Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, la data de 26 aprilie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata sumei de 50.000 RON reprezentând despăgubiri materiale şi la plata sumei de 5.000 euro reprezentând daune morale pentru privarea sa de libertate în cursul procesului penal finalizat prin clasarea cauzei.
(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 934 din 28 martie 2024)
Prin cererea formulată în 10 septembrie 2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. solicitând: 1) anularea actului de partaj voluntar, autentificat sub nr. x din 10 august 2017- C. – pentru cauză ilicită şi imorală, vicierea consimţământului prin dol şi violenţă psihică; atribuirea casei ce a constituit locuinţa comună a foştilor soţi; 2) anularea inscripţiilor de CF x Oradea, CF x Brusturi; CF x Paleu; CF x Paleu efectuate în baza actului de partaj voluntar; 3) partajarea în natură a bunurilor mobile existente în locuinţa în litigiu; 4) stabilirea unui drept de retenţie asupra imobilului- casă de locuit.
Pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat să se constate că pe lângă bunurile imobile indicate de reclamant în timpul căsătoriei au fost dobândite şi bunuri mobile, că părţile au avut o cotă de contributivitate de 50% la dobândirea tuturor bunurilor, să se dispună sistarea comunităţii matrimoniale cu privire la bunurile mobile.
Prima instanţă învestită- Judecătoria Oradea, secţia civilă prin sentinţa nr. 6230 din 13 noiembrie 2019, în raport de criteriul valoric, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocate din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.
Reclamantul a depus întâmpinare la cererea reconvenţională şi o precizare a cererii introductive, prin care a formulat propriile pretenţii cu privire la bunurile mobile.
Prin încheierea din 8 septembrie 2020, Tribunalul Bihor –Secţia I civilă a disjuns cererea de partaj-dosar nr. x/2020 – şi a suspendat judecarea acesteia până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze-dosar nr. x/2018.
(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 392 din 2 martie 2023)
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 04.08.2016, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti, a solicitat anularea adresei nr. x/20.01.2016 emisă de pârâta DRAF Bucureşti prin care a fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia administrativă prealabilă formulată împotriva Procesului-verbal nr. x/09.12.2015, ca netemeinică şi nelegală şi obligarea pârâtei Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti la soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative prealabile.
(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 2756 din 17 mai 2022)
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.01.2019, orele 08:22, iniţial sub dosar nr. unic x/2019 al Judecătoriei Satu Mare, iar ulterior (în urma declinărilor reciproce de competenţă dispuse prin sentinţa civilă nr. 3259/25.09.2019 a Judecătoriei Satu Mare şi respectiv prin sentinţa civilă nr. 140/D/09.07.2020 a Tribunalului Satu Mare, precum şi a regulatorului de competenţă pronunţat prin sentinţa civilă nr. 57/P/09.09.2020 a Curţii de Apel Oradea) sub dosar nr. unic x/2019 al Tribunalului Satu Mare, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. au chemat în judecată pârâţii G., H., I. şi J., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună constatarea nulităţii absolute a „Actului de dezmembrare, Convenţie de partaj şi Contract de vânzare-cumpărare” autentificat sub nr. x/19.10.2018 al Biroului Notarului Public K., cu repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii actului autentic în cauză şi rectificarea în mod corespunzător a înscrierilor de carte funciară efectuate în temeiul acestuia, motivând în fapt că, în esenţă, în virtutea a două antecontracte de vânzare-cumpărare distincte încheiate între reclamanţi şi antecesori ai pârâţilor, reclamanţii din prezentul dosar au obţinut obligarea pe cale judecătorească la perfectarea în formă autentică a respectivelor antecontracte, însă în urma survenirii decesului promitenţilor vânzători moştenitorii acestora, în speţă pârâţii din litigiul de faţă, au procedat la partajul convenţional al imobilelor astfel supuse devoluţiunii succesorale, reclamanţii învederând instanţei că partajul astfel realizat a fost însă astfel convenit între pârâţi încât, prin prisma documentaţiei topografice şi a celei parcelare întocmite în vederea întocmirii actului autentic atacat, să lipsească de efecte juridice hotărârile judecătoreşti pronunţate în materia prestaţiei tabulare, amintite în cele ce preced, invocându-se astfel în cauză cauza ilicită şi imorală, iar în subsidiar inexistenţa cauzei juridice, în privinţa actului autentic în litigiu.
(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 279 din 14 februarie 2023)
Prin contestaţia în anulare înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 15.09.2022 sub nr. x/2022, contestatorii A., B. au solicitat anularea deciziei nr. 819/12.04.2019 pronunţată de această instanţă în dosar nr. x/2015, cu consecinţa admiterii recursului formulat de către contestatori împotriva deciziei nr. 107/Ap/12.11.2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, casarea hotărârii recurate, admiterea apelului declarat împotriva sentinţei de fond şi respingerea, ca nefondată, a cererii de chemare în garanţie.
În motivare, contestatorii au arătat că instanţa de recurs a omis să cerceteze motive de casare relevante, cu influenţă hotărâtoare asupra soluţiei pronunţate.
(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2417 din 7 decembrie 2022)
Prin cererea adresată Judecătoriei Tulcea şi înregistrată sub nr. x/2015, la data de 07 aprilie 2015 reclamanţii A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâta D. S.A. au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de risc şi de adaptare achitat la momentul încheierii contractului, obligarea la restituirea sumelor reţinute abuziv din cont în executarea convenţiei de credit nr. x/11.01.2008, respectiv 6.632 CHF şi 1.287 CHF, eliminarea acestor comisioane din convenţie şi perceperea doar a dobânzii fixe; pentru sumele constatate a fi reţinute ilegal, în baza reciprocităţii în clauze, obligarea pârâtei la plata de dobânzi şi dobânzi penalizatoare în cuantum şi în acelaşi mod de calcul pe care banca le aplică în caz de neplată; revizuirea retroactivă a nivelului dobânzii conform pct. 4.3 din convenţie; obligarea pârâtei la convertirea în RON a creditului acordat la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării creditului, curs majorat cu mai mult de 10%, cu cheltuieli de judecată.
(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 111 din 26 ianuarie 2022)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă la data de 29.05.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar CII B. a chemat în judecată pe pârâtele Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa” şi C. S.R.L., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună: constatarea nulităţii absolute a contractului de administrare imobil nr. x/23.10.2014 încheiat între Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa” şi societatea C. S.R.L., pentru fraudă la lege, cauză ilicită şi imorală prevăzută de art. 1235-1238 C. civ.. constatarea nulităţii absolute a contractului de închiriere nr. x/27.01.2015, încheiat între A. S.R.L. si societatea C. S.R.L., pentru fraudă la lege, cauză ilicită şi imorală prevăzută de art. 1235-1238 C. civ., precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta C. S.R.L. a invocat excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a VII-a a Tribunalului Bucureşti, susţinând că acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. nu îşi are temeiul în dispoziţiile Legii nr. 85/2014, ci se întemeiază pe dreptul comun.
(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 916 din 13 aprilie 2022)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa:
– să se constate că produsele fabricate şi/sau comercializate de pârâtă sub semnele Bicril şi Bicril Rapid aduc atingere drepturilor exclusive aparţinând reclamantei, decurgând din înregistrarea mărcilor z, x şi y;
– să fie obligată pârâta să înceteze activităţile comerciale, desfăşurate pe teritoriul României, respectiv fabricarea, promovarea, importul şi exportul, oferirea spre vânzare, vânzarea produselor identice sau similare cu materialele compozite folosite în suturi, dispozitive medicale, ace, suturi chirurgicale, ligaturi şi meşe chirurgicale şi aceasta să fie obligată să îşi retragă de pe piaţă aceste produse, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti;
– obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri, reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a încălcării dreptului exclusiv la marcă şi care constă în contravaloarea produselor comercializate în perioada de 3 ani anterior formulării cererii de chemare în judecată şi până la data încetării definitive a activităţilor comerciale, evaluat provizoriu, în vederea timbrajului, la suma de 1.000 euro (reprezentând 4,3038 RON, curs BNR din 31.01.2017).
Pârâta B. S.R.L. a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat anularea mărcilor z, x şi y, pentru lipsa de distinctivitate.
(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1310 din 14 iunie 2022)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Consiliul de Administraţie al R.A. Aeroportul Iaşi, R.A. Aeroportul Iaşi şi Consiliul Judeţean Iaşi, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Hotărârii nr. 45/24.06.2019 a R.A. Aeroportul Iaşi privind revocarea contractului de mandat nr. x/14.05.2018, iar cu caracter subsidiar obligarea R.A. Aeroportul Iaşi la plata de daune-interese, potrivit art. 18 alin. (3) din contractul de mandat nr. x/14.05.2018 coroborat cu art. 2032 alin. (1) teza I C. civ. şi art. 30 alin. (8) din O.U.G. nr. 109/2011. S-au solicitat şi cheltuieli de judecată.
Pârâtul Consiliul Judeţean Iaşi a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Pârâta R.A. Aeroportul Iaşi a formulat întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive faţă de primul capăt de cerere. Totodată, a mai invocat şi excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată.
Pârâta a invocat şi excepţia inadmisibilităţii capătului 2 de cerere.
Pârâtul Consiliul de Administraţie al R.A. Aeroportul Iaşi a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere. Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin încheierea de şedinţă din data de 26.03.2020, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Judeţean Iaşi, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţii Consiliul de Administraţie al R.A. Aeroportul Iaşi şi R.A. Aeroportul Iaşi, a respins excepţia prematurităţii formulării cererii, invocată de pârâta R.A. Aeroportul Iaşi, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune privind capătul întâi de cerere, invocată de pârâtul Consiliul de Administraţie al R.A. Aeroportul Iaşi şi a calificat excepţiile inadmisibilităţii cererii, invocate de pârâţii Consiliul de Administraţie al R.A. Aeroportul Iaşi şi R.A. Aeroportul Iaşi, ca fiind apărări de fond, ce vor fi analizate ca atare ulterior.
(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 904 din 5 aprilie 2022)
La data de 7.07.2020, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, sub nr. x/2020, acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect obligarea pârâtului la restituirea contravalorii (valorii de circulaţie) suprafeţei de 595 mp teren, reprezentând 1/4 din terenul în suprafaţă de 2380 mp situat în Iaşi, de care a beneficiat fără drept.
Hotărârea pronunţată în primă instanţă
Prin sentinţa nr. 1859/10.12.2020, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, a respins excepţiile insuficientei timbrări a acţiunii şi inadmisibilităţii acţiunii, excepţii invocate de pârât; a respins acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale active, admiţând, în prealabil, excepţia cu acest obiect, invocată de pârât; a respins cererea formulată de pârât privind plata cheltuielilor de judecată.
Hotărârea pronunţată în apel
Prin decizia nr. 515/4.11.2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile menţionate, sentinţă pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 651 din 29 martie 2022)
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub nr. x/2016*, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanţei să constate nulitatea declaraţiei nr. 158/4.08.2014 atestată de avocat C., ca urmare a existenţei viciului de consimţământ – dol, prevăzut de art. 1214 din C. civ. cu cheltuieli de judecată.
(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2328 din 2 noiembrie 2021)
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia civilă, la data de 10.03.2017 sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 500.000 RON cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul moral constând în vătămarea, prin acuzaţiile aduse, a dreptului la onoare şi reputaţie, a dreptului la imagine, cu obligarea pârâtului să asigure, pe propria cheltuială, publicarea hotărârii pronunţate în prezenta speţă într-un cotidian de largă răspândire, respectiv să asigure înlăturarea tuturor articolelor, comentariilor conţinute pe site-ul http://www.x.ro sau pe oricare alt site aparţinând acestuia, care aduc atingere onoarei, demnităţii şi imaginii reclamantului, cu cheltuieli de judecată.
(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1038 din 13 mai 2021)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Braşov, secţia I civilă sub numărul de mai sus, la data de 26.06.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâţii B. S.A. prin preşedinte C., C., D., E., F., G.; H.; I.; J.; K., L., Cabinet de avocat M., M., Biroul executorului judecătoresc N. şi N. să se dispună obligarea acestora, în solidar, la plata următoarelor sume: 890.435 EURO reprezentând venitul din chirie pe perioada 01.09.2016-01.04.2025, rămasă neexecutată din contractul de închiriere nr. x/2015 (103 luni x 8645 euro/lună), ca urmare a blocării accesului chiriaşului la bunul închiriat în baza planului de pază avizat nelegal prin fapta ilicită pârâţilor; 2.409.358 RON reprezentând penalităţi de întârziere de 0,3%/zi de întârziere, calculate conform contractului de închiriere nr. x/2015 pentru neîncasarea chiriei în perioada 01.09.2016-31.05.2019, penalităţi de care ar fi beneficiat reclamanta dacă se întârzia plata chiriei şi obligarea pârâţilor la plata penalităţilor în continuare până la data plăţii efective şi integrale a sumelor reprezentând chiriile din perioada 01.09.2016 şi până la data plăţii efective;164.800 RON reprezentând impozit aferent imobilelor ce fac obiectul contractului de locaţiune, datorat Biroului Impozite şi Taxe Locale al Primăriei Municipiului Târgu-Secuiesc, pentru perioada 01.09.2016-01.04.2025, rămasă neexecutată ca urmare a blocării accesului chiriaşului la bunul închiriat, în baza planului de pază avizat nelegal prin fapta ilicită a pârâţilor; cu cheltuieli de judecată.
(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 706 din 31 martie 2021)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, la data de 22 februarie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta SC. A. S.A., prin administrator special B. şi prin administrator judiciar C., a chemat în judecată pe pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. – (C.N.A.I.R. S.A.), fosta Companie Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A – (C.N.A.D.N.R. SA), solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea acesteia:
I. în principal, să-i lase în deplină proprietate şi paşnică posesie lucrările de construcţii constând din relocarea conductelor D., aferente obiectivului Proiect Autostrada Nădlac – Arad, Lot x;
II. în subsidiar, să-i plătească suma de 8.291.334.4 RON, cu TVA inclusă, acest drept de creanţă fiind interpretat ca alternativă la imposibilitatea restituirii bunului în natură.
(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 131 din 23 ianuarie 2019)
Interpretarea potrivit căreia încuviinţarea probelor este îngăduită numai în măsura în care ele sunt detaliat descrise și indicate în cererea de apel ar constitui un formalism excesiv, dat fiind faptul că legea procesuală oferă remedii pentru ipoteza în care instanța se află în fața unor cereri neclare ori lacunare, anume posibilitatea de a cere părţilor lămuririle necesare spre a se putea asigura aflarea adevărului în cauza dedusă judecății, potrivit prevederilor art. 22 alin.(2) din Codul de procedură civilă. Atâta vreme cât teza probatorie a solicitării de probe era circumscrisă argumentelor din cererea de apel, care conținea solicitarea de a se administra dovada cu înscrisuri precum şi orice alte dovezi a căror necesitate ar reieşi din dezbateri, era, în mod evident, vorba de o solicitare care se reitera de o manieră mai detaliată în fața instanței, iar nu de o cerere de probe expusă pentru prima dată la termenul de judecată, care să fi fost afectată de viciul tardivității.
(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 537 din 25 februarie 2020)
Interpretarea potrivit căreia încuviinţarea probelor este îngăduită numai în măsura în care ele sunt detaliat descrise și indicate în cererea de apel ar constitui un formalism excesiv, dat fiind faptul că legea procesuală oferă remedii pentru ipoteza în care instanța se află în fața unor cereri neclare ori lacunare, anume posibilitatea de a cere părţilor lămuririle necesare spre a se putea asigura aflarea adevărului în cauza dedusă judecății, potrivit prevederilor art. 22 alin. (2) NCPC.
Atâta vreme cât teza probatorie a solicitării de probe era circumscrisă argumentelor din cererea de apel, care conținea solicitarea de a se administra dovada cu înscrisuri precum şi orice alte dovezi a căror necesitate ar reieşi din dezbateri, era, în mod evident, vorba de o solicitare care se reitera de o manieră mai detaliată în fața instanței, iar nu de o cerere de probe expusă pentru prima dată la termenul de judecată, care să fi fost afectată de viciul tardivității.
(I.C.C.J., secția I civilă, decizia nr. 537 din 20 februarie 2020)
Analizând excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune din perspectiva clauzei inserate în antecontract care vizează rezoluţiunea şi restituirea dublului preţului, curtea de apel a schimbat cauza cererii de chemare în judecată, prin care s-a solicitat executarea prin echivalent a obligaţiei de vânzare a terenului ce a făcut obiectul antecontractului. Or, conform art. 9 alin. (2) C. proc. civ., care consacră principiul disponibilităţii, „obiectul şi limite procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor”, iar potrivit art. 478 alin. (3) C. proc. civ., ce dă expresie limitării efectului devolutiv al apelului la ceea ce s-a judecat în primă instanţă, „în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată (…).”
(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1570 din 2 octombrie 2019)
În cazul în care apelantul nu a propus probe specifice fondului prin cererea de apel, sancţiunea decăderii cu privire la acestea nu poate fi operabilă decât dacă, în condiţiile art. 254 C. proc. civ., acestea nu ar fi fost propuse prin cererea de chemare în judecată. Astfel, deşi dispoziţiile art. 470 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că neindicarea probelor este sancţionată cu decăderea, totuşi, nu poate fi ignorat că această sancţiune vizează, potrivit art. 470 alin. (1) lit. d), probele pentru susţinerea motivelor de apel. În aceste condiţii, decăderea din acest drept ar fi putut fi invocată de instanţa de apel exclusiv cu privire la dovedirea motivelor de apel, iar nu a temeiniciei acţiunii, dacă în faţa primei instanţe probele au fost propuse în condiţiile legii.
(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 4804 din 13 noiembrie 2018)
