Motivarea unui act administrativ. Condiţie obligatorie de legalitate a actului. Garanţie împotriva arbitrariului

19 apr. 2024
341 views
  • Constituţia României: art. 1 alin. (4)
  • Constituţia României: art. 133 alin. (1)
  • Constituția României: art. 147 alin. (4)
  • Constituţia României: art. 61 alin. (1)
  • Legea nr. 303/2004: art. 60
  • Legea nr. 554/2004: art. 20 alin. (3)
  • NCPC: art. 22 alin. (2)
  • NCPC: art. 425
  • NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8
  • NCPC: art. 497

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 5 decembrie 2019, contestatoarea A. – Judecător la Judecătoria Beiuș – a solicitat anularea Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1063 din 12 noiembrie 2018 prin care s-a respins cererea de transfer de la Judecătoria Beiuș la Judecătoria Oradea.

Prin decizia nr. 2533/15 mai 2019, s-a declinat competența de soluționare a cauzei in favoarea Curții de Apel Oradea.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 1654 din 21 martie 2022)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Deși recurenta-reclamantă nu a invocat expres, criticile sale din cererea de recurs pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția adoptată; Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță. De altfel, se constată că prin argumentele aduse pe această cale se invocă în esență o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă nu poate fi reținută raportat la sentința atacată.

Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea. Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

„În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)”.

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., acesta trebuie verificat prin prisma considerentelor Deciziei nr. 454/2020 a Curții Constituționale.

Prin decizia mai sus amintită, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, și în art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, care nu precizează condițiile transferării judecătorilor, precum și art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, sunt neconstituționale.

În esență, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor legale – art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004 – prin care este reglementată instituția transferului, fără stabilirea condițiilor în care se realizează transferul și care au permis adoptarea Regulamentului ce completează legea, cu încălcarea art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1), art. 133 alin. (1) din Constituție.

Din cuprinsul motivării rezultă faptul că prevederile art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004 au fost constatate neconstituționale pentru lipsa de previzibilitate a textului de lege criticat, care nu precizează condițiile transferării judecătorilor, fapt care generează o stare de impredictibilitate fiind încălcate prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, deoarece de la caz la caz, în mod arbitrar se poate decide în mod subiectiv cu privire la cariera judecătorilor. S-a arătat, în motivarea deciziei Curții Constituționale, cu privire la statutul judecătorilor și procurorilor, că elementele esențiale ale raporturilor de muncă al acestora trebuie reglementate prin lege, iar nu printr-un act cu forță juridică inferioară acestuia, respectiv prin hotărâre cu caracter normativ emisă de autoritatea pârâtă. De asemenea, revine legiuitorului sarcina de a reglementa prin lege, pe de o parte, instituția transferului și criteriile care trebuie să fie îndeplinite (în cadrul Legii nr. 303/2004) și, pe de altă parte, procedura realizării acestuia (în cadrul Legii nr. 317/2004).

Or, aceste dispoziții legale au stat la baza emiterii hotărârii contestate în prezenta cauză.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Înalta Curte constată incidentă în prezenta cauză Decizia Curții Constituționale nr. 454/2020 în raport de obiectul prezentului litigiu și față de faptul că la data apariției Deciziei Curții Constituționale nr. 454/2020 cauza aflată în recurs se află în curs de soluționare. Nu poate fi reținută vreo încălcare a principiului neretroactivității, deoarece Decizia Curții Constituționale nr. 454/2020 produce consecințe juridice și cu privire la o cauză în curs de judecată pentru o situație juridică nefinalizată, față de prevederile art. 6 din noul C. civ.

Prin acțiunea formulată, reclamanta a contestat hotărârea emisă de CSM, secția pentru judecători prin care a fost respinsă cererea sa de transfer, cerere de transfer formulată în baza art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 coroborat cu art. 1-3 din Hot. CSM nr. 193/2006 prin care s-a aprobat Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor.

În raport de cele expuse, dispărând temeiul juridic care permitea intimatului-pârât emiterea de hotărâri în materia transferului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Cu privire la capătul de cerere având ca obiect admiterea cererii de transfer, Înalta Curte constată însă că nu poate fi soluționat direct de către prezenta instanță și că este prematur formulat, față de cadrul legislativ existent la data soluționării prezentului recurs.

Astfel, în cauza aflată pe rol în faza recursului la data publicării în Monitorul Oficial (24 iulie 2020) sunt incidente dispozițiile Deciziei C. civ. nr. 454 din 24 iunie 2020, în raport de dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție în sensul aplicării pentru viitor și față de caracterul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale.

Hotărârea emisă de autoritatea competentă CSM, secția pentru judecători, prin care în baza art. 60 alin. (1) și (2) din Legea nr. 304/2004 a fost respinsă cererea de transfer formulate de reclamantă este nelegală, deoarece a devenit lipsită de temei legal, ca urmare a declarării neconstituționale a dispozițiilor legale pe care s-a fundamentat.

Pe de altă parte, nu numai în controlul de legalitate al hotărârilor CSM, ci chiar și în privința cererilor de transfer sunt incidente dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 454/2020.

Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004 sunt neconstituționale și urmează a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecare la momentul publicării deciziei, dar și că nu pot fi prevăzute prin Regulament condițiile transferului, acestea fiind necesar a fi reglementate prin Legea nr. 303/2004. În consecință, în respectarea principiului legalității, nu se poate dispune de către instanța de recurs asupra cererilor de transfer, în condițiile declarării neconstituționalității textului de lege care reglementa transferul, fără însă a cuprinde condițiile de transfer.

În îndeplinirea obligației sale constituționale de a pune în acord cu Constituția prevederile art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004, legiuitorul a emis Legea nr. 313/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor în vigoare din 5 ianuarie 2022, dar din lecturarea acesteia, Înalta Curte nu a putut regăsi tratarea situației de aplicare a legilor civile în timp; cu alte cuvinte, legiuitorul nu a rezolvat pe cale legislativă și problema cererilor de transfer pendinte, formulate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 313/2021 dar nesoluționate până la intrarea acesteia în vigoare (cum este situația unei cereri de transfer respinse, cu decizia emisă de secție anulată definitiv de instanță).

Or, pentru a nu afecta nici dublul grad de jurisdicție și nici prerogativa exclusivă a organului administrativ de a aprecia prima facie asupra modalității de rezolvare a acestui conflict temporal de legi astfel încât să nu rezulte o vătămare a reclamantei, Înalta Curte va respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea la transfer ca fiind prematur introdus. Ca urmare, nu vor fi analizate aspectele de fapt și de drept care se referă la respectarea sau nu a criteriilor de transfer.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A., va casa sentința atacată și, rejudecând, va admite în parte acțiunea formulată de recurenta – reclamantă A.; va anula Hotărârea nr. 1063/12.11.2018 emisă de secția pentru Judecători a C.S.M. în ceea ce o privește pe reclamantă și va respinge capătul de cerere având ca obiect admiterea cererii de transfer, ca prematur introdus.

Sursa informației: www.scj.ro.

Motivarea unui act administrativ. Condiție obligatorie de legalitate a actului. Garanție împotriva arbitrariului was last modified: aprilie 19th, 2024 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.