Motivarea insuficientă a cuantumului despăgubirilor pentru privare nelegală de libertate și consecințele asupra valorilor nepatrimoniale. Limitele puterii de apreciere a instanței de apel

Prin cererea înregistrată la data de 12 decembrie 2019, pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună: 1. obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 euro, reprezentând daune morale cauzate prin reţinerea şi arestarea sa nelegală timp de 113 zile; 2. obligarea pârâtului la plata sumei de 55.971,5 RON, reprezentând daune materiale ce constau în cheltuielile judiciare pe care le-a avansat, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, în legătură cu dosarul penal nr. x/2015 al DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti în care a fost arestat, cu dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (dosar de fond) şi cu dosarul nr. x/2018 al aceleiaşi instanţe (dosar de apel); 3. obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente sumei solicitate, calculate de la data formulării cererii de chemare în judecată şi până la achitarea integrală a sumei datorate; 4. obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentului dosar.

La termenul din 20 februarie 2020, reclamantul a depus o cerere de mărire a câtimii obiectului capătului 2 de cerere, în sensul că, în plus faţă de suma solicitată prin petit, a solicitat şi suma de 4.000 RON reprezentând onorariul de avocat plătit în baza contractului de asistenţă juridică seria x nr. x/2016, conform chitanţei nr. x din data de 09.06.2016, astfel suma totală solicitată pe acest capăt de cerere fiind de 59.971,55 RON.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 859 din 26 martie 2024)

Distincția dintre planul de investiții și proiectul de investiții în analiza legalității revocării acordului de finanțare și recuperării ajutorului de stat

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 21.11.2017, sub nr. de dosar x/2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor – Direcţia Generală Ajutor de Stat, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea: comunicării nr. 579035/23.03.2017 prin care i se aduce la cunoştinţă refuzul de eliberare a sumei nerambursabile aferentă Cererii de plata nr. x, Notei de constatare unilaterală privind verificarea stadiului de realizare a investiţiei nr. 578518/20.02.2017, comunicată ca anexă la comunicarea menţionată la pct. 1, a scrisorii de revocare a acordului pentru finanţare având nr. 179 din data de 23.03.2017 şi a deciziei de recuperare a ajutorului de stat nr. 61472 din 20.06. 2017.

S-a mai solicitat restituirea sumei în cuantum total de 5.777.577 RON, reprezentând suma plătită de societate în baza Deciziei nr. 61472 din 20.06.2017, obligarea pârâtei la plata dobânzilor aferente sumei de 5.777.577 RON de la data plăţii de către A. (21.07.2017) până la data rambursării efective, precum şi la eliberarea sumei de 4.138.548 RON aferentă cererii de plată nr. x, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a depus la data de 20.03.2018, cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, prin care, adiţional motivelor de nulitate a actelor, solicită să se constate:

– subsumat capetelor de cerere 1-4, încălcarea de către Ministerul Finanţelor Publice a principiului încrederii legitime şi a principiului securităţii şi certitudinii juridice, astfel cum au fost conturate în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene;

– în subsidiar, solicită anularea în parte a actelor emise de M.F.P. în sensul reducerii ajutorului de stat revocat şi recuperat, strict proporţional cu gradul de neachiziţionare a activelor, prin aplicarea principiului proporţionalităţii.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 2180 din 12 aprilie 2024)

Refuzul transcrierii dreptului asupra unei nave în lipsa unui titlu translativ de proprietate. Criterii pentru calificarea actului ca refuz nejustificat și aplicabilitatea normelor privind proprietatea publică

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa – secţia contencios administrativ şi fiscal – la data de 27.01.2023, sub nr. x/27.01.2023, reclamanta Comuna Sfântu Gheorghe a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Navală Română, obligarea pârâtei la înmatricularea navei „Sinoe” în sensul transcrierii dreptului asupra acestei nave în Atestatul de bord şi în evidenţele prevăzute de lege pe numele Comunei Sfântu Gheorghe, după cum urmează: a) în principal, dreptul de proprietate publică asupra acestei nave; b) în subsidiar, dreptul de administrare, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate publică asupra acestei nave; c) în subsidiar, dreptul de proprietate privată asupra acestei nave; reclamanta a solicitat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 1902 din 3 aprilie 2024)

Casarea hotărârii instanței de fond pentru nemotivare și soluționare pe considerente străine de obiectul acțiunii. Necesitatea clarificării obiectului cererii și aplicarea principiului rolului activ al judecătorului în procedura contenciosului administrativ

Prin cererea înregistrată Tribunalului Dolj la data de 31 mai 2022, sub nr. x/2022, reclamanţii A. – Întreprindere Individuală, B., au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţă să se dispună suspendarea executării actului administrativ urmată de anularea actului administrativ „Procedura de implementare aferentă măsurii „Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile şi de la bugetul de stat pentru activităţii specifice din domeniul industriei agroalimentare” din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin O.U.G. nr. 61/2022 privind unele măsuri pentru acordarea de microgranturi şi granturi pentru capital de lucru entităţilor din domeniul agroalimentar cu finanţare din fonduri externe nerambursabile”, denumită în continuare procedura, anunţată în data de 26.05.2022 şi demarată, neprocedural, în data de 27.05.2022 ora 10:00.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), prin reprezentant legal şi ministrul C., în calitate de ministru, au formulat întâmpinare, prin care au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţă să se dispună admiterea excepţiei necompetenţei materiale a instanţei, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, constatarea inadmisibilităţii acţiunii şi a lipsei de obiect a acesteia, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 1647 din 21 martie 2024)

Susțineri privind faptul că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Respingerea recursului ca fiind nefondat

Prin cererea înregistrată iniţial la Tribunalul Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi ulterior pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea acestei din urmă instanţe, prin sentinţa nr. 1011/16.02.2017, pe reclamanta Universitatea din Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice –OIPOSDRU, anularea în parte a Deciziei din 15.12.2015, respectiv a pct. 1 lit. b), privind diminuarea cheltuielilor cu personalul implicat în implementarea proiectului, ca urmare a nedetalierii normei de lucru şi a tarifului orar/expert în bugetul detaliat al proiectului „Programe doctorale şi postdoctorale de excelenţă pentru formarea de resurse umane înalt calificate pentru cercetare în domeniile Ştiinţele Vieţii, Mediului şi Pământului” şi obligarea pârâtului la validarea sumelor din cererea de rambursare nr. x versiunea 2, aferente personalului implicat (costuri per expert), în implementarea proiectului”Programe doctorale şi postdoctorale de excelenţă pentru formarea de resurse umane înalt calificate pentru cercetare în domeniile Ştiinţele Vieţii, Mediului şi Pământului” – contract de finanţare x din 08.04.2014.

Ulterior, prin cererea completatoare, reclamanta a solicitat şi anularea în parte a Deciziei nr. x/20.05.2016, respectiv a pct. 1(invalidarea cheltuielilor cu personalul implicat în implementarea proiectului), a pct. 2 (invalidarea cheltuielilor cu personalul implicat în implementarea proiectului de la Universitatea de Vest din Timişoara) şi obligarea pârâtului la validarea sumelor din cererea de rambursare nr. x versiunea 2, aferente personalului implicat (costuri per expert), în implementarea proiectului”Programe doctorale şi postdoctorale de excelenţă pentru formarea de resurse umane înalt calificate pentru cercetare în domeniile Ştiinţele Vieţii, Mediului şi Pământului” – contract de finanţare x din 08.04.2014, respectiv la validarea sumelor aferente personalului implicat în implementarea proiectului mai sus menţionat de la Universitatea de Vest din Timişoara.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 5659 din 24 noiembrie 2022)

Solicitarea încuviințării probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul părţilor şi a probei testimoniale cu doi martori, teza probatorie constând în evidenţierea nivelului de suferinţă al reclamantei. Cerere respinsă ca fiind neîntemeiată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la 16 aprilie 2018, sub dosar nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B., Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună:

1. obligarea Prim-Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea să îndeplinească obligaţia profesională de a sesiza Judecătoria Buftea cu privire la desfiinţarea parţială a testamentului autentificat sub nr. x din 17 iunie 2010 de C. şi desfiinţarea certificatului de calitate de moştenitor legal şi legatar universal nr. 11 din 23 februarie 2011;

2.obligarea pârâţilor, în solidar, la plata unor despăgubiri, în cuantum de 250.000 de RON;

3.obligarea pârâţilor la comunicarea procedurală a încheierii nr. 988 din 28 iunie 2017 din dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Buftea.

La termenul de judecată din 27 septembrie 2018, reclamanta a renunţat la capetele 1 şi 3 de cerere şi a solicitat continuarea judecăţii pentru petitul 2 al cererii, respectiv obligarea pârâţilor la plata unor despăgubiri în cuantum de 250.000 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 5063 din 1 octombrie 2018 pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

Prin sentinţa civilă nr. 3627 din 18 decembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, fiind constatat conflictul negativ de competenţă, suspendată cauza şi înaintat dosarul Curţii de Apel Bucureşti pentru soluţionarea conflictului.

Prin sentinţa civilă nr. 6F din 15 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost stabilită competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 502 din 16 martie 2023)

Condițiile suspendării executării unui act administrativ. Existența cazului bine justificat de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ și paguba iminentă definită ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 07.06.2021, sub nr. x/2021, reclamanta Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu – Şişeşti” a chemat în judecată pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând:

1. suspendarea executării Deciziei nr. III/13.17.12.2020 emise de Curtea de Conturi – Departamentul III, în privinţa măsurilor dispuse la pct. II. 1 şi II.2. până la soluţionarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti

2. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului proces, în temeiul art. 453 din Noul C. proc. civ.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 2534 din 6 mai 2022)

Solicitare în vederea anulării ordinului privind încetarea numirii reclamantului, prin detaşare în interesul învăţământului, în funcţia de inspector şcolar general, repunerea părţilor în situaţia anterioară prin reintegrare în funcţia deţinută anterior, precum şi obligarea pârâtului la plata diferenţelor dintre drepturile cuvenite pentru funcţia de inspector şcolar general şi cele efectiv încasate

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi la data de 21.04.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării, a solicitat anularea Ordinului MEC nr. 3120/14.01.2021 privind încetarea numirii acestuia, prin detaşare în interesul învăţământului, în funcţia de inspector şcolar general la Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, repunerea părţilor în situaţia anterioară prin reintegrarea sa în funcţia deţinută anterior, precum şi obligarea pârâtului la plata diferenţelor dintre drepturile cuvenite pentru funcţia de inspector şcolar general şi cele efectiv încasate în perioada cuprinsă între data eliberării din funcţia menţionată şi data reluării acestor atribuţii.

Reclamantul a mai solicitat şi suspendarea executării Ordinului contestat, în conformitate cu disp. art. 15 din Legea nr. 554/2004, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 1683 din 22 martie 2022)

Motivarea unui act administrativ. Condiţie obligatorie de legalitate a actului. Garanţie împotriva arbitrariului

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 5 decembrie 2019, contestatoarea A. – Judecător la Judecătoria Beiuş – a solicitat anularea Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1063 din 12 noiembrie 2018 prin care s-a respins cererea de transfer de la Judecătoria Beiuş la Judecătoria Oradea.

Prin decizia nr. 2533/15 mai 2019, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei in favoarea Curţii de Apel Oradea.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 1654 din 21 martie 2022)

Concesionarea sau arendarea terenurilor cu destinaţie agricolă, precum şi concesionarea bunurilor proprietate publică sau privată a statului şi a activităţilor şi serviciilor publice

Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2018 la 14.12.2018 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Domeniilor Statului a solicitat anularea dispoziţiilor prevăzute în Secţiunea II – lit. a) – condiţia impusă la teza/liniuţa nr. 9 şi lit. (b) – condiţia impusa la teza/liniuţa nr. 7 privind inexistenta stării de insolvenţă) din Normele interne privind aplicarea prevederilor Legii nr. 249/2003, H.G. nr. 354/2005 şi ale Ordinului Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nr. 804/17.08.2005 pentru încheierea contractelor de concesiune prin metoda atribuirii directe, H.G. nr. 859/2009 şi ale Ordinului Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării rurale nr. 644/23.10.2009.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 1000 din 21 februarie 2022)

Cerere de chemare în judecată privind constatarea refuzului nejustificat de a emite aviz favorabil corelativ cu obligarea pârâţilor la emiterea avizului favorabil cu privire la imobilele menționate și obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului cauzat prin refuzul nejustificat de a emite actele administrative

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16.12.2019 pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Statul Major al Apărării, constatarea refuzului nejustificat de a emite aviz favorabil, corelativ cu obligarea pârâţilor la emiterea avizului favorabil cu privire la cu privire la următoarele obiective:

– „Construire imobil de locuinţe colective cu regim de înălţime S+P+E – Corp B, împrejmuire, extindere conductă de gaz, racorduri şi branşamente la utilităţi”, amplasat în Comuna Floreşti, str. x, jud. Cluj, identificat prin C.F. nr. x Floreşti;

– „Construire imobil de locuinţe colective cu regim de înălţime S+P+E – Corp C, împrejmuire, extindere conductă de gaz, racorduri şi branşamente la utilităţi”, amplasat în Comuna Floreşti, str. x, jud. Cluj, identificat prin C.F. nr. x Floreşti;

– „Construire imobil de locuinţe colective cu regim de înălţime S+P+E – Corp D, împrejmuire, extindere conductă de gaz, racorduri şi branşamente la utilităţi”, amplasat în Comuna Floreşti, str. x, jud. Cluj, identificat prin C.F. nr. x Floreşti;

– „Construire imobil de locuinţe colective cu regim de înălţime S+P+E – Corp E, împrejmuire, extindere conductă de gaz, racorduri şi branşamente la utilităţi”, amplasat în Comuna Floreşti, str. x, jud. Cluj, identificat prin C.F. nr. x Floreşti;

– „Construire imobil de locuinţe colective cu regim de înălţime S+P+E – Corp F, împrejmuire, extindere conductă de gaz, racorduri şi branşamente la utilităţi”, amplasat în Comuna Floreşti, str. x, jud. Cluj, identificat prin C.F. nr. x Floreşti;

– „Construire imobil de locuinţe colective cu regim de înălţime S+P+E – Corp G, împrejmuire, extindere conductă de gaz, racorduri şi branşamente la utilităţi”, amplasat în Comuna Floreşti, str. x, jud. Cluj, identificat prin C.F. nr. x Floreşti;

– „Construire imobil de locuinţe colective cu regim de înălţime S+P+E – Corp H, împrejmuire, extindere conductă de gaz, racorduri şi branşamente la utilităţi”, amplasat în Comuna Floreşti, str. x, jud. Cluj, identificat prin C.F. nr. x Floreşti;

– „Construire imobil de locuinţe colective cu regim de înălţime S+P+E – Corp I, împrejmuire, extindere conductă de gaz, racorduri şi branşamente ia utilităţi”, amplasat în Comuna Floreşti, str. x, nr. lC, jud. Cluj, identificat prin C.F. nr. x Floreşti;

– „Construire imobil de locuinţe colective cu regim de înălţime S+P+E – Corp J, împrejmuire, extindere conductă de gaz, racorduri şi branşamente la utilităţi”, amplasat în Comuna Floreşti, str. x, nr. lB, jud. Cluj, identificat prin C.F. nr. x Floreşti;

– „Construire imobil de locuinţe colective cu regim de înălţime S+P+E – Corp K, împrejmuire, extindere conductă de gaz, racorduri şi branşamente la utilităţi”, amplasat în Comuna Floreşti, str. x, nr. lA, jud. Cluj, identificat prin C.F. nr. x Floreşti;

– „Construire imobil de locuinţe colective cu regim de înălţime S+P+E – Corp L, împrejmuire, extindere conductă de gaz, racorduri şi branşamente la utilităţi”, amplasat în Comuna Floreşti, str. x, jud. Cluj, identificat prin C.F. nr. x Floreşti.

– „Construcţie grădiniţă de copii cu regim de înălţime D+P+E, împrejmuire, extindere conductă de gaz, racorduri şi branşamente”, amplasat în Comuna Floreşti, str. x, jud. Cluj, identificat prin C.F. nr. x Floreşti.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului cauzat prin refuzul nejustificat de a emite actele administrative, constând în avize favorabile cu privire la imobilele identificate mai sus, prejudiciu în cuantum de 2.066.750 Euro cu titlu de beneficiu nerealizat, precum şi dobânda legală şi actualizarea cu indicele de inflaţie, de la data producerii prejudiciului şi până la achitarea efectivă a acestuia; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 989 din 22 februarie 2023)

Nulitatea. Principala sancţiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia civilă, la data de 20 aprilie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., S.C. D. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L. a solicitat rezoluţiunea tranzacţiei autentificată prin încheierea nr. 3422 din data de 7 noiembrie 2017 a F., cu privire la trei imobile teren situate în Oraşul Popeşti Leordeni, şi având numerele cadastrale x, cu consecinţa întoarcerii în patrimoniul său a părţilor sociale ale S.C. E. S.R.L.

Prin cererea completatoare din data de 5 octombrie 2018, reclamantul a solicitat şi anulare tranzacţiei invocând dispoziţiile art. 1214 C. civ. privind dolul.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 181 din 1 februarie 2022)

Motivarea hotărârii judecătoreşti. Precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 03.12.2018 reclamanta S.C. A. S.RL. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, anularea deciziei nr. 86/P/19.11.2018, a raportului de inspecţie economico financiară nr. 152/31.07.2018, a dispoziţiei obligatorii nr. 55/31.07.2018 şi a procesului-verbal nr. x/2066/2018.

Prin dispoziţia obligatorie nr. 55/31.07.2018, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov a dispus în sarcina reclamantei următoarele măsuri:

1. înregistrarea în evidenţa contabilă a societăţii a unor creanţe bugetare în sumă de 128.639.839,69 RON, reprezentând „subvenţie încasată necuvenit” de 70030943,69 RON, accesorii aferente calculate de la data de 01.02.2012 până la data de 30.06.2018 în sumă de 58.608.896 RON;

2. reorganizarea activităţii de control financiar preventiv la nivelul societăţii cu respectarea, în integralitate, a dispoziţiilor legale incidente.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 702 din 8 februarie 2022)

Recurs formulat în vederea recunoaştereii unui drept de superficie în favoarea recurentului-pârât. Recurs nefondat

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâţii E., F. şi G., s-a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa: 1. să dispună rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamanţii de rând 1, A. şi B., cu pârâtul de rând 1, E., la data de 20.08.2007, certificat sub nr. x/20.08.2007 de avocat H., privitor la apartamentul nr. x situat în Cluj-Napoca, ce face parte din corpul de clădire edificat pe terenul înscris în CF Cluj-Napoca nr. x (CF vechi x), nr. top. x şi y, în baza autorizaţiei de construire nr. x/22.11.2005, urmând să fie obligat pârâtul E. la restituirea sumei de 62.500 euro achitate în temeiul antecontractului de vânzare-cumpărare menţionat; 2. să oblige pârâtul de rând 1, E., la plata către reclamanţii de rând 1, A. şi B., a sumei de 120.000 euro cu titlu de daune interese; 3. să constate rezoluţiunea de drept a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare încheiate de reclamanţii de rând 2, C. şi D., cu pârâtul de rând 1, E., la data de 11.10.2007, autentificată sub nr. x/11.10.2007 de notarul public I. din Cluj-Napoca, privitoare la apartamentul nr. x situat în Cluj-Napoca, ce face parte din corpul de clădire edificat pe terenul înscris în CF Cluj-Napoca nr. x (CF vechi x), nr. top. x şi y, în baza autorizaţiei de construire nr. x/22.11.2005, în temeiul pactului comisoriu expres de gradul IV stipulat în promisiunea de vânzare-cumpărare, şi să oblige pârâtul E. la restituirea sumei de 65.000 euro achitate în temeiul acestei promisiuni; 4. să oblige pârâtul de rând 1, E., la plata către reclamanţii de rând 2, C. şi D., a sumei de 130.000 euro cu titlu de daune interese; 5. să dispună instituirea unui drept de retenţie asupra apartamentului nr. x cu locul de parcare aferent în favoarea reclamanţilor de rând 1, A. şi B., şi, respectiv, asupra apartamentului nr. x cu locul de parcare aferent în favoarea reclamanţilor de rând 2, C. şi D., ambele apartamente fiind situate în Cluj-Napoca, şi făcând parte din corpul de clădire edificat pe terenul înscris în CF Cluj-Napoca nr. x (CF vechi x), nr. top. x şi y, până la plata integrală a debitului în sumă 182.500 euro, şi respectiv, de 195.000 euro; 6. în principal, să oblige pârâţii de rând 2, F. şi G., să achite pârâtului de rând 1, E., suma de 100.000 euro, cu titlu de despăgubire prevăzută de art. 494 din vechiul C. civ., ca urmare a dobândirii dreptului de proprietate prin accesiune asupra apartamentului nr. x situat în Cluj-Napoca, ce face parte din corpul de clădire edificat pe terenul înscris în CF Cluj-Napoca nr. x (CF vechi x), nr. top. x şi y, şi, respectiv suma de 100.000 euro, cu acelaşi titlu, ca urmare a dobândirii dreptului de proprietate prin accesiune asupra apartamentului nr. x situat la aceeaşi adresă; 7. în subsidiar, să constate dreptul de superficie al pârâtului de rând 1, E., asupra terenului înscris în CF Cluj-Napoca nr. x (CF vechi x), nr. top x, în suprafaţă de 1.300 mp, proprietatea pârâţilor de rând 2, F. şi G., pentru apartamentele nr. x şi nr. 2, cu locurile de parcare aferente, situate în Cluj-Napoca, ce fac parte din corpul de clădire edificat pe terenul înscris în CF Cluj-Napoca nr. x (CF vechi x), nr. top. x şi y, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 326 din 10 februarie 2022)

Solicitarea anulării autorizaţiei de construire. Suspendarea executării actelor administrative până la judecarea pe fond a cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 11.06.2015 sub nr. x/2015 reclamanta A. i-a chemat în judecată pe pârâţii Primarul Sectorului 4, Consiliul Local al Sectorului 4, B. şi S.C. C. S.R.L., solicitând:

– anularea autorizaţiei de construire nr. 804/1777 şi 37064 din 26.10.2012 emise de Primarul Sectorului 4 pentru terenul situat în str. x, având ca obiectiv Realizarea unui ansamblu rezidenţial S+P+2E+M format din 6 tronsoane de două tipuri, tip A şi tip B (conform PUZ „Parcul Tineretului” aprobat cu HCGMB nr. 232/2005 şi HCGMB nr. 278/2005 şi PUD aprobat cu HCL S4 nr. 28 din 31.03.2009);

– anularea HCL Sector 4 nr. 28 din 31.03.2009 prin care s-a aprobat Planul Urbanistic de Detaliu având ca obiect Construire ansamblu rezidenţial S+P+2E-3R în Parcul Lumea Copiilor pe un teren în suprafaţă de 20.107 mp, proprietatea numitei B.;

– obligarea pârâţilor la restabilirea situaţiei anterioare emiterii actelor a căror anulare se solicită.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 1454 din 6 martie 2020)

Cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat între părți și restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară. Eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate

Prin cererea înregistrată la data de 18.11.2016 sub nr. x/2016 pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost modificată, reclamantul A.,

a solicitat: 1. să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare încheiat între pârâta de ordin 1 S.C. B. S.A. şi pârâta de ordin 2 S.C. C. S.R.L., autentificat sub nr. x/20.02.2008 de către BNP D. din Vălenii de Munte, pentru cauză ilicită, conform dispoziţiilor art. 966, art. 948 C. civ. şi încheiat, cu nesocotirea prevederilor art. 20 din Legea nr. 10/2001 şi H.G. nr. 498/2003, art. 20 alin. (41) din Legea nr. 247/2005, cu restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară; x. să se dispună anularea actului de dezmembrare autentificat de BNP D. sub nr. x/20.03.2008, încheiat de pârâta de ordin 2 S.C. C. S.R.L.; 3. să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare încheiat între pârâta de ordin 2 S.C. C. S.R.L. şi pârâta de ordin 3 S.C. E. S.R.L., autentificat sub nr. x/20.03.2008, de către BNP D. din Vălenii de Munte, încheiat cu încălcarea prevederilor art. 966, art. 948 C. civ., cu restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară; x. să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta de ordin3 S.C. E. S.R.L. şi pârâta de ordin 4 S.C. F. S.R.L., autentificat sub nr. x/10.04.2012 de către BNP D. din Vălenii de Munte, încheiat cu încălcarea prevederilor art. 966, art. 948 C. civ., cu restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară; x. să se constate nulitatea absolută a antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între pârâta de ordin3 S.C. E. S.R.L. şi pârâta de ordin 4 S.C. F. S.R.L., autentificat sub nr. x/28.11.2011 de către BNP G., încheiat cu încălcarea prevederilor art. 966, art. 948 C. civ., cu restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară şi acordarea cheltuielilor de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1594 din 2 octombrie 2019)

Hotărâre dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Respingerea căii de atac promovate

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâţii S.C. B. S.R.L. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) lit. b) raportat la art. 47 alin. (1) lit. b) şi c) şi art. 35 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi al dispoziţiilor art. 29, 30 şi 32 C. proc. civ., solicitând instanţei:

– să i se interzică pârâtei S.C. B. S.R.L. să desfăşoare acte de comerţ având ca obiect produse în denumirea cărora se regăseşte elementul C. ori cuvinte sau expresii derivate din mărcile reclamantei, întrucât se confundă până la identitate cu mărcile înregistrate în portofoliul său;
– să se interzică pârâtei S.C. B. S.R.L.: să mai desfăşoare activităţi cu specific publicitar şi de marketing relativ la produsele sus-menţionate, inclusiv în mediul virtual/internet; să menţioneze C., cuvinte sau expresiile derivate din mărcile reclamantei pe ambalaje, broşuri, pliante şi alte asemenea elemente de promovare şi comercializare a produselor sale;
– obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la radierea şi eliminarea tuturor termenilor, cuvintelor sau expresiilor derivate din mărcile reclamantei, din materialele promoţionale şi de comercializare indicate;
– sa se interzica pârâtei S.C. B. S.R.L. să insereze elementele C., cuvinte, expresii derivate ori reprezentări grafice similare în documentaţia statutară şi în orice alte documente de autorizare sau certificare a activităţii sale comerciale;
– obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 100.000 de RON ca o consecinţă a desfăşurării cu rea-credinţă a activităţii comerciale, cu încălcarea dreptului la marcă al reclamantei, în temeiul dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 dar şi ca efect al diminuării şi afectării gradului de notorietate al mărcii reclamantei prin desfăşurarea activităţilor de comerţ în condiţiile sus – arătate, prin interpunerea şi promovarea produselor purtând însemne specifice mărcii sale (termenii – C. precum şi cuvinte sau expresii derivate din mărcile reclamantei ori reprezentări grafice similare);
– obligarea pârâtelor, în solidar, la suportarea cheltuielilor de judecată angajate de soluţionarea prezentului litigiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 451 şi următoarele C. proc. civ.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2118 din 19 octombrie 2021)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Vicierea consițământului prin dol. Apel. Încălcarea de către instanţă a dispoziţiilor art. 472 alin. (1) NCPC

În conformitate cu prevederile art. 472 alin. (1) C. proc. civ., intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe.
Împrejurarea că instanţa de apel a admis apelul, cu consecința schimbării, în parte, a sentinței pronunțate de prima instanță, în sensul respingerii cererii în constatarea nulității antecontractului de vânzare-cumpărare întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele vicierii consimţământului prin dol, refuzând să examineze celelalte cauze de nulitate invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, cu motivarea că intimatul-reclamant nu a formulat apel incident, contravine prevederilor art. 472 alin. (1) C. proc. civ.
În această situaţie, instanţa de apel a încălcat intimatului dreptul la apărare și la un proces echitabil, dar şi principiul rolului activ, întrucât intimatului trebuia să i se recunoască posibilitatea să invoce în apărare motivele rămase neexaminate, iar instanța de apel era obligată să se pronunțe asupra lor, deoarece reclamantul, obținând o hotărâre favorabilă în primă instanță, nu putea să formuleze apel pentru a susține că prima instanță, deşi a găsit întemeiat un motiv de nulitate şi a anulat antecontractul, trebuia să verifice toate cauzele de nulitate invocate.

(ICCJ, Secția a II-a civilă, decizia nr. 1151 din 17 mai 2022)