Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
827 views
Cu titlu prealabil, întrucât recurenta formulează critici atât în ce priveşte hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, cât şi pe cea a Tribunalului Ilfov, în raport de dispoziţiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile date în apel sunt supuse recursului, Înalta Curte va analiza motivele de recurs numai prin raportare la hotărârea instanţei de apel.
În ce priveşte criticile formulate prin calea de atac exercitată în cauză, Înalta Curte va analiza motivele de recurs după o prealabilă grupare, în funcţie de cazul de casare căruia i se circumscrie fiecare.
Astfel, criticile vizând încălcarea principiului disponibilităţii şi încălcarea regimului juridic al probaţiunii, vor fi analizate din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin raportare la împrejurarea că în dezvoltarea acestor critici, recurenta invocă încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Recurenta arată că instanţele de fond nu s-au pronunţat în privinţa a ce au fost învestite, respectiv cu privire la daunele morale ce reprezintă consecinţa faptelor comise cu vinovăţie din dosarele penale. În legătură cu acest motiv de recurs, prin care se reclamă încălcarea principiului disponibilităţii, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat.
Potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor. Din analiza cererii introductive, în acord cu cele reţinute de instanţa de apel, reiese că pretenţiile reclamantei au fost întemeiate pe dispoziţiile ce reglementează răspunderea civilă delictuală şi, prin nicio cerere ulterioară, nu s-a procedat la modificarea obiectului ori a temeiului de drept al acţiunii.
De asemenea, Înalta Curte reţine că motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, este concordantă cel de-al doilea petit cu care a rămas învestită instanţa şi cu temeiul de drept invocat, prin aceasta reclamând actele delictuale multiple, privind hărţuiri şi umilinţe repetate cu perseverenţă, ce au avut consecinţe afectarea stării sale de sănătate – fizice şi psihice şi prejudicierea sa morală, astfel încât, nu s-ar putea reţine o nesocotire a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ. de către instanţele fondului, prin aceea că nu ar fi stăruit în conturarea unui cadru procesual obiectiv clar înainte de a păşi la judecată.
Dimpotrivă, instanţa de apel, învestită prin calea de atac exercitată de reclamantă, cu critici vizând o pretinsă înţelegere greşită a fondului cauzei, a analizat atât cuprinsul cererii de chemare în judecată şi a precizările ulterioare ale reclamantei, cât şi conţinutul hotărârii instanţei de fond, reţinând că există o deplină concordanţă între ceea ce s-a cerut, şi ceea ce s-a analizat de către instanţa de fond, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată.
Totodată, instanţa de apel a procedat la o analiză proprie, în virtutea caracterului devolutiv al căii de atac a apelului, în limitele cu care a fost învestită, pentru a determina, în ce măsură hărţuirile şi umilinţele pretins a fi fost încercate de către reclamantă, reprezintă o lezare a drepturilor nepatrimoniale consacrate de art. 72 C. civ., analiză în urma căreia, instanţa de apel a reţinut că nu sunt întrunite în cauză cele patru condiţii necesar a fi întrunite cumulativ pentru angajarea răspunderii civile delictuale.
Concluzionând, Înalta Curte observă că instanţa de apel a analizat cererea reclamantei prin raportare la cadrul procesual obiectiv, cu care aceasta a învestit instanţa, fiindu-i astfel recunoscut şi asigurat dreptul de liber acces la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţia revizuită a României.
În ce priveşte motivul de recurs îndreptat împotriva încheierii din data de 22 martie 2022 prin care se critică o încălcare a regimului juridic al probaţiunii cu consecinţa imposibilităţii dovedirii pretenţiilor vizând fondul cauzei, Înalta Curte îl găseşte neîntemeiat şi va fi respins în consecinţă.
Astfel, recurenta a invocat excepţia de ordine publică a nelegalităţii judecării apelului la primul termen de judecată fără a pune în discuţie probatoriul, încuviinţarea şi administrarea sa, cu consecinţa înfrângerii agresive a dreptului său la apărare, prin imposibilitatea de a-şi proba susţinerile, şi admiterea tuturor cererilor adversarului, cu consecinţa unei motivări doar după spusele acestuia, ceea ce dovedeşte, dincolo de orice dubiu, nelegalitatea judecării pricinii.
Înalta Curte reţine că la termenul de judecată din 22 martie 2022, Curtea de Apel a acordat cuvântul pentru susţinerea cererii de încuviinţare a probatoriului, reclamanta, prin mandatar, solicitând încuviinţarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul părţilor şi a probei testimoniale cu doi martori, teza probatorie constând în evidenţierea nivelului de suferinţă al reclamantei. Curtea de Apel a respins cererea de administrare a probatoriului ca nefiind util soluţionării cauzei, în raport de criticile formulate prin calea de atac a apelului, de teza probatorie indicată, precum şi de probele administrate în etapa fondului. Totodată, Curtea de Apel a reţinut că a fost învestită cu nelegalitatea hotărârii primei instanţe, urmând a se pronunţa asupra apelului şi apoi, în raport de soluţia dată, eventual într-o evocare de fond, să dispună suplimentarea probatoriului.
În consecinţă, contrar susţinerilor recurentei, la termenul din 22 martie 2022, Curtea de Apel a pus în discuţie cererea de încuviinţare a probatoriului, reclamanta prin mandatar a formulat concluzii în ce priveşte aceste aspect, iar instanţa, după deliberare, a respins cererea de administrare a probatoriului, reţinând caracterul lipsit de utilitatea al acestuia prin raportare la teza probatorie indicată şi totodată de limitele învestirii instanţei de apel prin calea de atac exercitată.
Aşadar, nu se confirmă în raport de cuprinsul încheierii de şedinţă din 22 martie 2022, criticile recurentei vizând încălcarea regimului probaţiunii, astfel încât şi acest motiv de recurs urmează a fi respins.
Recurenta a mai invocat încălcarea dispoziţiilor art. 21 care consacră dreptul de liber acces la justiţie şi art. 24 (dreptul la apărare) din Constituţia României, cât şi încălcarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care consacră dreptul la un proces echitabil, fără însă a indica, concret, modul în care instanţa de apel a înfrânt aceste principii fundamentale. Observând că încălcarea acestor principii de drept a fost invocată, ca o concluzie, la finalul căii de atac, reiese că sunt ataşate, ca un corolar, motivelor de recurs dezvoltate şi analizate supra, în privinţa cărora, Înalta Curte s-a pronunţat, motiv pentru care va respinge şi acest motiv de recurs ca nefondat.
În ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 3, art. 4 C. proc. civ. şi art. 20 din Constituţia României, ce consacră aplicarea prioritară a tratatelor internaţionale privitoare la drepturile omului şi a celor ale Uniunii Europene, nu a fost motivată de către recurentă, invocând, generic, încălcarea normelor europene.
Pentru a constata o încălcare a acestor dispoziţii, ar fi fost necesar ca reclamanta să indice în concret acel drept consacrat de legislaţia Uniunii Europene şi care nu este reglementat de dreptul intern, dar care ar avea aplicabilitate în cauza deferită judecăţii în privinţa căruia, instanţele fondului au refuzat aplicarea.
De asemenea, în măsura în care partea ar fi identificat un drept, reglementat printr-un tratat internaţional privind drepturile omului, care ar fi instituit un regim favorabil, faţă de dispoziţiile de drept intern aplicabile, revenea părţii obligaţia de a le invoca în concret şi de a solicita aplicarea prioritară a acestora. Or, reclamanta nu a indicat în mod particular, nici în faţa instanţelor fondului şi nici prin cererea de recurs, care ar fi normele de drept internaţional aplicabile care i-ar genera un regim favorabil faţă de normele dreptului intern, motiv pentru care Înalta Curte va respinge ca nefondat şi acest motiv de recurs.
Din perspectiva motivului de recurs vizând nemotivarea hotărârii, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine caracterul neîntemeiat şi îl va respinge pentru considerente ce vor fi expuse în continuare.
Înalta Curte reţine că obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi a art. 6 alin. (1) din Convenţie pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Deşi se invocă o nemotivare a hotărârii, recurenta se raportează în fapt la dezlegarea pe care instanţa de apel a dat-o naturii juridice a cererii sale introductive – acţiune în răspundere civilă delictuală, şi respectiv analizei cauzei pe care a realizat-o, pornind de la cadrul procesual obiectiv şi criticile formulate prin memoriul de apel.
Contrar susţinerilor recurentei, hotărârea instanţei de apel este motivată în conformitate cu standardul de calitate instituit de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi prin art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, fiind enunţate cu claritate atât situaţia de fapt reţinută în cauză pe baza probatoriului administrat, normele legale incidente, precum şi modul de aplicare al legii la situaţia de fapt determinată. De asemenea, Înalta Curte reţine că au fost analizate şi s-a răspuns tuturor argumentelor principale invocate de părţi, iar considerentele sunt formulate şi structurate coerent, de natură a susţine concluzia şi raţionamentul instanţei.
Astfel cum se reţine frecvent în jurisprudenţa Înaltei Curţi, motivarea nu poate avea semnificaţia unui răspuns exhaustiv la toate argumentele părţilor care sprijină fiecare capăt de cerere/critică din calea de atac, fiind unanim recunoscut aspectul potrivit cu care motivarea unei hotărâri judecătoreşti nu este o problemă de volum, ci una de conţinut, de substanţă.
Împrejurarea că instanţa de apel a dat o altă dezlegare situaţiei de fapt, ori problemelor de drept, faţă de cele propuse de una din părţi, nu echivalează reţinerea unor motive străine în considerentele hotărârii, ci, dezlegarea dată de instanţa de apel reprezintă rodul analizei şi aplicării instituţiilor de drept potrivit interpretării proprii, ce nu poate fi cenzurată decât numai în măsura în care se identifică un motiv de nelegalitate dintre cele expres şi limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Concluzionând, Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de apel este motivată conform standardelor de calitate instituite de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar prin motivarea corespunzătoare a hotărârii judecătoreşti, se asigură totodată respectarea garanţiilor de imparţialitate ale judecătorului şi de calitate a actului de justiţie, motiv pentru care, Înalta Curte înlătură şi criticile recurentei-pârâte vizând lipsa de obiectivism a hotărârii instanţei de apel.
Din perspectiva motivului de recurs vizând greşita aplicare a dispoziţiilor de drept material, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă, Înalta Curte reţine de asemenea caracterul nefondat şi îl va respinge în consecinţă.
Subsumat acestui motiv de recurs, s-a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 3, art. 4 C. proc. civ., art. 20, art. 21 şi art. 24 din Constituţia României, cât şi încălcarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Prin raportare la împrejurarea că aceste norme instituie principii fundamentale pentru desfăşurarea procesului civil (accesul liber la justiţie, dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi aplicarea prioritară a dreptului Uniunii Europene), criticile nu pot fi circumscrise motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care acestea au fost analizate în secţiunea dedicată motivelor de recurs subsumate art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Observând că recurenta nu a indicat în cuprinsul căii de atac dispoziţii de drept material a căror analiză ar putea fi realizată din perspectiva motivului de recurs reglementat de pct. 8, Înalta Curte va respinge acest motiv de recurs ca nefondat.
În ce priveşte cererea intimatei-pârâte B. de obligare a recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, în raport de dispoziţiile art. 452 C. proc. civ., potrivit cărora dovada existenţei şi întinderii cheltuielilor de judecată poate fi făcută, cel mai târziu, la data închiderii dezbaterilor, precum şi a dispoziţiilor art. 394 alin. (3) C. proc. civ., în raport de care după încheierea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamă, Înalta Curte o va respinge ca neîntemeiată, având în vedere că acestea au fost solicitate şi dovedite ulterior închiderii dezbaterilor.
Sursa informației: www.scj.ro.
