Cuvinte-cheie "medicamente"

  • Cerere privind aprobarea pachetelor de servicii şi a contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate

  • Obligaţia subiecţilor plătitori ai taxei clawback de a deduce TVA-ul din valoarea aferentă consumului trimestrial de medicamente transmis de CNAS, în vederea stabilirii, calculării şi declarării contribuţiei trimestriale

  • Refuzul acordării, cu titlu provizoriu, până la o pronunţare asupra fondului pretenţiilor, a unor servicii medicale specializate. Invocarea dreptului la sănătate şi, implicit, la viaţă

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Taxă claw-back. (a) Stabilirea bazei de calcul. (b) Lipsa calității procesuale pasive a CNAS în privința capătului de cerere referitor la restituirea sumelor plătite nedatorat

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ 1) Excepție de nelegalitate a Ordinului Preşedintelui C.N.A.S. prin care, în vederea calculării taxei de claw-back este stabilită valoarea trimestrială a procentului ”p”. Inadmisibilitate. 2) Taxa de claw-back. Determinarea sferei de aplicabilitate

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Finanțarea unor cheltuieli din domeniul sănătății. Modul de stabilire a bazei de calcul a contribuţiei clawback

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice