JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Prelungirea internării într un centru de detenţie. Situaţie pre¬misă. Spor aplicat anterior Deciziei Curţii Constituţionale nr. 601/2018. Posibilitatea reducerii acestuia

20 dec. 2019
Vizualizari: 15

1. Atunci când un inculpat minor este judecat pentru o infracțiune concurentă ulterior eliberării dintr un centru educativ sau dintr un centru de detenție nu sunt aplicabile prevederile art. 124 alin. (3) C. pen., respectiv 125 alin. (3) C. pen., neputându se dispune prelungirea măsurii educative. Situația premisă în cazul prelungirii unei măsuri este ca aceasta să fie în ființă, neputându se dispune prelungirea a ceva ce nu mai există. Într o astfel de situație, instanța dispune o măsură educativă pentru întreaga pluralitate de infracțiuni (și nu prelungește), măsură educativă care nu poate fi mai blândă decât măsurile aplicate prin hotărârile anterioare în privința minorului, deducând perioadele efectiv executate.
2. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 601/2018, publicată în M. Of. nr. 1057 din 13 decembrie 2018 s a stabilit că sintagma „cel puțin” din cuprinsul art. 129 alin. (2) lit. b)
C. pen. este neconstituțională. Urmare a acestei decizii, în cazul unui concurs între infracțiuni pentru care s a aplicat pedepse cu închisoarea și infracțiuni pentru care s a aplicat o măsură educativă privativă de libertate se va aplica un spor fix de o pătrime din durata măsurii educative la pedeapsa rezultantă.
Curtea reține că singura situație în care autoritatea de lucru judecat a unei pedepse definitiv aplicate mai poate fi înfrântă este aceea în care tratamentul sancționator aplicat excedează limitei maxime prevăzute de legea nouă. Așadar, principiul legalității pedepselor impune ca pedeapsa să aibă susținere legală și după aplicarea ei, nefiind admisă executarea unei pedepse mai mari decât cea prevăzută în legea nouă mai favorabilă.
În aceste condiții, în vederea respectării principiului legalității pedepsei se impune reducerea sporului menționat la 3 luni, neputându se susține că sporul de 6 luni aplicat anterior se bucură de autoritate de lucru judecat.

(Curtea de Apel București, s. I pen., Decizia penală nr. 1700 din data de 20 decembrie 2019)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Prelungirea internării într un centru de detenție. Situație pre¬misă. Spor aplicat anterior Deciziei Curții Constituționale nr. 601/2018. Posibilitatea reducerii acestuia was last modified: decembrie 12th, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.