Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
532 views
Analizând recursul în condiţiile art. 499 din C. proc. civ., în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate şi de exigenţele impuse prin art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
În prealabil, se constată că prin notele scrise depuse la 28 ianuarie 2021, intimata-pârâtă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., susţinând că recursul se întemeiază pe aceleaşi motive evocate atât în cererea de chemare în judecată, cât şi în apelul declarat de partea adversă.
Este adevărat că în condiţiile dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa are obligaţia de a primi şi înregistra la dosarul cauzei orice cerere formulată de părţi, deci inclusiv notele scrise pe care acestea înţeleg să le formuleze cu privire la susţinerile lor verbale dintr-o anumită şedinţă de judecată, însă excepţia menţionată nu a fost invocată prin întâmpinarea depusă în procedura de filtrare a recursului, prevăzută de 493 din C. proc. civ., şi nici până la momentul punerii concluziilor orale pe fondul cauzei de către reprezentantul intimatei-pârâte Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj în şedinţa publică din 27 ianuarie 2021.
Ca atare, solicitarea intimatei-pârâte privind respingerea recursului ca inadmisibil contravine principiilor dreptului la apărare şi contradictorialităţii, câtă vreme a fost exprimată în cuprinsul notelor scrise depuse la dosar după închiderea dezbaterilor, şi nu poate fi luată în considerare, fiind înregistrată după ce instanţa, pe deplin lămurită asupra cauzei, a rămas în pronunţare, declarând dezbaterile închise.
Printr-o primă critică dedusă judecăţii, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că motivarea deciziei atacate este străină de obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată deduse judecăţii în contextul reţinerii temeiului de drept al cererii de chemare în judecată ca fiind Ordinul nr. 580/2013, Ordinul nr. 49/2014, Legii nr. 188/1999 coroborat cu Legea nr. 554/2004 şi Ghidul Solicitantului.
Câtă vreme chestiunea privind natura acţiunii deduse judecăţii a fost clarificată atât prin hotărârile pronunţate în incidentele privitoare la stabilirea instanţei competente să judece prezentul litigiu, cât şi prin decizia civilă nr. 543/2018, recurentul-reclamant a invocat premisa eronată de la care a plecat instanţa de apel în soluţionarea apelului atunci când a considerat că acţiunea pune în discuţie raporturi juridice ce decurg din contractul de management încheiat între o instituţie publică şi directorul acesteia în contextul stabilirii cu autoritate de lucru judecat a naturii civile a acţiunii şi fără nicio legătură cu legislaţia salarizării funcţionarilor publici şi cu contractul de management încheiat cu AJOFM.
Criticile sunt nefondate.
Înalta Curte are în vedere faptul că punctul de plecare în analiza cererii de chemare în judecată deduse judecăţii primei instanţe s-a raportat la natura civilă a litigiului, astfel cum a fost statuată prin decizia nr. 543 din 22 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2016, atâta timp cât pretenţiile recurentului decurg din raporturi juridice civile şi că problema existenţei contractului de prestări servici reclamat a reprezentat o chestiune de fond ce nu putea fi dezlegată în contextul stabilirii instanţei competente.
Din perspectiva autorităţii de lucru judecat, decizia menţionată este un regulator de competenţă prin funcţia de stabilire a instanţei competente să judece cauza în primă instanţă. Astfel, Curtea de Apel Cluj, ca instanţă de recurs, a aplicat dispoziţiile art. 498 din C. proc. civ., determinând instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă în urma admiterii recursului promovat de aceeaşi parte cu reţinerea necompetenţei materiale a primei instanţe ca unic motiv de casare.
Obligativitatea celor statuate de Curtea de Apel Cluj, ca efect al autorităţii de lucru judecat, s-a impus în faţa Tribunalului Cluj, care a analizat pretenţiile reclamantului prin raportare la Ghidul Solicitantului pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007/2013 şi la art. 1854 alin. (3) din C. civ., invocate în susţinerea demersului judiciar, iar analiza criticilor deduse judecăţii în primul grad de jurisdicţie realizată şi prin prisma legislaţiei evocate apare ca fiind justificată în procesul de calificare a raporturilor juridice dintre părţi, prin reliefarea aspectelor pentru care nu se poate reţine un alt izvor al obligaţiilor.
Dezvoltând aspecte ce ţin de situaţia de fapt în argumentarea unei motivări străine de natura pricinii, recurentul-reclamant a reliefat faptul că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., potrivit cu care judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a ceea ce s-a cerut, fără a depăşi limitele învestirii, în contextul schimbării obiectului cererii de chemare în judecată prin aceea că pretenţiile recurentului decurg din Ordinul nr. 580/2013, Ordinul nr. 49/2014, Legea nr. 188/1999 şi Contractul de management încheiat în calitate de director al AJOFM Cluj cât timp acţiunea a fost întemeiată pe contractul civil de prestări servicii privind calitatea de manager de proiect, iar nu pe contractul de manager privind raporturile de serviciu.
În contextul expus, este neîntemeiată susţinerea recurentului potrivit căreia instanţa de apel a dat o altă interpretare pretenţiilor deduse judecăţii, de vreme ce analiza criticilor deduse judecăţii în apel s-a raportat la obiectul şi limitele procesului stabilite prin cererea de chemare în judecată, potrivit art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., în respectarea efectului devolutiv al apelului, reţinându-se solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la plata unor sume expres precizate în petitele cererii de chemare în judecată cu titlu de prestaţie de management de proiect, precum şi remuneraţia pentru atragerea fondurilor europene cu dobânda legală aferentă.
Argumentele expuse de instanţa de apel în considerentele deciziei atacate s-au circumscris demersului de stabilire a situaţiei de fapt ce a rezultat din probatoriul administrat, demers care a constituit o premisă necesară spre a se putea tranşa cu privire la temeinicia pretenţiilor deduse judecăţii, anume aceea că pretenţiile reclamate nu derivă dintr-un contract civil de prestări servicii.
Astfel, pornind de la statutul de funcţionar public al reclamantului-recurent, calitate ce rezultă din funcţia de conducere (director executiv) exercitată pe perioada derulării proiectelor menţionate în cererea de chemare în judecată, curtea de apel a subliniat că raporturile juridice între acesta şi AJOFM Cluj sunt raporturi de serviciu în virtutea prevederilor art. 1 coroborate cu cele ale art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.
Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 2 alin. (3) lit. a)-h) din aceeaşi lege, curtea de apel a stabilit în mod corect că în fişa postului recurentului-reclamant subzistau şi obligaţiile de prestare a activităţilor despre care a pretins că le-a desfăşurat în cadrul proiectelor europene, obligaţii ce se regăseau stipulate şi în contractele de performanţă managerială, care au guvernat raportul de serviciu al recurentului-reclamant, ce relevau obiective specifice, precum „absorţia fondurilor europene dedicate dezvoltării resurselor umane în vederea modernizării serviciului public de ocupare şi creştere a şanselor de ocupare a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă”, iar pentru îndeplinirea obiectivelor generale şi specifice directorului executiv acţionează „pentru elaborarea şi implementarea de proiecte cu finanţare din FSE în cadrul POSDRU 2007-2013”.
Tot potrivit contractelor de perfomanţă managerială pentru îndeplinirea obiectivelor menţionate, directorul executiv avea obligaţia de a asigura un management eficace al serviciilor oferite de AJOFM Cluj, de implementare de proiecte finanţate din Fondul Social European sau din alte surse care să vizeze consolidarea capacităţii administrative la nivel regional şi local, inclusiv creşterea calităţii serviciilor oferite şi a gradului de interacţionare cu clienţii.
De altfel, dispoziţii similare conţineau toate contractele de performanţă managerială, iar aceste obligaţii erau menţionate inclusiv în fişa postului nr. x, dar şi în fişa postului nr. x, în care se prevede în mod expres atribuţia de coordonare şi urmărire a elaborării şi implementării proiectelor finanţate din fondurile structurale europene.
Toate aceste circumstanţe factuale converg către concluzia că realizarea activităţilor aferente implementării respectivelor proiecte, în conformitate cu atribuţiile specifice prevăzute în mod expres şi distinct atât în contractele de perfomanţă managerială, cât şi în fişele postului, s-a produs în virtutea raporturilor de serviciu derulate cu AJOFM Cluj şi nu în baza prevederilor Ghidului Solicitantului pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Cum în speţă nu pot fi identificate motive străine de natura pricinii ce pot determina nelegalitatea deciziei atacate prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., criticile cu acest obiect vor fi respinse ca nefondate.
Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut nelegalitatea deciziei atacate prin prisma soluţiei greşite de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj atâta timp cât aceasta este doar semnatara contractului de finanţare a proiectelor B. şi Combinatul social de la Câmpia Turzii, iar cheltuielile generate de implementarea proiectelor, astfel cum au fost detalitate la pct. 3 din prezenta decizie, au fost acoperite din bugetul Agenţiei Judeţeane pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj.
Criticile sunt nefondate.
Obiectul acţiunii deduse judecăţii şi asupra căruia au statuat instanţele de fond se rezumă la pretenţiile ce derivă din prestaţia de manger de proiect şi cea pentru atragerea fondurilor europene în ceea ce priveşte proiectele B. şi C..
Se observă că aspectele invocate în recurs cu privire la soluţionarea greşită a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Judeţeane pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj nu au caracter de noutate, ci reprezintă o reiterare a criticilor deduse judecăţii în apel asupra cărora instanţa de prim control judiciar s-a aplecat reţinând în mod corect că în cazul pretenţiilor formulate prin prisma celor două proiecte anterior menţionate, nu există identitate între Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj, chemată în judecată în calitate de pârâtă, şi subiectul raportului juridic litigios, atâta timp cât beneficiarul contractelor de finanţare a fost Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă, după cum rezultă din rapoartele finale depuse la dosarul cauzei .
Pe de altă parte, aspectele reclamate în combaterea excepţiei invocate îşi găsesc fundamentul în proceduri administrative cu privire la cheltuielile generate de personalul angajat în proiecte, finalizarea proiectelor, perioada de rambursare şi cea de sustenabilitate a căror analiză excede controlului de legalitate a deciziei recurate.
O altă critică de nelegalitate adusă hotărârii recurate vizează soluţia de respingere ca prescrise a pretenţiilor privind remuneraţia de atragere a fondurilor europene pentru proiectul Apelaţi Centrul Electronic de Mediere a Muncii în contextul reţinerii ca reper în calcularea termenului de prescripţie a datei de 01 august 2013 (finalizarea proiectului), moment după care s-a produs rambusarea cheltuielilor generate de proiect şi a urmat o perioadă de sustenabilitate până în anul 2016.
Critica este nefondată.
Prescripţia extinctivă poate fi definită ca fiind stingerea acelei componente a dreptului la acţiune care oferă posibilitatea titularului dreptului subiectiv de a obţine obligarea subiectului pasiv la executarea obligaţiei corelative sau la recunoaşterea dreptului subiectiv contestat în condiţiile nesesizării organului de jurisdicţie în termenul prevăzut de lege.
Termenul general de prescripţie, aplicabil tuturor acţiunilor personale, indiferent de izvorul concret al raportului juridic obligaţional, este cel instituit de art. 2517 din C. civ., respectiv de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen.
În cauza dedusă judecăţii prezintă interes momentul la care a început să curgă termenul de 3 ani şi anume data când s-a născut dreptul la acţiune, conform art. 2523 din C. civ.
În ceea ce priveşte capătul cererii introductive prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 185.000 euro reprezentând remuneraţia pentru atragerea fondurilor europene pentru proiectul Apelaţi Centrul Electronic de Mediere a Muncii (x), instanţa de apel în mod corect a reţinut incidenţa prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune invocată pe cale de excepţie de către pârâtă prin întâmpinarea depusă la primul termen de judecată acordat în primă instanţă la data de 27 martie 2017.
Reţinând că proiectul menţionat s-a derulat în perioada 02 august 2010 – 01 august 2013, conform raportului tehnic final, dreptul la acţiune în valorificarea pretenţiilor reclamate s-a născut cel mai târziu la data finalizării proiectului (01 august 2013), întrucât la acel moment recurentul-reclamant cunoştea sau trebuia să cunoască activitatea pe care a desfăşurat-o în calitate de manager de proiect şi sumele de bani la care se considera îndreptăţit pentru această activitate.
Ca atare, promovarea acţiunii la 08 decembrie 2016, situează demersul reclamantului peste termenul înăuntrul căruia îşi putea valorifica dreptul pretins, în caz contrar s-ar crea dreptul părţii de a stabili prin voinţa proprie momentul începerii cursului prescripţiei, contrar voinţei legiuitorului.
O altă critică cu referire la nelegalitatea deciziei recurate vizează considerentele instanţei de apel potrivit cu care activitatea depusă în cadrul proiectelor derulate era o atribuţie de serviciu şi, din acest punct de vedere, nu era îndrituit la remuneraţia suplimentară faţă de salariul primit în calitate de director executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj.
Raportându-se la conţinutul dispoziţiilor art. 4.3.4 şi art. 5.5 din Ghidul Solicitantului, recurentul-reclamant a prezentat propriile opinii cu privire la remuneraţia datorată pentru activitatea depusă în calitate de manager de proiect, prevăzută ca şi cheltuială distinctă în bugetul proiectelor, la nivelul primit de ceilalţi membri ai echipei de management angajaţi în proiecte în baza unor contracte civile de prestări servicii, respectiv 300 RON/oră pentru activităţile desfăşurate pentru managementul Proiectelor B. şi C., respectiv 83 RON/oră în Proiectele D. şi E..
În acest punct, a susţinut că nu îi este imputabil faptul neîncheierii unui contract de muncă sau a unui contract civil de prestări civile şi nici nu se poate constitui într-o cauză exoneratoare de la plata drepturilor ce i se cuvin, mai ales că încheierea contractelor nu dă naştere unui raportului juridic, ci are rol strict probator.
Criticile sunt nefondate.
În acord cu raţionamentul instanţei de apel, Înalta Curte constată că pe toată perioada de timp aferentă derulării proiectelor cu finanţare europeană: proiectul Funcţionarul Electronic 1.0 (x), proiectul Apelaţi Centrul Electronic de Medierea Muncii 23 (x), proiectul B., proiectul C., proiectul D., proiectul E., în virtutea funcţiei de director executiv şi cea a calităţii de manager de proiect deţinute în cadrul Agenţiei Judeţene a Forţelor de Muncă Cluj, recurentul-reclamant şi-a exercitat atribuţiile specifice prevăzute în mod expres în fişele postului şi contractele de performanţă manageriale ce au guvernat raportul de serviciu.
În aceste condiţii, activităţile derulate prin intermediul proiectelor nu pot fi analizate în mod distinct, după cum pretinde recurentul-reclamant, atâta timp cât sunt strâns legate de activitatea şi scopul pentru care a fost creată Agenţia Judeţeană a Forţelor de Muncă Cluj, iar separarea unor activităţi din sfera de lucru al directorului executiv în detrimentul managerului de proiect nu poate interveni tocmai în considerarea atribuţiilor conferite de funcţia publică şi de postul ocupat în cadrul agenţiei.
Relevante din acest punct de vedere sunt: Contractul de performanţă managerială nr. x/17.01.2011, care menţionează art. 3.1.2, la lit. l), printre obiectivele specifice, „absorbţia fondurilor europene dedicate dezvoltării resurselor umane în vederea modernizării serviciului public de ocupare şi creştere a şanselor de ocupare ale persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă”, iar pentru îndeplinirea obiectivelor generale şi specifice, directorul executiv acţionează, conform art. 3.2 lit. f), pentru elaborarea şi implementarea de proiecte cu finanţare din FSE în cadrul POSDRU 2007 – 2013; potrivit art. 3.3. din acelaşi contract de performanţă managerială, pentru îndeplinirea obiectivelor prevăzute la art. 3.1 din contract, directorul executiv avea obligaţia, conform art. 3.3.6 lit. j), pentru asigurarea unui management eficient al serviciilor oferite de A.J.O.F.M. Cluj, de a urmări „implementarea de proiecte finanţate din Fondul Social European sau din alte surse care să vizeze consolidarea capacităţii administrative la nivel regional şi local, inclusiv creşterea calităţii serviciilor oferite şi a gradului de interacţionare cu clienţii”.
Dispoziţii similare erau conţinute în art. 3.3.6 lit. j), coroborat cu art. 3.1 şi art. 3.3 din contractul de performanţă managerială nr. x/26.07.2010; în art. 3.3.7 lit. c), coroborat cu art. 3.1, 3.2, 3.3 din contractul de performanţă managerială nr. x/22.04.2013; în art. 3.2. lit. g) din contractul de performanţă managerială nr. x/27.03.2014; în art. 3.3.8 lit. d), coroborat cu art. 3.3. şi art. 3.2 din contractul de performanţă managerială nr. x/24.03.2015.
Totodată, aceste obligaţii erau înscrise şi în art. 33 din fişa postului nr. x şi în art. 36 din fişa postului nr. x, unde se prevede în mod expres atribuţia de coordonare şi urmărire a elaborării şi implementării proiectelor finanţate din fonduri structurale europene.
Ghidul Solicitantului pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, invocat ca temei în susţinerea pretenţiilor reclamate, prevede la art. 5.5 – Echipa de Implementare:
„Persoanele care fac parte din echipa de management a proiectului, inclusiv managerul de proiect… îşi pot desfăşura activitatea în cadrul unor raporturi juridice de muncă (precum raporturi juridice de muncă generate de încheierea unui contract individual de muncă, raporturi de serviciu) sau în afara unor raporturi juridice de muncă (precum contract civil de prestări servicii încheiat în temeiul prevederilor C. civ.)”.
Aşadar, dispoziţiile menţionate nu instituie drept condiţie desfăşurarea activităţii de către persoanele din echipa de management a proiectului în cadrul unor raporturi de muncă sau în afara acestora, precum contract civil de prestări servicii, ci doar oferă posibilitatea naşterii unor astfel de raporturi juridice.
Contrar alegaţiilor recurentului-reclamant, încheierea unor astfel de contracte determină naşterea raporturilor juridice în al căror conţinut sunt incluse drepturi şi obligaţii în sarcina părţilor şi numai în ipoteza neexecutării obligaţiilor din motive neimputabile s-ar fi pus problema analizei unei cauze exoneratoare de la plata sumelor solicitate, iar forma ad probationem se impune pentru considerente practice, întrucât asigură posibilitatea părţilor contractante de a putea dovedi conţinutul contractelor pe care le-au încheiat.
Prin urmare, prevederile art. 5.5 din Ghidul Solicitantului, astfel cum s-a reţinut din probatoriul administrat în cauză, nu conferă legitimitate pretenţiilor sale, prin prisma dispoziţiilor art. 1854 alin. (3) din C. civ., decât în ipoteza în care ar fi avut o atitudine diligentă faţă de propriul interes, însă recurentul-reclamant a preferat să stea în pasivitate fără a solicita încheierea unor astfel de contracte, aspect recunoscut în cadrul criticilor deduse judecăţii.
În acest punct, se cuvine a se menţiona că salarizarea funcţionarilor publici care prestau activităţi specifice proiectelor de finanţare europeană a fost reglementată de Ordinul nr. 580/27.08.2013, modificat şi completat prin Ordinul nr. 49/04.02.2014, emise de ANOFM, prevăzându-se că orice funcţionar public nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri comunitare nerambursabile şi care urma să desfăşoare activităţi de control, cum este şi funcţia de manager de proiect, puteau opta pentru a fi remunerate fie conform Legii nr. 284/2010, cu păstrarea calităţii de funcţionar public, fie angajarea direct pe proiect cu contract de muncă sau cu contract de prestări servicii, însă cu suspendarea din funcţia publică, în ultimele două ipoteze.
Drept urmare, partea nu era îndrituită la remuneraţia suplimentară, prevăzută de art. 4.3.4 din Ghidul Solicitantului, faţă de cea circumscrisă atribuţiilor exercitate în calitate de director executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj, atâta timp cât activitatea de manager de proiect, prestată în cadrul proiectelor derulate, s-a înscris în atribuţiile de serviciu stabilite prin contractele de performanţă şi fişele postului, astfel cum au fost analizate de către instanţa de apel şi evidenţiate în cuprinsul prezentei decizii.
Recurentul-reclamant a reiterat ad literam criticile cu caracter devolutiv în susţinerea aceluiaşi motiv de recurs cu referire la rapoartele de evaluare anuală a performanţelor profesionale individuale în calitate de director executiv al pârâtei; adresa nr. x/27.04.2011 emisă de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj cu privire la procedura de reîncadrare şi de stabilire a salariului de bază pentru personalul Agenţiei Judeţeane pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj şi al unităţilor subordonate care desfăşoară activităţi în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene; Ordinul nr. 477/28.06.2013, prin care intimata a susţinut că apelantul ar fi fost nominalizat de preşedintele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj în calitate de manager de proiect pentru Proiectul B.; pct. 33 din fişa postului din 04.11.2010; atribuţiile prevăzute la pct. 7 din fişa postului privind funcţia de director executiv din 05.012015; faptul că pe lângă remuneraţia de manager de proiect, a solicitat obligarea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj A.J.O.F.M. să îi plătească o remuneraţie pentru atragerea finanţărilor, conform uzanţelor în domeniu, făcând trimitere la prevederile art. 1854 alin. (3) din C. civ. care reglementează modalitatea de stabilire a remuneraţiei atunci când nu există clauze referitoare preţ şi când nici legea nu conţine astfel de prevederi; activitatea de întocmire a documentaţiilor pentru obţinerea finanţărilor nerambursabile; atribuţiile apelantului în calitate de director executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj.
O apreciere completă a acestor critici se impune şi din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., atâta timp cât recurentul-reclamant a invocat şi nemotivarea deciziei atacate, context în care este necesar a se face distincţie între motive şi argumente, căci textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele invocate, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt subsumate motivului pe care îl sprijină.
Criticile recurentului vor fi înlăturate având în vedere că instanţa de apel, prin raportare la exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., printr-un raţionament juridic de sinteză, a răspuns printr-un considerent comun argumentelor folosite de parte în dezvoltarea motivelor de apel reţinând legalitatea hotărârii primei instanţe.
Pe de altă parte, în considerarea caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, ce poate fi exercitată doar pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ indicate de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte subliniază că în calea de atac a recursului, aspectele ce ţin de stabilirea situaţiei de fapt şi de aprecierea probatoriului reprezintă chestiuni de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, ce nu pot fi supuse cenzurii instanţei de control judiciar.
Aşadar, prezentul recurs nu poate avea ca obiect reinterpretarea materialului probator administrat în cauză, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de către instanţa de apel, ci doar verificarea modalităţii de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale evocate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în raport de situaţia de fapt definitiv stabilită în calea devolutivă de atac a apelului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 279 A din 04 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.
Sursa informației: www.scj.ro.
