JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Pensie comunitară cetăţean grec, fost refugiat în România

8 feb. 2018
Vizualizari: 14
  • Constituţia României
  • Decizia nr. 112/2009 emisă de Directorul CNPAS
  • Legea nr. 19/2000
  • Protocolul stabilit în cadrul Tratatului de Aderare al României şi Bulgariei la Uniunea Europeană ratificat prin Legea nr. 157/2005
  • Regulamentele CEE nr. 1408/71 şi 574/72
  • Regulamentul CE nr. 987/2009

Reclamantei nu i s a comunicat decizia de respingere a cererii de acordare a pensiei comunitare în așa manieră încât să i asigure dreptul la cunoașterea cuprinsului acesteia, o sinteză a actelor în limba solicitantului; doar după solicitarea acesteia i au fost transmise în data de 6 iunie 2016, iar contestația fiind înregistrată în data de 18 iulie 2016; greșit instanța de fond a reținut că ar fi contestația tardivă, înregistrată cu depășirea termenului de 45 de zile.
Câtă vreme Acordul bilateral încheiat între România și Grecia, în data de 23 februarie 1996, la Atena, ce privea problema despăgubirii Statului elen de cel român pentru prestațiile asumate pentru cetățenii eleni refugiați politic, repatriați din România în Grecia, și a încetat aplicabilitatea odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, tratatul de aderare a devenit parte a integrantă a dreptului intern, Norma aplicabilă fiind astfel cea europeană – CEE/1408/71 și CEE/572/72, sens în care s a pronunțat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin Hotărârea din data de 22.01.2015 în cauzele conexate C 401/13, Balasz și C 432/13 Balasz și alții.

(Curtea de Apel Oradea, Secția I a civilă, decizia civilă nr. 80 din 8 februarie 2018)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Pensie comunitară cetățean grec, fost refugiat în România was last modified: decembrie 29th, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.