„Lecţia de Fericire”. Interviu cu soprana Felicia Filip

20 sept. 2021
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 320
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Citesc răspuns după răspuns și înțeleg că întotdeauna fericirea se bucură cu puțin. Cu acele lucruri simple, ce rămân mult timp ascunse în iarbă. Unii aleargă după fericire ca după o celestă pasăre măiastră și nu le ajunge o viață pentru a o găsi. Alții o întâlnesc devreme, o poartă un timp ascunsă, ca pe o mare taină, iar mai apoi o risipesc cu fiecare trecător din viața lor dispus să îi asculte bucuria. Fericirea e doar o plasă cu care Dumnezeu ne adună sufletele, precum copiii prind fluturii. Nu pentru a ne răni aripile, ci pentru a ne da curaj să zburăm mai înalt. Fericirea poartă la gât cheia înțelegerii oamenilor și a lucrurilor. Adevărul despre fericire, dulce ori amar, vine într-o zi, când te aștepți mai puțin. Atunci afli că fericirea zămislește din dorință curată de copil. Atunci înțelegi că fericirea se naște doar din înțelegerea perfectă, din profunzimea iubirii ce-o porți celor din jurul tău și din apărarea ei. De ți-ai dorit cândva o vioară scumpă, cu care să dai slavă iubirii celor din jurul tău, vei afla o zi mai apoi că vioara o porți de mult în tine. Cu răbdare și stăruință, în altă zi, vei acorda vioara, iar cântul tău va fi dulce izvor de fericire, din care vei da doar pentru a rămâne cu mai mult. Refugiu ori casă, fericirea e locul despre care pot vorbi doar cei ce-l cunosc, iar soprana Felicia Filip îl știe de-o viață.

Legal Point: Avem privilegiul să stăm de vorbă cu soprana Felicia Filip. Suntem la Opera Comică pentru Copii, în mijlocul unei echipe minunate de artiști…

Campanie Craciun UJmag 2020

Felicia Filip: Da, am onoarea să fiu în fruntea echipei ce dă viață activității la Opera Comică pentru Copii din București, singura instituție de gen din lume, ce se află în subordinea Primăriei Municipiului București.

Legal Point: Povestea dumneavoastră de viața începe la Slatina, într-o familie cu trei frați. Unde începe povestea muzicală?

Felicia Filip: Sunt al treilea copil dintr-o familie de oameni cărora tot timpul le-a plăcut să cânte, au respectat tradițiile și ne-au crescut și pe noi în aceeași atmosferă. Tatăl meu, fiind contabil, a programat până și diferența dintre noi, cei trei copii ai săi, ne-am născut la diferență de 13 luni unul față de celălalt.

Legal Point: Vârste apropiate, acesta este un lucru bun, o relație frumoasă între copii.

Felicia Filip: Da, e adevărat. Practic, am crescut ca o echipă. Am fost dați la grădiniță și cămin. Vă spuneam că toată viața de familie a ținut de ideea de echipă, sunt copilul care a mers la grădiniță de la 2 ani și jumătate, cu toate că, și în ziua de astăzi, de la 3 ani se merge la grădiniță. Dar, prin apariția mea, probabil, prin toată atitudinea mea, le-am convins pe doamnele educatoare să mă primească cu 6 luni mai devreme decât vârsta legală. De când cânt sau cum cred că s-a modificat într-un fel viața mea, în sensul acesta de a cânta, de a se lumina în cântat? De când mă știu mi-a plăcut să ascult muzică – spuneam, în familia mea s-a cântat și se cântă –, și atunci m-am născut într-o familie în care muzica a fost o prezență veritabilă, în primul rând, și apoi continuă.

Și atunci, este simplu și firesc să îți placă să asculți muzică și, în același timp, să încerci să cânți. Și se pare că, din momentul în care am început să încerc să cânt, am atras atenția printr-o voce de copil, cum spuneam, și de când mă știu mi-a plăcut să cânt. Abia așteptam să simt că cineva dorește să asculte un glas de copil și eram prima care începea să cânte, și de atunci mi-am dat seama că vocea mea e interesantă, e plăcută și, iată, până în ziua de astăzi, se pare că miracolul acesta se întâmplă.

Nu este meritul meu, pentru că o voce cu un timbru plăcut și cu datele respective nu este meritul celui care poartă această voce. Meritul meu este că apoi am început să cultiv vocea, să învăț, să studiez un instrument, să am o deschidere în această lume muzicală, să capăt un limbaj specific și să îmi conduc apoi viața și, dacă vreți, să mă axez pe un destin muzical, artistic. În felul acesta, dacă e să mergem de când m-am născut până în ziua de astăzi, ceea ce știu că am făcut este că am păstrat tradiția familiei mele și am înțeles că numele familiei, numele locului în care te-ai născut, numele țării în care te-ai născut reprezintă valori. Și de fiecare dată am avut grijă, în primul rând, să reprezint familia, locul și țara și să mă mândresc și, în același timp, să dovedesc că aici familia este într-adevăr o noțiune ce se respectă și o valoare ce ține de a cultiva umanitatea, tradiția și valoarea valorilor.

Legal Point: Ce frumos exprimați lucrul acesta! Mai ales într-o societate și într-o Europă în care lucrurile se șubrezesc…

Felicia Filip: Și apoi am încercat să spun lumii întregi, prin felul meu de a mă exprima, atât pe scenă, cât și în viața civilă, că aici, în România, există o civilizație bine dezvoltată, educată, emancipată, există o școală foarte bine pusă la punct, și școala aceasta, care este școala românească, iată, e cunoscută peste tot în lume și, într-un fel, și eu, dacă vreți, am dat o tentă acestei idei de a fi cunoscută benefic în lume. Și, într-un fel, noi reprezentăm modele sau, dacă vreți, în momentul în care depășim familia și granițele țării, suntem reprezentanții națiunii, ai țării, practic ambasadori ai locului, cum spuneam, în care ne-am născut, ai familiei noastre.

Legal Point: Deși cântați bine la vioară, la un moment dat ați renunțat la acest instrument pentru canto. Ce s-a întâmplat?

Felicia Filip: A fost o decizie obiectivă. Eram o echipă, trei copii ce au făcut primele opt clase în Slatina, și apoi am plecat cu toții la Pitești pentru a parcurge cei 4 ani ai liceului, și se punea problema, în acest context, în care părinții trebuiau să suporte cheltuielile noastre într-o localitate destul de îndepărtată, urmând ca pasul următor să se facă în București, deci și mai departe, și tot așa, în formulă de trei. Și, obiectiv, am considerat eu însămi că nu pot să cer familiei și fraților să facă eforturi și sacrificii pentru ca eu să-mi pot procura, în primul rând, un instrument de calitate, pe care nu-l aveam, apoi să fac o navetă Pitești-București pentru a mă pregăti să dau la Conservator la București, însemnând lecții de instrument, însemnând multe cheltuieli în sensul acesta, să-mi procur partituri, instrumentul – arcuș, vioară… cheltuieli foarte mari.

Legal Point: Eram în epoca comunistă, unde foarte greu era să obții un instrument de calitate.

Videoconferința regională de insolvență Buzău

Felicia Filip: Oricând este greu să obții un instrument de calitate, este costisitor, și atunci am spus: „Este clar, nu voi merge pe drumul studiului viorii”. Nu știam în acel moment ce voi face, dar cum nimic nu este întâmplător, în acea perioadă am început, dacă vreți, să cochetez cu a cânta – vocal. Și era disciplina Cor, apoi a trebuit să reprezint, să zicem, clasa mea, cântând la un concurs vocal, și am atras atenția prin faptul că aș avea o voce altfel decât a celorlalți, calitativă, și profesorii m-au îndemnat să mă gândesc la această perspectivă. La început, din politețe, le-am spus că mă voi strădui să încep să studiez canto, dar, până la urmă, întâlnindu-mă tot timpul cu dumnealor, întrebându-mă tot timpul: „Ce ai făcut, ce ai făcut…?”, într-un fel m-au forțat să mă îndrept spre această direcție.

Cum spuneam, nimic nu este întâmplător și, până la urmă, destinul îți bate într-un fel la ușă, chiar dacă tu crezi că nu e drumul pe care vrei să-l urmezi. Și, la un moment dat, m-am trezit că mă focusez și încerc să încep să cânt și să mă gândesc mai mult la această direcție. Și n-a trecut multă vreme și deja m-am trezit convinsă că e un drum pe care ar trebui să calc.

„…o voce cu un timbru plăcut și cu datele respective nu este meritul celui care poartă această voce. Meritul meu este că apoi am început să cultiv vocea, să învăț, să studiez un instrument, să am o deschidere în această lume muzicală, să capăt un limbaj specific și să îmi conduc apoi viața și, dacă vreți, să mă axez pe un destin muzical, artistic”.

Legal Point: Știu că la Conservator nu a fost foarte bine din prima încercare. Și lucrul acesta mie mi se pare extraordinar, pentru că, vedeți dumneavoastră, trăim într-o lume a descurajării. Cum nu-ți iese din prima ceva, ai tendința să bați în retragere, să zici: „A, poate nu-i pentru mine…”. Dar dumneavoastră ați fost perseverentă și ați luptat pentru a vă atinge idealurile. Cum a fost această revenire în forță și cum ați ajuns pe scenele lumii?

Felicia Filip: Aici ar trebui să deschid o paranteză, prin care să fac legătura și asupra situației mele de astăzi. După ce am absolvit Liceul de Muzică la secția Vioară, prima mea încercare la actuala Universitate din București – pe vremea aceea Conservatorul „Ciprian Porumbescu” – n-a fost un succes. De ce? Pentru că profesoara cu care m-am pregătit m-a pregătit ca fiind soprană lirică, soprană plină, pe când glasul meu era de lirică lejeră, cu ușurință în coloratură. Sunt niște noțiuni care nu pot fi înțelese, poate, de toată lumea, și atunci vin cu o exemplificare plastică: imaginați-vă un țânțar care are pretenția să fie elefant. Cam așa eram eu în acel moment: cu o voce suavă, de privighetoare, să spunem, încercam să cânt niște roluri wagneriene. Și sigur că am pierdut, dar am pierdut cu un 4. Atunci etapa aceasta eliminatorie putea fi eliminatorie începând de la nota 1.

Or, eu am picat cu o notă frumoasă de 4. Apoi, analizând aceste lucruri, am înțeles că nu era neapărat greșeala mea, ci a profesorului care m-a îndrumat. Având acest rezultat, m-am orientat spre un alt profesor, iar în această perioadă – pentru că era clar, urma o perioadă de pregătire – am găsit o persoană cu care să mă pregătesc, timp în care am fost profesor suplinitor de vioară la școala pe care eu o absolvisem în Slatina. Și atunci am avut de-a face cu copii de 6 ani, pe care îi învățam ABC-ul viorii.

Trebuie să știți că, în momentul în care am părăsit școala de muzică din Slatina ca profesor…

Legal Point: Au fost plânsete?

Felicia Filip: Da, în sensul acesta. Deși nu eram o profesoară deloc drăguță, eram o profesoară dură, aș putea spune, în momentul în care ne-am despărțit, acei copii au plâns, și, dacă vreți, după aceea, copiii care au plecat la alți profesori, profesorii mi-au povestit că au fost întâlniri dramatice, în sensul în care, de exemplu, una dintre copilele respective, la prima întâlnire cu noua profesoară, s-a uitat în ochii acesteia și i-a spus: „Tu nu ești frumoasă ca tovarășa mea! N-ai ochi frumoși ca ea. Parcă ai ochii scoși!” Asta a fost prima întâlnire cu următorul ei profesor.

Deci aceste povești, aceste lucruri, până la urmă, demonstrează că relația mea cu copiii de atunci era de natură de a fi foarte apropiată, de a ne iubi unii pe alții și de a crea această lume și acest drum care mă duc în lumea de astăzi, în care sunt fericită că sunt aici, și, în același timp, copiii cu care interacționez, la rândul lor, demonstrează că mă iubesc. Și de fiecare dată primesc o floare de la ei sau un lucrușor făcut de mâna lor, ca și atunci când eram profesor de vioară. Și asta demonstrează, cum spuneam, că destinul îți bate la ușă devreme, iar apoi tot el te duce pe un drum pe care atunci, acum 20-30 de ani, n-aș fi crezut că acum, în anul acesta, voi fi aici, fericită, împlinită, făcând ceea ce fac acum. Ce fac eu acum este a aduce în lumea artei, în lumea muzicii, prin educație, prin apropierea de muzică, de dans, de mișcare, de joacă, acești copii; în a descoperi în primul rând că ei sunt talentați, că ei sunt valoroși, că sunt foarte bogați și că pot avea, la o adică, un drum așa cum l-am avut și eu.

„Sunt omul care spune tuturor, celor pe care încerc să-i educ, să nu uite niciodată că, indiferent ce succes și ce destin au, nu sunt singurii care au merit de ceea ce fac. Să nu uite de locul din care au plecat, de familia din care au plecat, să nu uite niciodată de cei cu care, de la început și până în momentul vieții actuale, să zicem, au interacționat și, într-un fel, de la care au primit educație”.

Legal Point: Astfel s-a împlinit o veche și adâncă dorință a sufletului dumneavoastră – de a fi printre copii –, dar și posibilitatea de a sta pe scenele lumii într-un mod miraculos, aici, la Opera Comică pentru Copii. Mi se pare extraordinar că ați reușit să îmbinați aceste două pasiuni ale dumneavoastră, la care n-ați renunțat niciodată.

Felicia Filip: Da. În acest moment pot să spun că sunt un om împlinit, în sensul în care, iată, cu o carieră internațională, cu o întâlnire extraordinară cu formația Iris – deci un alt gen –, prin concertele pe care în continuare le creez și, mai ales, prin această viață pe care o duc alături de copii… Chiar dacă eu nu am copiii mei, toți copiii lumii sunt ai mei, și trebuie să știți că, atunci când discuți cu un copil, el te scanează foarte bine și descoperă imediat dacă ești 100% sincer sau dacă vrei să te joci cu el; și te taxează în consecință. Or, până în momentul de față, copiii au descoperit în mine iubire, pe care le-am dăruit-o, iar, la rândul lor, ei mi-o dăruiesc mie. Așadar, jocul este și acum minunat, descopăr eu însămi multe lucruri pe care nu le cunoșteam până acum și cu siguranță mai am încă de descoperit multe, mai am multe jocuri de încercat și multă lumină, multă culoare și, mai ales, armonie și melodie de cântat.

Legal Point: Știu că este foarte dificil ce vă voi cere, dar vreau să vă întreb – ați putea da câteva nume de oameni care v-au șlefuit și care v-au impresionat pe scenele lumii, să zicem? Atât cei care v-au șlefuit, cât și ceilalți…

Felicia Filip: Mulțumesc de această întrebare! Nici nu știți ce mare plăcere îmi face. Sunt omul care spune tuturor, celor pe care încerc să-i educ, să nu uite niciodată că, indiferent ce succes și ce destin au, nu sunt singurii care au merit de ceea ce fac. Să nu uite de locul din care au plecat, de familia din care au plecat, să nu uite niciodată de cei cu care, de la început și până în momentul vieții actuale, să zicem, au interacționat și, într-un fel, de la care au primit educație; au primit daruri de la viață prin oamenii aceștia. Și, în acest sens, îmi aduc aminte, de exemplu, de educatoarea care m-a primit pe mine prima oară, având 2 ani și jumătate, și care se numea Petrescu. Apoi de profesori, de exemplu, de cei de specialitate, de vioară, pe care i-am avut. A fost un prim profesor, Stanciu, cu care m-am întâlnit apoi, el fiind directorul școlii pe care am absolvit-o, și, în acest moment fiind eu cadru didactic la Universitatea Valahia din Târgoviște, am avut ocazia să lucrez cu copiii acestui domn profesor, eu fiind profesorul lor.

Vedeți cum se întorc lucrurile, cum evoluează… Apoi învățătoarea mea, o minunată și o dură învățătoare, ce se numea Bărbulescu… Mulți dintre acești oameni au plecat în stele; dar tot timpul ne sunt alături. Profesoara mea de vioară, care mi-a fost ca o a doua mamă – Elena Simescu se numea – și care a plecat la stele… Apoi, mergând mai departe, la Liceul de Muzică din Pitești am avut profesori minunați – aici au fost mai mulți, pentru că aici, până la urmă, s-a hotărât destinul sau drumul meu.

Am avut un prim profesor, care era directorul Liceului „Giurăscu”, profesor extraordinar de vioară; apoi Elena Ceaușescu, profesoara mea de vioară – n-are nicio legătură cu numele respectiv –, pe care apoi am întâlnit-o în orchestra Teatrului „Liceo di Barcelona”, unde, într-o primă ieșire a mea în străinătate, am fost la un concurs – „Francisco Vinas” –, unde am avut doar bilet de dus, pentru că a fost o situație specială, și am plecat acolo gândindu-mă că voi câștiga și voi avea bani să mă întorc. Ceea ce s-a și întâmplat!

Legal Point: Extraordinar!

Felicia Filip: Iar la concertul final, eu am încheiat prima parte a concertului, ca laureat al concursului, și după această primă parte a fost o pauză, iar în pauză m-am trezit cu cineva care s-a repezit în brațe la mine și nu știam cine e. Era profesoara mea de vioară din liceu de la Pitești, care acum era în orchestra „Liceo di Barcelona” și cu care am petrecut apoi o săptămână absolut splendidă, mi-a spus: „Nu pleci din Barcelona până n-ajungi la limita de expirare a vizei și te întorci în timp util, dar stai aici să cunoști, să vezi ce se întâmplă!”

Momente absolut minunate. Ei, și apoi urmează să spun două nume importante, care, până la urmă, înseamnă viața mea de astăzi – este vorba, cronologic, dacă vreți, de profesoara mea de canto, Georgeta Stoleriu, cu care și acum lucrez, și este omul de referință continuă, nu doar un profesor eminent, un om extraordinar, o cântăreață de muzică vocal-simfonică minunată și, până la urmă, ceea ce se cheamă un om complex, un model. Și un alt nume este Cristian Mihăilescu. El era în sală, eu eram pe scenă la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, actuala Universitate Națională de Muzică, în care tenorul Cristian Mihăilescu făcea și cronică muzicală și era atent la numele ce vin din urmă, ce vor fi voci și personalități importante. Apoi ne-am întâlnit pe scena Operei Naționale din București, împărțindu-ne aplauzele pe scenă, și a evoluat această relație, în sensul în care ne-am întâlnit la Teatrul Muzical – pe vremea aceea –, actuala Operă din Brașov, el fiind regizor, eu fiind interpretă. Și de aici lucrurile au mers, au evoluat într-o frumoasă relație, ce s-a finalizat, dacă vreți, în două jumătăți ce Dumnezeu le-a întâlnit. Cum îi place lui să spună, din miliardele de posibilități, Dumnezeu a făcut în așa fel încât să ne cunoască pe noi doi, și toate bucuriile le dublăm, toate încercările le înjumătățim, suntem fericiți, descoperim în continuare viața ca doi copii. În acest moment eu vin de la Universitatea Națională de Muzică, unde soțul meu predă, este profesor, și a primit astăzi o diplomă de excelență care îl onorează, diplomă care l-a făcut fericit, și vedeți că și eu am pe aici diplome de excelență. Viața face în așa fel încât avem experiențe frumoase și bucurii, și daruri, în sensul în care eu sunt cetățean de onoare al orașului Slatina și al orașului Pitești, iar soțul meu este cetățean de onoare al orașelor Brașov și Tîrgu Mureș. El are diplome de excelență; am și eu în egală măsură, cred, diplome de excelență. Dacă vreți, suntem doi copii care își împart bucuriile ca niște gemeni. Darurile ce ne vin din afară și de la noi sunt în așa fel împărțite încât nimic nu depășește, nici valoric, nici numeric, darurile. Și unul, și celălalt primim, dacă vreți, la intervale, să zicem, diferite, într-un fel aceleași daruri.

Legal Point: N-am mai auzit pe nimeni vorbind atât de frumos despre soțul ei… Vă mulțumesc foarte mult.

Felicia Filip: Vreau să vă spun că în continuare suntem doi oameni care se descoperă unul pe celălalt, ne dăm șansa unul celuilalt, suntem doi copii care descoperă frumusețile vieții, care se bucură de ele, și Îi mulțumim lui Dumnezeu de fiecare dată că existăm. Diminețile la noi încep cu „Bună dimineața, soarele meu!” … și e frumos.

Legal Point: Dincolo de cariera dumneavoastră impresionantă pe scenele lumii, dincolo de activitatea plină de sevă pe care ați desfășurat-o de-a lungul anilor, la un moment dat, dincolo de muzica clasică, pe care o iubiți și pe care o reprezentați, ați avut acea unică abordare și aplecare spre un proiect de rock simfonic, cu Iris, probabil după modelul lui Freddie Mercury cu o soprană…

Felicia Filip: Montserrat Caballé.

Legal Point: …cu care v-ați cunoscut și ați cântat.

Felicia Filip: Da. Cum spuneam, destinul îți bate la ușă întotdeauna. Din ’92 am cochetat cu această idee, iar în drumul nostru, să zicem, de la Opera Covent Garden spre casă, drumul era foarte scurt, că stăteam aproape de Operă, eu și Cristian mergeam și ne întrebam când vom reuși și noi, în țară, să descoperim un Freddie Mercury, să încercăm să facem un asemenea proiect pe care l-a făcut, iată, Montserrat Caballé, cu care în acel moment cântam la Covent Garden, într-un spectacol, „Il viaggio a Reims”, de Rossini, un spectacol complex, în care sunt 12 voci principale, importante, și nu multe sunt instituțiile de profil care își pot permite să facă un asemenea spectacol, o asemenea premieră.

Ei bine, s-a întâmplat acest lucru la Covent Garden, la Londra. Fiind în această distribuție, luând legătura și văzând ce înseamnă „monstrul sacru” Montserrat Caballé, care nu întâmplător era în culise și vedea ce fac eu pe scenă, atât la repetiții, cât și la spectacolele pe care le-am avut, a venit apoi și m-a îmbrățișat, m-a felicitat, spunând la un moment dat: „Sei un cavallo di scena” – este un compliment extraordinar, ce vine de la un asemenea nume, dar, în același timp, de la un om atât de mare și atât de simplu.

Simplitatea, normalitatea la un om de o asemenea valoare profesională este o calitate extraordinară. A fi un om normal, indiferent de valoarea pe care o ai, înseamnă a demonstra că poți vorbi, că poți crea momente de neuitat și că poți dărui iubire unor oameni ce au în față o carieră. Și așa a procedat Montserrat Caballé, care era și este un model pentru mine; ca și mulți alți oameni valoroși pe care eu i-am întâlnit și care au contat pentru ce a însemnat formarea mea.

A fi un om normal, indiferent de valoarea pe care o ai, înseamnă a demonstra că poți vorbi, că poți crea momente de neuitat și că poți dărui iubire unor oameni ce au în față o carieră”.

Legal Point: Și, în contextul acesta, ați reușit și proiectul cu Iris…

Felicia Filip: Da. Și a fost un început de drum, practic. Pentru că acela a fost un debut. Am fost prima, să zicem, cântăreață de operă care a încercat în România un asemenea proiect.

Legal Point: Cum a primit publicul?

Felicia Filip: Unii au fost plăcut surprinși, alții au fost rezervați și au așteptat să vadă ce se întâmplă. Știți? Se cheamă că de fiecare dată scena poate fi privită ca o groapă cu lei. Sau ca un foc în care te arunci de bunăvoie. Și îți asumi.

Ceea ce s-a întâmplat și cu mine. Mike Godoroja a fost cel care mi-a propus să mă alătur formației Iris; formația Iris însăși și toți cei din acest proiect aveau, sigur, încercări și se gândeau: „Va fi bine, nu va fi…”. Ce pot să vă spun este că eu am avut aceeași siguranță că va ieși bine, ca și în cazul drumului la Barcelona cu biletul doar de dus.

Știam că va fi un lucru extraordinar ce se va întâmpla. Și așa a fost. Concertul respectiv, care a fost la Sala Polivalentă, cu 7.000 de tineri, cu brichetele – pe vremea aceea nu erau încă telefoanele mobile, erau brichetele – și prima apariție, și primul care a cântat a fost Cristi Minculescu. A fost o izbucnire de iubire cu care a fost învăluit… Și apoi mi-a venit mie rândul. Trebuie să vă spun că a fost cel puțin la același nivel – eu zic că a fost mai mult… De ce? Pentru că era prima apariție. Și au fost plăcut surprinși acești tineri, iar din acel moment m-au îmbrățișat și au transmis, prin reacția pe care au avut-o, că sunt de acord cu ceea ce se întâmplă, că proiectul este primit extraordinar și că, din acel moment, eu sunt membru al formației Iris. Apoi a venit un alt fenomen: acești tineri au venit la Opera Națională din București să ia bilet la spectacolele în care cântă „doamna care cântă cu Iris”. Și se umplea balconul 3 cu acești tineri cu cozorocul șepcii în spate, care au avut aceeași reacție pe care o aveau și acolo, în sala de concert Iris, în sensul în care în primul rând au descoperit că înțeleg ce înseamnă muzica de operă. În acel moment s-au descoperit pe ei înșiși, cum că, da, pot să facă și acest pas spre sala de spectacol de operă, spre sala de concert vocal-simfonic…

Legal Point: Pe care probabil că niciodată nu l-ar fi făcut dacă dumneavoastră n-ați fi mers acolo.

Felicia Filip: Exact. Nu l-ar fi făcut din acel bun-simț și bună creștere că nu sunt pregătiți. Or, în momentul în care au venit s-o asculte pe această „doamnă care cântă cu Iris” – deci a lor –, au descoperit că și ei au această dimensiune, de a fi fani și ai acestui gen de muzică – clasică, cultă.

Poți să fii foarte talentat, poți să ai multe daruri, dar nu este meritul tău; este meritul geneticului, al familiei, al lui Dumnezeu. Meritul tău este când reușești să șlefuiești și să pui în valoare acestea, să dai mai multe fațete diamantului și să-i dai strălucire”.

Legal Point: Știu că aveți colaborări muzicale diverse. Aveți un duet chiar și cu un domn avocat, pentru că revista noastră este una a lumii juridice, domnul av. dr. Giorgiu Coman. Spuneți-ne, vă rugăm, câteva detalii.

Felicia Filip: Să vă spun că, în primul rând, a fost o întâlnire, o propunere de a cânta împreună, iar eu sunt genul care nu refuză.

Și, dacă vreți, am acea intuiție, acel feeling prin care citesc omul și îmi asum ce pot face cu cel care îmi face o propunere. Făcându-mi propunerea, ascultându-l, văzându-l, am înțeles că putem merge pe acest proiect. Și surpriza a fost, într-adevăr, extraordinară, pentru că sunt niște ani de când am avut, iată, o primă întâlnire pe scenă, și au fost multe întâlniri de atunci până în ziua de astăzi, care au tot crescut, au tot crescut… Și pot să spun că, iată, meritul este al dumnealui, pentru că, bun, profesia de bază este lex, avocatura, și făcând acest fapt a descoperit nu doar faptul că-i place să cânte; mai mult decât atât, poate să facă un duet de mare calitate cu o voce… sau că a făcut un pas într-o lume…

Trebuie să ai curaj să faci acest pas. L-a făcut și l-a făcut de foarte bună calitate. Și-a atins, dacă vreți, niște dimensiuni absolut minunate și, într-un fel, a pătruns în lumea artei ca un mare cântăreț, ca un mare artist, de fapt, pentru că îi place și muzica, îi place să cânte solo, îi place să cânte în duet, îi place să aibă alături o voce ce recită, îi place să danseze… Practic, este ceea ce înseamnă o complexitate artistică. Nu este doar un om ce cântă de plăcere la chitară și vocal, ci merge pe scenă, își asumă și propune o idee de concert, o idee de spectacol. Chiar trece dincolo de artist, este un realizator.

Legal Point: Dacă ar fi să ne dezvăluiți câteva dintre secretele carierei dumneavoastră impresionante, ale reușitelor dumneavoastră, ce ne-ați spune?

Felicia Filip: Sunt lucruri care poate că par simpliste… În primul rând, merg pe ideea aceea a lui Enescu, ce spune că 99% este muncă și 1% talent. Poți să fii foarte talentat, poți să ai multe daruri, dar nu este meritul tău; este meritul geneticului, al familiei, al lui Dumnezeu. Meritul tău este când reușești să șlefuiești și să pui în valoare acestea, să dai mai multe fațete diamantului și să-i dai strălucire. Apoi, să nu uiți niciodată că nu ești singur în acest drum, și atunci când întâmpini greutăți, dar și atunci când ai succes. Să nu-i uiți niciodată pe cei ce ți-au fost alături – maeștri sau parteneri de drum – și, mai ales, să știi ca în fiecare dimineață sau în orice moment al vieții să spui „mulțumesc”. Mulțumesc celui de alături, mulțumesc echipei cu care lucrez și, mai ales, mulțumesc lui Dumnezeu!

* Este extras din Revista Legal Point nr. 1/2018.

„Lecția de Fericire”. Interviu cu soprana Felicia Filip was last modified: septembrie 20th, 2021 by Felicia Filip

Vă recomandăm:

Abonează-te la newsletter