată, s-a reținut încălcarea de către pârâta S.C. C. S.R.L. a dispozițiilor art. 13 lit. e) și art. 39 alin. (4) și (5) din Legea nr. 319/2006 prin aceea că nu a întocmit instrucțiuni proprii pentru a instrui lucrătorii cu privire la modul de lucru în cazul producerii unor defecțiuni tehnice accidentale a echipamentelor de lucru, în ce situații reparațiile echipamentelor respective să se efectueze în șantier și în ce situații să apeleze la serviciile unor unități specializate, fiind sancționată contravențional și pentru aceste fapte.

Situația de fapt astfel reținută a fost stabilită pe baza analizei unui probatoriu complex (care nu poate fi reevaluat în etapa recursului) și ea reflectă existența vinovăției prepusului recurentei și existența faptei acestuia cu caracter ilicit, ca elemente care constituie premise ale angajării răspunderii civile delictuale.

Prin raportare la situația de fapt ce a fost astfel reținută de instanțele de fond – și care nu poate forma obiect de reevaluate în recurs -, se constată că pârâta recurentă a fost obligată la plata de despăgubiri către reclamanții-intimați prin prisma calității sale de comitent care răspunde pentru fapta altuia, respectiv pentru fapta prepusului (angajatului) său vinovat de producerea accidentului, temeiul legal al acestui tip de răspundere civilă fiind reprezentat de dispozițiile înscrise în art. 1373 alin. (1) din C. civ. care prevede:

„comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepușii săi ori de câte ori fapta săvârșită de aceștia are legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate”.

Astfel, răspunderea civilă a pârâtei nu a fost angajată pe temeiul instituției juridice a răspunderii pentru fapta (ilicită) proprie,context în care argumentul invocat în recurs în sensul că partea recurentă nu ar fi vinovată de producerea accidentului, ori că aceasta nu este autoarea faptei ilicite, nu este de natură a reflecta nelegalitatea deciziei supuse controlului judiciar.

Art. 1373 alin. (3) din C. proc. civ. – invocat de recurentă – permite exonerarea de răspundere a comitentului în cazul în care acesta „dovedește că victima cunoștea sau, după împrejurări, putea să cunoască, la data săvârșirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acționat fără nicio legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate”. Or, în speță nu s-a reținut o situație de fapt care să configureze dovedirea unor împrejurări precum cele la care se face referire în norma juridică enunțată, astfel încât se constată că este vădit lipsită de fundament critica prin care se invocă încălcarea acestui text de lege, sau greșita lui aplicare. Conduita culpabilă a societății pârâte, ce a fost reținută din probe în legătură cu obligația legală de a-și instrui lucrătorii (printre care se numărau atât victima, cât și autorul accidentului) în legătură cu modalitatea în care aceștia trebuiau să acționeze în cazul unor defecțiuni accidentale ale echipamentelor de lucru, relevă justețea concluziei instanței de apel în sensul că nu își găsește aplicare în speță cauza de exonerare de răspundere civilă ce este reglementată prin norma juridică menționată, astfel că nu se poate reține incidența motivului de casare reglementat prin art. 488 din C. proc. civ.

Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor aduse de recurentă hotărârii instanței de apel, urmând a dispune, în conformitate cu prevederile art. 496 din C. proc. civ., respingerea recursului susținut prin acestea.

Sursa informației: www.scj.ro.