Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
75 views
Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite, astfel cum dispun dispoziţiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., prin cererile şi apărările părţilor.
De asemenea, art. 22 alin. (2) C. proc. civ. prevede că judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, însă fără a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.
În cazul particular al speţei, prin cererea de recurs, recurentul-reclamant critică hotărârea instanţei de apel doar cu privire la daunele morale. Referitor la daunele materiale, acesta nu aduce nicio critică, astfel că soluţia pronunţată cu privire la acest capăt de cerere a rămas definitivă, nefiind recurată.
Aşadar, Înalta Curte este învestită doar cu soluţionarea recursului referitor la capătul de cerere privind daunele morale, astfel încât nu poate judeca decât în limitele recurate.
Or, cererea de precizare a capătului doi de cerere, prin care recurentul-reclamant înţelege să micşoreze câtimea obiectului cererii de chemare în judecată la suma de 14.643,38 RON reprezentând daune materiale constând în cheltuieli cu asistenţa juridică efectuate de parte în cursul procesului penal, în legătură cu măsurile preventive de libertate, vizează o altă soluţie (respectiv soluţia dată capătului de cerere privind acordarea daunelor materiale, soluţie nerecurată însă, aşa cum anterior s-a arătat), astfel că ea excede limitelor judecăţii în recurs, fiind aşadar, inadmisibilă în această fază procesuală, date fiind dispoziţiile art. 494 în referire la art. 477 C. proc. civ.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge ca atare cererea recurentului-reclamant de precizare în această cale de atac a capătului doi de cerere.
II.2. În ceea ce priveşte recursul formulat, examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că acesta este fondat şi urmează a fi admis pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Prin memoriul de recurs, recurentul-reclamant a invocat incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivat de faptul că hotărârea atacată este pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile în stabilirea cuantumului daunelor morale acordate pentru prejudiciul moral pe care l-a suferit ca urmare a arestării sale nelegale.
Prin dezvoltarea criticilor subsumate de recurent acestui caz de casare, se reproşează instanţei de apel o nemotivare a hotărârii recurate, justificat de faptul că nu au fost analizate criteriile legale pentru stabilirea daunelor morale. Or, aceste critici sunt subsumabile dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora „casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”.
Prin urmare, Înalta Curte va analiza, prin prisma acestui motiv de casare, recursul formulat, apreciind în acest cadru procesual că sunt întemeiate criticile recurentului-reclamant referitoare la faptul că instanţa de apel nu a analizat criteriile pentru stabilirea daunelor morale, hotărârea instanţei de apel nefiind motivată în acest sens.
Se reţine în prealabil, cu privire la obligaţia instanţelor judecătoreşti de a motiva hotărârile pronunţate, statornicită în cuprinsul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., că atât doctrina, cât şi jurisprudenţa sunt constante în a aprecia că motivarea unei hotărâri judecătoreşti trebuie să fie clară, coerentă şi completă, să constituie pentru părţi o garanţie puternică împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanţele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanşat prin căile de atac.
Însăşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa constantă care reflectă un principiu legat de buna administrare a justiţiei, a statuat că instanţele naţionale trebuie să indice suficient de clar şi coerent motivele pe care se întemeiază, astfel încât justiţiabilul să-şi poată exercita în mod util dreptul de recurs de care dispune (cauza Hadjianastassiou împotriva Greciei şi cauza Boldea împotriva României).
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 28 aprilie 2005 în Cauza Albina împotriva României, publicată în Monitorul Oficial Nr. 1.049 din 25 noiembrie 2005 (cererea nr. 57.808/00), a statuat în mod expres că:
„dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor (…) acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată (…) Conform jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt, hotărârea sa, să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997 – VIII, p. 2.930, paragraful 60)”.
Aplicând aceste considerente circumscrise prevederilor art. 497 C. proc. civ. în referire la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., speţei deduse judecăţii, evident în limitele stabilite prin cererea de recurs, potrivit art. 494 C. proc. civ. în referire la art. 477 şi art. 479 C. proc. civ., Înalta Curte observă convergent criticilor formulate prin cererea de recurs, că instanţa de apel, deşi la pagina 19 a deciziei recurate, punctul IV.I, enunţă în mod expres criteriile care trebuie avute în vedere pentru stabilirea concretă a daunelor morale („Relativ la cuantumul efectiv al despăgubirilor, Curtea porneşte de la împrejurarea că stabilirea prejudiciului constând în consecinţele negative suferite de reclamant se face pornind de la anumite criterii unanim recunoscute în doctrină şi jurisprudenţă: importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării de către victimă şi măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială (…)”), totuşi în continuare, la punctul IV.2 din decizia recurată, se grefează în mod exclusiv, pe jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, indicând o serie de decizii ale Curţii europene, fără însă a proceda şi la o analiză a criteriilor pe care însăşi le-a expus în prealabil ca fiind incidente în operaţiunea juridică de evaluare a cuantumului despăgubirilor cuvenite.
Este real că face, însă, excepţie criteriul situaţiei profesionale deosebite a recurentului-reclamant la momentul arestării (criteriu analizat la pagina 22, ultimul paragraf:
„Pe cale de consecinţă, pe baza reperelor regăsite în această jurisprudenţă, având în vedere într-un mod rezonabil şi situaţia profesională deosebită a reclamantului, la momentul arestării fiind şi procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Prahova (ceea ce a condus la o afectare mai substanţială a reputaţiei, întrucât corupţia în rândul magistraţilor are o imagine puternic negativă în ochii publicului larg şi ai membrilor corpului profesional, precum şi la o situaţie mai delicată în legătură cu colegii din camera de detenţie), Curtea apreciază cuantumul sumei acordate de prima instanţă numai parţial justificat, o sumă de 40.000 RON (aproximativ 8.000 euro) constituind o satisfacţie suficientă şi echitabilă”), însă toate celelalte criterii enumerate la punctul IV.1 au fost omise.
Mai observă Înalta Curte şi faptul că inclusiv din modalitatea de redactare a instanţei de apel reiese că aceasta antama prin folosirea expresiei „în primul rând” de la punctul IV.2, pagina 19, ultimul paragraf, şi o analiză în continuare a celorlalte criterii, analiză care lipseşte însă.
Or, lipsa unei analize concrete în cauză, în sensul că la stabilirea cuantumului daunelor morale acordate instanţa trebuie să aprecieze, să aibă în vedere, pe lângă criteriul echităţii şi proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, şi importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămarii de către victimă şi măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, consecinţele suportate de către reclamant în plan personal, familial, psihologic şi profesional ca urmare a arestării şi inculpării nelegale, precum şi criterii consacrate jurisprudenţial în materia stabilirii daunelor morale, relevă nelegalitatea deciziei atacate, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin raportare la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care instituie garanţia procesuală a motivării hotărârilor judecătoreşti.
Potrivit art. 540 alin. (1) C. proc. pen., „La stabilirea întinderii reparaţiei se ţine seama de durata privării nelegale sau injuste de libertate, precum şi de consecinţele produse asupra persoanei, asupra familiei celui privat de libertate ori asupra celui aflat în situaţia prevăzută la art. 538, iar în cazul celui aflat în situaţia prevăzută la art. 539^1 alin. (1), de durata, precum şi de consecinţele măsurii asupra persoanei şi asupra vieţii intime, familiale şi private a acesteia”.
Aşadar, o atare manieră de redare a unor considerente de ordin general, fără particularizare la speţă şi de omisiune astfel, de cercetare a marii majorităţi a criteriilor legale incidente în evaluarea judiciară impusă de obiectul cauzei, ilustrează în realitate, o decizie nemotivată a instanţei de apel, făcând imposibilă pe cale de consecinţă, exercitarea controlului judiciar, situaţie de natură să atragă casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 497 C. proc. civ. în referire la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-reclamant A., va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.
În rejudecare, examinând motivat criteriile legale şi jurisprudenţiale ale Curţii Europene ale Drepturilor Omului în această materie, enunţate supra, instanţa de apel va statua cu argumente proprii, în ce măsură criticile reclamantului cu privire la cuantumul efectiv al despăgubirilor cuvenite îşi găsesc sau nu justificarea în cauză.
Sursa informației: www.scj.ro.
