Distincția dintre planul de investiții și proiectul de investiții în analiza legalității revocării acordului de finanțare și recuperării ajutorului de stat

• H.G. nr. 797/2012: art. 2 lit. l)
• NCPC: art. 22 alin. (2)
• NCPC: art. 425 alin. (1)
• NCPC: art. 453
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 6
• NCPC: art. 496 alin. (1)

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 21.11.2017, sub nr. de dosar x/2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor – Direcția Generală Ajutor de Stat, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea: comunicării nr. 579035/23.03.2017 prin care i se aduce la cunoștință refuzul de eliberare a sumei nerambursabile aferentă Cererii de plata nr. x, Notei de constatare unilaterală privind verificarea stadiului de realizare a investiției nr. 578518/20.02.2017, comunicată ca anexă la comunicarea menționată la pct. 1, a scrisorii de revocare a acordului pentru finanțare având nr. 179 din data de 23.03.2017 și a deciziei de recuperare a ajutorului de stat nr. 61472 din 20.06. 2017.

– în subsidiar, solicită anularea în parte a actelor emise de M.F.P. în sensul reducerii ajutorului de stat revocat și recuperat, strict proporțional cu gradul de neachiziționare a activelor, prin aplicarea principiului proporționalității.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 2180 din 12 aprilie 2024)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor în continuare arătate:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

În acest sens, Înalta Curte reține că, potrivit art. 425 C. proc. civ.:

„(1) Hotărârea va cuprinde:

b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

Cu privire la acest aspect, Curtea reamintește că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, într-adevăr, așa cum s-a statuat într-o jurisprudență constantă de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, garanțiile implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului includ obligația de a motiva hotărârile judecătorești (cauza H. împotriva Belgiei, pct. 53). O decizie motivată permite părților să demonstreze că a fost audiată în mod real cauza lor. Deși o instanță internă dispune de o anumită marjă de apreciere în alegerea argumentelor și admiterea probelor, aceasta trebuie să-și justifice activitățile, precizând motivarea deciziilor sale (cauza Suominen împotriva Finlandei, pct. 36 și cauza Carmel Saliba împotriva Maltei, pct. 79).

Din această jurisprudență, Curtea reține că, deși art. 6 alin. (1) nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument [ cauzele Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, pct. 61; García Ruiz împotriva Spaniei (MC), pct. 26; Jahnke și Lenoble împotriva Franței (dec.); Perez împotriva Franței (MC), pct. 81], acesta impune ca instanța internă să fi examinat totuși în mod real chestiunile esențiale supuse atenției sale. Mai mult, instanța europeană a recunoscut că este motivată în mod corespunzător o decizie care permite părților să facă uz efectiv de dreptul lor de apel (Hirvisaari împotriva Finlandei, pct. 30 in fine).

Înalta Curte mai reține și că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Făcând în concret aplicarea acestor principii, Curtea apreciază că instanța de fond a motivat sentința în acord cu dispozițiile art. 425 C. proc. civ. și cu respectarea garanțiilor implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin sentință se reține faptul că temeiul de drept invocat de către MFP în actele administrative contestate prin cererea introductivă este reprezentat de subpct. 5.1, 5.4 lit. c), pct. 5, din cap. V, Anexa 3 la H.G. nr. 1680/2008 și că, raportat la noțiunea de „finalizare a proiectului de investiții”, societatea intimată a finalizat proiectul de investiții în termenul prevăzut în Planul de investiții, astfel cum a fost modificat, fiind îndeplinite cele trei obiective specifice.

Se arată, prin sentință că pentru verificarea stadiului de realizare proiectului de investiții a fost administrată proba cu expertiză tehnică de specialitate și expertiză contabilă și că au fost coroborat probele administrate de ambele părți cu dispozițiile legale de natură a lămuri noțiunea de „finalizare a proiectului de investiții”, prevăzute de art. 2 lit. 1) din H.G. nr. 797/2012.

Concluzionând, prin raportare la dispozițiile subpct. 5.1, 5.4 lit. c), pct. 5, din cap. V, Anexa 3 la H.G. nr. 1680/2008, instanța de fond a statuat că în speță nu este incident motivul de revocare invocat de autoritatea intimată.

Așadar, prin considerentele sale, instanța de fond a dat o dezlegare chestiunii esențiale pentru soluționarea litigiului, și anume dacă în speță societatea intimată a finalizat proiectul de investiții în termenul prevăzut, în acord cu dispozițiile legale incidente, în realitate, criticile formulate de recurent prin cererea de recurs vizând nu lipsa de motivare a hotărârii, ci modalitatea de interpretare a probelor.

Or, în recurs, cale de atac deschisă doar pentru motive de nelegalitate, nu pot fi puse în discuție și reanalizate probele administrate.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat.

Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. „Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. presupune, în mod necesar, indicarea de către recurent a unor norme de drept material specifice care să fi fost încălcate prin hotărârea recurată.

Deși recursul formulat de recurent nu indică, în mod specific, normele de drept material care au fost încălcate prin pronunțarea sentinței, Înalta Curte reține că revocarea acordului de finanțare și recuperarea ajutorului de stat au fost dispuse pentru motivul prevăzut de pct. 5.4. C) din Anexa nr. 3 a H.G. nr. 1680/2008, acesta fiind textul de a cărui interpretare depinde soluția pronunțată în prezentul litigiu.

Potrivit acestui text:

„5.4. Acordul pentru finanțare se revocă în situația în care: c) întreprinderea nu a finalizat proiectul de investiții în termenul prevăzut în planul de investiții

Autoritatea ar asimila cazului de nefinalizare a investiției următoarele situații:

– neachiziționarea unor active;

– neînregistrarea în patrimoniul societății a unor active, prin nealocarea unui număr de inventar”.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține că noțiunea de proiect de investiții nu este echivalentă cu noțiunea de plan de investiții, astfel cum este aceasta din urmă definită de art. 2 lit. l) din H.G. nr. 797/2012 ca fiind: document care cuprinde lista activelor corporale și necorporale amortizabile aferente investiției, excluzând terenurile și clădirile, cu indicarea denumirii activului, cantității, prețului unitar și a valorii totale, precum și a calendarului de efectuare a cheltuielilor aferente.

În limitele controlului de legalitate rezervat instanței de recurs, Înalta Curte reține că, în mare parte recursul critică modalitatea de apreciere a probelor de către instanța de fond, critică inadmisibilă față de fizionomia recursului, cale de atac extraordinară în care nu se poate antama reaprecierea probatoriului, în lipsa indicării unui temei legal concret care să susțină aceste critici.

Prin urmare, motivele de recurs vor fi analizate doar în măsura în care antamează interpretarea normelor de drept mai sus arătate, respectiv a noțiunii de finalizare a proiectului de investiții.

Astfel, chiar dispozițiile care reglementează cazul de revocare invocat în speță, prevăzut de pct. 5.4. C) din Anexa nr. 3 a H.G. nr. 1680/2008, utilizează cele două noțiuni în mod distinct: „întreprinderea nu a finalizat proiectul de investiții în termenul prevăzut în planul de investiții”.

Recurentul Ministerul Finanțelor a constatat incident acest motiv reținând că termenul prevăzut în planul de investiții modificat nu a fost respectat, pe considerentul neachiziționării, până la data de 31.12.2016, a tuturor activelor prevăzute în plan.

Contrar celor susținute în recurs, dar în acord cu cele reținute de instanța de fond, Înalta Curte reține că, în cauză, proiectul de investiții a fost finalizat în termen, iar obiectivele specifice ale Proiectului de investiție au fost îndeplinite în termenele asumate.

Astfel, finalizarea proiectului de investiții (echivalentă cu finalizarea investiției) a fost realizată prin înființarea unei noi unități de producție (A. de subansambluri auto), respectiv prin îndeplinirea obiectivelor proiectului prevăzute în Studiul tehnico-economic ce a stat la baza aprobării Acordului pentru finanțare.

Obiectivele specifice ale Proiectului de investiții au fost următoarele: crearea a 86 de noi locuri de muncă; înființarea unei unități noi productive prin construirea unei hală de producție, achiziționarea de active corporale și active necorporale; satisfacerea cererii existente de conducte ale circuitului de răcire și încălzire, conducte turbo-charger, conducte pentru admisia aerului, conducte pentru ventilarea aburului de ulei.

A. de subansambluri auto a fost înființată până la data de 31.12.2016, prin crearea unui amplasament nou pentru desfășurarea activității de producție pentru care s-a solicitat finanțarea, funcțională, aspect factual de altfel necontestat prin recurs, scopul schemei de ajutor de stat, respectiv realizarea unor investiții, fiind astfel atins.

În acest sens, în mod corect a reținut instanța de fond că toate cele 3 obiective specifice menționate în proiectul de investiție au fost îndeplinite, aspect de altfel necontestat prin recursul formulat, prin care recurentul nu aduce critici celor reținute de instanța de fond în acest sens. În acest sens, s-a reținut de către instanța de fond, fără a se contesta în recurs, crearea a 86 de noi locuri de muncă (obiectiv depășit, fiind create 107 locuri de muncă, conform notei de constatare unilaterală privind verificarea stadiului de realizare a investiției – fila x, vol. I), înființarea unei noi unități productive prin construirea unei hale de producție, achiziționarea de active corporale și active necorporale (s-a depășit cu mult numărul de active impus prin planul de investiții), satisfacerea cererii existente de conducte ale circuitului de răcire și încălzire, conducte turbo-charger, conducte pentru admisia aerului, conducte pentru ventilarea aburului de ulei.

Prin urmare, neachiziționarea unor active, care nu este de natură a afecta realizarea obiectivelor investiției, nu poate fi echivalată cu situația nefinalizării în termen a Proiectului de investiții.

Nu se poate reține, așa cum se susține prin motivele de recurs, că instanța de fond ar fi modificat normele juridice, stabilind că neachiziționarea unui procent de 5% din activele neeligibile menționate în Planul de investiții nu echivalează cu nerealizarea proiectului de investiții, în realitate instanța de fond făcând o distincție corectă între cele două noțiuni, cea de planul de investiții și cea de proiect de investiții.

Instanța de fond nu a stabilit, contrar celor susținute prin recurs, că prin achiziție se înțelege și închiriere sau punere la dispoziție. În realitate, instanța de fond a avut în vedere concluziile celor 2 rapoarte de expertiză realizate în cauză, faptul că pentru activele neachiziționate nu s-a solicitat finanțare nerambursabilă, în vreme ce restul activelor au fost achiziționate, depășind cu mult numărul activelor previzionate a fi achiziționate, apreciind în concluzie că faptul că aproximativ 5% din activele neeligibile menționate în planul de investiții nu au mai fost achiziționate, ca urmare a schimbării cerințelor pieții și că o parte din active au fost închiriate/puse la dispoziție, nu echivalează cu nerealizarea proiectului de investiții.

Împrejurarea că planul de investiții reprezintă un document obligatoriu, asumat a fi realizat de către societățile solicitante de ajutor de stat și care însoțește cererea de acord pentru finanțare, conform lit. c) pct. 1.2 Cap. V, Anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1680/2008 nu justifică de plano revocare a acordului de finanțare, având în vedere că această măsură, una cu consecințe radicale, trebuie să fie proporțională cu scopul urmărit. Or, în cauză, scopul schemei de ajutor de stat, respectiv realizarea unor investiții, fiind atins și toate cele 3 obiective specifice menționate în proiectul de investiție fiind îndeplinite, aspect de altfel necontestat prin recursul formulat, măsura revocării ar fi una disproporționată.

În sfârșit, aceeași cerință a proporționalității, împiedică un raționament precum cel dezvoltat de recurent, în sensul că, dacă planul de investiție este o componentă a proiectului de investiție, pe considerentul respectării raportului dintre parte și întreg, nerealizarea acestei componente face imposibilă realizarea proiectului de investiție. Într-adevăr, principiul proporționalității s-ar opune ca o deviație nesemnificativă de la planul de investiție, care nu are drept consecință nerespectarea proiectului de investiție să atragă revocarea acordului de finanțare.

Prin urmare, nici acest motiv de recurs nu se confirmă.

Cheltuielile de judecată în recurs

Văzând și dispozițiile art. 453 C. proc. civ., va fi obligat recurentul-pârât la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a sumei de 17.745,40 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat conform facturii și ordinului de plată depuse la dosar recurs.

Înalta Curte are în vedere faptul că în jurisprudența sa în cauzele împotriva României (cauza Costin c. României, hotărârea din 26 mai 2005, par. 43; cauza Străin și alții c. României, hotărârea din 21 iulie 2005; cauza Petre c. României, hotărârea din 27 iunie 2006), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.

În raport de aceste criterii, Înalta Curte apreciază că aceste cheltuieli au fost dovedite prin înscrisurile depuse la dosar ca fiind reale, necesare, sunt proporționale cu valoarea litigiului, complexitatea litigiului (un litigiu fiscal cu implicații patrimoniale deosebite) și cu munca depusă de avocat și au un caracter rezonabil, nefiind excesive sau disproporționate.

Temeiul de drept al soluției pronunțate în recurs

Pentru considerentele expuse, având în vedere că nu sunt întrunite condițiile motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.